Așadar, „Voti sententia compos !”, domnule profesor
!
Domnul profesor Cătălin Vrabie a fost în țara în care oamenii se
deplasează prin univers cu 1.670 de km/h, față de noi, mioriticii, cu numai 1.181
km/h.
Tot pe acolo, a apărut omul. Celebra Lucy, descoperită în 1974, acum 3,5 milioane de ani într-o țară vecină, Etiopia.
Numai cu cel creat, după chipul și asemănarea Creatorului, sunt, încă, foarte
multe necunoscute, mai ales, dotarea cu cel mai puternic calculator existent până
la ora actuală pe Terra. Realitate confirmată și de David Eagleman în lucrarea Creierul, povestea noastră unde afirmă
„Creierul: cea mai complexă colecție de
celule din cosmos”.
Din păcate, mulți nu-l prea folosesc, exploatarea lui
fiind, în medie, pe la 2-3% !
Domnul
profesor a fost prin țări unde se fură doar mărunțișuri. Nu ca pe plaiurile
mioritice ! „Aveți grijă cu ceasul de la
mână !”
Kenya pare o
țară în care nu există frână de mână, doar claxon, într-o circulație haotică. Citez:
„Ajutorul șoferului (pentru că mă simt
dator să spun și despre el câteva vorbe), sărăcuțul, un spiriduș care era mai
peste tot, numai în mașină nu (stând mai curând agățat de ea pe dinafară), a și
fost uitat odată pe drum. A venit, bietul de el, cu un alt matatu în
zâmbetele tuturor pasagerilor.” Matatu un fel de maxi taxi intercity, de fapt, între colibe.
Autorul a fugit de ploaie, sătul de ea din periplu-urile prin hăurile
Asiei, aceasta fiind a șasea carte de Pierdut
prin … iar în Kenya a dat tot de ploaie. Și de … frig ! Incredibil, veți spune,
fiind vorba de Africa !
La ecuator !
De fapt, adevărata viață în Kenya începe de la 1800 m. Citez: „Zona înaltă a Kenyei de vest seamănă cu
ținuturile din Transilvania și Moldova noastră. Dealuri sunt acoperite cu
vegetație cât vezi cu ochii – fie păduri sau pajiști, fie plantații de porumb,
trestie de zahăr sau ce mai au ei pe aici.”
O priveliște, pe alocuri mioritică,
unde călătorul s-a simțit ca acasă.
„Mzungu – asta sunt eu pentru ei.
Un mzungu
care merge pe jos și mănâncă banana pe stradă.”
Mzungu, în limba batu, „persoană care dă târcoale / care rătăcește
prin împrejurimi”, „rătăcitor”, astăzi folosit pentru
europenii cu pielea albă.
Cum se așeza domn profesor prin vreo stație în așteptarea matatu-ului, începea febra selfie-urilor. Obiectivul posesorilor
de foto / telefoane era, de fapt, prinderea în poză al mzungului,
un personaj rar văzut prin acele locuri.
Vedeta, care se manifestă, mai rar sau mai
des, în fiecare dintre noi, o găsim exprimată și la domn professor. Citez: „Cred că sunt doar prea
sfioși să-mi zică sau nu vor să mă deranjeze … nu i-aș refuza totuși !” Wow !
Putem vorbi chiar și de „kilerul” Cătălin Vrabie, ucigaș în serie a țânțarilor care s-au
înfruptat pe saturate din prețiosul său sânge. „Măcar au murit fericiți !” se disculpă pedestrul nostru turist aflat la
sud de Ecuator, pe malul lacului Victoria.
Vreau
să vă spun că lelea Safta, consilierul meu în scrierea tabletelor săptămânale,
are semeni și în Kenia. Citez: „Când mă
văd, mzungu nu e greu să fiu observat, vin spre mine și mă întreabă cum
mă cheamă, de unde sunt, de-al cui sunt (n.m.) urându-mi, totodată, Karibu Kenya !”
Și unde asta ? Tocmai în Homa Bay, unde a înțărcat mutu iapa.
E
adevărat, părea un sat de răzeși pe lângă ceea ce văzuse autorul până atunci prin Kenya. La fel „copiii care se joacă sau aleargă în praful drumului, când dau cu ochii
de Păsărilă-Lăți-Lungilă (194 m) de la marginea Europei civilizate, rămân ca trăzniți. Se lovesc unii de alții
ca-n desene animate, iar mingea improvizată din cârpe, cu care se joacă, se
duce aiurea, pierzându-și ținta.”
Sunt
și scene de Tarzan. „Copiii de la un
orfelinat de pe insulița Mfangano îmi treceau un degețel pe obraz, zicând white
și apoi pe fruntea lor, zicând cu mândrie black” apoi, se urcau unul peste altul și mai sus
în capul lui Cătălin pentru a vedea fotografiile făcute cu ei. Cum să nu fii
copleșit de asemenea scene ? Super scene ! Fain descrise !
Welcome to Africa,
brother ! Și, Catarin / Catalina (ă fiind o literă imposibil de pronunțat) ce
credeți că le răspundea ?
Thank you ! I Got used to it ! (M-am
obișnuit cu ea !)
Acolo, unde până și nisipul plajei era negru, ca și pietrele
din jur. Apropo ! „vrăbiile sunt galbene”,
ne comunică entuziasmat domnul cu nume omonim. Probabil de la cât mălai visează
! Numai că mălaiul pe acolo este ... alb.
Autorul dă și lecții de solidaritate, voluntarilor
spanioli care se îngrijeau de bunul mers al unui orfelinat, refuzând să mănânce în
interior cu ei, ci cu toți copiii afară. Sub cerul liber.
Motivul ? Dorința de
a afla cât mai multe despre traiul băștinașilor.
Kenya – 47 de triburi și subtriburi, nu ca la noi, doar 10. Dl profesor a
fost în Kenya în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale. A tras și o
concluzie „apolitică”. Citez: „Oare
să nu-l fi ajutat Obama deloc pe mister Odinga pentru a se poziționa în această
luptă pentru putere ?
Hmm, cine poate ști !?!”
După cum se vede, scenarita mioritică joacă la scară planetară ! Acest candidat la președinție, Odinga, era din tribul
din care se trage și Barack Obama.
Am dedus, citind ce spuneau alegătorii locului
prin diversele mijloace de transport, problemele țării: hoție, corupție, poliție, ce facem ?… Fraza
cea mai des întâlnită despre alegeri fiind „Mai
bine un diavol pe care-l cunoști decât un înger de care nu știi nimic. (Better a devil you know than an angel you
don’t !).” Așa că a învins din nou în alegeri Uhuru Kenyatta ! Interesantă
optică, exersată și la noi de vreo 5 cincinale ! Și tot nu ne săturăm !
Citat: „Ca și în India, și aici se
mănâncă cu mâna... Vă spuneam, când eram pe insula Mfangano, că fusesem servit
cu ugali – un soi de mămăligă din mălai alb care, cam peste tot unde nu
e orez, este staple food (mâncarea de bază). Interesantă este maniera
în care aceasta se mănâncă: se rupe cu mâna dreaptă o bucată și se frământă în
palmă, mușcând din când în când din ea, până se termină. Tot cu dreapta, fără a
se renunța la cocoloșul de mămăligă, se apucă bucățele de carne – care sunt
atent întoarse pe toate părțile pentru a se verifica dacă ele corespund
dintr-un oarecare punct de vedere... Dacă nu corespund, sunt lăsate din nou în
farfurie, fiind repetată procedura cu următoarea bucățică până când, în final,
sunt mâncate toate. /…/ Trebuie văzut spectacolul pentru a fi pe deplin înțeles.”
Vedeți ? Asta e diferența între generația mea și a dlui profesor Vrabie.
La mine, la Chițoc, vedeam spectacolul ăsta frecvent, acum vreo 50 de ani, „jucat”, cam în același mod, în jurul unei
mese joase cu trei picioare. Când mâncam prin sat și-apoi o luam de la mama de numa-numa ! Numai că mămăliga era tăiată
cu ața, după care începea procedeul descris de autor. Asta mi-a amintit de
câteva versuri dintr-o poezie nordică europeană. Citez aproximativ: „Bunicul meu mânca cartofii fierți cu tot cu coajă
/ Tatăl meu mânca cartofii, curățați, cu mâna / Eu îi mănânc cu … furculița”.
Dacă tot suntem la capitolul gastronomie,
autorul comunică date și despre papaya, un fruct din care localnicii din
Zanzibar produc o băutură alcoolică foarte tare. De peste 70o.
Fabricarea și comercializarea acesteia este
absolut interzisă de guvern, însă, localnicii, în cadru privat, o produc,
nestingheriți de legislație. Evaziune curată ! Cam așa fac și ai noștri pălinca
/ țuica în cazanele din fundul grădinii. Nimic nou sub soare !
În
Tanzania, Cătălin asistă la „O nuntă pe plajă... Adică o petrecere de
nuntă pe plajă. Grație creștinismului, sunt aceleași tradiții și ritualuri ca
la noi: mireasa e îmbrăcată în alb, domnișoarele de onoare, niște copilițe de
câțiva anișori – ghemotoace negre îmbrăcate în alb, nuntașii gălăgioși și plini
de viață – foarte viu colorați, chiuituri, strigături, fotografi, cameramani ...
de toate. Nu lipsește nimic. Bucurie maximă... Singura diferență e că-i joi
!”
-
Domnule profesor, și la noi se fac nunțile joia ! Nu știați ? E drept culoarea nuntașilor
noștri e puțin mai deschisă !
Tot
prin Tanzania. „În orice caz, am observat
că aici tendința este de a aștepta ca altcineva să vină și să facă ceva și mai
puțin de a demara acțiuni proprii. Îmi spuneau că dacă oamenii bogați de pe
planetă ar dona măcar o parte din averea lor săracilor, le-ar ridica acestora
nivelul de viață.”
O
asemenea gândire primtivă o întâlnim și prin mahalalele orașelor și prin satele
noastre. Ce inițiativă privată !?! Să vină cineva și să ne dea, mentalitate
alimentată de tot felul de povești gen „străinii
care au datorii de miliarde față de noi, românii”, lansate de paranoicii
noștri xenofobi.
Interesant este modul în care autorul privește lenea „sub conceptul de eficiență”, lene cu
care, mărturisește Cătălin, stă „destul
de bine”.
Apropo, oare din cele 120 de triburi, câte are Tanzania, care o
fi pe locul întâi la lenea ... eficientă ?
Mi-a
plăcut și sloganul „Our nation, our pride
! ” (Națiunea noastră, mândria noastră !) în sărăcia lucie de Tanzania.
Pare similar
cu Noi suntem români ! Într-o altă sărăcie. Europeană !
Ceea ce-i cu
totul și cu totul altceva !
La Dar es Salaam, capitala Tanzaniei. Citez: „Modernismul european nu este nici el de
neglijat – transportul prin oraș se face cu autobuze care au linia lor dedicată
pe centrul șoselelor – în același stil în care la noi ai vedea liniile de
tramvai, cu mențiunea că aici benzile destinate transportului public sunt
separate de restul traficului rutier prin scuaruri pietonale sau, pur și
simplu, borduri.” Vise pentru noi, bucureștenii !
Se fac doar simulări ! Ici-colo
!
Pentru că am început cronica cu
Voti sententia compos ! (Dorința ți-a fost îndeplinită), domnul profesor ajunge, spre sfârșitul noii
călătorii, la Cairo.
Un oraș puțin mai mic decât orașul Broșteni din Jud. Suceava. Știați ? Ca
suprafață. 594 km2 față de doar
453 câți are Cairo. Pi buni ! De fapt, cam cât orașul Vișeu. De sus. No, normal
! Doar la numărul locuitorilor, Broșteniul diferă puțin, dar asta e, deja, o
altă poveste. 5.506 locuitori față de 8,5 milioane. Dar ce înseamnă asta față de
Tokio cu cei 37,8 milioane de țugulani.
Cu domiciliul stabil ! Stabil ? La câte
cutremure au pe zi n-aș prea zice !?!
Ei, da, Egiptul antic, cu marele lui mistere. O civilizație urbană,
apărută de nici unde ! Ca și a orașelor-stat de prin vecini: Bablion, Tir, Uruk,
Ninive, Assur ... De fapt, mulți știu
bine de unde a apărut, dar nu vor să recunoască.
Adept fiind, ca și mine,
autorul acestor note de călătorie ne dă câteva date concludente în această
privință. Unii îi tot dau cu Darwin și zupa
primordială. Are și Darwin oarece dreptate, dar a intervenit ceva esențial la
un moment dat.
Acum vreo 10.000 de ani.
O dezbatere care s-ar termina doar dacă însuși Creatorul ar veni într-o
zi să ne explice ce și cum.
Egiptul de azi, o țară în care lenea „sub conceptul
de eficiență”, atinge cote
neverosimile pentru călătorul Vrabie. La hotel „08:20 Nu e nici
acum pregătit micul dejun... nu e nimeni treaz să facă asta. Ce bine-și dorm
unii viața !”
Și adaugă parcă șoptit
„Nu-s invidios deloc.”
Ceee ce a văzut aici dl profesor, în cele patru zile de colindat, inclusiv
prin Disneyland Pyramid și ce a pățit
în aeroportul din Alexandria (precizez, Egipt) rămâne să descoperiți
dumneavoastră. Cititorii. Ceva similar mi s-a întâmplat personal pe Aeroportul
Internațional din … Oradea !
Așa că îl cred, mai ales în condițiile tensionate
de acolo !
Un singur lucru mai menționez despre Egiptul antic. Spre sfârșitul
acestei enigmatice civilizații apar sclavia și hoția, semn că, deja, oamenii
noului proiect Homo sapiens sapiens
(3) involuau !
Parcă
mai mult ca în celelalte volume, autorul filosofează. Despre rostul nostru pe
Terra, ce fac unii, cum se comportă alții, până la rolul tehnologiilor de azi
și de ieri. Dar, vă las dumneavoastră, cititorilor, plăcerea și bucuria de a
afla problemele de care este preocupat în aceste pagini dl profesor de IT.
Ce-am înțeles, eu, citind cele 334 de pagini ale acestui nou volum ?
Citez „Oameni care și-au păstrat stiul de viață tradițional”. Autorul a fost puțin prin Comuna Primitivă. Spre finalul ei. Up-grad-ată !
Bineînțeles, am menționat în cronica mea doar câteva aspecte.
- Domnule
profesor și dragul meu Cătălin, să dea Dumnezeu să adaugi noi volume și
pietricele în colecțiile tale, iar pe noi să ne bucuri cu noi note de călătorie
ciudate și fascinante.
Iar, eu am încălecat pe o șa și am scris cronica mea !
* Cronică prezentată la lansarea noului volumul ținută la Sediul Central Mihail Sadoveanu al Bibliotecii Metropolitane București.
Sergiu Găbureac
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !
La final, la monumentul din curtea
aeroportului, au fost lansați porumbei voiajori în amintirea eroilor români ai aerului,
realizatori a numeroase recorduri mondiale în domeniul aviației.
