PRIN ȚARA SFÂNTĂ : 5 ZILE + 2 ORE (XIII)
LA SFÂNTUL MORMÂNT
După ce a fost arestat, vândut de către Iuda către
cohorta romană în Grădina
Ghetsimani, în noaptea zilei de joi spre vineri, Iisus a fost dus la Sinedriu (cel mai înalt for de judecată
al evreilor) pentru a fi judecat. Acolo se aflau Petru, Nicodim și Iosif din
Aritmateea, discipolii lui Isus. În urma acuzațiilor că era ucenicul lui Iisus,
Petru s-a lepădat de 3 ori de Iisus !
Iisus a fost dus la Ana, fostul mare preot și apoi la socrul său Caiafa,
cel care era atunci mare preot al Templului. Au fost aduși martori ce aduceau
acuzații lui Isus: a încercat sa dărâme templul și să-l reconstruiască în 3
zile, diverse proorociri false, hulirea și autoproclamarea ca Fiu al lui
Dumnezeu.
Caiafa îl întreabă iar Iisus declară:
„Da, sunt și de acum înainte îl veți vedea la dreapta Tatălui Meu.”
„Da, sunt și de acum înainte îl veți vedea la dreapta Tatălui Meu.”
Iisus este bătut, scuipat de mulțime, de preoți și de soldații
romani.
Iisus a fost dus, apoi, la guvernatorul roman al Iudeei, Pilat
din Pont, care îl găsește nevinovat
și-l trimite la regele Irod Antipa.
Nici Irod
nu-i găsește vreo vină, în schimb îl batjocorește,
punându-i o hlamidă albă ca fiind „împăratul iudeiilor”. Este trimis înapoi la Pilat pentru a-l judeca
din nou. Pilat îi pune pe soldați să-L biciuiască iar după această pedeapsă să
fie eliberat. La strigătele mulţimii „Răstigneşte-L, răstigneşte-L !“, Pilat s-a
spălat pe mâini înaintea iudeilor, zicând: „Eu
sunt nevinovat de sângele Neprihănitului acestuia. Treaba voastră !“ (Matei 27:24‑25).
Încălcându-se toate procedurile prevăzute în Tora și Talmud, cărți sfinte ale evreilor, marii manipulatori din cadrul
Sinedriului, Ana și Caiafa, au impus în mod dictatorial condamnarea
Mântuitorului. S-au folosit pentru aceasta de zeloţii supăraţi de faptul că
Hristos nu a acceptat să le fie conducător. Ei au manipulat poporul să ceară
eliberarea zelotului Baraba.
Astfel, Mântuitorul
Hristos este trimis spre locul răstignirii, purtându-Și crucea pe traseul
devenit Via Dolorosa. Din Sfintele
Evanghelii aflăm că în momentul în care Hristos Și-a dat duhul s-au petrecut o
serie de semne miraculoase: catapeteasma templului s-a rupt, pământul s-a
cutremurat, pietrele s-au despicat și multe trupuri ale celor adormiți au
înviat. Spre a se convinge ca Hristos a murit cu adevărat, un ostaș i-a împuns
coasta cu sulița.
Trupul Său a fost
coborât de pe cruce de Iosif din Aritmateea și a fost pregătit de el și Nicodim
pe Piatra Ungerii pentru a fi îngropat
în mormântul pe care Iosif îl avea în apropiere.
Iudeii au sigilat piatra mormântului.
Urmează minunea cea
mare. A doua zi mormântul lui Hristos este găsit gol de către Maria Magdalena, Maria
(mama lui Iacov) și Salomeea.
Un înger confirmă că
Iisus este în viaţă.
O minune a cărui
explicație științifică o regăsim abia în zilele noastre în lumea medicală, cu
excepția celei a ridicării la cer, pe care o vedem realizată, deocamdată, doar
în filmele SF.
HRISTOS A ÎNVIAT !
*
Cheia de la Biserica Sfântului Mormânt este deținută de
familia unui arab transmisă din generație în generație. Sf. Mormînt este cel mai însemnat loc de pelerinaj al religiei creștine.
Mamei împăratului roman Constantin, împărătesa Elena, i se atribuie identificarea,
în anul 325, a locului unde a avut loc răstignirea pe cruce a lui Iisus. La
porunca lui Constantin a început, în anul 326, zidirea primei biserici în acest
loc.
Noua biserică a fost inaugurată la 15 iulie 1149.
Noua biserică a fost inaugurată la 15 iulie 1149.
Biserica mare are
şapte încăperi, două atriumuri şi cinci naosuri, fiind împărţită în şase
sectoare, aparţinând mai multor culte: grecilor ortodocşi (în fața
mormântului), copţilor (în spate, lipit de mormânt), romano-catolicilor (în
dreapta), armenilor (în stânga), sirienilor (în spate) şi etiopienilor
ortodocşi. Primele cinci culte au dreptul să o administrează în urma Status Quo-ului încheiat în timpul
ocupației otomane (sec. XVI).
La intrarea în Biserica Sfântului Mormânt, în stânga, ating coloana de marmură crăpată de lumina ce a coborât în Sâmbăta Mare a
anului 1579, când otomanii au interzis patriarhului și creștinilor ortodocși să
intre în biserică pentru ceremonia primirii Sfintei
Lumini.
De ce ? Deoarece
armenii plătiseră bani grei ca să fie lăsați doar ei să slujească acolo. Ce
înseamnă trufia omenească !
Rămas fără acest
drept, patriarhul Sofronie al IV-lea și credincioșii s-au rugat toată ziua
lângă aceste coloane.
După apusul soarelui, coloana s-a despicat și Sfânta
Lumină a izvorât din interiorul ei, ni se spune în cel mai vechi document
Codicele Monacensis Graec 346 aflat la Biblioteca din München,
Codicele Monacensis Graec 346 aflat la Biblioteca din München,
copie a vechii
lucrări a ieromonahului Anania, redactată în 1608.
„Atunci s-au aprins lumânările pe care le ținea patriarhul, apoi a
aprins și poporul, după obicei, de la acelea pe care patriarhul le ținea în
mâini. Atunci când cei ce rânduiau au văzut aceasta minune, au
deschis sfânta ușa și au intrat patriarhul și poporul și au săvârșit
sărbătoarea după obicei.”
Ceea ce ar trebui să
dea de gândit slujitorilor lui Dumnezeu, și nu numai lor, este realitatea
venirii luminii doar la Sf. Paști ortodox ! Este una dintre puținile legături
vizibile cu Creatorul programului Homo
sapiens sapiens (3).
Locul înmormântării
este marcat de mica biserică ridicată peste mormântul pe care Iosif din
Armateea l-a cedat Mântuitorului.
Ne-am așezat la coada
ce se mărea văzând cu ochii, într-o gălăgie tot mai mare. Totul poate fi
rezolvat prin amenajarea unui traseu protejat ca la aeroport. Astfel s-ar
elimina orice discuție sau infiltrări ale indivizilor cu tupeu.
Nu pot sta locului.
Dau ocol după ocol, fac poze peste poze și revin la grup.
Trecem prin dreptul Capelei copților și după cca două ore
ajungem la ușa de la intrare în mormânt. Intrare este străjuită de douăsprezece
sfeşnice iar pe zid sunt tablouri care reprezintă Învierea și candele.
De intrarea în Sfântul Mormânt se ocupă, pe timpul
pelerinajului, armenii între orele 4 și 5,30 dimineaţa, apoi catolicii până la
ora 8 iar în restul zilei, până la ora 20,30, ortodocşii greci. În interiorul bisericuței sunt două cămăruțe.
În tavanul Bisericuței Sfântului
Mormânt este practicat un oculus care corespunde cu cel din tavanul bisericii
mari.
Mai sunt practicate, în zidurile laterale, alte două orificii prin care se
poate vedea o parte din interiorul primei cămăruțe
unde este o măsuță așezată pe stânca mormântului lui Iisus.
unde este o măsuță așezată pe stânca mormântului lui Iisus.
Aici se
așează vata în Sâmbăta Paștelui, după
controlul sever făcut de musulmani și israeliți asupra Patriarhului Ierusalimului, în așteptarea luminii.
Lumina coboară după slujba de la prânz, în timp ce Patriarhul rosteşte rugăciunea, ţinând în fiecare mână câte o lumânare.
Lumina coboară după slujba de la prânz, în timp ce Patriarhul rosteşte rugăciunea, ţinând în fiecare mână câte o lumânare.
La un moment dat, din
înalturi vine fulgerul (laserul) care aprinde lumânările și vata. În primele
secunde flacăra lumânărilor nu emană căldură.
Uneori se aprind, instantaneu, și candelele de la intrare.
Uneori se aprind, instantaneu, și candelele de la intrare.
În spațiul unde e Sfântul Mormânt se intră în genunchi,
printr-o deschidere îngustă. Mormântul se află pe dreapta. O placă de marmură a
fost pusă de greci în 1810, peste stânca pe care a fost aşezat trupul Mântuitorului,
în seara zilei de vineri spre sâmbătă până în clipa Învierii.
Nu pot intra mai mult
de patru-cinci pelerini odată. Sunt patru niveluri de candele, primul al
catolicilor, următoarele două ale grecilor şi cel de jos al armenilor. în Sfântul Mormânt au candele şi copţii.
Am avut șansa să
intru și a doua zi în mormânt în timpul avut liber pentru bazar. Am avut noroc,
totul durând mai puțin de o oră. De aceea, am putut observa mai multe detalii
decât prima dată când emoția și-a spus din plin cuvântul. Rugăciunile le-am
rostit cu puțin înainte de a intra în biserica mică (rotundă) și pe durata
întregului pelerinaj. Apoi, la ieșire din Sf. Mormânt, după obicei, am aprins și stins în apă mănunchiul de
lumânări la șfeșnicul din stânga.
Am intrat apoi în Catedrala ortodoxă grecească a Învierii, aflată față în față
cu intrarea în Sfântul Mormânt.
Sfinții Împărați Constantin și Elena au localizat aici grădina lui Iosif din
Arimateea. Aflu că aici se află Buricul
pământului fiind materializat prin Onphalos
(ombilic), un mic bloc de marmură de formă semisferică având gravată o cruce.
În Biserica mare mai
sunt localizate: Mormântul lui Iosif din Aritmateea, săpat în stâncă, arcadele Sfintei Maria Magdalena - locul unde S-a
arătat Hristos, după Înviere, Mariei Magdalena şi i-a spus: „Nu te atinge de Mine” (Ioan 20, 17).
Stâlpul Biciuirii / Infamiei din Capela Catolică,
în centrul căreia s-a păstrat cea mare parte a coloanei de care, după tradiţie,
a fost legat Hristos înainte de răstignire. Închisoarea lui Iisus şi Capela Plângerii se află în adâncul
arcadei Bisericii Sfântului Mormânt, unde Hristos a fost ţinut
un timp.
Mai există și Capela centurionului sutaşul Longinus, cel care l-a
înțepat cu sulița în coastă pe Iisus, Capela împărţirii hainelor
Mântuitorului (Ioan 19, 24), ce aparține
armenilor, Paraclisul Sfintei Elena şi Peştera Aflării Sfintei Cruci, Capela Biciuirii şi a Cununii de Spini (Matei 27, 27-29).
Capela lui Adam este situată sub
colina Golgota. Alina ne povestește că picături din sângele lui Iisus au pătruns până aici făcând legătura
cu primul om creat de Dumnezeu la începutul lumii.
cu primul om creat de Dumnezeu la începutul lumii.
„În
Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea și unii pe altii să ne îmbrățișam; să
le zicem frați și celor ce ne urăsc pe noi și să cântăm: Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din
morminte viață dăruindu-le !".
Sărbătorile Pascale cu sănătate
și bucurie !
gsm_as@yahoo.com
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu