PRIN ȚARA SFÂNTĂ : 5 ZILE + 2 ORE (XIII) LA SFÂNTUL MORMÂNT

PRIN ȚARA SFÂNTĂ : 5 ZILE + 2 ORE (XIII)

LA SFÂNTUL MORMÂNT

După ce a fost arestat, vândut de către Iuda către cohorta romană în Grădina Ghetsimani, în noaptea zilei de joi spre vineri, Iisus a fost dus la Sinedriu (cel mai înalt for de judecată al evreilor) pentru a fi judecat. Acolo se aflau Petru, Nicodim și Iosif din Aritmateea, discipolii lui Isus. În urma acuzațiilor că era ucenicul lui Iisus, Petru s-a lepădat de 3 ori de Iisus !

Iisus a fost dus la Ana, fostul mare preot și apoi la socrul său Caiafa, cel care era atunci mare preot al Templului. Au fost aduși martori ce aduceau acuzații lui Isus: a încercat sa dărâme templul și să-l reconstruiască în 3 zile, diverse proorociri false, hulirea și autoproclamarea ca Fiu al lui Dumnezeu.

Caiafa îl întreabă iar Iisus declară: 
„Da, sunt și de acum înainte îl veți vedea la dreapta Tatălui Meu.” 

Iisus este bătut, scuipat de mulțime, de preoți și de soldații romani.

Iisus a fost dus, apoi, la guvernatorul roman al Iudeei, Pilat din Pont, care îl găsește nevinovat și-l trimite la regele Irod Antipa.

Nici Irod nu-i găsește vreo vină, în schimb îl batjocorește, punându-i o hlamidă albă ca fiind „împăratul iudeiilor”. Este trimis înapoi la Pilat pentru a-l judeca din nou. Pilat îi pune pe soldați să-L biciuiască iar după această pedeapsă să fie eliberat. La strigătele mulţimii „Răstigneşte-L, răstigneşte-L !“, Pilat s-a spălat pe mâini înaintea iudeilor, zicând: „Eu sunt nevinovat de sângele Neprihănitului acestuia. Treaba voastră !“ (Matei 27:24‑25).

Încălcându-se toate procedurile prevăzute în Tora și Talmud, cărți sfinte ale evreilor, marii manipulatori din cadrul Sinedriului, Ana și Caiafa, au impus în mod dictatorial condamnarea Mântuitorului. S-au folosit pentru aceasta de zeloţii supăraţi de faptul că Hristos nu a acceptat să le fie conducător. Ei au manipulat poporul să ceară eliberarea zelotului Baraba.

Astfel, Mântuitorul Hristos este trimis spre locul răstignirii, purtându-Și crucea pe traseul devenit Via Dolorosa. Din Sfintele Evanghelii aflăm că în momentul în care Hristos Și-a dat duhul s-au petrecut o serie de semne miraculoase: catapeteasma templului s-a rupt, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat și multe trupuri ale celor adormiți au înviat. Spre a se convinge ca Hristos a murit cu adevărat, un ostaș i-a împuns coasta cu sulița.

 

Trupul Său a fost coborât de pe cruce de Iosif din Aritmateea și a fost pregătit de el și Nicodim pe Piatra Ungerii pentru a fi îngropat în mormântul pe care Iosif îl avea în apropiere. 

Iudeii au sigilat piatra mormântului.

Urmează minunea cea mare. A doua zi mormântul lui Hristos este găsit gol de către Maria Magdalena, Maria (mama lui Iacov) și Salomeea.

Un înger confirmă că Iisus este în viaţă.

O minune a cărui explicație științifică o regăsim abia în zilele noastre în lumea medicală, cu excepția celei a ridicării la cer, pe care o vedem realizată, deocamdată, doar în filmele SF.

HRISTOS A ÎNVIAT !

*

Cheia de la Biserica Sfântului Mormânt este deținută de familia unui arab transmisă din generație în generație. Sf. Mormînt este cel mai însemnat loc de pelerinaj al religiei creștine. Mamei împăratului roman Constantin, împărătesa Elena, i se atribuie identificarea, în anul 325, a locului unde a avut loc răstignirea pe cruce a lui Iisus. La porunca lui Constantin a început, în anul 326, zidirea primei biserici în acest loc. 
Noua biserică a fost inaugurată la 15 iulie 1149.

Biserica mare are şapte încăperi, două atriumuri şi cinci naosuri, fiind împărţită în şase sectoare, aparţinând mai multor culte: grecilor ortodocşi (în fața mormântului), copţilor (în spate, lipit de mormânt), romano-catolicilor (în dreapta), armenilor (în stânga), sirienilor (în spate) şi etiopienilor ortodocşi. Primele cinci culte au dreptul să o administrează în urma Status Quo-ului încheiat în timpul ocupației otomane (sec. XVI).

La intrarea în Biserica Sfântului Mormânt, în stânga, ating coloana de marmură crăpată de lumina ce a coborât în Sâmbăta Mare a anului 1579, când otomanii au interzis patriarhului și creștinilor ortodocși să intre în biserică pentru ceremonia primirii Sfintei Lumini.

De ce ? Deoarece armenii plătiseră bani grei ca să fie lăsați doar ei să slujească acolo. Ce înseamnă trufia omenească !

Rămas fără acest drept, patriarhul Sofronie al IV-lea și credincioșii s-au rugat toată ziua lângă aceste coloane. 

După apusul soarelui, coloana s-a despicat și Sfânta Lumină a izvorât din interiorul ei, ni se spune în cel mai vechi document 
Codicele Monacensis Graec 346 aflat la Biblioteca din München,

copie a vechii lucrări a ieromonahului Anania, redactată în 1608.

„Atunci s-au aprins lumânările pe care le ținea patriarhul, apoi a aprins și poporul, după obicei, de la acelea pe care patriarhul le ținea în mâini. Atunci când cei ce rânduiau au văzut aceasta minune, au deschis sfânta ușa și au intrat patriarhul și poporul și au săvârșit sărbătoarea după obicei.”

Ceea ce ar trebui să dea de gândit slujitorilor lui Dumnezeu, și nu numai lor, este realitatea venirii luminii doar la Sf. Paști ortodox ! Este una dintre puținile legături vizibile cu Creatorul programului Homo sapiens sapiens (3).

Locul înmormântării este marcat de mica biserică ridicată peste mormântul pe care Iosif din Armateea l-a cedat Mântuitorului.

Ne-am așezat la coada ce se mărea văzând cu ochii, într-o gălăgie tot mai mare. Totul poate fi rezolvat prin amenajarea unui traseu protejat ca la aeroport. Astfel s-ar elimina orice discuție sau infiltrări ale indivizilor cu tupeu.

Nu pot sta locului. Dau ocol după ocol, fac poze peste poze și revin la grup. 

Trecem prin dreptul Capelei copților și după cca două ore ajungem la ușa de la intrare în mormânt. Intrare este străjuită de douăsprezece sfeşnice iar pe zid sunt tablouri care reprezintă Învierea și candele.

De intrarea în Sfântul Mormânt se ocupă, pe timpul pelerinajului, armenii între orele 4 și 5,30 dimineaţa, apoi catolicii până la ora 8 iar în restul zilei, până la ora 20,30, ortodocşii greci. În interiorul bisericuței sunt două cămăruțe. 

În tavanul Bisericuței Sfântului Mormânt este practicat un oculus care corespunde cu cel din tavanul bisericii mari. 

Mai sunt practicate, în zidurile laterale, alte două orificii prin care se poate vedea o parte din interiorul primei cămăruțe 
unde este o măsuță așezată pe stânca mormântului lui Iisus.

Aici se așează vata în Sâmbăta Paștelui, după controlul sever făcut de musulmani și israeliți asupra Patriarhului Ierusalimului, în așteptarea luminii.
Lumina coboară după slujba de la prânz, în timp ce Patriarhul rosteşte rugăciunea, ţinând în fiecare mână câte o lumânare.

La un moment dat, din înalturi vine fulgerul (laserul) care aprinde lumânările și vata. În primele secunde flacăra lumânărilor nu emană căldură. 
Uneori se aprind, instantaneu, și candelele de la intrare.

În spațiul unde e Sfântul Mormânt se intră în genunchi, printr-o deschidere îngustă. Mormântul se află pe dreapta. O placă de marmură a fost pusă de greci în 1810, peste stânca pe care a fost aşezat trupul Mântuitorului, în seara zilei de vineri spre sâmbătă până în clipa Învierii.

Nu pot intra mai mult de patru-cinci pelerini odată. Sunt patru niveluri de candele, primul al catolicilor, următoarele două ale grecilor şi cel de jos al armenilor. în Sfântul Mormânt au candele şi copţii.

Am avut șansa să intru și a doua zi în mormânt în timpul avut liber pentru bazar. Am avut noroc, totul durând mai puțin de o oră. De aceea, am putut observa mai multe detalii decât prima dată când emoția și-a spus din plin cuvântul. Rugăciunile le-am rostit cu puțin înainte de a intra în biserica mică (rotundă) și pe durata întregului pelerinaj. Apoi, la ieșire din Sf. Mormânt, după obicei, am aprins și stins în apă mănunchiul de lumânări la șfeșnicul din stânga.

Am intrat apoi în Catedrala ortodoxă grecească a Învierii, aflată față în față cu intrarea în Sfântul Mormânt. Sfinții Împărați Constantin și Elena au localizat aici grădina lui Iosif din Arimateea. Aflu că aici se află Buricul pământului fiind materializat prin Onphalos (ombilic), un mic bloc de marmură de formă semisferică având gravată o cruce.

În Biserica mare mai sunt localizate: Mormântul lui Iosif din Aritmateea, săpat în stâncă, arcadele Sfintei Maria Magdalena - locul unde S-a arătat Hristos, după Înviere, Mariei Magdalena şi i-a spus: „Nu te atinge de Mine” (Ioan 20, 17).

Stâlpul Biciuirii / Infamiei din Capela Catolică, în centrul căreia s-a păstrat cea mare parte a coloanei de care, după tradiţie, a fost legat Hristos înainte de răstignire. Închisoarea lui Iisus şi Capela Plângerii se află în adâncul arcadei Bisericii Sfântului Mormânt, unde Hristos a fost ţinut un timp.

Mai există și Capela centurionului sutaşul Longinus, cel care l-a înțepat cu sulița în coastă pe Iisus, Capela împărţirii hainelor Mântuitorului (Ioan 19, 24), ce aparține armenilor, Paraclisul Sfintei Elena şi Peştera Aflării Sfintei Cruci, Capela Biciuirii şi a Cununii de Spini (Matei 27, 27-29).

Capela lui Adam este situată sub colina Golgota. Alina ne povestește că picături din sângele lui Iisus au pătruns până aici făcând legătura 
cu primul om creat de Dumnezeu la începutul lumii. 

„În Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea și unii pe altii să ne îmbrățișam; să le zicem frați și celor ce ne urăsc pe noi și să cântăm: Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le !".

Sărbătorile Pascale cu sănătate și bucurie !

prof. Sergiu Găbureac

0771 631.065

https://www.facebook.com/sergiu.gabureac.3 

http://blogulluigabu.blogspot.ro/,

gsm_as@yahoo.com

Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !

PRIN ȚARA SFÂNTĂ : 5 ZILE + 2 ORE (XII) VIA DOLOROSA

PRIN ȚARA SFÂNTĂ : 5 ZILE + 2 ORE (XII) 

VIA DOLOROSA

E ziua cea mare !  La ora 7, autocarul lui Assad pornește spre Ierusalim la Sfântul Mormânt. Eram pregătiți, având în dotare mănunchiuri cu cele 33 de lumânări puternic mirositoare a mir luate de la 

Cleopatra cea vorbitoare de limbă română. 

*

Puțină istorie. În decembrie 1949, partea de vest a Ierusalimului a fost proclamată de David Ben Gurion capitală a statului Israel‏‏, unde azi se află principalele instituții politice, administrative și juridice ale statului Israel. Orașul găzduiește multe alte instituții de importanță națională precum Agenția Evreiască, Universitatea Ebraică, Muzeul Israel, Muzeul Rockefeller, care adăpostește manuscrise de la Marea Moartă, Biblioteca Națională a Israelului, Memorialul Yad Vashem (Muzeul Holocaustului), 

Memorialul Herzl etc. 

În 1964, în timpul administrației iordaniene în estul orașului, s-a ținut congresul de constituire a Organizației de Eliberare a Palestinei. După Războiul de șase zile, iunie 1967, armata israeliană reușește reunificarea teritorială a localității. La 30 iulie 1981, Ierusalimul a fost proclamat de Knesset drept capitală a Israelului. După 1994, Autoritatea Națională Palestiniană a revendicat partea de est, pentru capitala unui viitor statul arab palestinian.

Orașul Vechi, situat în Ierusalimul de est, ocupă o suprafață de aproape un km² din totalul de 125 câți are Ierusalimul. Zidurile Cetăţii, construite (1537-1542) în timpul lui Suleyman Magnificul, au 34 turnuri ornamentale şi 11 porţi, din care 7 sunt deschise. 

Poarta Damascului cea mai intens folosită.

Poarta lui Irod prin care împăratul Irod a intrat în Cetate, Poarta Oilor pe unde se aduceau oile pentru jertfă. 

Poarta Leilor sau a Sfântului Ştefan prin care a fost scos din Cetate şi ucis cu pietre marele martir. Din apropiere, începe și Via Dolorosa, drumul de la închisoare până la crucificarea lui Iisus. 

Poarta Jaffa şi ea intens circulată. 

Cele zece porți ale cetății Ierusalimului sunt enumerate în Biblie în 

Cartea lui Neemia (cap. 3).

Poarta de aur, din partea de răsărit a Cetăţii, pe care a intrat Hristos în Duminica Floriilor, călare pe un asin, e zidită de musulmani deoarece, tradiţia spune, că pe aici va intra Hristos a doua oară, ca să judece lumea la Judecata de Apoi. Poarta are în afară, în semn de dispreț, de-o parte şi de alta, sute de morminte musulmane. Toate sunt lăsate de izbeliște. 

Nu departe de această poartă, a fost ridicată Moscheea lui Omar, pe Muntele Templului, precum şi Moscheea Al Aqsa, dincolo de Zidul Plângerii. Zidurile orașului vechi se întind pe cca 4 km. Au o înălțime între 12 și 15 m și o grosime între 2,5 și 3 m. În nordul orașului vechi se află cartierul musulman, în nord-vest sunt creștinii, învecinându-se cu cartierul evreiesc (sud-est) și micuțul cartier armenesc.

Din 1981, Orașul Vechi din Ierusalim este recunoscut de UNESCO ca patrimoniu universal al omenirii. Din vechiul templu a rămas doar Zidul de apus (Zidul Plângerii) loc sacru al evreilor. Alături Moscheea Al Aqsa cu sanctuarul islamic Cupola Stâncii, precum și Biserica Sfântului Sepulcru, cu mormântul lui Iisus Hristos, în partea de nord.

În noul oraș, am văzut activități intense de modernizare, de ridicare de noi cartiere și locuințe. Statistica anului 2016, arată că în Ierusalim trăiau cca 521.000 de evrei, masați în partea de vest a capitalei și în cartierul evreiesc din Orașul Vechi și cca. 329.000 arabi. Plus alte seminții ale Terrei. 

Revin la ziua cea mare.

Imediat după intrarea pe Poarta Leilor, una din cele 11 porți ale vechii cetăți a Ierusalimului, începe Drumul Crucii (Via Crucis) / Drumul Calvarului / Drumul Durerii (Via Dolorosa), urcuș domol (cca un km) străbătut de Iisus Hristos din momentul dării sentinței și până în momentul crucificării. 

Ceea ce a deranjat fecioara din mine a fost invazia comercianților, pe tot traseul, peisajul neputând da o stare emoțională puternică la parcurgerea celor 9 opriri, marcate cu cifre romane (+5 aflate în interiorul Bisericii Sf. Mormânt).

La începutul traseului există un squar dedicat descrierii în imagini a Drumului Crucii, drum parcurs de pelerini începând cu sec. al XII-lea. 

Alina ne informează că în sec. al IV-lea, traseul era din Grădina Ghetsemani la Golgota, iar între sec. al VIII-lea și al XII-lea, procesiunea începea de la locul Cinei cea de Taină la Golgota.

Acum, cele 14 opriri / stații încep din 

I. Curtea casei lui Pilat din Pont - locul unde Mântuitorul a fost judecat și condamnat la biciuire din porunca guvernatorului roman al Iudeii, Pilat din Pont. 

Arcul Ecce Homo este locul unde Iisus a fost prezentat mulțimii 

cu coroană de spini pe cap cu apelativul „Iată omul”

iar iudeii au ales iertarea tâlharului (!) Baraba și nu a lui Iisus.

II. Iisus ridică crucea Aici e biserica Capela Flagelării (catolică), locul biciuirii și Capela de rugăciune Gabbatha în care Pilat judeca pricinile aflate în litigiu, loc în care a fost judecat și Domnul Iisus. Dalele podelei originale (confirmate științific), niște plăci mari de piatră, pe care a pășit Hristos au devenit lucioase, de pașii milioanelor de oameni. Deasupra grotei în care a fost întemnițat Iisus, se află o mică biserică ortodoxă numită Pretorion. 

Pretoriul este locul unde Irod a consfințit condamnarea la moarte cerută de iudei: „Răstignește-l ! Răstignește-l !” 

III. Prima cădere a lui Iisus sub povara crucii se află la întretăierea a două străduțe (cea dinspre Poarta Leilor cu cea dinspre Poarta Damascului). 

Locul este marcat de un basorelief înfățișându-L pe Hristos căzut, gravat pe altarul unei capele.

IV. O luăm pe strada ce vine dinspre Poarta Damascului și ajungem la capela armenească care comemorează momentul întâlnirii Maicii Domnului cu Fiul ei. Și aici, podeaua bisericii este considerată autentică, mozaicul ei fiind datat din primul secol. Două urme de încălțări, întipărite în lateralul podelei, sunt socotite ca aparținând Maicii Domnului.

V. A cincea oprire marchează locul unde la porunca soldaților, un pelerin din Africa de Nord, martor al supliciului, Simon din Cirene, l-a ajutat pe Iisus să-și poarte crucea. Un paraclis franciscan comemorează acest moment.

VI. Întâlnirea lui Iisus cu Veronica, femeia pe care o tămăduise de „scurgerea de sânge”. Cu marama ei I-a fost șters de sudoare și de sânge fața lui Iisus. Astfel a rămas imprimat chipul Domnului, marama căpătând proprietăți tămăduitoare. 
Marama se consideră a fi „prima icoană nefăcută de mână omenească” și e venerat ca „vera icon” (adevăratul chip). 

Câteva biserici catolice își revendică privilegiul de a păstra fragmente din Sfântul Văl al Veronicăi, una fiind Basilica Sfântul Petru de la Vatican.

VII. A doua cădere a lui Iisus Hristos sub povara crucii.

VIII. Întâlnirea lui Iisus cu femeile mironosițe și cu Maica Sa. „Fiice ale Ierusalimului, nu plângeți pentru mine; mai bine plângeți pentru voi și copiii voștri." Momentul este evocat într-o inscripție aflată pe zidul Monastirii greco-ortodoxe Sfântul Haralambie din apropiere.

Intrăm în curtea interioară a Bisericii Sfântului Mormânt și a învierii lui Iisus Hristos, construită în secolul al IV-lea, 
de mama împăratului Constantin cel Mare, azi Sf. Elena.

 IX. A treia cădere. Ultimul popas pe drumul străbătut până la colina Golgotei. O coloană romană încorporată între zidurile Patriarhiei Bisericii Copte și o capelă de închinăciune marchează locul unde Iisus a căzut a treia oară.

Locul Sf. Mormânt a fost distrus de mai multe ori, Biserica mare de azi datează de la 1149, din timpul cruciaţilor, bisericuța (rotundă) ridicată în anul 333 de împăratul Constantin, în care se află mormântul, fiind singura păstrată intactă.

În interiorul Bisericii se află ultimele cinci din cele 14 opriri ale lui Iisus pe Via Dolorosa în drumul său spre moarte.

X. Locul unde Mântuitorul a fost dezbrăcat de haine, care, apoi, au fost trase la sorți de soldații romani ce-l păzeau, moment evocat de un altar catolic.

XI. Supliciul Mântuitorului - locul unde a fost țintuit pe Cruce, sub ochii înlăcrimați și deznădăjduiți ai Mamei Sale, ai femeilor mironosițe și ai celui mai iubit ucenic, Apostolul Ioan.

XII. În dreapta intrării în biserica mare, urcăm pe scări la locul unde a fost înălțată Crucea cu trupul răstignit al Mântuitorului pe Golgota.  

Aici este un altar ortodox (grecesc) plin de podoabe aurite și vegheat de mulțime de candele aprinse. Alături, se vede roca albicioasă a locului. În multe părți stânca este crăpată, dovada că în momentul morții lui Iisus, „pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat” (Evanghelia după Matei, 28).

În spatele altarului a fost fixată în crăpătura stâncii o imensă cruce aurită, simbolizând Crucea Mântuirii. 

Sub Sfânta Masă a altarului este un disc de aur (donat de domnitorul Șerban Cantacuzino), prin orificiul căruia poți atinge stânca Golgotei.

Tradiția spune că petele de sânge de pe perete sunt ale Mântuitorului. 

Ele s-au prelins până la mormântul primului om creat de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa, Adam, aflat chiar dedesubt, curățindu-i păcatul, ridicându-l din moarte și înălțându-L în Împărăția Cerurilor.

XIII. La coborârea pe scări, ajungem la Piatra Ungerii de culoare roșiatică, pe care Iosif din Aritmateea și Nicodim l-au uns, după obiceiul iudeilor, cu ulei înmiresmat, smirnă și aloe, l-au învelit în giulgiu și l-au pregătit pentru a fi așezat în mormânt. Din când în când piatra lăcrimează mir !

Toate acestea s-au petrecut în ultima săptămână de viață pământeană a lui Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, trimis special pentru revigorarea poporului decăzut moral. Această săptămână este cunoscută de toți creștinii lumii ca fiind Săptămâna Patimilor, de la Florii (intrarea triumfală a Domnului Iisus în Cetatea Ierusalimului) și până în Sâmbăta Mare. 
Caracteristica esențială a săptămânii sunt Deniile.

În ziua de luni se face pomenirea patriarhului Iosif, vândut și el de frații săi pentru treizeci de arginți. 
Întreaga dramă este redată magistral în celebrul roman al lui Thomas Mann Iosif și frații săi. Stăpânirea lui Iosif peste Egipt a fost o prefigurare a biruinței lui Hristos asupra păcatelor lumii și un model de iertare. 
În aceeași zi se face pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos să se usuce deoarece nu avea rod. E o pildă dată omului, ce arată că Dumnezeu este atât iubire cât și dreptate. 
Marți se face pomenirea celor zece fecioare. Este pilda care are menirea să ne țină trează datoria de a trăi permanent în învățăturile lui Hristos. 
Miercuri este pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului. 
Ziua de joi este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească și începutul patimilor prin vinderea Domnului. „Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții." 
În Vinerea Mare se face pomenirea marilor pătimiri ale Mântuitorului și de mărturisirea tâlharului celui recunoscător care a dobândit raiul iar în Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea lui Hristos cu trupul și pogorârea Sa la iad pentru a ridica din stricăciune la viață veșnică pe cei din veac adormiți, după care urmează duminica cu marea bucurie a învierii lui Iisus însuși.
(va urma)

prof. Sergiu Găbureac

0771 631.065

https://www.facebook.com/sergiu.gabureac.3 

http://blogulluigabu.blogspot.ro/,

gsm_as@yahoo.com

Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !