Wikipedia

Rezultatele căutării

miercuri, 26 decembrie 2018

PRIN ȚARA SFÂNTĂ : 5 ZILE + 2 ORE (VI) Râul Iordan. Marea Moartă.


PRIN ȚARA SFÂNTĂ : 5 ZILE + 2 ORE (VI)  
Râul Iordan. Marea Moartă.

După amiaza este rezervată 
râului Iordan și plajei de la Marea Moartă.
Iordanul izvorăște din culmile Antilibanului (Mții Hermon), unde se află mult disputatele înălțimi Golan.
Pe teritoriul aflat sub control israelian, la cota 2.224 m, Israelul a dezvoltat o superbă stațiune de iarnă (2.224 m) cu moderne pârtii pentru schi alpin.
Râul Iordan este, totodată, granița dintre Israel și Iordania.
Pe teritoriul iordanian, se află peninsula Lisan, unde sunt așezările Numeira și Bab Edh Dhra despre care se spune că ar fi fost localitățile Sodoma și Gomora
pline de imorali ai timpului biblic.  
S-au găsit dovezi (cca anul 9.500 î.Hr.) că locuitorii se ocupau cu agricultura, precum și oarece radioactivitate !
Un soare strălucitor ne însoțește călătoria la râul biblic, principala sursă de apă dulce din regiune atât pentru Israel, cât și pentru Iordania fiind, de-a lungul timpului, motiv de dispute politico-militare și cu vecinii sirieni. 
Am reținut că, în prezent, 70% (procente în creștere continuă) din apa folosită în Israel pentru agricultură este apă reciclată. După 15 ani de cercetări intense, au fost implementate cinci mega proiecte prin care se desalinizează apa Mediteranei, ajungându-se la cca 600.000 de milioane de metri cubi/anual, conform declarațiilor lui Yossi Yaacoby, director al Wa Tech Division, parte a marii companii Mekorot.
Locul unde Iordanul părăsește Marea Galileii, Yardenit, este amenajat pentru „botezul” simbolic al credincioșilor contemporani. Nu puțini la număr.



Un mal aparține Israelului, zona din mijloc este neutră, pe celălalt fiind Iordania. 
Nici aici n-am văzut urmă de soldat, dar ascult întâmplări de trecere accidentală a frontierei cu urmări neplăcute pentru acei turiști care au depășit funia de apă ce separă cele două state. 

Mulți credincioși vin la râul Iordan cu cămăși speciale achiziționate de la magazinul Cleopatrei sau din alte magazine / dealeri voiajori, 
aici găsindu-se la prețuri duble. 
Unii intră cu totul în apa gălbuie a Iordanului și se roagă la ale lor. 


Mărturisesc că am avut o stare deosebită, reușind să primesc binecuvântarea unui preot ieșean venit la Iordan cu enoriași ai parohiei sale.
Un fenomen paranormal are loc anual la apa Iordanului în ziua de Bobotează (Botezul Domnului Iisus Hristos de către Sf. Ioan Botezătorul). 
În România, Boboteaza este sărbătorită la 6 ianuarie, iar în Israel la 19 ianuarie.
Boboteaza este serbată de către ambele popoare de pe malurile apei, Israel și Iordania, în același loc, aflate la o distanță de aproximativ 10-15 metri, Iordanul fiind un râu mic, care curge foarte lin.
În fiecare an, mulțimea de oameni, adunată din cele mai îndepărtate colțuri ale planetei, așteaptă cu emoție să se întâmple minunea. 
Imediat după slujbă, Patriarhul Ierusalimului aruncă trei cruci în apă, recuperate, ca și la noi, de cei curajoși prezenți la eveniment. 
La fel ca la Înviere, când coboară lumina la Sf. Mormânt de la Ierusalim, mai devreme sau mai târziu, minunea se produce. Exact în locul în care patriarhul a aruncat crucile, râul începe să fiarbă luând cale întoarsă.  
De aproape 2000 de ani, această minune se produce de fiecare dată, în ziua amintită. O singură dată minunea nu s-a mai produs, în anul 2008.
Întâmplător sau nu, în acel an a început pe Terra marea criză economico-financiară, care ne-a afectat și pe noi, românii, în mare măsură.
 Deși s-a încercat explicarea minunii milenare, cercetătorii nu au reușit până astăzi să găsească o explicație științifică plauzibilă. 
Ajunși la autocar, Alina ne spune că era să rămânem aici. Assad s-a dus să alimenteze și, la înapoiere, era, cât pe ce, să nu mai poate trece din cauza aversei care a adus cantități mari de aluviuni ce au blocat circulația. Intervenția instantanee a drumarilor a făcut ca șoseaua să fie degajată și circulația reluată. 
În tot acest timp, nu am văzut vreun nor pe cerul de la Yardenit !
*
Suntem nerăbdători să ajungem la Marea Moartă
la - 427 m, cel mai jos punct locuibil al planetei. 
Marea” se întinde pe 600 km², lungimea fiind de 50 km, 
lățimea maximă de 15 km iar adâncimea ajunge la 500 m.
Numele actual se datorează lui Hieronymus (grecul Pausanias din sec. al IV-lea). Până atunci se vorbea de Marea de sare (34,2% salinitate - de cca 10 ori mai sărată decât apa oceanului planetar - compoziția sărurilor fiind foarte diferită) sau Marea de asfalt (sunt câteva locuri care emană asfalt). 
Și, totuși, în această apă există viață !
I se mai spune și Marea Lot, de la personajul biblic salvat de înger când Dumnezeu a decis pieirea Sodomei și Gomorii.





Am ajuns după o ploaie bunicică, însă turiștii, doritori de tratamente diverse, erau deja pe plaja nămoloasă. 



 
Mi-am înmuiat, spre deosebire de ardeleanca mea, doar un deget în apa uleioasă a mării, 
fără a avea curiozitatea să o gust ca la râul Iordan.




Ne-am retras la o bere rece-rece și, apoi, la discuții cu membri ai grupului nostru pe o terasă.

Am surpriza descoperirii, în grup, a doi contutoveni aflați prin alte locuri din țară. Ce mică-i lumea !?! 

Avem ca bonus, pentru frumoasa zi petrecută, un splendid apus de soare.


Pe drum, o lună plină ne însoțește, în goana autocarului, până la dormitorul temporar din Bethleem.
- Urmează ziua cea mai grea !, ne comunică Alina.
La hotel, o viermuială de nedescris în cele două mari 
săli-restaurant. Luăm cina, facem duș și la somn. 
Om trăi și om vedea cum va fi mâine !



gsm_as@yahoo.com
Tel.  0731 936.615 

Informația, o problemă ? 
O rezolvăm împreună !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu