Wikipedia

Rezultatele căutării

joi, 23 iulie 2020

DUMNEZEU NE-A PUS ÎN TRAISTĂ




DUMNEZEU NE-A PUS ÎN TRAISTĂ

O nouă oportunitate uriașă pentru România ! 
A câta oară în ultimii 30 de ani ?
Pe toate le-am ratat. Unele în mod premeditat cu „Nu ne vindem țara !”,  altele din incapacitatea creierelor alese să gândească pentru interesul țării.
Am avut doar gargaragii și temporizatori ! Președinți, parlamentari, miniștri, primari, consilieri, tot felul de ciolănari prin instituțiile statului.
Dumnezeu ne-a pus în traistă e vorba străveche, pe care prof. univ. Mircea Coșea a folosit-o la auzul declarației președintelui Iohannis la încheierea celor 4 zile și patru nopți de negocieri la Consiliul European: „Am obținut pentru România o sumă impresionantă de 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene.” în urma încheierii acordului privind pachetul de redresare economică la nivel european.
Și lelea Safta admiră exprimarea plastică e redutabilului economist, amintindu-mi lungul șir de ratări ale parlamentarilor și guvernanților noștri de-a lungul celor 6 cincinale. Ca să nu mai vorbim de furăciunile practicate de marea majoritate a aleșilor noștri. Naționali și locali. Sute de miliarde, alții vorbesc de mii de euro care au dispărut prin escrocherii arhicunoscute și rareori pedepsite de Justiția Română. Mituită cu pensii speciale.
Teama exprimată de a nu avea nici de data asta capacitatea de a atrage aceste fonduri e pe deplin justificată. Deja, mulți își freacă fericiți mâinile. Mai ales că toate țările U.E. trebuie să îndeplinească câteva condiții pentru a primi finanțarea de la U.E. 
La noi e vorba de a face reformele promise de ani și ani.
Altfel, un stat membru va putea cere Consiliului European să blocheze plățile către un alt stat membru dacă acesta din urmă nu-și respectă angajamentele de reformă aprobate în prealabil de Comisia Europeană.
Așadar, România are alocate 79,9 miliarde de euro de la UE în urma negocierilor din Consiliul European și a algoritmului după care s-au făcut alocările. 33,5 miliarde de euro vin prim mecanismul NextGenerationEU, dedicat refacerii economiei continentului după criza Covid-19.
Pentru a accesa aceste fonduri, România trebuie să prezinte un plan de reforme structurale și investiții respectând recomandările formulate de Comisia Europeană. Comisia Europeană cere câteva reforme în sectoare-cheie: „ - Reforma bugetar-fiscală care să reducă deficitul bugetar
- Să se consolideze sistemul de sănătate
- Să se consolideze competențele și învățarea digitală și să asigure accesul egal la educație
- Să fie atenuat impactul crizei asupra ocupării forței de muncă prin dezvoltarea unor formule flexibile de lucru și a unor măsuri de activare
- Să se asigure sprijin sub formă de lichidități pentru economie, de care să beneficieze întreprinderile și gospodăriile, în special întreprinderile mici și mijlocii și lucrătorii independenți
- Să avanseze finanțarea proiectelor de investiții publice mature și să promoveze investițiile private pentru a favoriza redresarea economică
- Să se direcționeze cu prioritate investițiile către tranziția ecologică și digitală, în special către transportul durabil, infrastructura de servicii digitale, producția și utilizarea energiei în mod nepoluant și eficient, precum și către infrastructura de mediu, inclusiv în regiunile miniere
- Să se îmbunătățească eficacitatea și calitatea administrației publice, precum și previzibilitatea procesului decizional.”
Sunt, de fapt, lucruri pe care și mulți specialiști români le cer de mulți ani.
În acest sens, pentru a putea beneficia de fondurile din NextGenerationEU, fiecare stat membru va înainta un plan național de redresare pentru perioada 2021-2023. Planul este evaluat de Comisia Europeană în termen de două luni de la depunere iar Consiliul UE aprobă evaluarea planului pentru fiecare țară, cu majoritate calificată (minimum 15 din cele 27 de state membre, cu minim 65% din populația totală a UE) în maximum 4 săptămâni.
E suficient ca unul sau mai multe state membre să sesizeze că există abateri grave de la îndeplinirea obiectivelor asumate și pot cere președintelui Consiliului European să supună chestiunea atenției următorului Consiliu European, care va bloca plățile către statul reclamat.
În concluzie, România va primi în total 79,9 miliarde euro prin Bugetul multianual pe 7 ani și Fondul de relansare numit Next Generation EU):
- 46,3 miliarde euro sunt fonduri nerambursabile din Bugetul multianual al UE pentru perioada 2021- 2027
- 33,5 miliarde euro din fondul pentru relansare economică fondul pentru relansare economică NextGenerationEU. Din aceștiagranturi nerambursabile vor fi 16,8 miliarde de euro, iar împrumuturile rambursabile vor fi de 16,7 miliarde euro
Avantajul împrumuturilor este uriaș, dobânda fiind în jur de 1%.
Unii specialiști vorbesc chiar de o dobândă și mai mică, deoarece împrumutul s-a făcut, pentru prima dată în istorie, de către Uniunea Europeană pentru toate țările membre.
Se știe că la nivel național, Guvernul Orban a creionat, deja, marile obiective în care se vor investii banii ! 

Investițiile sunt baza evoluției României. Iată, deja, un prim document pus de Ministerul Transporturilor în dezbatere publică. Detalii aici:
Rămâne ca Partidul Național Liberal obțină victoria în alegerile din toamnă ca să poată continua aplicarea măsurilor de revenire la normal.
Cu Frontul Salvării Naționale (PSD&PD-L și alte clone), ne-am lămurit definitiv. Ultima garnitură de politruci aruncată pe piață la ultimele alegeri a dat cel mai tare cu oiștea-n gard. În afară de promisiuni populiste și înglodarea țării în datorii, PSD&aliații nu a realizat nimic sustenabil.
Republica fesenistă nu a jucat decât rolul de frână în evoluția țării. Timp de 30 de ani interesele personale ale ciumei roșii au fost cele care au primat în fața intereselor generale ale țării. Beneficii peste beneficii, pensii speciale, furăciuni la drumul mare, sub acoperirea legilor făcute premeditate strâmb.
Aceste planuri de relansare economică vor fi obligatorii și la nivelul fiecărei unități teritoriale (județ, municipiu, oraș, comună). Acum se va vedea inteligența aleșilor locali (consilieri și primari) în crearea proiectelor fezabile necesare comunităților, care să ducă la apariția unor noi locuri de muncă și aplicarea reformelor necesare. Vom vedea cât de curând, cu ce propuneri de candidați vine fiecare partid în comunitățile locale și la județe și mai ales care sunt proiectele concrete ale candidaților. Cu ce consilieri care să le conceapă și să le propună și cu ce primari care să le pună în aplicare. Sunt aceștia oameni gospodari, specialiști sau tot ciolănari ca și până acum, care au promis și, cu mici excepții, s-au dovedit a fi doar cațavenci ca-n Las Fierbinți sau ca în celebra scrisoare pierdută a lui nenea Iancu  „Două la primărie, două la prefectură, /.../, curat murdar, coane Fănică." Hoți și gargaragii. Despre celelalte „calități” s-a tot discutat de-a lungul timpului. 
Prinși cu mâța-n sac, doar Justiția nu-i vede !
Fără reformă administrativă și o nouă Constituție slabă nădejde de o evoluție normală, cum propune președintele României, care s-a dovedit de atâtea ori a fi mai român decât mulți alți aleși. 
Văd că alde Tăriceanu, un guzgan de joasă speță, deja sare la gâtul prezidentului cu inepții cât casa ! Vor mai fi, cu siguranță, și alții care așteaptă la cotitură și să bage tot felul de strâmbe. Cum le este năravul !
Pe masa alegătorilor se află un tort uriaș pe care, doar de noi depinde ce fel de lumânări vom pune la sfârșit: de aniversare sau de comemorare, cum am tot pus până acum ? Alegerile din toamnă devin cruciale pentru viitorul țării !
Cum ne-am așternut votul în urnă așa am și dormit în ultimii 30 de ani.
Degeaba am tot cântat din toți rărunchii Deșteaptă-te, române !
Acum avem o nouă șansă uriașă ! O vom rata și pe asta ?
S-auzim numai de bine !



Sergiu-Marian Găbureac
gsm_as@yahoo.com
Tel.  0771 631.065 


Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !




sâmbătă, 18 iulie 2020

NECESITATEA ALEGERILOR



NECESITATEA ALEGERILOR

Românii au pierdut enorm prin neorganizarea alegerilor anticipate. Această lălăilă interminabilă face ca țara să nu poată fi condusă și guvernată coerent.
Șobolanii roșii, majoritari în Parlament, au simțit că vor pierde Puterea și de aceea au făcut totul ca alegerile anticipate să nu se țină în toamna anului 2019, așa cum se întâmplă în orice țară democrată când lucrurile o iau razna. În schimb, și-au dat seama că nu mai pot guverna, din cauza greșelilor politice și economice fără număr ale celor 3 (trei) guverne Dragnea și au pasat guvernarea liberalilor. 
Liberalii și-au asumat guvernarea fiind convinși că se vor putea organiza alegeri anticipate și România va intra în normalitate. Președintele Iohannis a avut câteva declarații în acest sens motivând punctual organizarea anticipatelor.
Ciuma roșie, când a văzut că liberalii se descurcă în ciuda unor situații aproape fără ieșire (trezoreria goală, datorii peste datorii), au blocat posibilitatea organizării anticipatelor, deși la început clamau de fațadă organizarea lor.
Astfel am ratat momentul revenirii la o normalitate democratică iar scandalurile s-au tot amplificat odată cu venirea pandemiei și peste România. Crize peste crize !
S-a tras nădejde la început, când pe planetă nu se știa mare lucru despre comportamentul cornoratului, că se vor organiza alegerile din 2020 la termenele stabilite. N-a fost să fie, cornoratul dezvăluind un comportament total atipic. Nici în prezent nu se știe mare lucru despre cum vor evolua lucrurile. Epidemiologul Casei Albe, Anthony Fauci, prognozează o perioadă de un an, un an și jumătate, până se vor lămuri specialiștii cum poate fi combătut virusul / bacteria SARS COV 2. Naiba mai știe !
Lelea Safta susține că nici denumirea științifică (!) nu e corectă !
De aceea, ținerea alegerilor, locale și parlamentare, sunt absolut necesare. Așa cum au avut loc și în alte țări. Circul de pe scena politică românească trebuie să înceteze, altfel ne vom scufunda tot mai mult. Mai ales, că „pretenii” țării acționează la vedere și prin loazele interne, cumpărate și manevrate după bunul plac. Vezi protestul negaționiștilor virusului care a avut loc recent în Piața Victoriei terminat în fața Ambasadei Rusiei. În aplauze ! 
Interesant e că pe rețelele sociale, tip facebook, doar anonimii susțin prostiile sponsorizate postate de liderii pesediști. Pe banii noștri, pe care ni i-au furat printr-o altă lege dată în Parlament. La asta se pricep, coțcarii ! Când cauți să vezi cu cine ai de-a face pe facebook, constați că nimeni nu-și asumă postarea. Halal susținători ! Unde or fi susținătorii cu chip și identitate ?
Incitările evidente la nerespectarea regulilor, recomandate de OMS și luate de către autoritățile în drept, sunt tot mai dese. Efectele se resimt tot mai mult. Am ajuns pe locul 2 în Europa la infectări, în urma gesturilor iresponsabile ale unor lideri politici gen Ciolacu, Tăriceanu, Ponta și deciziilor stupefiante ale Avocatului Poporului și ale Curții Constituționale a României. A României ?!? Mă îndoiesc.
Sunt probleme economice care trebuiau rezolvate de ani de zile. În loc să fie rezolvate, ele se agravează pe zi ce trece. Trebuie luate decizii responsabile dar agenda politrucilor mioritici este cu totul alta. Însă, ei sunt extrem de preocupați de păzirea pensiilor speciale, a salariilor uriașe, a tot felul de beneficii pe care și le-au votat de-a lungul anilor. Acum mai vor să joace și tenis gratuit în mijlocul Bucureștilor. Mă mir că Firea nu le-a dat încă terenul soliticitat !
Lumea e tot mai nemulțumită de o astfel de clasă politică. Pentru a păstra Puterea, feseniștii acreditează de câțiva ani buni teoria că toate partidele sunt „aceeași mizerie” ! Ceea ce este extrem de nociv într-o societate ce se vrea democrată. Nu este și nici nu are cum să fie adevărată o asemenea teorie. Dar ei s-au convins că prostimea poate fi ușor dusă de nas cu astfel de slogane. 
Ceea ce s-a și confirmat în cei 30 de ani de republică fesenistă.  
Se face caz de „atingerea gravă la drepturile cetățenești” prin modul în care a fost gestionată pandemia. S-a văzut circul făcut de politrucii noștri în urma sesizării așa zisului avocat al poporului legată de „lagărele din spitale” sau cu prilejul adoptării noii legi a carantinării. Adică, Parlamentul este Puterea legislativă și reproșa guvernului că nu a făcut proiectul bun ?!? Măi, să fie !
Păi, de ce mai avem Putere legislativă, dacă nu face legi ? Nu s-a sesizat nimeni ani de zile de neconstituționalitatea celei vechi și acum brusc trebuie schimbată ! De acord, da las-o în vigoare pe cea veche până o schimbi. Nu creezi premeditat haos. Circul a fost complet. Camera Deputaților adoptă noua lege, modificând 80% din proiect iar Cazanciuc, interimarul de la Senat, rudă cu alde Ponta, declară sus și tare că legea nu e bună de nimic ! Ce să mai crezi ? „Ăia proști, ăștia proști”, vorba cântecului. Cum e Camera Deputaților așa e și Senatul ! Majoritar, o adunătură de neica nimeni !
Între timp, mii de infectați cu necunoscutul virus / bacterie au fost „eliberați” din spitale și circulă liber pe stradă în numele „drepturilor cetățenești” clamate de tov. Weber. Dar dreptul milioanelor de cetățeni, cât de cât sănătoși, nu este astfel afectat, tovarăși de la CCR ? Dreptul de a alege la termen oamenii potriviți în instituțiile naționale și locale nu a fost afectat ?
E tot mai clar ! Ciuma roșie nu vrea nici în ruptul capului alegeri. De fapt, gașca ajunsă, fără a fi aleasă, la conducerea PSD nu vrea nici congres intern. Derbedeii interimari știu că vor fi înlocuiți de pesediștii care mai au onoare.
Alegerile trebuie ținute, deoarece epidemia, oricum, nu va trece curând. Măcar să nu mai avem în instituțiile statului cațavenci care să pună, non stop, piedici evoluției României. Ciolănari care se ocupă doar de interesele lor personale și în niciun caz nu-i preocupă interesul național.
Coada pisicii trebuie tăiată ! Nu înțeleg de ce trebuie o campanie atât de lungă, când de fapt, românii sunt în campanie încă din toamnă !
Ce lucruri noi ar mai putea să apară ?

S-auzim numai de bine !


Sergiu-Marian Găbureac
gsm_as@yahoo.com
Tel.  0771 631.065 





Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !


sâmbătă, 11 iulie 2020

UNDE-I ADEVĂRUL ?



UNDE-I ADEVĂRUL ?

Cine a încurajat nerespectarea regulilor impuse, atenție, la nivel național, european și mondial ? PNL sau PSD și aliații (partidele balama ALDE și Pro România) ? UDMR tace ca mortu-n popușoi iar USR stă la cotitură ca hoții în nopțile cu lună plină. Alde Barna și ciracii dau și ei din coate, doar-doar or ajunge la bucate ! E greu cu un asemnea comportament.
Cert este faptul revenirea în forță a cornoratului exact în locurile în care unii își bat joc de el. În locuri pe care abia le părăsise. A se vedea ce se întâmplă în țara lui Donald Trump, omul care refuză purtarea măștii. Sau în țara Sambei, cu un alt președinte inconștient ! sau ... sau ... sau ...sau ...
Și Europa a reintrat în vizorul neastâmpăratului virus de parcă ar fi auzit declarațiile necugetate (?) a tot felul de „lideri” de partide aflați, deja, în plină erecție electorală.
Pe plaiurile mioritice, ciuma roșie arată cu dovezi foto cum guvernanții „își fac de cap”, chiar în sediul guvernului. Cinci liberali la „mega petrecerea” de ziua aniversară a premierului. Unii vorbesc și de un al șaselea ! Să fie cumva ochiul magic plantat prin pereții camerei !?! 
Obicei străvechi comunist ! N-ar fi exclus să apară și înregistrări audio !
Ceea ce vedem în imaginile, primite pe surse de lelea Safta, pare și nu pare a petrecere, ci seamănă mai mult a priveghi.

Generat, bineînțeles, de cornoratul care bântuie plaiurile mioritice mai abitir ca în starea de urgență

Analizând cele aflate pe măsuță mă duce  cu gândul că nici la cel mai amărât politruc pesedist nu întâlnești atâta sărăcie la o zi aniversară făcută în Parlamentul României sau la Guvern. Vă amintiți de bairamurile de pe timpul lui Năstase ? 
Am și auzit comentarii în acest sens ale unor aleși pesediști.
Să fie clar ! Imaginea nu seamănă deloc a incitare la nerespectarea regulilor pe timp de pandemie. 
Mai mult, ea demonstrează cât de supravegheați sunt liberalii de oamenii ciumei roșii
Ei sunt sunt peste tot ! 
Chiar sunt curios cum o asemenea imagine a putut ieși în spațiul public ?
 În alte imagini primite vedem și alte momente de la celebra aniversare cu participanți de soi, deși liberalii nu pot fi acuzați ca fiind iubitori de manele sau de interlopi, cum e alde Bădălău cu „ vină diaspora că noi ne pișăm pe ea !” Ei, da astea versuri ! Pentru asta omul a fost promovat într-un post gras, gras, gras ! Numai osânză ! De porc.
Personal înclin că pozele sunt făcături ale „oamenilor de bine” !
De fapt, din aceste imagini nu rezultă nicio clipă că personajele incriminate cu mânie proletară incită populația mioritcă la sfidarea regulilor planetare ! 
Din contra, pe chipul lor se citește îngrijorarea de ceea ce văd la televizor. 
E de apreciat faptul că și-au pus cenușă pe cap și s-au autoamendat.
Incitare la nerespectarea regulilor este atunci când este negată existența virusului, cum a mimat Cataramă-candidatul autoinfectarea.
Sau când în plin Parlament și la diverse ședințe îți scoți ostentativ masca în fața camerelor de luat vederi. Vezi gesturile sfidătoare ale lui Ciolacu, Tăriceanu, Ponta, Vosganian miruitul sau ale sfătuitorului de socialism științific de la Vaslui. Păi, se compară lucrurile ?
Nu se compară, dar propaganda pesedistă le pune pe același plan. 
Când au incitat Orban sau alți lideri PNL la nerespectarea regulilor în fața camerelor tv cum au făcut corifeii PSD&ALDE ? Despre ce vorbim ?
Ce au făcut cei doi mârlani, ajunși nu știu cum parlamentari, în Centru istoric al Bucureștilor e de basm. Să te dai mare, parlamentar al țării, ca un veritabil cocalar față de un comerciant de shaorma, întâmplător și turc, e de domeniul evului mediu.  Cum e posibil ca PSD să pună batista pe țambal într-o asemenea situație ? 
Printr-o astfel de atitudine se îngroapă și mai mult ! 
În orice țară civlizată, în urma unor astfel de gesturi îți depui demisia din toate funcțiile publice.
Cum poți tu lider PSD să ameninți că nu vor vota „starea de alertă” ? 
Cine se crede Ciolacu ca să sfideze recomandările specialiștilor ? 
De unde vine negaționismul ăsta la un nivel înalt. Înțeleg, la prostime mai treacă-meargă, lipsa de educație își spune cuvântul, dar nu la nivelul de vârf al Parlamentului, unde ai cele mai serioase surse de informare ! 
Cum să mediatizezi informații vehiculate de neica nimeni sau de Sputnik.ro, doar pentru a spera în câteva voturi în plus ? Și să-i mai și chemi la consultări pentru Legea carantinării
Străinii laudă deciziile luate în România, dar Avocatul Poporului sare de 7 metri urlând că se interzice libertatea cetățeanului infectat ținându-l în spital. Adică, bolnavul are dreptul să-i contamineze pe alții !?! Incredibil !
 Cum poți tu Curte Constituțională să dai liber la infectare, devenind mai catolic decât papa în interpretarea legilor ! 
Păi, cine trebuia să facă aceste legi, nu Parlamentul ? 
Nu Parlamentul e Puterea legislativă a națiunii române ? 
Ce a  făcut Puterea pesedistă în acest patru luni de pandemie ? 
Niciun pesedist-aldist nu s-a gândit la binele poporului ? Cum l-a apărat ? Faultând permanent deciziile guvernului ?
Acum, recorduri după recorduri la infectări, mai ales după ce CCR, la sesizarea Avocatului Poporului, a dat liber infectărilor în masă, descoperind brusc că legea, veche de ani buni, nu-i … constituțională ! 
Ei, care nici măcar nu sunt specializați în drept constitutional (sic!), 
ci doar beneficiari ai unor pensii speciale. Babane !

Bun, de acord, legea nu a fost constituțională, dar las-o măcar până când este înlocuită cu una care întrunește constituționalitatea !
Nu lași miile de români, purtători de Korona – SARS COVID 2, să umble liber pe străzi și să îmbolnăvească națiunea. 
Sau tocmai asta urmăresc anumiți politruci acoperiți ai patriei ?
Grupul de Comunicare Strategică transmite populației să respecte cu strictețe măsurile de protecție sanitară, să se spele pe mâini, să poarte măști și să păstreze distanța și parlamentarii se fac că lucrează și bagă, non stop,
tot felul de strâmbe și minciuni sfruntate
Cum să modifici, după cum îți trece prin cap, o lege făcute de specialiști ai țării, atâția câți mai avem ? Tot ei, PSD&ALDE+UDMR, sunt cei care acum 2 ani, au dat legi în doar două zile ca să scape hoții, violatorii, criminalii din pușcării iar acum o tot lungesc, acuzând guvernul că legea are hibe ! 
Bun, să zicem că are hibe, ce faci tu, repet, Putere legislativă ? 
Știi doar să cârcotești !? Să stai pe la colțuri și să pândești greșelile guvernanților ? Unde sunt specialiștii tăi în Parlament ?
Chiar nu vă este deloc rușine, aleși ai poporului ?

ULTIMA ORĂ

În România nu mai este pic de rușine ? Dacă tot PSD cheltuiește banii contribuabilului român pe propagandă mincinoasă de ce nu arată și de ce este silit Guvernul Orban să se împrumute ?
Cât de idiot să fii tu, parlamentar al României, să insiști cu mărirea pensiilor cu 40% când știi că nu mai sunt veniturile normale + cheltuieli neprevăzute cu pandemia ? 
Cum să vrei tu, parlamentar român, dublarea alocațiilor când PSD&ALDE au dat legea după aprobarea bugetului pe 2020 și nu ai arătat sursa de finanțare ? Cum spune Legea. 
Îl înțeleg pe bietul pensionar neinformat, care nu poate să înțeleagă situația în care se află țara, dar nu pe cel trimis special să îl omoare „cu mâna lui” pe ministrul Muncii că nu-i dă pensia mărită ! Și apoi să spună că i-a luat Dumnezeu mințile ! Îi înțeleg și pe cei care au turnat copii fără să gândească dacă are cu ce să-i crească ! Dar ce a făcut statul fesenist pentru a-i conștientiza ce înseamnă a avea copii ? 
De ce nu suflă gașca PSD&ALDE o vorbă despre găurile imense lăsate, despre visteria țării lăsată și fără varul de pe pereți, despre legile populiste ce se tot dau în Parlament, nesustenabile din bugetul țării, mai ales acum pe timp de pandemie ? Ce au făcut pentru eliminarea pensiilor speciale lipsite de contributivitate, de fapt furt din buzunarul cetățeanului român ? Joc de glezne.
De fapt, PSD&ALDE+UDMR sunt autorii direcți ai acestor împrumuturi, urmărind prăbușirea țării și întoarcerea spre alte zări. Hoții strigă ... - Hoții !
C-așa-i la noi, la români !
S-auzim numai de bine !



Sergiu-Marian Găbureac
gsm_as@yahoo.com
Tel.  0771 631.065 


Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !









sâmbătă, 4 iulie 2020

RECLĂDIM ROMANIA ?




RECLĂDIM ROMANIA ?

Eram adolescent când a început în România „democrat-populară” aplicarea programului de dezvoltare economică 1960-1974. 
Uniunea Sovietică fusese convinsă, în 1958, să-și retragă trupele de ocupație. Se simțea tot mai mult un entuziasm în viața românească care cunoscuse anii grei ai exterminării a sute de mii de români, dirijată de consilierii sovietici și coordonată de Ana Paker, omul de încredere al Kremlinului. Mulți români aveau încă rude în închisori și lagăre de muncă. Alții sperau să se întoarcă cei duși în războiul contra bolșevismului peste Nistru și căzuți prizonieri. Se mai întâmpla câte o minune ici-colo. Încet-încet consilierii sovietici părăseau România, apoi s-au desființat sovromurile prin care s-au jefuit ani la rând bunurile țării.
Programul a fost conceput pe o perioadă de 15 ani de o echipă profesioniști formați în timpul regatului. El avea la bază finanțarea asigurată prin împrumuturi de la țări din Occident. Prea puțin se vorbește despre aceste lucruri. O primă etapă a aplicării programului fost sărbătorită în 1964 când s-a inaugurat, complexul expozițional, numit astăzi ROMEXPO, făcut după modelul celui din Brno. Atunci a fost organizată o grandioasă expoziție a realizărilor economiei naționale. Pavilionul central (diametrul cupolei de 93 m, diametrul constructiei 125 m, înălțime 42 m, suprafața desfasurată cca 19 000 m), amplasat pe fostul teren al Hipodromului de aproximativ 100 ha, este funcțional și în prezent.

Au fost organizate excursii cu elevi, studenți și oameni ai muncii din toate colțurile țării. Ceea ce am văzut atunci mi-a lăsat convingerea că suntem în stare să evoluăm tot mai mult. Mai ales că în același an fusese dată Declarația din Aprilie, testamentul politic al lui Gheorghiu-Dej, prin care România a respins oficial „planul Valeev” prin care s-ar fi creat „complexul economic agricol interstatal” (Basarabia, sudul Ucrainei, sud-estul României şi nordul Bulgariei). De fapt, atunci a fost dat semnalul începerii desprinderii României de pe orbita Uniunii Sovietice. Un an mai târziu, în mod cu totul suspect Gheorghiu-Dej moare, fiind înlocuit cu Nicolae Ceaușescu, deși alt nomenclarurist era în cărți.

Programul de dezvoltare economică a României își continuă cursul, odată cu apropierea față de țările civilizate ale lumii. Între anii 1965-1971, Ceaușescu nemanifestându-și tendințele dictatoriale, neieșind din cuvântul vechii gărzi. Aplicarea programului economic a fost coordonată de primul ministru Ion Gheorghe Maurer de la început până la sfârșit. Apoi a venit programul de dezvoltare catastrofal al lui Ceaușescu iar Ion Gheorghe Maurer și alți politruci ai PCR se retrag nedorind să fie asociat cu acesta.
Ce a urmat se știe. România decade economic și moral tot mai mult. Vine anul destructurării lagărului comunist, dar criza continuă, prin preluarea în forță a Puterii de către urmașii sistemului totalitar și a ciolănarilor de tip nou. Are loc contrarevoluția, 9 mineriade, alegeri trucate, manipulari non stop ! Sute de crime, nici astăzi sancționate în vreun fel. Tot felul de temporizări !
În ciuda creșterii PIB, România nu reușește să iasă în acești 30 de ani de pe ultimele două locuri în cadrul Uniunii Europene, unde suntem cu greu acceptați în 2007. Sistemele de bază ale evoluției unei societăți, educațional și sanitar, sunt date peste cap, decăderea morală fiind tot mai accentuată iar sistemele de tip mafiot controlează tot mai mult județele. 
La sfârșitul anului 2019, se prefigurează intrarea într-o criză economică profundă. Răspunderea guvernamentală este pasată, subtil, Partidului Național Liberal, la Putere rămânând, de fapt, tot FSN, prin PSD și aliații ALDE+UDMR. A fost un truc, pe care Frontul „Salvării” Naționale l-a mai practicat în cei 30 de ani postdecembriști.
Partidului Național Liberal își asumă responsabilitatea guvernării și reușește să îndeplinească în mai puțin de două luni obiective aproape imposibile: elaborarea bugetului și, mai ales, achitarea datoriilor de miliarde către factorii economici din țară generatori de venituri la bugetul statului, pasate premeditat de Guvernul Dăncilă pentru anul următor. S-a propus organizarea alegerilor anticipate, dar PSD&aliații s-au opus vehement știind care va fi rezultatul.
Anul 2020 este anul pandemiei SARS COVID-2 despre care, cum s-a dovedit, nicio țară nu a fost pregătită. Unele au luat-o chiar în ușor, după care întreaga planetă a constat că nu e de glumit. Măsurile luate de Guvernul Orban sunt știute fiind recunoscute rezultatele bune. Ca de obicei, mai mult în străinătate decât în interiorul țării, unde goarnele pesediste au fabricat sute de fake news-uri (informații false).
Cele 50 de măsuri economice luate de liberali pe timpul pandemiei și-au dovedit eficiența, ceea ce i-a făcut pe pesediști și amicii să dea în turbare.  
Atacurile furibunde ale Puterii (sic!) s-au manifestat non stop de la impunerea unor legi populiste aberante în Parlament, la atacuri fățișe de negare a existenței virusului ucigaș. Prin Curtea Constituțională a României (?) și Avocatul Poporului (?), PSD și aliații reușesc să blocheze multe decizii ale Guvernului Orban, amenințând tot timpul cu preluarea guvernării.
Gogoriță care nu s-a realizat, fiind conștienți că nu aveau cum să-și aplice programul de guvernare PSD&ALDE asumat în 2016 și tot modificat an de an.
Doar gargară și scandal politic ! Astfel, atacurile asupra Guvernului Orban au ajuns la un limbaj de mahala și minciuni sfruntate ! 
După ieșirea din starea de urgență, s-a pus, tot mai acut, problema relansării economiei. În recenta ședință, Guvernul a fost aprobat Planul național de investiții și relansare economică a României, prezentat oficial la Clubul Diplomaților printr-o ceremonie la care au participat numeroși invitați, specialiști și reprezentanți ai ambasadelor în România, în prezența președintelui Klaus-Werner Iohannis.
Este vorba de un program de dezvoltare economică ce urmează a fi aplicat în perioada 2021-2030. Se împlinește astfel un sfat dat de marele economist Anghel Rugină la începutul anilor '90. Da, cine să-l asculte, Frontul „Salvării” Naționale fiind ocupat cu devalizarea țării ?!? 
Programul conține o parte consistentă de granturi, adică fonduri nerambursabile, pe care guvernul le va acorda grație finanțărilor primite de la Comisia Europeană - cca 35 miliarde de euro. La acestea se vor adăuga și împrumuturi, garanții de stat și aportul investitorilor. Dar, despre conținutul programului, vom discuta o vară întreagă.
Tot mai mulți români sunt conștienți că doar investițiile mai pot salva România. Ministrul finanțelor a anunțat că 16,1 miliarde lei au fost alocați investițiilor în primele 6 luni din 2020. Este cea mai mare sumă acordată investițiilor în ultimii 10 ani în România. Sunt fapte, nu vorbe ! Tot el a declarat: „În iunie 2020, deşi ne-am împrumutat mult mai mult pentru a finanţa cheltuieli mai mari şi pentru că am avut venituri mai mici la buget, cheltuielile cu dobânzile în iunie 2020 sunt mai mici decât erau anul trecut în iunie.”
De ce ne împrumutăm înțeleg, de asemnea, tot mai mult români ! Să acopere găurile lăsate de inconștienții de la PSD&ALDE. Ca să nu zic altfel !
România are nevoie de investiții ca de aer ! Numai așa se poate asigura creșterea salariilor și a pensiilor. Numai așa România poate trece, de pe ultimul loc - 28, pe locul său normal în Uniunea Europeană. Locul 7.
Se nasc multe întrebări. Enumăr doar trei:
- Vrea poporul român să se implice cu toate energiile sale pozitive la implementarea unui asemenea proiect sau va prefera tot micul și berea ?
- Avem forța de muncă necesară pentru a pune în aplicare un asemenea program de relansare economică ?
- Cum scăpăm de hoții români și străini care vor vrea, ca de obicei, să-și bage în propriile buzunare cât mai mulți bani din aceste investiții ?
Deocamdată avem de cheltuit 3,125 miliarde de euro, acordați de Uniunea Europeană. „Condiția de accesare a acestor fonduri europene de 3,125 miliarde de euro e să încheiem contractele de finanțare până la 31 decembrie 2020. Banii pot fi cheltuiți apoi până la finalul anului 2023.”, a declarat ministrul Marcel Boloș. Mediul privat are un rol decisiv în atragerea acestor bani. 
Personal cred în inteligența multor români. Așa cum cred și în abilitățile patrihoților țării. Nici ei puțini !
Dacă nu vom lăsa cârcotelile la o parte, niciodată nu se va mai face ceva în România ! În ultimii 7 ani, ca să nu mai vorbim de ceilalți 19, PSD nu a reușit să-și aplice programele economice. 
Oare chiar nu putem accepta o Putere liberală (Parlament-Guvern) timp de 4 ani să ne convingem ce poate ? Vom vedea la apropiatele alegeri !

S-auzim numai de bine !



Sergiu-Marian Găbureac
gsm_as@yahoo.com
Tel.  0771 631.065 


Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !