AVENTURA SCOȚIANĂ (II)

 Edinburgh – Galeria Națională de Artă

Urmează o zi plină. Pe documentarul meu. Urcăm pe Diagon Alley. Nici la Haryy nu era open. Liniște, fiind prea devreme pentru cohortele de turiști. Pe Royal Mile, ușor animată, o luăm metodic, fără pic de grabă, spre obiectivul dimineții Galeria Națională de Artă, care se deschide la ora 10. Până acolo sunt multe lucruri de văzut. De fapt, Royal Mile reprezintă cinci veacuri de existență, fiind coloana vertebrală a orașului, de la fortăreața vulcanică la Palatul Regal sau invers. Sunt sute de detalii care îți scapă doar la o singură plimbare pe cei 1800 de metri. Ieri, văzusem un segment la care ardeleanca mea a rezistat cu brio pe zonele cu piatră cubică. 

Începem cu casa lui John Knox, clădire faimoasă, considerată a fi cea mai veche construcție medievală datând din anul 1470. Se află la poarta principală a orașului vechi, care separa Edinburgul de Canongate. De altfel, experții se îndoiesc că aici ar fi locuit liderul durei Reforme Protestante din Scoția. 

În ce a constat marea reformă: „1. Fără episcopi sau Papă, Knox eliminând ierarhia catolică tradițională. Biserica a început să fie condusă de bătrâni ai comunității (numiți prezbiteri) și de pastori, aleși la nivel local. S-a înființat un parlament bisericesc suprem, format atât din preoți, cât și din oameni simpli, numit Adunarea Generală a Kirk-ului (Bisericii Scoțiene).2. Doar Biblia contează (Sola Scriptura) (programul divin – n.n.). Ritualurile catolice care nu erau scrise în Biblie au fost eliminate. Predicile s-au concentrat doar pe explicarea Bibliei. S-au păstrat doar Botezul și Sfânta Împărtășanie, eliminând celelalte cinci sacramente catolice. Statuile, picturile, altarele fastuoase și mănăstirile au fost distruse sau simplificate radical pentru a evita idolatria. 3. Knox a cerut ca fiecare biserică locală să aibă o școală gratuită. Scopul era ca toți băieții și fetele, bogați sau săraci, să învețe să citească pentru a putea studia Biblia.

4. Knox a promovat o idee revoluționară pentru acele vremuri: dacă un rege sau o regină (cum a fost cazul reginei catolice Maria Stuart) guvernează împotriva legilor lui Dumnezeu, poporul are dreptul și datoria să se opună acelui conducător.” Casa-muzeu este amenajată pe trei niveluri. Se prezintă istoria clădirii, modul în care s-a derulat conflictul religios din perioada Reformei și povestea Mariei, regina Scoției. Deși clădirea poartă numele lui John Knox documentele arată că aceasta a aparținut, inițial, lui James Mosman, aurarul reginei Mary. 

La ultimul etaj se află mult mediatizata The Oak Room. Decorațiunile din această cameră dovedesc statutul și bogăția aurarului. Grinzile de lemn ale tavanului ascund decorațiuni renascentiste realizate în tehnica tempera de meșteri locali. În ciuda culorilor ușor estompate, detaliile s-au păstrat deoarece au stat acoperite cu tencuială timp de secole fiind redescoperite abia în 1850. 

Ochii vigilenți ai criticilor de artă au descoperit simboluri ascunse: semne zodiacale, zâne înaripate, creaturi mitice, precum și un mic diavol ! Pereții cu lambriuri de stejar sunt decorați cu scene care ilustrează scene biblice. Se crede, totuși, că John Knox ar fi stat aici cu puțin înainte de trecerea la cele veșnice în 1572. 

Zărim turla Catedralei St Giles în formă de coroană, capodoperă a sculpturii în piatră din perioada medievală târzie. La acea oră, lăcașul nu era deschis. 

După el, în partea sudică a catedralei, este micuțul Parliament Square, flancat de clădiri neoclasice grandioase care au găzduit Parlamentul Scoțian, locul unde s-a scris istoria legii și a guvernării scoțiene. Jos, la pavajul de lângă ușa de vest a catedralei St Giles este Heart of Midlothian, care marchează locul unde se afla Old Tolbooth, închisoare notorie. Aici aveau loc execuții publice și colectări de taxe. În dreapta și în stânga sunt mici pasaje abrupte care duc în curți ascunse. 

Unul dintre ele este Brodie's Close, numit după diaconul Brodie, cetățean respectabil ziua și hoț versat noaptea. Bineînțeles, a fost sursa de inspirație pentru Dr. Jekyll și Mr. Hyde, nuvelă de groază din 1886 a lui R.L. Stevenson. Scoțian, of course ! Nuvela este considerată operă definitorie a genului horror gotic. Filmele au atras și atrag milioane de cinefili, ultima ecranizare fiind realizată în 2008. Plimbarea prin pasajele întunecate te face să-ți dai seama de traiul medieval local. Oamenii trăiau unii peste alții în clădiri care ajungeau până la paisprezece etaje. Continuăm. Ochii înregistrează noi imagini și noi imagini. Trecem pe lângă Tron Kirk Market, o piață interioară de tip boutique administrată de Scottish Design Exchange, 

amplasată într-o fostă biserică din secolul al XVII-lea, unde peste 20 de artiști și designeri locali își vând aici creațiile unice făcute manual: inele, brățări, broșe și butoni, printuri de artă, fotografii cu peisaje din Edinburgh și rame din lemn vechi de butoaie de whisky (Whisky Frames), insigne din email, brelocuri inedite și kituri de broderie cu faimoasele văcuțe din Highland, săpunuri naturale sau parfumuri artizanale. Lume, lume, ia oferta!  Bine că era închis ! Facem la stânga, trecem pe North Bridge, o luăm la stânga și ne îndreptăm, prin fața gării centrale Waverley, sp

re al doilea mare monument, ca înălți me, de pe Terra dedicat unui scriitor. 

Primul fiind memorialul din Havana ridicat pentru scritorului militant cubanez José Martí considerat erou național. Acel turn are înălțimea de 109 metri (358 de picioare), cel de aici, aflat în Princes Street Gardens, în stil gotic are cca 61 de metri (200 de picioare). În centru, se află statuia romancierului Walter Scott, realizată din marmură de Cararra. Scott este unul dintre autorii care m-au încântat în copilărie, cu romanul său istoric Invanhoe. Fațadele memorialului sunt decorat cu 64 de scene mici, cu personaje din romanele Ivanhoe sau Rob Roy ...  După ce urci cele 287 de trepte, contra taxă, ești răsplătiți cu un atestat comemorativ. Și eu mă dovedesc scoțian !... 

                

Superb monumentul, precum și pescărușii blânzi care mă studiază atent ! 

La 10 și 10 intrăm în Galeria Națională Scoțiană organizată pe trei niveluri. 

 

Sincer să fiu, am crezut că muzeul e mult mai mic și vom vedea mai mult lucrări ale artiștilor locali sau naționali. Cu ardeleanca mea, am fost cuceriți de multitudinea pânzelor semnate de mari pictori ai lumii: Rubens, da Vinci, Raphael, van Dyk, Rembrandt, Tizian, van Gogh, Canalleto, Pissarro, Velazquez, Botticelli, Monet, Vermeer... iar, din partea locului, Taggart. 

Cele câteva imagini vorbesc de la sine. Ai cu ce te delecta ! 

Documentarul mă informează: „Galeriile Naționale ale Scoției reprezintă principala rețea de artă din Edinburgh, formată din patru galerii majore, în patru locații diferite, toate având intrarea gratuită pentru colecțiile permanente.

„Prima este cea pe care o vizităm National Galleries Scotland, din centrul orașului, 

pe colina The Mound, aproape de Princes Street. De fapt la poalele colinei. Găzduiește una dintre cele mai mari colecții de artă din lume. Ne-am convins ! A doua este National Galleries Scotland - Portrait care se află pe Queen Street, într-o clădire impresionantă din piatră roșie în stil gotic-victorian. După cum arată și denumirea expune portretele oamenilor ce au modelat trecutul, prezentul și viitorul Scoției. A treia este pe Belford Road, National Galleries Scotland - Modern One & Modern Two în două clădiri gemene într-un parc plin de sculpturi moderne. Expune piese semnate de Matisse, Picasso și o colecție faimoasă de artă suprarealistă. Modern Two găzduiește mari expoziții temporare, precum și o replică detaliată a studioului sculptorului Eduardo Paolozzi. Ignorant mai sunt ! Ultima e National Galleries of Scotland - Modern, pe care urmează să o vizităm după ce venim de la Glasgow. O organizare pe gustul meu a colecției de la parterul clădirii, pe școli și curente ale artei plastice din secolele ei de glorie. Mă simt în largul meu în fața unor astfel de opere. Nu mă simt complexat ca în fața capodoperelor lui Picasso. Spre exemplu ! Mă opresc aici cu comentariile, pentru a nu intra în conflict deschis cu prietenii mei critici de artă. Ieșim încântați de cele văzute. Mulțumim doamnei custode, care este vădit bucuroasă de bucuria noastră. 

Au un talent fantastic, scoțienii, nu numai scoțiencile, în a-ți explica, de-a fir în păr, orice informație solicitată. Se vede solida educația primită în școli și familie timp de veacuri ! Se simte și pe stradă. Urcăm scările și ne îndreptăm spre Castelul Edinburg. Pe stânga, o turlă gotică masivă înegrită The Hub marchează intrarea în inima medievală a orașului vechi. Este o clădire victoriană impresionantă servind, azi, ca sediu al Festivalului Internațional de aici. 

Este trecut mult de amiaza zilei. E un soare, pe care scoțienii îl consideră caniculă. Și sunt doar 23^o C ! Pe autohtoni îi recunoaști după pantalonii scurți, șlapi și maiouri. Capătul căii Royal Mile este supraaglomerat. Un cimpoier, ca-n filme, delectează trecătorii cu sonorități scoțiene. În preajma lui, o pereche arătă publicului acvilele din dotare. De la poalele dealului, am zis că, sus, sunt tribunele unui stadion. Cândva, aici, la intrarea în castel a fost o piață în aer liber pentru negoțul cu lenjerie fină sau lawn (gazon). Acum spațiul este ocupat de tribune pe o parte și alta pentru spectacolele de peste an. Înotăm spre intrare. Am ratat întâlnirea cu tunul de la ora unu ! Asta e ! De la acest castel începe calea, pe care regii medievali, diplomații în vizită și rebelii locali au bătut-o timp de secole. Castelul a supraviețuit zecilor de asedii. 

E mult mai impresionant în exterior și de la distanță. Am senzația că toate interioarele palatelor scoțiene au un aer auster. Arme, armuri, spade, scuturi, tunuri ... 

Nu găsești rafinamentul franțuzesc sau spaniol. 

Oboseala își spune cuvântul și ne retragem discret. 

Ne salutăm cu Marie Curie, ce seamănă leit cu Leana noastră, „chimista” de talie mondială, și părăsim vacarmul zonei. Plimbarea de seară este rezervată studierii străzilor și pub-urilor. Ca tot britanicul, și scoțianul, are n-are treabă, la ieșirea de la muncă trece pe la pub. De regulă, fiecare în cartierul său. Oferta e generoasă, ai de unde alege.  Turiștii sunt îndemnați spre cele peste 100 de distilerii scoțiene, fiecare, adevărate minimuzee, pregătite să-și primească vizitatorii la degustare. Gastronomia locului e bazată pe suratele lui Dolly, după mirosurile de pe străzile cu zeci de terase și restaurante. Pe Royal Mile soarele ne orbește în drumul lui spre asfințit. Se lasă seara, a trecut și ziua mea !... 21.104 pași (16,8 km = 816 kcal.)

 Mâine, go Glasgow !

 

 

AVENTURA SCOȚIANĂ (I)

 

Edinburgh cu Harry Potter, micuțul Bobby și altele

Ne-am descurcat ușor. La 11,55 a decolat avionul de pe Otopeni, la 13,35 a aterizat pe cel din Edinburgh, aflat la doar 9 km de orașul (cca 45.000 loc.) situat pe coasta de est a Scoției. Autobuzul 100, care circulă din juma în juma de oră, ne lasă după 20’ la Haymarket și în 10 minute suntem în uriașul hotel cu 230 de camere. Cazarea imediat, deși era, oficial, la ora 15. Duș și o luăm pe Fountain Bridge spre Grassmarket. Centrul urbei a fost inclus în patrimoniul UNESCO pentru arhitectura sa impunătoare castelele sale cu povești, care de care mai pline de suspans.

I se mai spune și Auld Reekie (Vechiul fumuriu) din cauza numeroaselor hornuri furnizoare de fumuri pe timp rece. 

A lapovițat chiar cu câteva zile înainte de a sosi aici. Paranormalul funcționează, meteo anunță soare ! E drept, dimineața sunt 12^o C, 17 pe la amiază iar seara se lasă din nou răcoarea. Suntem pregătiți, inclusiv cu cizme gonflabile made in China. Nu te joci cu ardeleanca mea !

Câteva cuvinte despre noua țintă turistică - Scoția (în gaelică scoțiană Alba, pronunțat al̪ˠapə) (5,2 miloane locuitori pe 78.772 km²).  Este cea mai mică dintre cele patru țări ale Regatului Unit al Marii Britanii și acoperă treimea de nord a insulei. Cel mai înalt punct este vârful Ben Nevis (1.344 m), din Lochaber, iar cel mai lung râu este Tay, care curge pe o distanță de 190 km. Se învecinează cu Anglia la sud, este înconjurată de Oceanul Atlantic, Marea Nordului la est și Canalul de Nord cu Marea Irlandei la sud-vest. În plus, față de teritoriul de pe marea insulă, țara mai are peste 790 de insule. În Scoția există șapte  orașe: Aberdeen, Dundee, 

Edinburg, Glasgow, Inverness, Perth și Stirlling.

Regatul Scoției a apărut ca stat suveran independent în Evul Mediu Timpuriu și a continuat să existe până la 1707. Prin moștenire, în 1603, Iacob al VI-lea, rege al Scoției, a devenit și rege al Angliei și al Irlandei, formând o uniune a celor trei regate. Ulterior, Scoția a intrat într-o uniune politică cu Regatul Angliei la 1 mai 1707 pentru a crea noul Regat Unit al Marii Britanii, în ciuda opoziției și revoltelor antiuniune din Edinburg, Glasgow și din alte părți. Uniunea a creat și noul Parlament al Marii Britanii, care a înlocuit cele două parlamente. În 1801, Marea Britanie a intrat într-o uniune politică cu Regatul Irlandei pentru a crea Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei. Parlamentul Irlandei a fuzionat cu cel al Marii Britanii pentru a forma Parlamentul Regatului Unit. De la crearea Statului Liber Irlandez, în 1922, Regatul Unit cuprinde Marea Britanie și Irlanda de Nord. În Scoția, monarhia Regatului Unit a continuat să utilizeze o varietate de stiluri, titluri și alte simboluri regale ale statalității specifice Regatului Scoției dinaintea uniunii. Sistemul juridic din Scoția a rămas, de asemenea, separat de față de cel din Anglia și Țara Galilor și față de cel din Irlanda de Nord. Scoția constituie o jurisdicție distinctă în dreptul public și în cel privat. Continuarea existenței instituțiilor juridice, educaționale, religioase și ale altora, distincte față de cele din restul Regatului Unit, au contribuit cu toate la continuarea culturii și identității naționale scoțiene după uniunea cu Anglia din 1707. 

Denumirea vine de la Scoti, denumirea latină a gaelilor. Scriitorul Walter Scott a contribuit la definirea identității scoțiene în secolul al XIX-lea prin romanele istorice Ivanhoe, Rob Roy ...
Scoția are trei limbi recunoscute oficial: engleza, scots și gaelica scoțiană.
În perioada 1841-1931, circa 2 milioane de scoțieni au emigrat în America de Nord și Australia, alți 750.000 de scoțieni s-au mutat în Anglia. În prezent, există mult mai multe persoane de origine scoțiană care trăiesc în străinătate decât totalul populației Scoției. La fel și la irlandezi. Se estimează că există mai mult de 27 de milioane de descendenți ai emigranților scoțiano-irlandezi care trăiesc acum în SUA. 

Alți 4,7 milioane de scoțieni în Canada. 

Aproximativ 20% din primii coloniști europeni din Noua Zeelandă provin din Scoția.
Imaginea Sf. Andrei, martirizat pe crucea în forma de X, a apărut pentru prima dată în Regatul Scoției în timpul domniei lui William I (1143-1214). 

În 2006, Parlamentul Scoțian a adoptat legea declarării zilei de Sf. Andrei (30 noiembrie) ca zi națională, zi nelucrătoare din anul 2007.Scoția a dat lumii mari personalități: Alexander Graham Bell, recunoscut ca fiind inventatorul telefonului, Alexander Fleming, descoperitorul penicilinei, John Logie Baird, inginerul care a realizat prima transmisie de televiziune din lume, James Clerk Maxwell, fizicianul care a formulat teoria clasică a radiației electromagnetice, unificând electricitatea, magnetismul și lumina, William Wallace, eroul național care a condus rezistența împotriva ocupației engleze, regele Robert the Bruce, care a asigurat independența Scoției (1320), regina Maria Stuart (Mary, Queen of Scots), executată din ordinul verișoarei sale, Elisabeta I a Angliei, Adam Smith, filosof și economist, „tatăl capitalismului” și al economiei moderne, Walter Scott, creatorul romanului istoric modern, Robert Burns, poetul național al Scoției, Arthur Conan Doyle, creatorul faimosului detectiv Sherlock Holmes, Sean Connery, actor, primul interpret al lui James Bond pe marile ecrane ... v. https://ro.wikipedia.org/wiki/Listă_de_scoțieni_celebri,

Din 1872, Scoția a trecut la un sistem de școli în mare parte gratuite și finanțate de stat 

administrate de consilii școlare locale, similar cu cel din Anglia. 

Universitatea din Glasgow a devenit un lider al învățământului superior britanic, răspunzând la nevoile educaționale ale tinerilor din mediul urban și din clasa negustorilor, spre deosebire de clasele superioare. Sistemul scoțian de învățământ a rămas întotdeauna distinct față de restul Regatului Unit, cu un accent caracteristic pe educația vastă. Educația universitară și serviciile de îngrijire pentru persoanele în vârstă sunt gratuite în Scoția, în timp ce în restul Regatului Unit se plătesc.
Scoția a fost prima țară din Regatul Unit care a interzis fumatul în spațiile publice închise. Sistemul de învățământ scoțian este diferit față de restul Regatului Unit. Toți copiii de 3 și 4 ani au dreptul la un loc gratuit în grădinițe. Învățământul primar formal începe la aproximativ 5 ani și durează 7 ani; copiii studiază pentru calificări profresionale între 14 și 16 ani. Vârsta de absolvire a școlii este 16 ani, după care elevii pot alege să rămână în școală și să studieze pentru diverse calificări. Există cincisprezece universități scoțiene, dintre care unele sunt dintre cele mai vechi din lume. Printre acestea se numără  Universitățile St Andrews, Glasgow, Aberdeen, Edinburgh, clasate printre cele mai bune din Regatul Unit. Proporțional, Scoția are mai multe universități în top 100 al QS' World University Rankings pe anul 2012 decât orice altă țară. Aici se produce 1% din cercetarea publicată din lume, deși trăiește doar 0,1% din populația lumii. Instituțiile de învățământ superior reprezintă 9% din sectorul de exporturi de servicii, Scoția fiind cea mai educată țară din Europa și printre cele mai bine-educate din lume în termeni de învățământ superior.

Al Doilea Război Mondial a adus în Scoția prosperitate, în ciuda bombardamentelor Luftwaffe, care au dus la inventarea radarului de către Robert Watson-Watt, instrument extrem de valoros în bătălia Angliei. De asemenea, inventatorul scoțian John Logie Biard a demonstrat primul sistem de televiziune funcțional la 26 ianuarie 1926. 

În ultimele decenii, țara s-a bucurat de o renaștere culturală și economică. Printre factorii economici care contribuie la revenire se numără piața serviciilor financiare, producția de electronice, petrolul din Marea Nordului, industria gazelor naturale, cea a construcțiilor navale cu nave de clasă mondială, electronice, whisky ...

Ca națiune celtică, Scoția și cultura scoțiană sunt prezente la toate evenimentele interceltice din țară și din străinătate. Aici sunt organizate mai multe festivaluri de muzică, dintre care Celtic Connections (Glasgow) și Hebridean Celtic Festival (Stornoway) ... 

Un celebru instrument tradițional scoțian este cimpoiul mare highlandez.
Deși nu există, un imn oficial al Scoției, cântecul folk Flower of Scotland, compus în anii ’60, este intonat la ocazii speciale și la marile evenimente sportive ale echipelor naționale. Din 2010, este intonat și la Jocurile Commonwealth-ului după ce a fost votat de o mare parte a sportivilor scoțieni. 
Scoția găzduiește propriile competiții sportive naționale și are reprezentare independentă la mai multe evenimente sportive internaționale, între care Cupa Mondială FIFA, Cupa Mondială de Rugby, Cupa Mondială de Cricket ..., având propriile organe naționale de conducere, cum ar fi Scottish Football Association (a doua cea mai veche asociație națională de fotbal din lume) și Scottish Rugby Union. Diverse variante de fotbal s-au jucat în Scoția timp de secole, cea mai timpurie referință datând de la 1424. Fotbalul este cel mai popular sport, Cupa Scoției fiind cel mai vechi trofeu național din lume. Primul meci internațional de fotbal din istorie, a fost în 1872 împotriva Angliei. Echipe de top: Celtic, Rangers, Aberdeen. Jocul modern de golf își are originea în Scoția secolului al XV-lea. Televiziunea este în mare parte aceeași ca în tot Regatul Unit, dar postul național este BBC Scotland. 

Ziare naționale britanice, ca Daily Record, The Herald, The Scotsman^⁠ sunt scoase în Scoția.  

În Scoția sunt trei autostrăzi care alcătuiesc un triunghi cu vârfurile în capitala Edinburgh și cinci aeroporturi internaționale (Glasgow - 2, Edinburgh, Aberdeen, Inverness), care servesc 150 de destinații internaționale. Rețeaua feroviară scoțiană are în jur de 350 de gări și 3.000 km de cale ferată. Pe acestea circulă 89,3 milioane de călători anual. Feriboturile spre Hebridele interioare, cât și spre cele exterioare 

sau spre Insulele Nordice, Irlanda de Nord și Belgia.
Scoția are o autonomie limitată în cadrul Regatului Unit, precum și reprezentare în Parlamentul britanic. Puterile executive și, respectiv, legislative au fost conferite Guvernului Scoțian și Parlamentului Scoțian de la Holyrood din Edinburgh, începând cu 1999. Parlamentul Regatului Unit își păstrează controlul asupra impozitelor 

la nivelul Regatului Unit, securitatea socială, apărarea, relațiile internaționale și radiodifuziunea. Parlamentul Scoțian (129 de membri) are autoritate legislativă pentru toate celelalte domenii legate de Scoția, precum și o putere limitată de a varia impozitul pe venit. Șeful statului scoțian este monarhul Regatului Unit, în prezent regele Charles al III-lea (din 2022), Scotland Office reprezintă guvernul Regatului Unit în Scoția. La referendumul din 2016 privind apartenența Regatului Unit la Uniunea Europeană, scoțienii au votat pentru rămânerea în cadrul Uniunii Europene, însă majoritatea țărilor U.K. a decis brexitul. 
Turismul reprezintă până la 5% din PIB și ocupa 7,5% din forța de muncă.
 *
Revin la raita noastră din prima zi. Grassemarket din Edinburgh este locul care a cunoscut, de-a lungul secolelor, multe evenimente, fiind locul revoltelor și execuțiilor publice, azi un loc extrem de liniștit, cu multe minirestaurante și magazine pentru turiști.  

În pas domol, urcăm pe aglomerata Victoria Street. 

La celebrul magazin-muzeu, dedicat lui Harry Potter, coada era mică și 

am putut să-l vizităm pe îndelete, până la ultimul etaj. 

Tot ce am citit celor patru nepoți, cu ceva ani în urmă, în cele 7 volume am regăsit în spațiile alocate. Imagini și, mai ales, sute de obiecte, de la magica baghetă la mătura, vehicul supersonic.

 Totul supervizat de pasărea Phoenix. La ultimul nivel, camera era închisă.

O clipă parcă l-am zărit chiar pe Harry !

Continuăm drumul  pe straduța, devenită Diagon Alley în romanele amintite, într-o aglomerație și gălăgie multietnică de nedescris și cu miros intens de grătare. 

Pășim pe Royale Mile (High Street), ombilicul târgului vechi, pentru a ajunge la Greyfriars Bobby, unde se află și pub-ul omonim. Suprasolicitat ! 

Trecem pe lângă și pătrundem în spațiul parohiei Greyfriars Kirkyard cu statuia cățelului Bobby, care stat 14 ani la mormântul stăpânului său, paznic de noapte. 

Cimitirul, plin de vechi morminte străvechi, a inspirat-o pe Rowling în alegerea numelor personajelor sale, inclusiv Potter. 

Vedem și Primăria orașului, The City of Edinburgh Council (Consiliul orașului Edinburgh). De reținut ! Scoțienii știu că nu primarul conduce o localitate, el aplicând profesionist deciziile consilierilor !...

Ajungem la Palatul Hollyrood, reședința familiei regale scoțiene, în stil baroc și vastele grădini. Palatul a fost vechea reședință a Mariei Stuart. Povestea face parte din filmele horror. „Aici, la 9 martie 1566, a fost asasinat consilierul ei particular, muzicianul David Rizzio, bănuit a fi amantul ei, complot pus la cale de cel de-al doilea soț al ei, Henric Stuart, lordul Darnley și de fratele ei vitreg, mai târziu regent al Scoției, James Stewart Conte de Moray, care  avea să fie ucis la Linlithgow, pe 23 ianuarie 1570, de James Hamilton de Bothwellhaugh, susținător al Mariei.” Curat, Agatha Christie !  

Interioarele, față de palatele văzute prin Evropa, nu au nimic deosebit.

 Pentru interioare edwardiene, de secol XVI, se poate vizita Castelul Lauriston. Din Parcul Holyrood vezi Arthur’s Seat  (Scaunul lui Arthur), cel mai înalt punct din oraș. 

Se ajunge relativ ușor pe vârful vulcanului, care a erupt în urmă cu circa 350 de milioane de ani, de unde vezi frumoase priveliști asupra orașului de dedesubt. 

Deși drumeția e ușoară pentru noi, cu cei 10.000 de pași, antrenament zilnic pe străduțele 

Vetrei Luminoase, martor telefonul ardelencei, nu mai urcăm fiind seară.

Apropo, sub oraș ne așteaptă un labirint de  subterane. Aflu de la agentul meu de turism, Cristi, șeful agenției Map Travel, că sunt unii doritori să-și petreacă noaptea pe acolo. Totul datează din secolul al XVIII-lea. Bolțile Edinburgh Vaults, cunoscute sub numele de Bolțile Podului de Sud, sunt mai multe caverne  de-a lungul celor 19 arcuri ale podului. La a început au adăpostit taverne, cizmari, topitori și alți comercianți, precum și depozite de materiale ilicite, acum a devenit un loc superstițios, pentru unii emanând o senzație de groază. 

Se spune că ucigașii în serie Burke și Hare au depozitat aici cadavre 

pe care le vindeau ulterior pentru experimente medicale. Brrr !

Autobuzul pentru noaptea ororilor așteaptă amatorii !

Mai bine revenim la Bobby stradal, cu nasul lustruit de turiști, 

din fața pub-lui omonim. Apoi, coborâm de pe Royal Mile pe scări

aruncând o privire spre Castelul Edinburgh, unul dintre obiectivele zilei de mâine. 

Ajungem, încet și sigur, pe Fountain Bridge la casa noastră. Temporară.

Și-a trecut prima zi !
Telefonul arată 15.071 de pași (11,62 km = 533 kcalorii). E bine !...