Wikipedia

Rezultatele căutării

duminică, 6 iulie 2025

PE URMELE LUI EMINESCU (5) D'ale colecționarilor. (I) DUMBRĂVENI

Prin Țara Mioriței - Moldova de Vest

PE URMELE LUI EMINESCU (5) D'ale colecționarilor. (I) DUMBRĂVENI 
 (pagini de jurnal paranormal)

Rulăm spre reședința comunei Dumbrăveni (jud. Suceava) prezentată de Mihai Cornaci ca model al dezvoltării rurale datorită unui primar de toată isprava. 
Aflat la al cincilea mandat ! Da, avem și astfel de gospodari dedicați binelui comunității.
Am și eu un prieten, care a realizat multe lucruri în comuna copilăriei și adolescenței. Valerian a adus la Lipovăț, toate cele 5 sate componente la un nivel tot mai apropiat de ceea ce vedem prin Uniunea Europeană
Astfel de oameni trebuie apreciați indiferent de opțiunea lor politică. 
Comuna are două sate Dumbraveni și Sălăgeni, situată pe malul drept al Siretului
Scopul  vizitei este să vedem o importantă colecție de Biblii în multe limbi ale pământului. 

Oprim la Centrul Cultural Acad. Eugen Simion, unde suntem așteptați 
de dl director Gheorghe Vatamanu


Încă din holul de la intrare îmi dau seama că oamenii locului cunosc istoria reală a reîntregirii neamului românesc, ceea ce denotă și faptul că cunosc și adevărata Zi Națională a poporului român. Dar dacă asta a hotârât inteligența din Parlament ne supunem. 
Va veni și momentul când vom repune Independența României ca reala zi națională.
N-am auzit, la americani, Ziua Națională să fie data când s-a alipit un stat sau altul la SUA, ei sărbătorind 4 iulie 1776, când au obținut Independența ! Ei, am și eu of-urile mele legate de maltrarea, pe ici-colo, a istoriei milenare a autohtonilor plaiurilor mioritice. 
Constat că cele spuse în prezentarea activităților comunei se confirmă din plin prin infrastructura comunei (4 grădinițe, 4 școli generale și un liceu, două biblioteci publice, un centru cultural, o unitate de asistență medico-socială, 6 cabinete medic de familie, 5 farmacii, 4 cabinete stomatologice; sala de sport, bazin de înot, echipe sportive).
Sediul Centrului Cultural Acad. Eugen Simion a fost, inaugurat în 2021, 
aflat azi sub egida Academiei Române

Cei care au pus bazele instituției sunt oameni de notorietate în cultura românească 
(acad. Eugen Simion, acad, Mihai Cimpoi din Basarabia, după un proiect inițiat de primarul Ioan Pavăl, în 2017). Practic, aici se derulează toate activitățile de mare interes public: manifestări culturale, spectacole, proiecții filme, ședințe, întâlniri ale asociațiilor existente pe teritoriul comunei. În diferite săli, în funcție de cerințe. 
Cea mai mare are 500 de locuri ! 



Ne aflăm în sala unde se găsesc colecțiile de biblii și documente eminesciene.




Din câte știam, cea mai mare colecție din țară este cea a pastorului-colecționar 
Ionel Tuțac din Lugoj cu peste 1.000 de ediții ale Cărții Cărților. Primele cinci cărți Pentatehul (GenezaExodulLeviticulNumerii și Deuteronomulale Bibliei fiind, 
de fapt, programul civilizației actuale Homo spiens (3). 
Tot mai greu de citit și mai greu de înțeles tâlcurile ei ! 
Cea mai mare colecție de pe Terra este cea a Societății Biblice din New York 
cu peste 43.000 de ediții diferite.

Cu acest prilej se fac și schimburi de cadouri. 

Aici, la Dumbrăveni (atestat din 1430) a copilărit Mihai Eminescu, mulți localnici zic că aici s-a și născut. 
Aici, la Dumbrăveni (atestat din 1430) a copilărit Mihai Eminescu
mulți localnici susțin că aici s-a și născut. 




În gama manifestărilor culturale găsim date elocvente despre proiectul educațional Mihai Eminescufestival literar internațional, aflat la a VII-a ediție. În sala, care cuprinde vasta colecție de Biblii și exponate Eminescu, vizionăm un documentar privind viața comunității dumbrăvene și ne oprim în fața pieselor expuse punând întrebări și aflând noi informații. 
La Dumbrăveni, Eminescu aude povestea de dragoste dintre nepoata Bălășoaiei și feciorul lui Hodoroabă din Verești, scriind pe poarta castelului: 
La castel în poartă, calul 
Stă a doua zi în spume 
Dar frumoasa lui stâpână 
A rămas pierdută-n lume.
Poetul însuși îi scrie Veronicăi „îmi amintesccă stăteam ceasuri întregi sub fereastra M-mei Heller, soția admnistratorului moșiei Balș, care cânta la piano. Tata, de multe ori, m-a descoperit acolo, și era vorba în casă, văzând pasiunea mea pentru muzică, ca dânsa să-mi deie lecții.” 
Primul bust dedicat poetului național, instalat într-o zonă rurală, aici a fost develit. 
A dispărut în condiții neelucidate după Al doilea Război Mondial

 
Doar soclul a rămas, așezat în 1992 în fața Liceului tehnologic Mihai Eminescu, la inițiativa preotului Constantin JabaDumbrăvenii nu au uitat istoria și secretarul Primăriei, Mihai Chiriac, împreună cu Gheorghe Vatamanu și pr. C-tin Jaba, sprijiniți de acad. Mihai Cimpoi, au reînnodat tradiția din 1902, când fusese realizat monumentul. La primele ediții, au participat și urmașii poetului, Ilia Eminovici cu cei doi fii din satul Sălăgeni, care se trag din Ioan Eminovici, unchiul poetului. De la a doua ediție, s-a alăturat și Ioan Pavăl, azi primarul cu 5 mandate. Așa s-a ajuns la Festivalul literar de rang internațional, la care au participat, an de an, zeci de personalități. 
De sus, din Turnul Eminescu, vedem frumosul parc, Sala Sporturilor și 
Bazinul de înotcase frumoase de gospodari harnici, ulițe asfaltate și mult verde. 



În cochetul parc sunt amplasate multe busturi ale unor personalități îndrăgite de localnici.


Ne luăm rămas bun de la gazda noastră atât de convingătoare în cele relatate pe timpul vizitei.
Dorim tuturor dumbrăvenilor să-și țină tradițiile. 

Contact: centrulculturales@gmail.com


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu