Wikipedia

Rezultatele căutării

vineri, 27 martie 2020

ANIVERSARE ?


ANIVERSARE ?

Da, sunt și medici extrem de sensibili ! Nu suportă când toți „dăștepții” își dau cu părerea. Medicii cunosc, de fapt, realitatea și, unii, nu pot minți. Ca politicienii. Aceasta este situația și în acest caz, Costache fiind un chirurg de excepție. Respect ! Pe televiziuni, unii l-au acuzat de dezertare, alții l-au compătimit. Adevărul e că în România încă nu a sosit timpul pentru asemenea miniștri sensibili ! Acum înțelegem și mai bine de ce oamenii valoroși refuză să intre în mocirla politicii dâmbovițene !  
Și Vela e acuzat că nu e dur, nu e grobian, să urle în microfoane ca Băsescu pentru a băga spaima în popor ! Încă avem un popor obișnuit cu tătuci, milițieni și securiști încruntați și bovidei. Asta vrea poporul ! „- Vai, ce bun politician este Băsescu !?” „- Câtă dreptate are ?” scriu țațele neamului (masculine și feminine)  pe rețelele de socializare. Cum mai uită cei zece ani pierduți cu Băsescu, cel infiltrat de FSN de pe Stânga pe Dreapta ? Acum văd că a devenit baba Vanga și se erijează în super sfătuitorul Uniunii Europene !
Câte prostii mi-a fost dat să citesc pe rețele și să aud la televiziuni, parcă nu s-a întâmplat în cei 30 de ani de democrație originală. Într-o oarecare măsură mi-am adus contribuția, neputându-mă abține. N-ai cum, doar dacă stai cu creațiile marilor filosofi în față. Dar și aceia o iau, deseori, razna !
Am mai dat cu barda în stânga și-n dreapta, am mai și greșit, dar, per ansamblu, am primit mai multe mesaje favorabile, decât înjurături. Bineînțeles, eliminând anonimii ! Ăștia au misiuni clare susținând interesele unor structuri. Interne și externe. Au de lucru serviciile ! Am fost informat, însă, că cele mai uzitate cuvinte culese de ei sunt: mălai, slănină, usturoi, conserve, orez, ulei, clor, Mona …
Se împlinește o lună de la primul contaminat din spațiul mioritic. Nu-mi place termenul infectat. La doar o săptămână după cel italian !
 Conform teoriilor „specialiștilor” mioritici, la noi ar fi trebuit să fie jale în comparație cu statele europene care au sisteme de sănătate net superioare.
Tot acei „specialiști”, însoțiți de corul miilor de părerologi aflați pe rețele + Veorica de la Videle, impută guvernanților de la Palatul Victoria nepregătirea pentru pandemie. Toți uită două lucruri simple sau se prefac că nu știu.
1. Guvernele precedente ale PSD&aliații au lăsat visteria țării goală la propriu și cu datorii imense ! Credeți că a apreciat cineva cum a reușit Câțu și echipa să facă, în timp record, bugetul pe 2020, să plătească concediile medicale și TVA restante de luni și luni de zile ? Ați auzit cuvinte de mulțumire pentru zecile de măsurile luate de Cabinetul Orban pentru redresarea țării și, în special, a sectorului privat, principalul contributor la bugetul de stat ?
Cârcotelile au curs non stop, politrucii neamului reunindu-se în plină criză pentru a dărâma guvernul. A trebuit să vină corona ca lucrurile să intre pe un făgaș cât de cât stabil !
2. S-a dovedit clar, nimeni din Europa nu a fost pregătit pentru gestionarea crizei generate de noul corona. În ciuda sistemelor de sănătate beton al multor țări din spațiul UE, nu s-a reușit ținerea în frâu a nenorocitului de virus.  
România, cu cel mai neperformant sistem de sănătate, nu se află, deocamdată, în Topul țărilor europene contaminate: 
ŢARA
CONTAMINAȚI
DECEDAȚI

Italia
69.176
6.820 

Spania
39.673
2.696 

Germania
31.554
   149    

Franţa
22.302
1.100  

Elveția
11.712
   191

Regatul                Unit
  8.077  
   422   

Degeaba tot dau ochii peste cap jurnaliștii de parcă n-ar ști evoluția pandemiei. La noi, e bine. Încă, nu se confirmă graficul standard ! Asta, datorită personalului medical și a autorităților administrative naționale și locale.
Până și presa germană a lăudat guvernul liberal pentru măsurile luate ! Se pare că la spitalul sucevean, cu jumătate din totalul decedaților, nu s-au respectat procedurile. 
Clarificatoare este declarația medicului-manager al Spitalului Victor Babeș (București). Întâi și întâi medicii trebuiau să-și pună banala mască și să se spele des pe mâini cu săpun. Se pare că omul știe multe despre comportamentul unor semizei ai lui Hipocrate ! Vom afla în curând ce și cum a fost acolo !... Să nu fi fost și vreun bairam !
Între timp, în România au murit mulți români din cu totul alte cauze, nu de COVID-19. Lunar cca 35-40.000, scriu statisticienii. Asta-i o realitate cotidiană și la nivel planetar. 
Nu știu cum o să evolueze lucrurile cu acest virus. Nu vreau să fiu mama Omida. Nici lelea Safta nu se aventurează în predicții. Doar dă din cap într-una rugându-se să ne părăsească cornoratul ! „- Oare cornoratul își alege victimele ?!” Mai zice: „- Virușii vin și pleacă ! După ce își fac damblaua !?! Aici e marele mister !”. Nu doar lelea Safta afirmă asta ! 
Unii au cerut spitale, nu catedrale ! Cereți și vi se va da ! (Matei VII/7) Să nu ne jucăm cu cerințele ! Nu-i de glumă !
Poate sunt cinic, dar 21.000 de victime, la nivel planetar, pare o bagatelă față de victimele banalei gripe sezoniere care se apropie de 100.000. Să amintesc de gripa din anii 1957-1958, tot asiatică, care a provocat moartea a circa patru milioane de terrieni, pe care am uitat să o menționez în tableta trecută. Despre care regimul democrat popular nu a scos o vorbă. S-a murit fără tam-tamul mediatic din zilele noastre. Ca în atâtea alte catastrofe la nivel planetar ! Vă amintiți, cei cu alb în plete, anii 80 cu mânerele ușilor de la școli învelite cu pansament îmbibat cu dezinfectanți ? Lumea uită ușor ! Așa vom uita și pandemia asta !
Respectați regulile impuse și vor fi mai puține victime !
Sigur, se merge pe bâjbâite ! Ca și la alte epidemii și pandemii anterioare ! Se va găsi, cu siguranță, și vaccinul minune ! Da, ce te faci cu luptătorii antivaccinare ?! Oare vor fi de acord să fie imunizați sau vor muri la datorie, coane Fănică ?
Mă bucur că economia de piață a reacționat rapid. Apar echipamente, dezinfectanți, aparatură specifică situației. S-au mișcat și ai noștri. Ca și speculanții descurcăreți în lipsa vigilenței organelor ! Sau sub protecția lor !?!
Vom auzi multe povești în zilele următoare ! La asta nu ne întrece nimeni ! Avem o imaginație debordantă ! Și jurnaliști-scenariști apocaliptici ! Telenovele și pamflete ! Acuzații și mai puțin laude ! Propagandă de la răsărit ! Umor negru și de alte culori … Nu mi-i rușine nici cu conlatinii noștri, italieni și spanioli, unde se întâmplă cam același lucru. Aceeași indisciplină, tipică sudiștilor Europei. Mi s-ar părea anormal să ne punem lacăt la gură și să trăim spaime peste spaime. Așa, timpul trece mai repede !
Știți ce înseamnă să stai 14 zile în casă ? Mulți află pentru prima dată. De cad sateliții, va fi jale pe partea civilizată (!) a planetei.
Cât despre cârcotași și prăpăstioși, nu ai ce le face. Când ai creierul cât o nucă, nu ai cum înțelege ce se întâmplă ! „Binevoitorii” le aruncă boabele otrăvite și ei le preiau pe nemestecate. Cei de la Fanatik perorau, pe 16 martie a.c., că peste zece zile România va avea 2.000 de cazuri de coronavirus. N-a fost să fie așa ! Ce pedeapsă ar merita hahalerele pentru panicarea indusă populației ? Ce rost au asemenea zvonuri sau comentariile de tip: De ce aia ? De ce nu ailaltă ? Trebuia așa, nu așa ! De ce abia acum ? Trebuia de hă, hă, hă ! Asta înseamnă să fii prost și ticălos într-o asemenea situație !
Exemplu ! S-a scos armata în stradă. De scotea armata acum o lună era Hitler, Stalin, Mao Zedong, trei într-unul, ... acum: „- De ce nu a scos-o acum o lună ?” Numai președinte să nu fii ! Dacă nu vorbește, de ce nu vorbește ? Dacă vorbește, de ce vorbește ? Tot timpul cârcoteală. Cine să-i mai înțeleagă pe unii semeni ? Am ajuns să văd că și până și cârcotașul național, CTP, e mulțumit de mesajul președintelui ! 
Mai periculoși sunt politrucii răuvoitori, care nu urmăresc decât să-și facă capital electoral dintr-o nenorocire planetară. Tare se mai pricep politrucii la dat sfaturi ! Să stea liniștiți, acum are cine guverna !
Da, o trece ea pandemia !

ULTIMA ORĂ !

Apar tot mai multe știri privind găsirea unor leacuri anticorona. Am aflat că virusul nu este un organism viu, ci o moleculă proteică (ADN) acoperită de un strat protector de lipide (grăsimi). De aici și spălatul des pe mâini cu săpun și apă caldă. Săpunul dizolvă grăsimea.  
Chinezii declară că au obținut rezultate spectaculoase cu medicamentul Tocilizumab. 90% dintre pacienții tratați cu aceste pastile s-au recuperat complet. De la Timișoara parvine știrea realizării unui vaccin cu bune rezultate în anihilarea cornoratului. La București, Firea va derula primul sondaj Corona. Aici viețuiesc, oficial, peste două milioane, la negru ar fi cca patru, pe doar 228 km². Testarea celor 10.000 e pentru moral. Nu vindecă, doar depistează. Dacă depistează !?! E cu două tăișuri ! Faci testul azi și mâine ai preluat virusul. Rămân de bază simptomele: febră mare, frisoane, tuse seacă …  
*
Dragilor, accesul la serviciile publice între orele 11 și 13 este pentru cei peste 65 de ani (cca 18% din populația țării). Evitați să vă înghesuiți peste aurul României ! În curând, veți fi și voi bătrâni !
*
Se mulțumește multora. Văd că băieții au uitat de gunoieri ! Fără ei ar fi jale în orașe ! Aș îndrăzni să afirm că sunt printre cei mai importanți. Nu glumesc ! Am fost la Napoli ! Poi muori ! Prietenii știu de ce.

S-auzim numai de bine !


Al dumneavoastră Sergiu-Marian Găbureac
gsm_as@yahoo.com
Tel.  0771 631.065 
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !

vineri, 20 martie 2020

SUNTEM și VOM FI !…


SUNTEM și VOM FI !…

Am afirmat, în notele de călătorii prin astă lume, că îmi place mai mult sudul decât nordul Europei. Menționam la argumente exuberanța și optimismul acestor popoare, deși ele au fost lovite, periodic, de pandemii. 
Să nu uităm că spaniolii au dus variola în Lumea Nouă. Americile găzduiau pe atunci peste 100 de milioane de oameni. Ei bine, variola a redus numărul până la 5-10 milioane. Deşi, prin 1796, a fost creat un vaccin, epidemia a continuat să se răspândească. Chiar în 1967, virusul variolei a ucis 2 milioane de oameni ! După aceea, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a depus eforturi uriașe pentru a eradica virusul prin vaccinarea în masă, în 1977 fiind ultimul caz de variolă.
Zilele astea s-a amintit de gripa spaniolă din 1918. Într-un an virusul a dispărut, dar a luat cu el între 50 şi 100 de milioane de vieţi, fiind probabil cea mai gravă pandemie din istoria umanităţii. 
De câțiva ani buni tot vorbim, în sfera politică, de ciuma roșie. Ei, bine, nu e vorba de ciuma în care a pierit jumătate din populaţia Europei în 1348, precum şi mulți locuitori ai Chinei şi Indiei. 
Lupta cu malaria durează de milenii, fiind cunoscută încă de acum 4000 de ani. Malaria continuă să reprezinte o problemă majoră în Africa Subsahariană, unde anual se înregistrează cam 350 de milioane de cazuri, dintre care un milion fatale.
Tuberculoza sau ciuma albă a fost din secolul al XVII-lea printre cele mai mortale boli, ucigând unul din 7 pacienţi infectaţi. Este cauzată tot de un virus care atacă plămânii boala fiind depistată chiar și la mumiile egiptene.  Abia în 1944, medicii au elaborat antidotul, însă tuberculoza încă mai ucide în jur de 2 milioane de oameni anual, revenind în forţă în anii ’90.
Ajungem la holera care a reprezentat, până în secolul al XIX-lea, un pericol doar în India. Odată cu dezvoltarea rutelor comerciale boala a călătorit şi ea. Holera este cauzată de o bacterie intestinală numită Vibrio cholerae şi se răspândeşte îndeosebi prin apa şi hrana contaminate. A reapărut în 1961 în Indonezia şi încă mai pune în pericol vieţi.
Când europenii au început să exporte sclavi în Americi, au exportat şi mai multe boli, printre care aşa-numita yellow jack (febra galbenă), care a decimat 29.000 din cei 33.000 de soldaţi trimişi de Napoleon în America. Ceea ce l-a convins pe împărat să vândă, în 1803, teritoriile de acolo. Ca şi la malarie, tot ţânţarii transportă virusul care se manifestă agresiv la nivelul ficatului. Încă se mai înregistrează cazuri de febră galbenă în America de Sud şi Africa.
Microbul Rickettsia, transmis de păduchi a dat naștere tifosului sau febra războiului, cum i se mai spunea din cauza incidenţei pe câmpul de luptă. Combinată cu foametea a ucis 10 milioane de oameni în timpul războiului de 30 de ani din secolul al XVII-lea. Epidemiile de tifos puteau decide chiar soarta bătăliilor. În primul război mondial, tifosul a făcut milioane de victime în Rusia, Polonia şi România. În zonele dezvoltate ale lumii a fost eradicată.
De la apariţia sa în anii ’80, SIDA a omorât 25 de milioane de oameni, iar în prezent se estimează că 33 de milioane sunt seropozitivi. Virusul HIV, transmisibil afectează sistemul imunitar care nu mai face faţă infecţiilor. Prostituţia şi drogurile intravenoase au amplificat fenomenul. Deşi anumite medicamente pot preveni evoluţia HIV-ului în SIDA, nu există încă un antidot, aşa că educaţia şi prevenţia rămân cele mai bune arme.
Despre virușii SARS (noiembrie 2002 - iulie 2003) și ebola (2014-2016) am putea spune că au fost parfum pe lângă celelalte menționate. Mai mult se moare de banala gripă sezonieră decât în vizitele acelor viruși. 
De ce am făcut această trecere în revistă a marilor pandemii, preluând informații de pe site-ul de toată încrederea al revistei Historia ?
Nu din dorința de a panica pe cineva, ci pentru a arăta că pandemiile sunt periodice și, mai ales, trecătoare ! Sigur, lasă în urmă milioane de decese, dar ele ar fi putut fi evitate prin respectarea unor minime reguli de igienă descrise în cartea cărților BIBLIA. Dar cine mai citește Biblia ? Planeta trăiește tot mai mult pe paradigme laice ignorând programul inițial !
Ce s-a întâmplat acum la chinezi, e floare la ureche. Asta datorită faptului că sunt un popor educat de mii și mii de ani. Astfel, au reușit, printr-o disciplină autoimpusă, să depășească vârful pandemiei. Italienii și confrații spanioli au luat-o, ca de obicei, în ușor, deși semnalele erau clare. Iată cum niște meciuri de fotbal din cupele europene și un carnaval tradițional mondializat au contribuit din plin la răspândirea accelerată a virusului corona, nume de cod COVID19, cunoscut și el de sute de ani, dar nu prin tulpina actuală. Up-gradată. Cum legăturile noastre cu cele două țări sunt extrem de puternice nu a durat decât o săptămână să avem parte de primul infectat pe 26 februarie a.c.
Este incredibil cum autoritățile și personalul medical din sistemul nostru sanitar, cel mai slab, din Uniunea Europeană a reușit să țină până acum în frâu răspândirea virusului pe teritoriul țării. De ce afirm asta ? Deoarece și noi suntem tot latini cu toate caracteristicele sale. Bune și rele ! Și la noi sunt mulți incapabili de asculta de cineva, tot timpul cârtitori și bășcălioși. O țară unde presa, sub pretextul că informează, introduce subliminal panica în cetățeni. În zonele necivilizate s-au înregistrat adevărate vandalizări ale supermarketurilor, speculă cu diverse produse, dar în cea mai mare parte viața se derulează într-o aparentă normalitate de când cu starea de urgență
Avem români și „români” ! Un ditamai colonel de poliție minte cu nerușinare și infectează peste 50 de semeni din cei 367 înregistrați oficial până acum. Un amiral, azi senator PNL, reușește „involuntar” să bage în izolare întreaga conducere a PNL. De menționat că liberalii și-au asumat guvernarea în aceste momente extrem de grele pentru țară. Un alt parlamentar, de etnie maghiară, fentează Poliția, unii români fug din carantină, alții nu respectă regulile izolării la domiciliu, în timp ce conaționalii romi fac nunți pe trotuar. Prin unele localități mulți nu cred știrile transmise, extremiștii își dau cu părerea despre cei care ne vor răul ș.a.m.d. Un adevărat balamuc ! 
Nu era de ajuns că PSD&aliații au devalizat finanțele țării a mai venit și năpasta Corona !?! Culmea, acum tot foștii guvernanți care au pasat răspunderea, se erijează în mari sfătuitori și critici a unor măsuri luate !  Bine le zice Paul !
Politrucii dâmbovițeni, arhicunoscuți pentru logoreea lor fără efecte concrete, continuă să-și facă campanie electorală, deși alegerile programate sunt într-un plan tot mai îndepărtat. Și până acum mă iritau cârcotașii, dar acum nu-i mai suport ! Cum prind unul, pe facebook, aut ! Un amic zice să fiu iertător ! Cu cine ? Când îi aud pe Marinarul bișnițar și pe Pinocchio mi se face rău !... Pe Ciolacu îl iert, ca și pe Tăriceanu ! Pe ei nu-i duce mintea și n-ai ce să le ceri. Iar cu tinerele speranțe, Barna&Cioloș, m-am lămurit, fiind ca bătrâneii din Păpușile MuppetsStau pe marginea șanțului și dau din clanță. Atât și nimic mai mult !
Și, totuși, în ciuda acestor condiții economice și a isteriei create premeditat (sic!), România nu este în „graficul” european, unde lucrurile nu stau bine în multe țări de top ca organizare a sistemului sanitar și mult mai disciplinate, ca să nu zic educate. A se vedea nordul Europei. 
Aveți la zi evoluția coronei (COVID19) la nivel planetar:
Totul este în evoluție, scenariile curg ! La asta, tare se mai pricepe mass media mioritică ! Oare de ce nu-i angajează Hollywood-ul ?
Deja, există la nivel planetar o oarecare experiență în lupta cu noul virus. E drept firavă. Vor apărea, în curând, și vaccinurile. Milenarul popor chinez ne împărtășește din experiența sa recentă. Până atunci, e bine să ținem cont numai de știrile, sfaturile și informațiile date de oficialități și specialiști pe:

ULTIMA ORĂ

Banca Centrală Europeană a anunțat un plan de urgență de 750 de miliarde de euro destinat cumpărării datoriei publice și private pentru a stăvili repercusiunile asupra economiei ale pandemiei de coronavirus - https://www.g4media.ro/banca-centrala-europeana-scoate-artileria-grea-si-deblocheaza-o-anvelopa-de-750-de-miliarde-de-euro-pentru-a-ajuta-statele-europene-in-lupta-cu-pandemia-de-coronavirus.html.
Reamintesc că și Guvernul României, împreună cu Banca Națională, au luat un prim set de măsuri pentru salvarea economiei  - https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/masuri-economice-adoptate-de-guvern-somaj-acoperit-de-stat-cel-mult-75-din-salariul-mediu-brut-5-miliarde-de-lei-credite-pentru-imm-1277885.
Tot mai multe organizații, instituții, persoane publice se implică în această luptă cu pandemia. Ni se cer lucruri simple: să stăm în casă și să ne spălăm des pe mâini ! Au grijă, politrucii menționați, să se spele pe mâini mai târziu, ca Pilat din Pont și să tot acuze că trebuia aia și ailaltă. 
Doamne ajută și s-auzim numai bine !


Sergiu Găbureac

gsm_as@yahoo.com
Tel.  0771 631.065 

Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !

sâmbătă, 14 martie 2020

STOP JOC !


STOP JOC !

M-am convins definitiv. Trăim în țara lui Păcală ! Dacă a văzut și a văzut că politrucii noștri sunt unicat pe planetă, Maica Domnului și-a zis: „- Dacă tot sunt în grădina mea, hai să rezolv problema !”
A încercat neamțul să rezolve criza în stil european. Ți-ai găsit cu cațavencii noștri ? Ei, nu, hara-hara până în pânzele albe ! Bibliografie – Ion Luca Caragiale.
Klaus-Werner Iohannis e printre cei care s-au prins de cursa întinsă de fesenei, adică noii pesedei. De fapt, o figură veche a bătrânului Ilici, practicată în 1996, când tot într-un moment de criză „a predat” puterea Opoziției. O șmecherie, care, cu ajutorul infiltratului Băsescu și a câtorva „oameni de bine”, Ciorbea fiind unul dintre ei, a pulverizat PNȚ-cd-ul. Drept răsplată, Băsescu a primit o altă misiune. De a se infiltra pe Dreapta. I s-a dat tot ce a poftit numai să distrugă și PNL-ul. A fost făcut președinte, cu voie de la PSD, apoi, deși a fost demis de popor, printr-o altă șmecherie a fost repus în funcție. Lucruri la care secția specială a Kremlinului le-a aplicat în multe țări ale lumii creând senzația atotputerniciei și veșniciei bolșevismului.
Prin PSD, pe Stânga și PD-L pe Dreapta se asigura perpetuare la Putere a FSN-ului la nesfârșit prin rotația cadrelor. Însă, oricât de șmecher a fost Băsescu, infatuarea l-a dat de gol. Au fost de-ajuns câteva ieșiri caracteristice bișnițarului scăpat de sub controlul păpușarilor și poporul l-a mirosit. Atunci s-a venit cu propunerea fuzionării celor două mari partide de la Dreapta. Cel real, PNL, și cel infiltrat într-o noapte pe Dreapta, dar cu o infrastructură materială de nerefuzat. Să nu uităm, FSN a acționat mai mereu noaptea ! Așa, Frontul „Salvării Naționale” a ucis sute de oameni la Contrarevoluție, când a văzut că scapă Puterea din mână. Așa a făcut la mineriade și la înăbușirea protestelor din Piața Universității sau din Piața Victoriei. Ca să nu mai amintesc de încercare de confiscare totală a Justiției. 
Poporului i s-a oferit de mai multe ori posibilitatea să scape de ciuma roșie. A dat cu piciorul ocaziilor, mulțumindu-se cu punga cu zahăr și sticla cu ulei, cu micii și berea sau țuica și fasolea cu ciolan. E vorba de poporul nou, crescut sub faldurile roșii ale steagurilor în vânt desfășurate de partidul-stat timp de 45 de ani. Un popor obișnuit cu un tătucă, care să le asigure casa, masa iar ei, românii de tip nou, puteau să și fure de pe ogoare și din fabrici câte una, câte alta ! Până când România a intrat în faliment, pe fondul marilor prostii făcute de Ceaușescu, care a distrus agricultura și industria. Mulți nici acum nu înțeleg acest lucru. Pe scurt, Occidentul n-a mai susținut șandramaua și totul s-a prăbușit ! Ce a urmat se știe ! 
În 2014, apare neamțul. A tăcut, a tăcut, a studiat, s-a documentat, a umblat prin lume și a făcut un plan. Care, din păcate, nu a reușit, Cioloș fiind o mână moartă a FSN. Ca atâția alții ! Președintele a mai zis, din când în când, câte ceva, dar cine să-l înțeleagă. Vorbea o limbă pe care doar milioanele de români alungate de Băsescu&Co prin cele țări ale lumii, au început să o priceapă după ani și ani de bejenie. Au văzut cum stau lucrurile într-o democrație autentică, nu una falsă ca acasă construită abil, tip alba-neagra, în baza unei Constituții de nu-i mai dă nimeni de capăt. Încet-încet ceața grea a început să dispară, deși gazele din Piața Victoriei au vrut să o păstreze. N-a mai ținut !  Pesediștii păreau pe cai mari, de fapt erau niște mârțoage, care tot promiteau la virgulă, dar nu se vedea nimic în urma lor. Au crezut că aruncarea unor firfirici vor duce la prostirea mulțimilor și Justiția va juca cum vor dori ei. Toată Justiția !   
Câștigarea de către Iohannis a celui de-al doilea mandat la Cotroceni a alertat la maximum feseniștii. Deși erau infiltrați peste tot au simțit că le fuge pământul de sub picioare. Tot mai mulți români au înțeles ce au însemnat cei zece ani de mandat Băsescu, prin care România a pierdut pasul cu Europa civilizată. Mulți au priceput cum e cum falsa creștere economică cu care trâmbițau Dragnea&Tăriceanu. Momentul adevărului a venit în toamna lui 2019. Era clar că țara se duce râpă cu alde Dăncilă. Păpușarii FSN au încercat schema din 1996. Să arunce măgăreața pe Opoziție. Să le dea guvernarea.
Cu toate riscurile, Iohannis a început să-și pună în aplicare noul plan, deși sorții de izbândă erau foarte mici. A acceptat provocarea, găsind în PNL, oameni dispuși să se sacrifice pentru țară. Mai erau ceva luni până la alegerile locale și parlamentare, dar a calculat că va rezista. Astfel, noul guvern își va putea proba profesionalismul câștigând încrederea alegătorilor.
Numai că, păpușarii, care dețin controlul în Parlament, văzând că noii miniștri nu sunt niște ageamii cum credeau, au pus la cale căderea guvernului. Pe care ei îl votaseră ! Sub acoperire. Căderea a avut la bază moțiunea de cenzură pe o chestiune care le-a arătat adevărata față. „- Ce democrație ? Fără alegeri în două tururi ! C-așa vrem noi !” A fost o moțiune împotriva unei măsuri care lărgea drepturile cetățenești și întărea democrația.
La învestirea celui de-al doilea cabinet Orban, șobolanii au încălcat fără scrupule orice urmă de legalitate. Au pus în mișcare arma secretă. Curtea Constituțională cumpărată cu bani grei, pensii speciale și, de ce nu, șantaj !
Sondajele arătau un viitor îngrozitor pentru ei. Seriozitatea și bunele rezultate ale Guvernului Orban se vedeau tot mai mult, deși au trecut doar patru luni, în ciuda sabotajele pesedeilor propaganda lor lucrând zi și noapte pe toate canalele. În plus apăreau tot mai multe nefăcute de către dragnenieni.
Când totul părea fără ieșire, președintele le-a arătat Mâțu ! Mulți nu s-au prins. Șobolanii jubilau bucuroși că au scăpat de Ludovic ! Gata, îl învestim pe Câțu și apoi îi radem. Pe televiziuni curg scenarii peste scenarii ! Cred că românul s-a născut scenarist, nu poet cum clamează unii pe la sărbătorile culturii ! Toată țara e cu sufletul la gură ! Ce se întâmplă ? Cum vom ieși din tot balamucul ăsta ? Nu mai e de glumă !
Președintele ia act (sic!) că există o majoritate pro PNL în Parlament, chiar dacă era falsă (parlamentarii vrând de fapt să-și salveze pensile speciale și alte „drepturi”. În acel moment Cîțu se retrage la un click distanță, iar Iohannis îl desemnează pe … Ludovic Orban. Omul de care se tem cel mai tare pesedeii, deoarece omul le cunoaște șiretlicurile. Și, mai ales, știe, spre deosebire de Dăncilă, cum se guvernează. De liberali se tem toți, cei de pe Dreapta. Or fi toți infiltrați ?!? Ne aflăm în plin science fiction
Atunci Maica Domnului a zis: „- Du-te Corona și rezolvă situația !...”.
Audierile noului cabinet Orban II, cu repetiție, au durat cât un meci de fotbal. Din liga a IV-a, prin prestația parlamentarilor iresponsabili. Se făceau anticipate în decembrie, totul era rezolvat acum ! Dar cine să priceapă !?! În prelungiri, a fost votul în condiții speciale (o altă premieră mondială). Fără participarea liberalilor izolați de Corona ! Cu doar 23 de voturi împotrivă și o singură abținere ! Țin să fie ! Parlamentarul turmentat ? 
Fără cârcoteli prea mari și, mai ales, fără ca circarii Bacalbașa sau Solomon să-și mai facă numărul ! Doar noua garnitură de „băieți de bine” de pe marginea șanțului mai dă bâlbe pe camere, ca și bătrânul edecar de la Alde. Colegul de echipă a celui de la Rahova nu-i de acord ! Telenovela continuă !
Și-am încălecat pe-o șa !...

PS. Mă întreabă mulți de ce nu comentez actuala viroză planetară. Pentru simplu fapt, că pandemiile au fost periodice în istoria actualului program Homo sapiens sapiens (3) cu efecte dezastruoase. Ca un fel de selecție naturală ! Din păcate, mult mai mult se moare pe planetă din cauze ce țin de educație: fumat, alcool, avorturi, accidente rutiere …
Sigur, teama este mare. Se închid granițele. Bursele strănută ! Economiile se cutremură. Cum m-a cutremurat azi insistența unui tânăr jurnalist care tot întreba repetitiv pe ministrul Alexandru dacă se vor mări pensiile cu 40% conform „legii” ? Răspunsul este foarte simplu. Dacă vor fi bani se vor mări ! N-are rost să ne amăgim. Mai rău ar fi să scadă salariile și pensiile !
Acum să ne comportăm, fără șmecherii cum au încercat unii semeni. De așa manieră ca efectele să fie cât mai mici pe plaiurile mioritice !
Nu uitați ! Diaspora românească, tot România este !
Se ne păstrăm calmul și Doamne ajută !
S-auzim numai de bine ! !


Sergiu Găbureac

gsm_as@yahoo.com
Tel.  0771 631.065 

Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !