Din nou la drum !

 

Din nou la drum !
 
Ne îndreptăm, cu microbuzul lui Alexandru, spre noua țintă - Roșiori de Vede, cunoscut în vechime sub numele de Russenart sau Rușii de Vede.
Se anunță o zi de primăvară cu mult soare, cu două zile înainte de 8 Martie, marea sărbătoare laică, care îngrijorează pe mulți bărbați ai Țării Mioriței. Apropo, am auzit că, inițial, se fixase ziua de 6 martie, însă până s-au hotărât femeile cu ce să se îmbrace s-a făcut 8 martie. Răi, dom’le, răi ! Unii !

Ca de obicei, la ieșirile nucleului dur al Clubului Numismatic Mihai Eminescu, o primă oprire la Monastirea Coșoteni, aflată la doar 4 km de Roșiori de Vede.

În vale, în razele soarelui dimineții vedem micuța biserică care a trecut prin veacuri, monastirea, în ansamblul ei, nerezistând timpului din varii motive.

Este cel mai vechi lăcaș de cult din Teleorman și unul dintre cele mai vechi din România, având peste 500 de ani vechime. 

Legenda consemnează modul în care Negru Vodă scapă de urmărirea turcilor, pe la 1300, ascunzându-se aici într-o scorbură. Apoi, a pus potcoavele calului invers, i-a dat drumul să plece și astfel a scăpat de iataganul turcesc.
Drept recunoștință față de pronia cerească, ridică schitul în jurul arborelui salvator.

Pe locul vechiului schit din vremea lui Negru Vodă, peste 300 ani, în 1647, domnitorul Țării Românești, Matei Basarab, ridică actuala bisericuță, pe care o vedem de pe dealul, unde s-a dezvoltat satul omonim. În această localitate, a văzut lumina zilei vestitul cărturar Radu Grămăticul, care, la porunca domnitorului Petru Cercel, a tradus în 1574,  Tetraevangheliarul, aflat astăzi la British Library.
Aici, a funcţionat, un timp, o şcoală la care învăţau copiii boierilor locului. Dovezi ale acelor vremuri le găsim prin documentele cercetate cu acribie de generalul maior (r) Valentin Becheru, ghidul nostru de astăzi. Moşiile pe care le primea monastirea în dar sunt atestate doar în hrisoavele lăcaşului. Biserica a fost restaurată, în 1708, de domnitorul Constantin Brâncoveanu transformând-o în metoc al Monastirii Văcăreşti (Bucureşti).
În 1864, monastirea multiseculară este total sărăcită rămânând fără averi. 

Abia în 2014 este readusă la rangul de monastire cu hramul Sf. Mare Mc Dimitrie, izvorătorul de mir, azi, cu un singur călugăr, care ne povestește că lăcașul a fost consolidat şi restaurat, în urma  amplelor lucrări demarate în 1997, 

finalizate în 2016.

 

Impresia personală este că cineva și-a bătut joc de acest monument străvechi privind restaurarea. Urmele, lăsate de tot felul de hoarde trecute prin această vale largă, plină de păduri odinioară, și ale localnicilor, relativ recente, se văd pe pereții scrijeliți, cu puține zone în care mai poate fi văzută pictura de altădată. 

Nu e prima oară când întâlnesc această stare de lucruri.

Pisania monastirii, pusă la 1 august 1647, se păstrează la Muzeul de Artă al României.

Trunchiul copacului în a cărui scorbură s-a ascuns Negru Vodă este zidit în peretele din dreapta bisericii, după ce o bună bucată de vreme a servit pe post de sfântă masă în Altar.

În 2025, prin grija Fundației Radu Grămăticul, a fost ridicată în curtea bisericii o troiță în memoria eroilor militari transmisioniști, monastirea fiind azi considerată protectoarea celor din comunicații, așa cum este Monastirea Putna pentru armata terestră, Monastirea Dintr-un Lemn (jud. Vâlcea), lăcaș de închinăciune și rugă al aviatorilor și marinarilor militari ș.a.

*
Ne îndreptăm spre Roșiori de Vede, oraș ridicat pe locul unui castru roman, care făcea parte din Limes Transalutanus (secolul III e.n.). 

Tot aici, între Limes Transalutanus și apa vânătă, râul Vedea de azi, se afla și cetatea daco-romană Arcinna (Artinna).
În 1338, cetatea Cervenul (20 km de Ruse) a fost cucerită de turci, prin incendiere, după cum grăiește o cronică a timpului. A ars, zile și nopți, sub privirile sutelor de călugări din sihăstria din apropiere. Astfel, mulți au plecat din Cetatea lui Roșu. O parte sunt fondatorii orașului Ruse, alți au trecut Dunărea stabilindu-se în micul târg pe râul Vedea, devenit Rușii de Vede.
O atestare, din 1394, menționează că, o dată cu împărțirea administrativă a țării, realizată de Mircea cel Bătrân, așezarea devine reședința județului Teleorman, statut de care orașul se va bucura mai bine de 400 de ani.
În hrisovul dat de Neagoe Basarab Monastirii Culumuș (Muntele Athos) (1512-1513) apar așezările Sârbii și Rușii, iar numele complet este menționat în actul emis la 18 mai 1526, în cancelaria domnitorului Radu de la Afumați. Cezar Bolliac afirmă că Mihai Viteazul dăruiește moșia Rușii de Vede călărașilor lui de acolo. Astfel, Teleormanul beneficiază încă din 1831 de un oraș, Ruși, și două târguri, Zimnicea (1835) și Mavrodin, aflate pe moșii.
La 1 iulie 1834, grupuri de locuitori din Mavrodin și Zimnicea hotărăsc înființarea unui oraș liber de orice ingerință străină, Alexandria, după numele domnitorului Țării Românești, Alexandru Dimitri Ghica. Istoria își urmează cursul și la 24 ianuarie 1995, orașul Roșiorii de Vede devine municipiul Roșiori de Vede, azi cu circa 22.000 de locuitori.
Geografii ne comunică amplasarea localității „între coline domoale și pâlcuri rămase din vestita Pădure Nebună a Teleormanului” (dovadă, la numai 25 km nord în satul Plopi, se află cel mai bătrân stejar din România).
Roșiori de Vede se află pe malul drept al râului Vedea și la 100 de km de București, pe care îi străbătusem dimineață, trecând prin localități cu nume cu rezonanțe istorice Prunaru, Buzescu, Peretu, Troianu. Prin oraș, se vorbește de „drumul lui Traian”, „drumul oii”, al „țintei” sau al „olacului”. Ghidul nostru amintește și de personalități ale locurilor: Dimitrie I. Berindei, gen. Anton Berindei, Gala Galaction, Zaharia Stancu, Marin Preda, Floarea Calotă …

Ei, da, venisem aici pentru a participa la evenimentul cultural comemorativ dedicat preotului, doctor și profesor de teologie, Gala Galaction (Grigore Pișculescu), fiul arendașului Nicolae Pișculescu și al Chiriachiei Ostreanu, 

fiica preotului din Roșiorii de Vede.

În cei 82 de ani de viață, Gala Galaction a mai fost și scriitor, filozof și critic literar, traducător al Bibliei în Limba Română, împreună cu Vasile Radu și Nicodim Munteanu (după texte din ebraică și greacă). Autorul cunoscutului roman Papucii lui Mahmud, a cărui acțiune se petrece în Roșiori de Vede, și-a făcut studiile gimnaziale aici, fiind născut în apropiere, la Didești, la 16 aprilie 1879 și trecut la cele veșnice la 8 martie 1961 la București.
„Gala Galaction a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie la Universitatea din București (1898-1899), pe care le-a abandonat în favoarea celor de la Facultatea de Teologie (1899-1903). Și-a continuat studiile la Cernăuți, unde a obținut doctoratul în teologie în 1909. În 1922, este hirotonisit preot și, în 1926, devine profesor la Universitatea din Chișinău.
Devine apărător ecleziastic pentru eparhiile Râmnicului și Argeșului între 1909 și 1922, misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor între 1922-1926, profesor titular la catedra de Introducere și Exegeza Noului Testament de la Facultatea de Teologie din Chișinău a Universității din Iași (1926-1941), fiind și decan trei ani, apoi, profesor de Exegeza Vechiului Testament la Facultatea de Teologie din București între 1941-1947.
În tinerețe a colaborat la revistele Viața Românească, Adevărul și Sămănătorul. A fost discipol al filosofului Constantin Dobrogeanu-Gherea, devenind ulterior adept al popranismului și al socialismului. Urmarea a fost  încadrarea ca o figură importantă a aripii de stânga din spectrul politic român, simpazant al mișcării muncitorești. Pictorul Nicolae Tonitza realizează coperta culegerii de eseuri a lui Galaction O lume nouă și portretul său în ulei intitulat Omul lumii noi (1920).
Debutează în 1902 cu nuvela fantastică Moara lui Călifar, despre ispita diavolului. În 1914 publică volumul de nuvele și schițe, Bisericuța din Răzoare, cu care obține premiul Academiei Române în 1915. Scrierile de rezistență care îi definesc locul în literatura română sunt nuvelele și povestirile scrise în perioada 1902-1910, publicate în revistele Literatura și arta română, Linia dreaptă (1904), Revista idealistă (1907).
În nuvelele sale, De la noi, la Cladova, Moara lui Călifar, Gloria Constantini a îmbinat fantasticul magic cu tratarea realistă. În romanul Papucii lui Mahmud, profesează un fel de religie naturală, admițând valabilitatea tuturor confesiunilor. Doctorul Taifun este o dezvinovățire a Magdalenelor menționează critical G. Călinescu. La răspântie de veacuri este un roman autobiografic iar Jurnalul, publicat postum are valoare literară prin trăsăturile inedite cu care conturează portretul moral și psihologic al omului Galaction.
Face și o traducere remarcabilă a Neguțătorului din Veneția de Shakespeare.

În perioada interbelică desfășoară o susținută activitate publicistică, cu ajutorul lui Tudor Arghezi, și editează revistele Cronica și Spicul, care apar între 1915 și1918.
Retragerea forțată a regelui Carol al II-lea și instaurarea Statului Național Legionar sub Garda de Fier determină și retragerea lui Gala Galaction din viața publică.
Gala Galaction este nominalizat și ca „activist de stânga”, atât pentru activitatea din tinerețe, cât și cea de după 23 August, când a început colaborarea cu Partidul Comunist din România, fiind prezent în viața literară sau politică. În 1947 este ales membru titular al Academiei Române. Se știe cum erau aleși în acei ani membrii noi academii populare. Unii malițioși au scris că și acum sunt grave derapaje ! Apoi, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România în 1947, deputat în Marea Adunare Națională (sesiunea 1948 – 1952), comiteteși comiții. Primește Ordinul Muncii, clasa întâi, în 1954, precum și alte distincții și premii.
A călătorit în Țara Sfântă, Grecia, Italia, Egipt Ungaria, ultimii ani fiind imobilizat în pat.
Primăria orașului Ierusalim a denumit o piațetă din preajma Văii Crucii în amintirea lui Gala Galaction, ca semn de apreciere a contribuției sale la promovarea înțelegerii între creștini și evrei, inclusiv în timpurile când omenia a fost pusă la o grea încercare.
Școli la Roșiori de Vede și Mangalia îi poartă numele.”

Toate acestea și multe alte informații au fost rememorate, în prezența unui numeros public, la vernisajul expoziției Gala Galaction – ostaș al domnului și rob al scrisului, moderat de Veronica Cojocaru de la Muzeul de Istorie Petru Voivozeanu, cele mai multe fiind prezentate metodic de generalul (r) Valentin Becheru, precum și prin alocuțiunile ținute de invitați. 

La finalul intervenției sale, președintele Clubului nostru, Ștefan Dina, a mulțumit gazdelor atât pentru evenimentul comemorativ, cât și pentru piesele realizate de Teodor Săceanu membru al Secției Numismatice Alexandria.

c

După vernisaj, continuăm vizita la Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena (Serdăreasa), cel mai vechi lăcaș de cult din oraș, ctitorie a serdarului Marin Butculescu și soției sale Maria, cea care a finalizat construcția. Părintele protoiereu Mircea Ionescu ne oferă alte informții privind istoricul și viața religioasă a protopopiatului cu cele 65 parohii. De menționat, Gala Galaction a fost unul dintre cei care au contribuit din plin la salvarea acestui monument.

Urmează Școala Gimnazială Mihai Eminescu cu ineditul monument și un panotaj de excepție cu grafică Mihai Eminescu. 

Tot nu am fost lămurit dacă ansamblul de la Onești este copiat sau este primul ! 

Ajungem și în parcul central Av. Nicolae Popescu-Vedea la bustul Eminescu (sculptor Doru Drăgușin), dezvelit în 1994. 

În dreapta, se află sculptat capul scritorului Marin Preda, teleormănean prin naștere și operă (Moromeții, Pădurea nebună …).

După aniversarea lui Victor Andreescu, la 50 de ani, membru al Clubului nostru, într-o atmosferă festivă pe măsură, ne deplasăm spre ultimul obiectiv al zilei din cimitirul orașului, la secțiunea unde sunt înhumați 91 de căzuți la datorie în Primul Război Mondial. Militari români și germani.

În partea de sus, a monumentului comemorativ din piatră, se află un vultur cu aripile deschise în vârf, una frântă, și diferite insemne militare și religioase pe cele patru părți. Aflăm detalii interesante de la doi reprezentanți ai Armatei Române, generalul (r) Valentin Becheru și colonel (r) Cristian Scarlat, fost director al 

Oficiului Național pentru Cultul Eroilor.

Cred că și aici trebuie intervenit de către restauratori profesioniști !
Soarele scapătă spre asfințit, ne luăm rămas bun de la gazde și la drum !
Mulțumesc colegilor din cadrul clubului pentru unele imagini.

Pe data viitoare !

EMINESCU ASTRAL

 

EMINESCU ASTRAL

A fost și Ziua Națională a Culturii, pe care o sărbătorim pe grupuri și grupulețe. Cam într-o oră. Durează mai mult protocolul !

Unde e Decada Culturii Românești de altădată ? 

Doar Țara Mioriței are cu ce se mândri în această privință. 

Pe 15 ianuarie curent am participat la Clubul Numismatic Mihai Eminescu (Cercul Militar Național) la manifestarea de suflet.

Salutul de bun venit a fost adresat de către ospitalierul director adjunct al Cercului Militar Național, col. (r) Ion Ciontea.

Apoi este invitat la microfon maestrul Valentin Tănase, 

director de ani buni al Studioului de Arte Plastice al Armatei. 

Între numeroase sale realizări se află și amenajarea sălii Mihai Eminescu în care s-a derulat sărbătorirea Zilei Naționale a Culturii. În superbul palat al Cercului Militar Național putem vedea multe tablouri, lucrări de pictură murală monumentală și mozaic, pe care le-a realizat de-a lungul anilor. Domnia sa a punctat importanța momentului aniversar exprimând convingerea perenității ideilor eminesciene și bucuria de a-l putea omagia în lucrări ale artei plastice. 

Moderarea evenimentului a fost asumată, ca de obicei, de președintele clubului, Ștefan Dina, evidențiind modul în care personalitatea poetului național este reflectată în numismatică, subliniind valoarea documentară și simbolică a pieselor expuse. Totodată a făcut un succint bilanț al bogatei activități a clubului în anul care s-a încheiat, precum și anunțarea propunerilor de activități ale clubului în 2026.

În alocuțiunea, Eminescu astral, am rememorat și citat, din opera eminesciană, dovezile care fac din Mihai Eminescu, o personalitate de tip enciclopedic, nu doar poet național, sintagma cea mai des utilizată. Argumentele prezentate s-au axat pe pregătirea sa științifică. Subiectul ales a venit în urma unei controverse cu unul dintre miile de prieteni din lumea facebook-ului, care a afirmat că Erich von Däniken, trecut în eternitate acum cinci zile, este printre primii care au scris despre apariția lui homo sapiens (3) ca urmare a intervenției din exteriorul planetei. 

Tot respectul pentru von Däniken însă nu este nicidecum printre primii care au emis o asemenea aserțiune. Biblia arată cui datorăm implementarea programului. 

Și nu doar Biblia, ci și multe alte scrieri antice.

 Laice, creștine și în mai toate religiile.

Sigur, noi, creștinii, îi spunem simplu Dumnezeu. 

De fapt, Dumnezeu este, în unele interpretări, un plural greu de înțeles și de acceptat. De unii !
Mai mult, tot din scrierile antice, rezultă că civilizația homo sapiens a mai existat de cel puțin două ori, ultima luând sfârșit printr-un război termonuclear descris și zugrăvit, la propriu, în scrierile antice indiene: Mahabharata și Ramayana.

Sunt și câteva artefacte verificate și răsverificate !

E adevărat, că abia de câteva zeci de ani, s-au putut explica științific multe din enigmele antice, considerate drept basme. Chiar și de către oameni de „știință” !

Decriptarea actuală a fost posibilă datorită noilor tehnologii, unele dintre ele fiind primite de la „veghetorii programului”. Multe asemenea „provocări" au fost lansate tereștrilor prin trimiși speciali ai Creatorului (Hristos, Alah, Buda, Viracocha ... dar și prin semeni de-ai noștri ca Arhimede, Leonardo da Vinci, Jules Verne, Nikola Tesla și mulți, mulți alții.
Sunt multe taine / mistere devoalate, 

parte din ele prezentate în cărți cu mare succes la public.
Recunoștința noastră față de Creatorul programului, Dumnezeu, cum îi spunem noi, este un gest absolut normal pentru liniștirea conștiinței noastre mereu avidă de cunoaștere, schimbare și incertitudine. Cum o facem e treaba fiecăruia și nu cred că trebuie judecat și condamnat în vreun fel.
Să nu uităm, Cuvântul are proprietăți și influențe incredibile în viața oamenilor. Sunt decoperiri recente ale cercetătorilor care ne uimesc în privința puterii sale.
Nu întâmplător - La început era cuvântul ! (Ioan 1:1-5, 10-14)
Daniken a făcut și o predicție înainte de a muri „Extratereștrii vor reveni pe Pământ în următorii 10 ani.” 

Lelea safta zîmbește și spune „- Băieții sunt de mult timp cu noi !”

Și în Țara Mioriței au existat semeni care au promovat și valorificat științific descoperirile arheologice din ultimele două secole, precum și reinterpretarea „miturilor" antice. Dau doar câteva nume: Victor Kernbach, Alexandru Mironov, Fl. Gheorghiță, Doru Davidovici, Dan Apostol, Emil Străinu, precum și Mihai Eminescu.
M-ați auzit de multe ori când am afirmat - enciclopedicul Eminescu. 

Pe ce mă bazez !?!

Primele contacte cu științele, Mihai Eminescu le-a avut la Gimnaziul din Cernăuți unde l-a avut ca principal mentor pe profesorul Aron Pumnul, care l-a și găzduit în casa sa cu biblioteca, pe care Mihai Eminescu o cunoștea și noaptea „pe dibuite”. 

Iar la Ipotești exista, de asemenea, o vastă bibliotecă, Gh. Eminovici fiind bibliofil pătimaș, care, nu de puține ori, împrumuta celebrităților timpului (Alecsandri, Maiorescu, Kogălniceanu …), spre lectură și studiu, din comorile sale.
Studiile universitare, Mihai Eminescu le-a făcut la Viena şi Berlin. La Berlin,  studiază istoria, filozofia, matematica, politica, dar şi astronomia. Astfel, cercetează legile mişcării corpurilor cereşti, legea atracţiei universale, rolul căldurii în toate fenomenele naturii, principiul conservării energiei, cunoştinţe despre electricitate şi magnetism, cunoașterea sistemului solar fiind în prim plan.

Într-unul dintre manuscrisele sale (m.s. 181. f. 138-141) descrie Pământul, astfel:
„Pământul este al treilea dintre planeţii cunoscuţi şi are forma unui glob, puţin apăsat (turtit la cele două poluri), cum se numeşte sferoidul pământesc. Pământul are o mişcare îndoită, întâi împrejurul razei sale - rotaţiunea - apoi o mişcare progresivă, împrejurul Soarelui.”
Azi, pare simplu, pe atunci, încă, existau îndoieli ! 

Unii filozofi susțin și azi că Terra este plată !

În poemul filosofic Luceafărul (1883, la Viena în Almanahul Societății Academice România Jună) Mihai Eminescu punctează, criptat, legătura dintre astronomie şi cosmologie, precum şi principiul conservării energiei:
"Din sânul veşnicului ieri,
Trăieşte azi ce moare
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarăşi soare".
sau în descrierea călătoriei lui Hyperion:
"Un cer de stele dedesupt,
Deasupra-i cer de stele,
Părea un fulger ne-ntrerupt,
Rătăcitor prin ele.”
Mai mult, Mihai Eminescu intuieşte găurile negre înaintea descoperirii lor oficiale:
„Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar,
Din goluri a se naşte.”
Apocalipsa, de care unii fac atâta caz, este descrisă în  Scrisoarea I:
„În prezent cugetătorul nu-şi opreşte a sa minte
Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte;
Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist şi roş,
Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoşi,
Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvârl rebeli în spaţ',
Ei, din frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi;
In catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit,
Ca şi frunzele de toamnă toate stelele-au pierit.”
Timpul şi spaţiul devin veşnice şi sunt considerate infinite:
„Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie,
Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,
Şi în noaptea nefiinţii totul cade, totul tace,
Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace...”
La Steaua arată că distanţele cosmice dintre aştri par neatinse, Mihai Eminescu intuiește clar teoria relativităţii emisă de celebrul Albert Einstein câteva decenii mai târziu:
„La steaua care-a răsărit
E-o cale-atît de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem şi nu e.”
În 1971, lui Eminescu i s-a făcut o primă onoare astronomică: un asteroid descoperit la Mount Palomar, în California, a fost botezat cu numele lui, 9495 Eminescu. Recent, a mai primit cadou din partea NASA. 

De câţiva ani, pe planeta Mercur există Craterul Eminescu (125 de kilometri în diamentru aflat pe partea nevăzută). Acesta a fost studiat de sonda spaţială Messenger în 2008, cercetările fiind prezentate, de către specialiştii NASA, la cea de a 41-a întâlnire a Lunar and Planetary Science Conference, din 2010.

“Craterul a fost numit în onoarea lui Mihai Eminescu, un poet desăvârşit şi influent, care până astăzi este considerat poetul naţional al României”, 

scrie pe site-ul NASA.
Aș îndrăzni să afirm „considerat, deocamdată, doar poet național ”. 

Venerabilul dr. George Trohani, ne-a făcut surpriza prezentării mai multor numere ale revistei Mihai Eminescu apărută la Cernăuți între 1930 și 1939 cu și despre creația eminesciană. Ne bucură faptul că acolo însăși Primăria orașului a contribuit, de curând, din plin la realizarea documentarului difuzat seara la TVR 1, Eminescu și Cernăuții pe un scenariu scris de prietenul nostru Ionel Novac.

Maestrul Constantin Dumitrescu ne-a prezentat din creația sa medalistică, precum și proiectele sale pentru 2026. Brâncuși e pe primul loc.

Nu se putea ca o asemenea întâlnire să nu fie marcată și printr-o lansare. Tânărul colecționar și manager al Târgului Numismatic de la Hotel Caro, Daniel Suzeanu, ne-a prezentat exemplarul semnal al albumului Medalii Eminescu, vol. 1.

Originalele s-au aflat în cele patru vitrine din sală. 

Felicitări și pentru distincția acordată Pana de aur.

Cum ne-a obișnuit, aeronautul, era să scriu argonautul, Aurel Curdov, a prefigurat Anul Brâncuși cu noua sa creație.

La parter, în holul de la intrare, dinspre Bd. Regina Elisabeta, se află expoziția 

din care prezentăm o mică parte. La realizarea ei și-au adus contribuția 

Mariana Beda, Gheorghe Caraman, Aurel Curdov, Constantin Dumitrescu, Daniel Suzeanu și Ioan Vaum, membri ai Clubului,

pentru care au primit și cuvenitele diplome de participare.

Expoziția poate fi vizitată până la 25 ianuarie inclusiv.
Dezbaterile în grup restrâns au continuat la biblioteca de vizavi - Capitol.
Pe data viitoare !

Trăiască nația !