Wikipedia

Rezultatele căutării

vineri, 26 iulie 2019

IEPURI PREZINDENȚIABILI

IEPURII PREZINDENȚIABILI

Așadar și prin urmare, la linia de start a noii campanii electorale s-au prezentat cam toți viitorii pretendenți la postul de președinte al României din Dealul Cotrocenilor. Mai rămâne ca iepurilă cel mic, Viorel plagiatorul, să se decidă. Acum își numără urechile, să vadă cu câte va rămâne după numărarea lor de către ale(r)gători. N-ar fi exclus ca alți iepurași să fie scoși din pălăriile păpușarilor scenei politice românești !
În urma creației artificiale USR, care a prins destul de tare la o parte a poporului urban tânăr avid, din totdeauna, de noutăți, pe care le înghite pe nemestecate și apoi aleargă la medicul de familiei să-i dea ceva pentru arsuri la stomac, nimic nu mi se mai pare exclus. Așa s-a întâmplat, hocus pocus preparatus, cu lansarea marelui partid de „dreapta” PD-L. Doar o noapte le-au trebuit păpușarilor și la comanda - Abracadabra ! PD-ul fesenist de stânga a devenit PD-L pe dreapta cu marele bișnițar jucător de la Anvers la timonă. Iar boborul, tot tânăr și atunci, a înghițit nada cu tot cu plută ! Ce-a urmat se știe. Alți ani în care s-a tot jucat polca pe furate.
Greu a fost până s-a hotărât Veorica-Vasilica să se sacrifice și să candideze ! Pentru partidul ei cu picioare de lut, pentru țara Mioriței și, mai ales, pentru poporul dus continuu cu preșul de 30 de ani. PSD-ul e pe cale să se reformeze, dar tot cu sechestrată de bună voie în frunte ! Foarte tare !
Doar prin fuziunea PSD cu USR se va realiza reforma mult clamată”, îmi susură lelea Safta, sosită cu un bronz de invidiat de pe coclaurile Europei de Vest cu recorduri termice de coșmar.
Din liota de pretendenți ai șobolanilor roșii la prezidențiale, a rămas, ca prin farmec, doar Veorica de Videle. Orlando, Fifor, Nicolae&Co. și-au pus coada între picioare și s-au retras ! Până și Firea nu s-a mai pus contra vântului ! Cine a dat semnalul din spatele cortinei !?! Lăsați-o pe Veorica că e damă bună ! Până la alegeri. 
Voi demisiona dacă nu intru în turul doi.” Alde lelea Safta și chiar proprii fani pesediști o vor ajuta să-și reia catedra de lucru manual de la Videle. Dacă va trece examenul de titularizare. Cu Abramburica nu-i de joacă !
Despre candidatul alianței USR-PLUS, mă voi exprima doar după ce-i va cădea cașul de la gură. Ca orice copil răzgâiat, Barna are tot felul de ieșiri. Stângist-securiste. Așa-i când banii de buzunar vin de la părinți necunoscuți de marele public. Desigur, nu de la Soros. Oare mai trăiește, György Schwartz ? 
La Cioloș se știu finanțatorii și antrenorii ! Oameni cu vechi state în servicii.
Iubitorul de sine, Călin, file de basm, manechinul „liberal sub acoperire”, n-a stat mult pe gânduri punându-și mica oștire de dezertori liberali să-l voteze drept candidat în plutonul urmăritorilor șoldanului Iohannis.
Mai sunt și alți iepurași ce-și dau aere de prezidențiabili, dar șansele lor sunt minime. De fapt, ca să o citez tot pe lelea Safta, dacă am fi oameni raționali, de data asta, n-ar mai trebui să fie al doilea tur. „Am arăta lumii civilizate ca nu degeaba am cântat 30 de ani Deșteaptă-te române !” Am face și economii țării și așa îndatorate peste poate de Orlando finanțatorul ciracilor.  
Klaus-Werner Iohannis, călit deja în acest post, este omul care a dovedit că știe ce înseamnă a fi președinte echilibrat și nu secretar general al PCR, cum îl tot vor unii și alții. Are tact diplomatic, îl cunosc și-l respectă colegii din Uniunea Europeană, cu care vorbește pre limba lor fără traducător, și chiar dacă atribuțiile lui sunt extrem de reduse în politica internă a intervenit decisiv în momente cheie. Nu zic că e perfect, nici nu există așa ceva, dar nu văd, deocamdată, un contracandidat pe măsură. După un al doilea mandat iohannesian vom mai vedea ce și cum cu fotoliul de la Cotroceni. 
Până atunci se mai maturizează alți doritori de „șef de ... stat” !
Dacă va avea un parlament pe măsură și un guvern al lui, cu siguranță căruța poate fi urnită din loc, dacă nu … circul mioritic va cunoaște noi numere senzaționale  ! Lume, lume !
 PS. Noul ministru de interne, adus din cloaca mafiotă constănțeană, a reluat tema cu „lovitura de stat din 10 august 2018”, preluată instantaneu de la șefa Veorica. Măi să fie ! Cică protestatarii au forțat intrarea în clădirea guvernului. O fi văzut alte filmări ! Nici măcar în grădinița din fața clădirii nu au intrat dinamoviștii deghizați în protestatari, darmite să ajungă la ușile edificiului ! Și ăsta pare la fel de „dăștept” ca și madam Carmen cea cu microfonul în priză. De ce nu lasă Justiția să se pronunțe ! Din două una: „a semănat a lovitură de stat” sau a fost ? Că de gazat, sigur ne-au gazat !
*
PSS. Veorica-Vasilica, prim sinistra României,  nu o susține pe Codruța Kovesi la înaltul post european pe motiv că e acuzată de una și alta de un fost ministru numit politic. Și dacă se dovedește că nimic nu-i adevărat, Veorico ? Atunci ce vei mai declara ? Bine că o susțin Franța, Germania și ... Bulgaria
*
PSSS. Știam că a consilia înseamnă a da sfaturi. Cel care le dă are ani de experiență în spate și un cv profesional bogat pe domeniul în cauză. Vezi consilierul lui Isărescu de la Banca Națională a României, Adrian Vasilescu. 
Ce sfaturi poate da un țîngău, abia ieșit de pe băncile școlii, fie el chiar fiul lui Adrian Năstase, sau o „domnișoară” cu picioarele până-n gât ? 
La mijloc nu este decât nepotism la cele mai înalte cote sau instincte sexuale exacerbate. Așa s-a făcut și transferul, oficializat în Duminica orbului din 1990, de la PCR la FSN, cu tot felul de odrasle de generali și cadre de bază ale „epocii de aur” ceaușiste. Asta, da, democrație originală !
*
 PSSS. Apropo de crimele de la Caracal și de prin toată România.
Măi fraților, dacă au părăsit România aproape cinci milioane de români, „datorită” politicilor mafiote ale Frontului Salvării Naționale de unde să mai ai cadre profesioniste ?
Cei inteligenți și onești, care au mai rămas prin țară, s-au privatizat.
Astfel, în toate domeniile de care răspunde Statul au rămas neamurile analfabete, ciurucurile și ciolănarii iar rezultatele se văd tot mai mult !
Asta-i trista și dura realitate și nu poate fi rezolvată curând !
Ne trebuie cel puțin 10 ani, cu condiția să-i dăm jos pe ăștia instalați pentru vecie la butoane.
În rest, caniculă ușoară !


Al dumneavoastră Sergiu-Marian D. Găbureac
gsm_as@yahoo.com
Tel.  0771 631.065 
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !


joi, 18 iulie 2019

TELEGRAME, TELEGRAME


TELEGRAME, TELEGRAME

Ca în fiecare vară mi-am propus o perioadă de vacanță, însă cortina nu a fost lăsată nici la scena politică românească, nici la cea europeană. Sunt scenele care mă interesează cel mai mult.
Au fost alegerile europarlamentare. La greci, după pierderea lor, guvernul și-a prezentat imediat demisia. Și la italieni se anunță alegeri anticipate. La noi, Veorica o ține langa că nu Opoziția a câștigat, ci coaliția PSD-ALDE a fost înfrântă !?! 
Oricum, am scăpat de două loaze guvernamentale. Cea cu microfonul în priză și jurasicul de la externe. Mai sunt și alții pe făraș, dar se așteaptă toamna să se scuture creanga iar unul să-și scoată ghipsul !
*
Curtea Constituțională susține că interzicerea prin Constituție a amnistiei și grațierii pentru fapte de corupție încalcă principiul egalității și demnitatea umană și „limitează în mod excesiv puterea statului și marja sa de apreciere, afectând, în mod nepermis, exercitarea puterii publice în favoarea / beneficiul cetățenilor”.
Îmi vine să hohotesc când aud de demnitate umană la patrihoții mioritici !
Voința poporului exprimată la Referendum e trimisă la coșul de gunoi, la fel ca și cea privind reducerea numărului de șparlamentari la 300 ! Vax, populi !
La Chișinău, moldovenii au reușit să neutralizeze, în mai puțin de o săptămână, toxica lor Curte Constituțională, noi o tot lungim de ani de zile. 
Se vede de la o poștă cine sunt anele și caiafele României care mențin de 30 de ani la Putere grupul de mafioți feseniști și aripile lor. Aștept momentul când CCR va fi format din profesioniști în drept constituțional și nu numiți de păpușarii care îi joacă pe degete, mulți neavând coloană vertebrală.
Până atunci, corupți, dormiți liniștiți ! CCR veghează !
*
Noi aleși la conducerea Uniunii Europene ! Spre disperarea șobolanilor noștri, Parlamentul European susține în continuare candidatura Laurei Codruța Kovesi pentru șefia Parchetului European. Veorica se dă de ceasul morții și pune piedici peste piedici. Complicitate cu hoții la vedere ! 
*
Televiziunile neavând ce face, bagă bățul prin gard privind apropiatele alegeri prezidențiale, lansând tot felul de scenarii. Unii, cu caș la gură, se și visează președinți de țară, nu doar de partide. Bașca, Pandele, prima familie din România cu doi potențiali candidați la funcția de președinte de țară !
Lelea Safta prezice că nu va exista turul al II-lea. Nu are rost și e bine să facem economii României !
*
E jale în sistemul de sănătate ! Sistemul informatic este căzut de trei săptămâni dar luarea șpăgii tradiționale este cotidian exersată. „Oamenii mor oricum, cu sau fără cardul de sănătate”, zisa Osmanovici. Doar cei care lucrează în sistem (medici, asistente, surori) nu au ales aceste meserii din prea multă milă pentru semeni, ci pentru pliculețul foșnitor, zice lelea Safta.
Dacă guvernul ar trimite mituitori acoperiți și la parlamentari, miniștri, funcționari, polițiști, judecători, primari (vorba lui Basil) ... ar fi jale pe plaiurile mioritice. Am rămâne fără cadre prin Românica !?!
*
Fiul unui general ceaușist ajunge numărul 2 în NATO. Pe plan intern era considerat prostănacul PSD cu ceva ani în urmă. 
Asta, da, evoluție ! Succesuri !
*
Leo de la Strehaia a fost reținut joi, pentru 24 de ore, după mai bine de trei ore de audieri, fiind acuzat de înșelăciune, informează Mediafax. Da, ce ne facem cu guvernul care ne înșeală așteptările de doi ani și jumătate ?
80 de teze de doctorat au dispărut din arhiva Academiei de Poliție. Nu există o evidență clară a persoanelor cărora li s-a acordat titlul de doctor (PressOne). Asta n-o fi tot înșelăciune ?
*

Ne împrumutăm cu viteze astronomice. Miliardul de euro nu ajunge nici pentru ceaiul de la ora 5. La inflație stăm bine ! Tot pe locul I în U.E. Orlando vrea să taie, aia, aia, aia, dar foarfeca e în mâna altora.

*
Una dintre puținele bucurii ale verii, rămâne marea victorie a Simonei la Wimbledon. Tot factorul privat salvează România ! Doar el aduce 80% din venitul bugetului de stat.

La Arena Națională au fost zeci de mii de români (cam cât adună toate echipele de fotbal din Liga I, la un loc, într-o etapă) să se bucure împreună cu cea care a dat cârcotașilor dâmbovițeni o lecție binemeritată ! Pe când terenuri de tenis cu iarbă și pe la noi ? Hai, Simona !
Caniculă ușoară !



Sergiu-Marian Găbureac
gsm_as@yahoo.com
Tel.  0771 631.065 


Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !


miercuri, 10 iulie 2019

CUEJDEL - UN LAC PUȚIN CUNOSCUT


CUEJDEL - UN LAC PUȚIN CUNOSCUT

Vizita pe plaiurile nemțene a cuprins și o raită prin rezervația naturală din jurul Lacului Cuejdel sau Lacul Crucii, datorită formei sale, din Munții Stânișoarei, aflat pe teritoriul Comunei Gârcina.



Lacul s-a format într-un mod, oarecum, asemănător cu Lacul Roșu, în mai multe etape începând cu anul 1978 pe cursul mijlociu al pârâului Cuejdel (afluent de stânga al râului Cuiejdi), prin surpări și alunecări succesive pe partea stângă a văii la baza Culmii Munticelu. O a doua etapă importantă a fost alunecarea din anul 1991, cauzată, probabil, și de cutremurul din 1990 la care s-au adăugat ploile intense din anul următor. Barajul natural, cu o înălțime cuprinsă între 25 m spre malul drept și 30 m spre malul stâng și o lungime de circa 80 m a blocat întreaga vale, determinând acumularea unei mari cantități de apă, cca 1.413.255 mc pe o suprafață de 13,95 ha.
Principala cauză a alunecărilor de teren o constituie defrișările masive din anii 1950-1960. Sovromul. Construirea drumului forestier în anii 2003-2004 a dus la noi alunecări de teren.




   Lacul Cuejdel are o lungime de 1.004 m, lățimea între 19,25 și 282,6 m cu o medie de 138,83 m și adâncimea maximă de 16,45 m. În jurul lacului s-a creat un microclimat specific și o vegetație caracteristică mediului lacustru.
Trei foișoare tip observator străjuiesc câte un colț al lacului. 
Demersurile pentru protejarea zonei au fost începute din anul 2000, de către o echipă formată din 12 cercetători de la Laboratorul de Acvacultură și Ecologie Acvatică al Universității Alexandru I. Cuza din Iași alături de cei de la Muzeul de Științe ale Naturii din Piatra-Neamț.
Prin Hotărârea de Guvern Nr. 2151 din 30 noiembrie 2004, Lacul Cuejdel a fost declarat rezervație naturală. Începând din 2010, a fost demarat un proiect de amenajare a acestei arii. Din păcate, în rezervație sunt cuprinse numai luciul de apă și zona afectată de alunecările de teren, dar nu se prevede nici o zonă tampon în jurul ariei protejate.  
 
  



Ecosistemul nou format este amenințat de defrișările din zonele limitrofe. 





Vremea nemernicilor și-a pus amprenta și în aceste locuri.
Eroziunea solului în zona drumului forestier și tăierile masive de arbori, deși avem de-a face cu o rezervație naturală (!) au dus la un grad mare de colmatare a lacului, într-un timp neașteptat de scurt și la o amenințare directă a ecosistemului. Sursa - https://ro.wikipedia.org/wiki/Lacul_Cuejdel
Un grup de temerari a parcurs pe jos, de la locul lăsării mașinilor, drumul până la impresionatul lac, unde și-au găsit sfârșitul mii de brazi. Aparatele au țăcănit la nesfârșit capturând imagini de o mare frumusețe.

La întoarcere, cei care nu au avut curajul drumului pietonal, după parcurgerea cu mașinile a unui drum neprietenos până la locul de unde era interzisă deplasarea auto mai departe, au pregătit un moment cultural. Lansarea / prezentarea unor noi lucrări realizate de colecționarii României prezenți la întâlnirea anuală de la Piatra-Neamț, ajunsă la cea de a 26-a ediție.


O ultimă lansare și aruncarea „undiței” s-a petrecut la o păstrăvărie amenajată în stil elvețian, cu elemente artizanale locale, aflată pe traseul călătoriei noastre de coșmar și vis.

A consemnat al dumnevoastră GSM 


miercuri, 3 iulie 2019

DE LA TSHAI LUN LA … BILEȚELUL ROZ


DE LA TSHAI LUN LA … BILEȚELUL ROZ

Să scriu despre hârtie, este o adevărată provocare ! Asta, în condițiile în care cei care știu să scrie o utilizează de vreo câteva mii de ani, plus sutele sau miile de întrebuințări în mai toate domeniile activității umane.
Nu-mi pun problema ce ar fi făcut actuala civilizație terriană fără hârtie. Cu siguranță, găsea homo sapiens sapiens (3) alte tipuri de suport. Odată cu descoperile geografice distanțele se măreau între rude, prieteni sau stăpâni, hârtia, datorită volumului mic, era cea care îi ajuta să comunice. De fapt, și până la descoperirea hârtiei și după aceea, au fost folosite tot fel de metode, tehnici și mijloace de comunicare și înregistrare a informațiilor, a evenimentelor, precum și a gândurilor de nestăvilit ale filosofilor, scriitorilor de beletristică, artiștilor, istoricilor, oamenilor de știință, economiștilor …
Istoria omenirii consemnează tot tipul de suporturi pentru comunicare, cel mai fiabil fiind piatra. Cea mai impresionantă carte „scrisă” în piatră rămâne, din punctul meu de vedere, Piramida lui Keops. O carte citită și răscitită de-a lungul mileniilor și care are, încă, multe secrete. Dar, nici banalul lut nu trebuie neglijat. Există zeci de biblioteci, descoperite după mii și mii de ani de la „completarea colecțiilor” de către scribii timpului. Abia o zecime din sutele de mii de documente scrise în lut au fost traduse și, deja, se „sparie gândul” actualei civilizații actuale față de cele întâmplate în civilizațiile anterioare. Aici, pe Pământ sau prin cele stele !
De reținut, că banalul lut, cel de toate zilele, este și astăzi de neînlocuit în realizarea noilor tehnologii și a sistemelor de comunicație, inclusive, spațială.
Amintesc și celebra bibliotecă din Pergam, transferată cu ana-sâna la celebra bibliotecă de la Alexandria (Egipt) din ordinul împăratului roman Antonius, unul din iubiții reginei Cleopatra a VII-a a Egiptului. Peste 200.000 de volume scrise pe pergament. De-a lungul timpului, au mai fost utilizate, pentru scriere, frunzele cerate (de palmier sau de măslin), oasele late, carapacea de broască ţestoasă, scoarţa de copac (byblos – lb. greacă / liber – lb. latină, dar şi cu sens de carte), lemnul (rongo-rongo – Insula Paştelui sau tăbliţele din Grecia cu Codul de legi ale lui Solon, valabil, în mare parte, și-n zilele noastre), bambusul (echivalentul papirusului: 25 cm L/20 cm l), mătasea, bumbacul sau diverse ţesături sau chiar banala sfoară ș.a.
Hârtia apare în urma mai multor încercări ale eunucului Tshai Lun, demnitar la curtea imperială a Chinei, care a amestecat scoarța de dud, cânepa, cârpe și resturi de plase pentru pești cu apa, înlocuind mătasea. Frumoasă poveste ! Totuși, investigațiile arheologice recente plasează inventarea hârtiei cu cca 200 de ani mai devreme.
Dar ce mai contează, dacă ne-au dat-o supraveghetorii programului Homo sapiens sapiens (3) sau nu ! Așa cum ne-au dat (sic!), de altfel, periodic, noi și noi tehnologii ! Deja, intrăm în altă zonă a cunoașterii, neagreată de materialiștii lumii, cei care susțin apariția tuturpor viețuitorelor pământene din zupa primordială. Wow ! Wow ! Wow !
Nu înțeleg de ce mi-am reamintit de Călăuza regizorului Andrei Tarkovski ! 
Abia peste 900 de ani (dacă luăm ca reper pe Tshai Lun), prin sec. al IX-lea, hârtia ajunge la Bagdad și după alte 300 de ani apare în Evropa, datorită migratorilor arabi și mauri ajunși cu cuceririle prin Spania. 
De la Tsai Lun până la bilețelul roz al propulsatului manechin pe scena politică mioritică postdecembristă (ca să dau un moment de „referință” din istoria noastră recentă) sunt milioane de povești de depănat, pentru care s-au tăiat miliarde de metri cubi de lemne pentru fabricarea hârtiei. 
Sărmana pădure !
Primele tipărituri europene sunt celebrele indulgențe de „iertare a păcatelor”, prin care Biserica Catolică își asigura o importantă sursă de venituri. Pe când la noi, cel mai vechi document scris pe hârtie, în limba română, rămâne nota informativă livrată de boierul Neacșu judelui Brașovului în anul de grație 1521.  Multe documente pe suport hârtie s-au păstrat de-a lungul anilor, dar și mai multe s-au pierdut / distrus. Însă, nu poți să nu te întrebi ?! Dacă nu dispăreau acele creații, ce ar mai fi scris autorii de fiction / science fiction din zilele noastre ? Ce ar mai fi descoperit oamenii de știință ? Se cam știe că anteriorii consumaseră, deja, marile teme literare și filosofice ale omenirii. De când cu Shakespeare sau cine o fi scris acele piese (sic!) dramaturgii lumii au mari probleme. Periodic, înregistrăm câte un mare scandal de plagiat în mai toate domeniile !
Între timp, suportul pentru păstrarea scrierilor, a creațiilor omenirii cunoaște diversificări importante. De fapt, nici hârtia, în forma și calitatea de azi, nu are o vechime mai mare de 200 de ani, ea fiind într-o continuă prefacere.
A fost descoperit, absolut întâmplător, celuloidul (de fapt, John Hyatt căuta, prin 1866, un material pentru fabricarea bilelor de biliard) utilizat, apoi, de fotografii lumii. O fotografie ajunge să înlocuiască o mie de cuvinte, cum, pe bună dreptate, afirma un alt chinez ! Ca să nu mai vorbim de mirifica lume a celei de șaptea artă – filmul !
 Apare discul de ebonită (apoi, vinilin) (1887, Emil Berliner – gramofonul). Pe la 1928, se inventează banda magnetică (magnetofonul 1931; ehei, BASF-ul rola de bandă magnetică de 5.000 m !), caseta audio în 1960 și casetofonul în 1963, caseta video (câte nopți pierdute în anii perestroikăi răsăritene), discheta, cu o viață efemeră, calculatorul cu toate derivatele sale ... ca să ajungem, în prezent, să nu mai avem nevoie aproape de nimic din toate astea.
Ai un iPhone+, ajuns și el la a VIII-a generație, ai acces la orice !
Concurența mediului virtual pare zdrobitoare, dar e iluzorie ! Azi o vedem și nu e ! Verba volant, scripta manent !, afirmau anticii. Decodarea rămâne la latitudinea dumneavoastră !  
În ciuda acestor evoluții uluitoare, hârtia rămâne, în continuare, martorul peren tăcut al celor întâmplate. Ea păstrează și adevărurile și gogomăniile celor care au crezut sau cred că au ceva de comunicat. Deși, se taie mult mai puține păduri pentru hârtia de scris, cărțile, unele în tiraje minuscule, rămân. De la marile lucrări de referință, la poveștile de cartier ! 
S-au dus vremurile când cărțile erau legate cu lanțuri de pupitru pentru a nu fi furate. Lectura pe suport hârtie a devenit, pentru tinerii mileniului al III-lea, o adevărată aventură.
Recent, eram în metrou și văd pe cineva citind un roman. În jurul lui locurile erau libere ! M-am întrebat, o fi un semn de respect, din partea călătorilor, față de curajosul biped sau teama față de carte ? Doar cei care studiază mai pun mâna pe câte o carte pe suport hârtie. Să nu ne amăgim ! Ei intră în biblioteci sau librării siliți de programa școlară ! În rest, mulți mergem pe la saloanele de carte, ca să vedem lumea și să fim văzuți ! E o chestie de bon ton ! Așa cum unii merg la teatru, la operă, vernisaje sau diverse locuri publice.
Asta nu înseamnă că nu se citește ! Tot timpul citim ! Citim în ochii semenilor, în scrolul televizoarelor, citim mesajele de pe rețelele sociale (tip facebook), Messenger, e-Mail sau WhatsApp ! Mai răsfoim și câte un ziar sau carte electronică (eBook) ! Citim, însă nimeni nu mai are răbdare să citească sutele de pagini ale vreunei capodopere beletristice. E drept, pe atunci nici nu exista o viață atât de trepidantă și nici telenovele fără număr !
Realitățile lumii de azi, transmise live, depășesc de multe ori imaginația scriitorilor. Acum, viața fiecăruia este un roman ! Nu poate omul strănuta pe stradă sau chiar în apartamentul său și, seara, jurnaliștii urlă la tv: „Atențiune ! Urmează scene șocante !” cu detalii la detaliile detaliilor.
Quo vadis, homo sapiens sapiens (3) ? Cine poate să răspundă ! Doar bănuim, luptăm, sperăm și ne trezim la capătul firului vieții pe Pământ ! 
Ce urmează ? Ei, dacă am ști ?!?
PS. Pentru a produce o tonă de hârtie sunt utilizate 98 de tone de alte resurse. Tot pentru a fabrica o tonă de hârtie se folosește atâta energie electrică, cât este necesară pentru producerea unei tone de oțel. 
Mai e o problemă ! Cade internetulFacebook, Instagram sau WhatsApp, jumătate din populația României o ia spre Bălăceanca, Socola și alte stabilimente ! Punctum.


Al dumneavoastră Sergiu-Marian Găbureac
  
gsm_as@yahoo.com
Tel.  0771 631.065 

Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !