PIERDUT ÎN KENIA&TANZANIA

Așadar, „Voti sententia compos !”, domnule profesor !

Domnul profesor Cătălin Vrabie a fost în țara în care oamenii se deplasează prin univers cu 1.670 de km/h, față de noi, mioriticii, cu numai 1.181 km/h. 

 Tot pe acolo, a apărut omul. Celebra Lucy, descoperită în 1974, acum 3,5 milioane de ani într-o țară vecină, Etiopia.

Numai cu cel creat, după chipul și asemănarea Creatorului, sunt, încă, foarte multe necunoscute, mai ales, dotarea cu cel mai puternic calculator existent până la ora actuală pe Terra. Realitate confirmată și de David Eagleman în lucrarea Creierul, povestea noastră unde afirmă 
„Creierul: cea mai complexă colecție de celule din cosmos”. 
Din păcate, mulți nu-l prea folosesc, exploatarea lui fiind, în medie, pe la 2-3% !

Domnul profesor a fost prin țări unde se fură doar mărunțișuri. Nu ca pe plaiurile mioritice ! „Aveți grijă cu ceasul de la mână !”

Kenya pare o țară în care nu există frână de mână, doar claxon, într-o circulație haotică. Citez: „Ajutorul șoferului (pentru că mă simt dator să spun și despre el câteva vorbe), sărăcuțul, un spiriduș care era mai peste tot, numai în mașină nu (stând mai curând agățat de ea pe dinafară), a și fost uitat odată pe drum. A venit, bietul de el, cu un alt matatu în zâmbetele tuturor pasagerilor.” Matatu un fel de maxi taxi intercity, de fapt, între colibe.

Autorul a fugit de ploaie, sătul de ea din periplu-urile prin hăurile Asiei, aceasta fiind a șasea carte de Pierdut prin … iar în Kenya a dat tot de ploaie. Și de … frig ! Incredibil, veți spune, fiind vorba de Africa ! 
La ecuator !

De fapt, adevărata viață în Kenya începe de la 1800 m. Citez: „Zona înaltă a Kenyei de vest seamănă cu ținuturile din Transilvania și Moldova noastră. Dealuri sunt acoperite cu vegetație cât vezi cu ochii – fie păduri sau pajiști, fie plantații de porumb, trestie de zahăr sau ce mai au ei pe aici.” 
O priveliște, pe alocuri mioritică, unde călătorul s-a simțit ca acasă.

„Mzungu  – asta sunt eu pentru ei. 
Un mzungu care merge pe jos și mănâncă banana pe stradă.” 
Mzungu, în limba batu, „persoană care dă târcoale / care rătăcește prin împrejurimi”, „rătăcitor”, astăzi folosit pentru europenii cu pielea albă.

Cum se așeza domn profesor prin vreo stație în așteptarea matatu-ului, începea febra selfie-urilor. Obiectivul posesorilor de foto / telefoane era, de fapt, prinderea în poză al mzungului, un personaj rar văzut prin acele locuri.

Vedeta, care se manifestă, mai rar sau mai des, în fiecare dintre noi, o găsim exprimată și la domn professor. Citez: „Cred că sunt doar prea sfioși să-mi zică sau nu vor să mă deranjeze … nu i-aș refuza totuși !” Wow !

Putem vorbi chiar și de „kilerul” Cătălin Vrabie, ucigaș în serie a țânțarilor care s-au înfruptat pe saturate din prețiosul său sânge. „Măcar au murit fericiți !” se disculpă pedestrul nostru turist aflat la sud de Ecuator, pe malul lacului Victoria.

Vreau să vă spun că lelea Safta, consilierul meu în scrierea tabletelor săptămânale, are semeni și în Kenia. Citez: „Când mă văd, mzungu nu e greu să fiu observat, vin spre mine și mă întreabă cum mă cheamă, de unde sunt, de-al cui sunt (n.m.) urându-mi, totodată, Karibu Kenya !” 
Și unde asta ? Tocmai în Homa Bay, unde a înțărcat mutu iapa.

E adevărat, părea un sat de răzeși pe lângă ceea ce văzuse autorul până atunci prin Kenya. La fel „copiii care se joacă sau aleargă în praful drumului, când dau cu ochii de Păsărilă-Lăți-Lungilă (194 m) de la marginea Europei civilizate, rămân ca trăzniți. Se lovesc unii de alții ca-n desene animate, iar mingea improvizată din cârpe, cu care se joacă, se duce aiurea, pierzându-și ținta.”

Sunt și scene de Tarzan. „Copiii de la un orfelinat de pe insulița Mfangano îmi treceau un degețel pe obraz, zicând white și apoi pe fruntea lor, zicând cu mândrie black”  apoi, se urcau unul peste altul și mai sus în capul lui Cătălin pentru a vedea fotografiile făcute cu ei. Cum să nu fii copleșit de asemenea scene ? Super scene ! Fain descrise !

Welcome to Africa, brother ! Și, Catarin / Catalina (ă fiind o literă imposibil de pronunțat) ce credeți că le răspundea ? Thank you ! I Got used to it ! (M-am obișnuit cu ea !) 
Acolo, unde până și nisipul plajei era negru, ca și pietrele din jur. Apropo ! „vrăbiile sunt galbene”, ne comunică entuziasmat domnul cu nume omonim. Probabil de la cât mălai visează !  Numai că mălaiul pe acolo este ... alb.

Autorul dă și lecții de solidaritate, voluntarilor spanioli care se îngrijeau de bunul mers al unui orfelinat, refuzând să mănânce în interior cu ei, ci cu toți copiii afară. Sub cerul liber. 
Motivul ? Dorința de a afla cât mai multe despre traiul băștinașilor.

Kenya – 47 de triburi și subtriburi, nu ca la noi, doar 10. Dl profesor a fost în Kenya în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale. A tras și o concluzie „apolitică”. Citez: „Oare să nu-l fi ajutat Obama deloc pe mister Odinga pentru a se poziționa în această luptă pentru putere ? 
Hmm, cine poate ști !?!”

După cum se vede, scenarita mioritică joacă la scară planetară ! Acest candidat la președinție, Odinga, era din tribul din care se trage și Barack Obama.

Am dedus, citind ce spuneau alegătorii locului prin diversele mijloace de transport, problemele țării:  hoție, corupție, poliție, ce facem ?… Fraza cea mai des întâlnită despre alegeri fiind „Mai bine un diavol pe care-l cunoști decât un înger de care nu știi nimic. (Better a devil you know than an angel you don’t !).” Așa că a învins din nou în alegeri Uhuru Kenyatta ! Interesantă optică, exersată și la noi de vreo 5 cincinale ! Și tot nu ne săturăm !

Citat: „Ca și în India, și aici se mănâncă cu mâna... Vă spuneam, când eram pe insula Mfangano, că fusesem servit cu ugali – un soi de mămăligă din mălai alb care, cam peste tot unde nu e orez, este staple food (mâncarea de bază). Interesantă este maniera în care aceasta se mănâncă: se rupe cu mâna dreaptă o bucată și se frământă în palmă, mușcând din când în când din ea, până se termină. Tot cu dreapta, fără a se renunța la cocoloșul de mămăligă, se apucă bucățele de carne – care sunt atent întoarse pe toate părțile pentru a se verifica dacă ele corespund dintr-un oarecare punct de vedere... Dacă nu corespund, sunt lăsate din nou în farfurie, fiind repetată procedura cu următoarea bucățică până când, în final, sunt mâncate toate. /…/ Trebuie văzut spectacolul pentru a fi pe deplin înțeles.”

Vedeți ? Asta e diferența între generația mea și a dlui profesor Vrabie. La mine, la Chițoc, vedeam spectacolul ăsta frecvent, acum vreo 50 de ani, „jucat”, cam în același mod, în jurul unei mese joase cu trei picioare. Când mâncam prin sat și-apoi o luam de la mama de numa-numa ! Numai că mămăliga era tăiată cu ața, după care începea procedeul descris de autor. Asta mi-a amintit de câteva versuri dintr-o poezie nordică europeană. Citez aproximativ: „Bunicul meu mânca cartofii fierți cu tot cu coajă / Tatăl meu mânca cartofii, curățați, cu mâna / Eu îi mănânc cu … furculița”.

Dacă tot suntem la capitolul gastronomie, autorul comunică date și despre papaya, un fruct din care localnicii din Zanzibar produc o băutură alcoolică foarte tare. De peste 70^o. Fabricarea și comercializarea acesteia este absolut interzisă de guvern, însă, localnicii, în cadru privat, o produc, nestingheriți de legislație. Evaziune curată ! Cam așa fac și ai noștri pălinca / țuica în cazanele din fundul grădinii. Nimic nou sub soare !

În Tanzania, Cătălin asistă la  „O nuntă pe plajă... Adică o petrecere de nuntă pe plajă. Grație creștinismului, sunt aceleași tradiții și ritualuri ca la noi: mireasa e îmbrăcată în alb, domnișoarele de onoare, niște copilițe de câțiva anișori – ghemotoace negre îmbrăcate în alb, nuntașii gălăgioși și plini de viață – foarte viu colorați, chiuituri, strigături, fotografi, cameramani ... de toate. Nu lipsește nimic. Bucurie maximă... Singura diferență e că-i joi !”

- Domnule profesor, și la noi se fac nunțile joia ! Nu știați ? E drept culoarea nuntașilor noștri e puțin mai deschisă !

Tot prin Tanzania. „În orice caz, am observat că aici tendința este de a aștepta ca altcineva să vină și să facă ceva și mai puțin de a demara acțiuni proprii. Îmi spuneau că dacă oamenii bogați de pe planetă ar dona măcar o parte din averea lor săracilor, le-ar ridica acestora nivelul de viață.”

O asemenea gândire primtivă o întâlnim și prin mahalalele orașelor și prin satele noastre. Ce inițiativă privată !?! Să vină cineva și să ne dea, mentalitate alimentată de tot felul de povești gen „străinii care au datorii de miliarde față de noi, românii”, lansate de paranoicii noștri xenofobi.

Interesant este modul în care autorul privește lenea „sub conceptul de eficiență”, lene cu care, mărturisește Cătălin, stă „destul de bine”. 
Apropo, oare din cele 120 de triburi, câte are Tanzania, care o fi pe locul întâi la lenea ... eficientă ?

Mi-a plăcut și sloganul „Our nation, our pride ! ” (Națiunea noastră, mândria noastră !) în sărăcia lucie de Tanzania. 
Pare similar cu Noi suntem români !  Într-o altă sărăcie. Europeană ! 
Ceea ce-i cu totul și cu totul altceva !

 La Dar es Salaam, capitala Tanzaniei. Citez: „Modernismul european nu este nici el de neglijat – transportul prin oraș se face cu autobuze care au linia lor dedicată pe centrul șoselelor – în același stil în care la noi ai vedea liniile de tramvai, cu mențiunea că aici benzile destinate transportului public sunt separate de restul traficului rutier prin scuaruri pietonale sau, pur și simplu, borduri.” Vise pentru noi, bucureștenii ! 
Se fac doar simulări ! Ici-colo !

Pentru că am început cronica cu Voti sententia compos ! (Dorința ți-a fost îndeplinită), domnul profesor ajunge, spre sfârșitul noii călătorii, la Cairo.

Un oraș puțin mai mic decât orașul Broșteni din Jud. Suceava. Știați ? Ca suprafață.  594 km² față de doar 453 câți are Cairo. Pi buni ! De fapt, cam cât orașul Vișeu. De sus. No, normal ! Doar la numărul locuitorilor, Broșteniul diferă puțin, dar asta e, deja, o altă poveste. 5.506 locuitori față de 8,5 milioane. Dar ce înseamnă asta față de Tokio cu cei 37,8 milioane de țugulani. 
Cu domiciliul stabil ! Stabil ? La câte cutremure au pe zi n-aș prea zice !?!

Ei, da, Egiptul antic, cu marele lui mistere. O civilizație urbană, apărută de nici unde ! Ca și a orașelor-stat de prin vecini: Bablion, Tir, Uruk, Ninive, Assur ...  De fapt, mulți știu bine de unde a apărut, dar nu vor să recunoască. 
Adept fiind, ca și mine, autorul acestor note de călătorie ne dă câteva date concludente în această privință. Unii îi tot dau cu Darwin și zupa primordială. Are și Darwin oarece dreptate, dar a intervenit ceva esențial la un moment dat. 

Acum vreo 10.000 de ani.

O dezbatere care s-ar termina doar dacă însuși Creatorul ar veni într-o zi să ne explice ce și cum. 

Egiptul de azi, o țară în care lenea „sub conceptul de eficiență”, atinge cote neverosimile pentru călătorul Vrabie. La hotel „08:20 Nu e nici acum pregătit micul dejun... nu e nimeni treaz să facă asta. Ce bine-și dorm unii viața !” 
Și adaugă parcă șoptit „Nu-s invidios deloc.”

Ceee ce a văzut aici dl profesor, în cele patru zile de colindat, inclusiv prin Disneyland Pyramid și ce a pățit în aeroportul din Alexandria (precizez, Egipt) rămâne să descoperiți dumneavoastră. Cititorii. Ceva similar mi s-a întâmplat personal pe Aeroportul Internațional din … Oradea ! 
Așa că îl cred, mai ales în condițiile tensionate de acolo !

Un singur lucru mai menționez despre Egiptul antic. Spre sfârșitul acestei enigmatice civilizații apar sclavia și hoția, semn că, deja, oamenii noului proiect Homo sapiens sapiens (3) involuau !

Parcă mai mult ca în celelalte volume, autorul filosofează. Despre rostul nostru pe Terra, ce fac unii, cum se comportă alții, până la rolul tehnologiilor de azi și de ieri. Dar, vă las dumneavoastră, cititorilor, plăcerea și bucuria de a afla problemele de care este preocupat în aceste pagini dl profesor de IT.

Ce-am înțeles, eu, citind cele 334 de pagini ale acestui nou volum ? 

Citez „Oameni care și-au păstrat stiul de viață tradițional”. Autorul a fost puțin prin Comuna Primitivă. Spre finalul ei. Up-grad-ată !
Bineînțeles, am menționat în cronica mea doar câteva aspecte.

- Domnule profesor și dragul meu Cătălin, să dea Dumnezeu să adaugi noi volume și pietricele în colecțiile tale, iar pe noi să ne bucuri cu noi note de călătorie ciudate și fascinante.

Iar, eu am încălecat pe o șa și am scris cronica mea !

* Cronică prezentată la lansarea noului volumul ținută la Sediul Central Mihail Sadoveanu al Bibliotecii Metropolitane București.

Sergiu Găbureac

https://www.facebook.com/sergiu.gabureac.3 

http://blogulluigabu.blogspot.ro/,
gsm_as@yahoo.com
Tel.  0731 936.615 

Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !