Wikipedia

Rezultatele căutării

joi, 28 noiembrie 2019

PIERIT-AU DACII ?, redivivus !


PIERIT-AU DACII ?, redivivus ! *

Dragii mei, azi voi pune o singură întrebare și vă rog să-mi răspundeți sincer.
Când Bogdan Petriceicu Hasdeu a scris pamfletul „Pierit-sau dacii ?” era vara anului 1860, el fiind bibliotecar al Universității și profesor de liceu în București.
Mica Unire între Principatul Moldovei cu Principatul Țara Românească se înfăptuise doar cu un an și 5 luni mai înainte, la 24 ianuarie 1859.  
Intelectualitatea țării și nu numai, întreaga populație din Principatele Unite Române, era cuprinsă de acel avânt național al reformelor domnitorului Alexandru Ioan Cuza. De fapt programul european de reforme lansat de împăratul Franței, Napoleon al III-lea, mare susținător al unirii principatelor.
În acea efervescență, unii filologi români au cam sărit calul, căutând să impună în limba română literară forme exclusivist latinizante, ceea ce era în totală contradicție cu realitatea. Desigur, Bogdan Petriceicu Hasdeu avea toată stima față de corifeii Școlii Ardelene: Gheorghe Șincai, Petru Maior, Samuil Micu, Timotei Cipariu sau August Treboniu Laurian, pe care de multe ori i-a citat în opera sa, dar nu putea să le treacă cu vederea erorile și, mai ales, exagerările privind istoria neamului românesc și a limbii sale.
Istoria noastră nu a fost și nici nu este deloc o istorie lină, ca la alți europeni. Așezați în bătaia ochilor hulpavi ai dictatorilor celor trei imperii, otoman, rus și austriac, mai tot timpul am fost nevoiți să mâncăm cu sabia pusă lângă lingură și furculiță. Sunt pline cronicile nostre și cele străine de faptele de vitejie ale strămoșilor, care au îndurat multe nedreptăți și călcări ale pământurilor dăruite de Dumnezeu la apariția statelor feudale.
Cunoașteți granițele Principatului Moldovei în timpul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, cunoașteți granițele Principatului Țării Românești în timpul lui Mircea cel Bătrân, care se întindeau chiar și pe acest pământ, cunoașteți granițele Principatului Transivaniei în timpul lui Iancu de Hunedoara, ban al Severinului și voievod al Transivaniei și din timpul fiului său, Matei Corvin, unul din cei mai mari regi români peste micuța Ungarie.
Principatul Moldovei era al 14-lea stat al Europei după numărul de locuitori.
Peste plaiurile noastre au stăpânit ani mulți, unii cu sutele de ani, popoare venite din hăurile Asiei și de care azi nici nu prea se mai știe de existența lor. Când vorbesc de stăpânire îndelungată mă refer în principal la cumani (300 de ani), romani (cca 200 de ani) și turci (400 de ani). Nu mai amintesc de cei care ne-au mâncat din traistă doar câțiva ani. 
Era o formulă la școală prin care rețineam cu ușurință pe cei care au trecut peste noi: GOHUGEA SLABULUNG PECUTATU. 
Fără doar și poate, în urma acestor ocupații îndelungate și a schimbului de tradiții și obiceiuri, unele impuse cu forța, codul nostru genetic și comportamentul nostru a suferit ușoare modificări. Desigur, nu mai suntem 100% ca strămoșii noștri daci, dar am rămas aici. Nu ne-am dus peste alții. Nu ne putem dezice nicio clipă de marele rege Burebista, cel care a înfăptuit prima unire a triburilor cu aceeași limbă și aceleași obiceiuri. Sau de viteazul Decebal și alți domnitori care au urmat. Domnitorul Ștefan cel Mare a purtat nenumărate bătălii cu cei din jur pentru păstrarea granițelor Moldovei. /.../
Domnitorul Mihai Viteazul a avut acelaș instinct natural al reunirii neamului din spațiul carpato-danubiano-pontic. A și făcut-o între octombrie 1599 și iunie 1600.  E drept, pentru scurt timp din cauza cozilor de topor interne. 

Și a venit minunea reîntregirii neamului, între 1918 și 1920, în timpul regelui Ferdinand I și a primului ministru liberal Ionel I.C. Brătianu. 
Am avut și conducători trădători de țară și neam, lepre, la fel ca multe alte popoare și nu trebuie să ascundem aceste lucruri. Avem și unele obiceiuri proaste, preluate sau nu de la migratorii care au trecut peste noi și femeile noastre. Suntem oameni și nu este om care să nu greșească cu „fapta, vorba sau gândul” cum spune preotul la biserică. Asta-i istoria noastră !
De fapt, educația milenară dată de preoții noștri, creștinați de Apostolul Andrei în secolul I ucenic al lui Ioan Botezătorul, ne-a făcut să rezistăm timpurilor vitrege. Apoi, din Biserică s-au desprins școala, biblioteca, spitalul care au devenit instituții laice ce au continuat educația tot mai greu de realizat într-un stat care și-a pierdut busola în momentul în care i-au fost impuse regulile ocupantului sovietic. Eliberarea țărilor din fostul lagăr comunist, în 1990, la expirarea pactelor de la Yalta și Teheran, lagăr ce a fost o barbarie a secolului trecut, cu zeci de milioane de victime, a condus la o nouă descătușare a energiilor națiunilor din această parte a Europei.
Unele popoare, din acest spațiu al terorii, au reușit în cei 30 de ani să nu mai dea curs cântecelor de sirenă ale structurilor comunisto-securiste interne dornice să stăpânească / să fraierească în continuare „masele populare”.
Altele, printre care și România, se zbat între Scila și Caribda, acei monștri mitici ai lui Homer, întârziind, cu ani de zile, ajungerea la standardele lumii civilizate. Mașina lor de propagandă funcționează zi și noapte prin televiziuni și rețele de socializare, dar și prin trâmbițele din piețe și autobuze.
Neglijarea sistemului educațional și cel al sănătății în România a dus la mari involuții, cea mai gravă fiind decăderea morală. S-a ajuns ca hoțul, șmecherul să fie cei admirați, autenticele valorile să fie total neglijate ! Preluăm în veselie lucrurile negative din lumea civilizată. Nu vrem, însă, să vedem cum funcționează autoritățile acelor state și legile care stau la baza existenței lor cotidiene.
La fel ca pe timpul lui Hasdeu, au apărut din nou discuții interminabile cu tot felul de teorii privind evoluția poporului român. În acest sens suntem „ajutați” și de unii vecini, care, nu-i așa, ne vor binele ! Au apărut exagerări de tot felul, ba că am fost cei mai grozavi odată, teorii vehiculate de extremiștii noștri, ba că nu suntem decât o biată turmă, cum ne caracterizează extremiștii vecinilor, care tare ar vrea să rupă hălci din pământurile noastre strămoșești. Asta, cu ajutorul trădătorilor care ne vând pentru 30 de arginți !
Adevărul este că nici prima, nici a doua variantă nu stau în picioare. Noi, românii, nu suntem nici prea-prea, nici foarte-foarte ! Acum, o parte dintre români formează a șaptea națiune a Uniunii Europene, câteva milioane au fost practic deportate de regimul fesenist din propria țara, alte câteva milioane știți dumneavoastră foarte bine pe unde se află.
Dar nu te poți juca cu voința populației ! Am auzit pe unii că România vrea să anexeze Basarabia până în 2024. Vă asigur că aceia nu sunt frații de peste Prut. Ei așteaptă ca domniile lor, basarbenii să decidă și să fie convinși că așa este normal.
Pentru România e musai să ajungă pe acel loc 7 în toate domeniile de activitate, pentru a demonstra, nu doar în teorie, că dacii n-au pierit ! 
Deci, dragilor, vă întreb: - Ce credeți ? Pierit-au dacii ?
* Din comunicarea prezentată la Simpozionul IULIA HASDEU – 150 de ani de la naștere (Cahul, 15 noiembrie 2019)
***

ALEGERI

Predicțiile lelei Safta s-au adeverit 100% ! S-a adeverit și la români că VOTUL e mai puternic decât GLONȚUL ! Activul liberal și-a făcut pe deplin datoria fără atacuri suburbane la adresa contracandidaților. M-a dezamăgit slaba prezență la vot a tinerilor. Să se facă secții de vot în cluburi și mall-uri sau să ceară urna mobilă (cum bine a punctat gurul CTP) !
Acum e nevoie de concentrarea forțelor pentru scoaterea țării din situația dezastruoasă în care se află și așezarea României pe drumul norrmal. Să trecem la muncile noastre de toate zilele ! Realitatea nu-i deloc roz. Feseniștii au pârjolit totul. Nu va fi ușor !

REFORMATAREA !

„- N-a fost măcel, n-a căzut nici un capăt !”, „- Le-a convenit la toată lumea !”, a declarat ritos preșul interimar Ciolacu. Nume predestinat ! Parcă e din Ciocoii vechi și noi. După o noapte furtunoasă, la PSD s-a produs schimbarea. Absolut normală. Nefirească, însă, e componența echipei interimare, formată din virusații lui Dragnea.
Să ne amintim ! Guvernul tehnocrat Cioloș, învestit atât cu voturile majorității parlamentare, cât și cu cele ale opoziției, a fost instalat tocmai pentru a da răgaz partidelor să se reformeze.
Partidul Național Liberal a făcut acest lucru aprobând Codul de integritate pe care l-a pus, în mare măsură, în aplicare.
Partidul Social Democrat (FSN) nu a vrut, deși a adoptat și el un Cod de integritate, după care l-a aruncat la lada de gunoi iar echipa Dragnea&Co s-a apucat să facă tot felul de nefăcute, după ce a cucerit Puterea. Atacul asupra Justiției și jefuirea țării fiind preocupările de bază.
Să vedem ce vor face în februarie la congres ! Altă Mărie, aceeași pălărie fesenistă !?! „- Reformă completă, nu liftinguri, tovarăși !”, recomandă lelea Safta. Nu văd tineret la PSD. Unde o fi ?!?
Oricum, avem nevoie de o Stângă europeană și aceea poate fi chiar USR !
***
ZIUA NAȚIONALĂ – 10 MAI

Adevărata Sărbătorirea Zilei Naționale a poporului român la 1 decembrie este o discriminare crasă față de celelalte provincii care s-au reunit cu țara. Basarabia pe 27 martie 1918, Bucovina - 28 noiembrie 1918 iar Banatul la 28 iulie 2019. Toate aceste date sunt la fel de importante ! Să le aniversăm normal, fără a le pune în balanță și să facem ierarhii !
Adevărata zi națională a unui popor înrobit este data declarării independenței.

La noi, marele om politic liberal, Mihail Kogălniceanu, a dat citire Proclamației de Independență în Camera Deputaților în ziua de 9 mai 1877, iar Senatul a adoptat-o a doua zi. În aceeași zi, 10 mai 1877, acest act a căpătat putere de lege prin semnarea lui de către domnitorul Carol I. Guvernul român condus de prim ministrul liberal, Ion C. Brătianu, a hotărât încetarea plății tributului de 914.000 lei, suma fiind direcționată către bugetul apărării. Tot atunci a fost instituit ordinul național Steaua României cu 5 clase, ordin acordat tuturor cetățenilor care se disting prin fapte excepționale pe timp de pace sau război.
Haideți să revenim la adevărata zi națională, în frumoasă lună mai !
De ani de zile, adevărul istoric nu este corect vehiculat, reîntregirea neamului românesc fiind ratificată la 10 septembrie 1919 prin Tratatul de la Saint Germain (în cazul Bucovinei), la 10 ianuarie 1920 prin Tratatul de la Versailles (în cazul Basarabiei) și la 4 iunie 1920 prin Tratatul de la Trianon (în cazul Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului).
Să terminăm cu tensiunile permanente generate de decizia controversată a „Frontului Salvării Naționale”. Mai ales că ne-am lămurit ce este „frontul salvării” politrucilor comuniști și securiștii lor care-și trăiește ultimele zile după 30 de ani de republică fesenistă.

Să fie bine !



prof.  Sergiu Găbureac

Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !  

vineri, 22 noiembrie 2019

DE CE ?


DE CE ?

Nu văd de ce trebuie să facă un candidat la președinție promisiuni ! 
Candidatul trebuie doar să ne asigure ca va respecta ceea ce-i cere poporul. În limitele Constituției (Cap. 2. Art. 80-101). „Art. 80 Rolul Președintelui (1) Președintele României reprezintă statul român si este garantul independentei nationale, al unitătii și al integritătii teritoriale a țării. (2) Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate.” Că își cunoaște perfect atribuțiile. Atât și nimic mai mult ! De menționat că, între timp, majoritatea parlamentară fesenistă i-a îngrădit lui Iohannis și mai mult atribuțiile ! Câți români știu aceste lucruri ? Mulți cred că președintele e un fel de Ceaușescu ! Sau vor să fie !
Hai să fim cinstiți ! Ați auzit, în toți acești ani de președintele Germaniei ? Sau tot timpul de cancelarul (primul ministru) Angelika Merkel ? De ce ? Pentru simplu fapt, la fel ca și la noi, Germania nu are regim prezidențial.
Nu scrie în biata Constituție a României ca președintele să se comporte ca un scandalagiu, cum a făcut-o citez „javra națională”, Traian Băsescu sau să fie acoperitor al hoților cum a procedat citez „criminalul” Ion Iliescu sau laș ca Emil Constantinescu.
Realitatea arată că FSN (PSD+PD-L) a căutat tot timpul să-și subordoneze instituțiile statului, la fel ca în timpul comunismului, cel mai grav fiind atacul, tot mai accentuat în ultimii trei ani, la cea de a treia putere în stat – Justiția, cu complicitatea Curții Constituționale a României.
De fapt, infractorii feseniști au vrut să se salveze pe ei, nu țara ! O gașcă de politruci și securiști și ciolănarii aferenți.
Dosarul Revoluției nu e finalizat. De ce ?
Să ne amintim cine a făcut revoluționari cu nemiluita, când realitatea arăta clar că la nivel național au fost doar câteva mii de români, care au avut curajul să înlăture structurile comuniste asumându-și Puterea locală ?
În câte orașe s-a preluat Puterea înainte de evacuarea cuplului ceaușist ? Apoi, contrarevoluționarii FSN au avut nevoie de legitimitate. Astfel au cumpărat prin Lege (!) multe conștiințe, reducând la zero elanul revoluționar.
Pe parcurs, revoluționarii mai vocali și cei care cunoșteau dedesubturile au fost „neutralizați”. Dar, cei mai mulți au fost pur și simplu au fost cumpărați la bucată cu acea lege de mituire. De ce, nici la această dată, nu sunt publicate pe site-ul SSPR drepturile primite, în mod real, de fiecare beneficiar (mulți falși revoluționari) al Legii Nr. 341 din 12 iulie 2004, supranumită „a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977” ?
De ce au fost învrăjbiți revoluționarii între ei, unii fiind mai revoluționari decât alții ? De ce a fost asmuțită populația asupra revoluționarilor ? Toate astea nu au fost făcute întâmplător.
Astfel au rămas doar câteva organizații care au ținut steagul sus, luptând ca adevărul să iasă gol-goluț la suprafață. Un merit deosebit, altfel dosarul Revoluției ar fi stat îngropat lângă morții din cimitirul Eroii Revoluției, îl are Teodor-Doru Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie din București. În mai 2011, Teodor Mărieș a câștigat procesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, demonstrând cum Justiția română, aservită FSN, a tergiversat ani de zile aflarea adevărului despre Revoluția și Contrarevoluția română. E timpul să aflăm adevărurile crude ale evenimentelor din decembrie 1989 și, mai ales, crimele și nemerniciile care au urmat în toți acești ani postdecembriști. Mă voi ocupa de acest aspect într-o tabletă viitoare. Tot vine aniversarea / comemorarea a 30 de ani de la acele evenimente sângeroase, în timp ce alte țări foste comuniste aniversează revoluții inteligente. De catifea.
Mulți români vor un tătucă ! Ei, aici, avem o problemă cu capul statului. Președintele României nu are rol de tătucă, el nu are atribuții semnificative pentru interiorul țării, ci mai mult pentru exterior. Repet: „Art. 80 Rolul Președintelui (1) Președintele României reprezintă statul român si este garantul independentei nationale, al unitătii și al integritătii teritoriale a țării.” 
Primul ministru, miniștri și parlamentarii sunt cei chemați să bată țara în lung și-n lat, să se întâlnească cu poporul, să le asculte păsurile și, apoi, să înainteze inițiative legislative benefice țării. Nu propriilor persoane, neamurilor și prietenilor lor, cum au făcut timp de 30 de ani.
Cică Iohannis nu a făcut nimic timp de 5 ani, trâmbițează mercenarii feseniști și super candidata analfabetă Veorica-Vasilica Dăncilă ! Serios ?
Cine a intervenit decisiv în atâtea situații de cumpănă pentru țară ? Cine a dat numeroase semnale privind asaltul găștii feseniste infracționale la anihilarea Justiției ? Cine a susținut cauza României în fața instituțiilor și organizațiilor internaționale, când Dăncilă strica relații cu lumea arabă (mutarea ambasadei) sau când, l-a ONU, România a ratat o importantă funcție ? Pentru unii, astfel de activități par minore, gândindu-se doar la burta lor și nu la țară în ansamblu !  Nu din cauza tâmpeniilor făcute de guvern și parlament am ratat intrarea în spațiul Schenghen ? Nu din cauza politicii lor falimentare a venit peste țară cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, urmată de creșterea tot mai accentuată a prețurilor ? 
Nu din cauza incompetenței lui Orlando, ministrul de finanțe pesedist leul a ajuns la un nivel de cădere istoric ? Iar acum, Veorica are nerușinarea să arate cu degetul spre noul ministru de finanțe liberal, crezând că poporul nu-și dă seama de efectul tsunami al măsurilor și împrumuturilor de zeci de miliarde făcute de guvernul ei și cele anterioare ! Tot feseniste.
Modificarea Constituției este mai mult decât necesară, deoarece în multe privințe are multe contradicții, premeditat introduse de „Frontul Salvării Noastre” (adică a lor), contradicții ce au favorizat multe decizii anapoda date de Curtea Constituțională (tot a lor).
Votul de duminică este decisiv pentru viitorul României !
Fiecare român cinstit se se prezinte la vot, fie pentru Iohannis, fie pentru Veorica. Doar leprele să stea acasă. 
A, nu-ți convin candidații din finală, te duci votezi și pui trei ștampile, ceea ce va spune foarte mult sociologilor, cât și candidaților. Exercită-ți dreptul fundamental de a alege și datoria de cetățean, nu stai acasă și clevetești ca un nemernic, căruia nu-i pasă de viitorul țării !
Încă un pas, România poate scăpa de comunismul-fesenist !
VOTUL – mai puternic decât glonțul !
IOHANNIS programul O ROMÂNIE NORMALĂ
 Citiți, analizați și, apoi, votați ! 
   
Să fie bine !



prof.  Sergiu Găbureac

Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !  

miercuri, 20 noiembrie 2019

IULIA HASDEU - 150 DE ANI DE LA NAȘTERE

Ziua a II-a la Cahul. 

O noapte în care nu am auzit nici musca. Doar sforăituri ușoare ici-colo ! Dimineața, o pârdalnică de burniță a sâcâit Cahulul până spre prânz. Noi nu aveam de ce să fim stresați deoarece mergeam la Simpozion. Și nu era unul la iarbă verde, ci în incinta Colegiului IULIA HASDEU unde ne-a așteptat, ca pe marii șefi de stat, garda de onoare formată din frumoase eleve și chipeși elevi ai claselor superioare.


După un scurt și dens protocol, încep, în prezența autorităților locale, lucrările simpozionului dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea patroanei spirituale a colegiului.
Tânărul primar al Cahului, Nicolae Dandiș, gospodar în
adevărat sens al cuvântului, ne urează bun venit și succes în ceea întreprindem pentru strângerea tot mai mult a relațiilor între români. Urmează salutul directorului Colegiului (https://cihcahul.md/), prof. Gheorghe Tătaru și al directorului adjunct, prof. Tatiana Zbârciog. 
Un salut a fost adresat și de la Consulatul României la Cahul prin persoana dlui consul Ionel Novac. 


Mesajul Iulia Hasdeu către tineri, scris de președinta Asociației omonime din București, prof. univ. dr. Crina Bocșan, a fost citit de purtătorul de cuvânt, Anișoara-Doina Zigulescu.
Despre prezența lui B.P. Hasdeu la Cahul ne-a făcut o amplă prezentare prof. Veronica Popa iar Lucrețiu Tudoroiu, președintele Institutului pentru Memorie Vizuală și Culturală, președinte al Organizației Seniorilor Național Liberali a PNL din România a detaliat, cu aspecte semnificative, viața și activitatea Iuliei Hasdeu. 



Subsemnatul am readus în discuție un subiect mult comentat în epocă și de ilustrul enciclopedist B. P. Hasdeu. Pierit-au dacii ?, redivivus.


Un prim cadou a constat în prezentarea plicului omagial realizat de Asociația Filateliștilor București, Gruparea CENTENAR prin persoana politalentatului Șerban Drăgușanu, președinte al Carto-Clubului Român.
Pe măsura acordării diplomelor de recunoștință de către Asociația IULIA HASDEU (București), au fost înmânate, din partea unor membri ai delegațiilor care au făcut deplasarea (Gheorghe Caraman, Mihai Costin, Sergiu-Marian Găbureac, Doru Parfenie, Lucrețiu Tudoroiu, Ovidiu Țuțuianu), alte cadouri, cele mai multe fiind documente pentru îmbogățirea muzeului școlii, secțiunea Iulia Hasdeu.

A urmat o surpriză uriașă ! 
Știam din pliantul primit că în program e și o serbare a Cercului Literar al Colegiului Iulia Hasdeu din Cahul.





A fost pentru noi, toți participanții, o adevărată revelație premiera Bogdan și Iulia, spectacol conceput și regizat de prof. Veronica Popa, cu o Iulie reîncarnată peste ani în eleva Nicoleta Petică, „bătrânul” Hasdeu fiind interpretat de elevul Cristian Onuță. 

Felicitări tuturor interpreților, inclusiv celor care au susținut recitalul din creațiile Iuliei Hasdeu ! Imaginile pot transmite doar o parte din emoția care ne-a cuprins pe toți până la lacrimi.

Actorii au acceptat să facă o poză de grup cu noi. Mulțumiri !
După altă poză de grup în fața Colegiului, ne-am luat rămas bun de la minunatul colectiv de cadre didactice și elevi, plini de amintiri și bucuria faptului împlinit.
Multe, multe mulțumiri acestor oameni de toată isprava ! 

Mai multe imagini pe:

https://www.facebook.com/sergiu.gabureac.3/media_set?set=a.2574862982602315&type=3

Va urma !
Toate bune, 




prof.  Sergiu Găbureac
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !