PRIN ȚARA SFÂNTĂ - 5 ZILE + 2 ORE (IV) Monastirea Sf. Gheorghe

PRIN ȚARA SFÂNTĂ : 5 ZILE + 2 ORE (IV)
Monastirea Sf. Gheorghe 

La urcarea în autocar suntem avertizați: - Urmează o zi grea ! 

Vremea e superbă. Se anunță peste 25 de grade. Celsius. 

Alina ne-a obișnuit, deja, cu rostirea în comun a rugăciunii de bază a lumii creștine. Înainte de a-i învăța Tatăl nostru pe ucenici, Iisus îi sfătuiește să evite rugăciunile lungi, proprii păgânilor, și să se limiteze la esențial, „Tatăl vostru știe de cele ce aveți trebuință mai înainte ca voi să cereti de la El" (Matei 6, 8).

Rugăciunea Domnească, cea mai de seamă dintre toate rugăciunile, 

se deosebeşte prin puterea ei, 

prin uşurinţa de a fi înţeleasă şi prin bogăţia cugetărilor ei. 

S-au scris mii de pagini explicative ale cuvintelor rugăciunii universale.

Puterea cuvintelor din această adresare către Dumnezeu este uriașă.

Rostirea ei aduce pace și liniște sufletească oricui o rostește și se străduiește să deslușească sensul cuvintelor. Cu cât avansăm în segmentul de viață hărăzit, cu atât mai multe înțelesuri descoperim. 
Așa cum intuia și marele poet Lucian Blaga: 
„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea /…/ eu cu lumina mea sporesc a lumii taină şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna nu micşorează, ci tremurătoare măreşte şi mai tare taina nopţii…”

După cum știți, sunt discuții cu traducerea acestei rugăciuni, comună tuturor confesiunilor creștine. E vorba de versetul „și nu ne duce pe noi în ispită”, pe care însuși papa de la Roma îl contestă, afirmând că forma corectă este „nu ne lăsa să cădem în ispită”.  Am observat că Papa Francisc este în acord cu lelea Safta, consilierul meu enciclopedic, care de ani de zile a adoptat forma „și nu ne lăsa pre noi duși în ispită”. Cum adică ? Dumnezeu ne-a făcut ca să ne ducă în ispită ? Are dreptate lelea ! Alții, mai nu știu cum, au înlocuit „greșelile” cu „păcatele”, când se știe prea bine că păcatele se ispășesc, nu se iartă ! Nu pleacă nimeni până nu și le ispășește aici, pe Terra, iar, dacă se întâmplă și nu împlinescă ispășirea fărădelegii, ea se transmite până la IV-a spiță. Rareori se întâmplă, dar se întâmplă ! 
De multe ori mă gândesc. Ce a făcut poporul român atât de grav în istoria sa, de a trecut și trece prin atâtea și atâtea necazuri ? 
Am fost prea iubitori de arginți, prea lacomi, prea trădători, prea invidioși, mândri, leneși, lăudăroși, ucigași ?... 

Desigur, toate acestea, la nivel colectiv, nu individual !  

Plecăm spre Monastirea ortodoxă Sf. Gheorghe Hozevitul (grecească - sec. al IV-lea) din pustiul Hozevei (partea răsăriteană a Cisiordaniei), 

pe superba vale a râului Cherit (azi Hozeva).

Din loc în loc, în peisajul marțian sunt locuințe ale arabilor beduini. Au un regim de viață auster, la care nu renunță nici în ruptul capului.  Stai și te întrebi pe unde or fi păscând bietele capre sau oi ? 

Cu ce-or fi trăind acești oameni ai deșertului ? 

Alina ne spune că sunt foarte buni cercetași, folosiți cu maximă eficiență de armata israelită în acțiunile de spionaj.

De sus, unde ne lasă autocarul, și până la monastire străbatem pe serpentine un peisaj selenar. Aproape că nici nu mai trebuie să vizitez Marele Canion al fluviului Colorado ! Sunt asemănări izbitoare. Sigur, proporțiile diferă.
Filmuleț postat pe You Tube - https://youtu.be/ErBKczlx_w4 

Aici se află moaștele Sf. Sfântul Ioan-Iacob de la Neamț, care, în 1933, a intrat în obștea monahală de la Monastirea Neamț. Cu aprobarea lui Nicodim Munteanu, viitorul patriarh al României, pleacă, în noiembrie 1936, în Țara Sfântă. După doi ani petrecuți în pustiu, călugărul Ioan-Iacob Românul ajunge la Monastirea Sfântul Sava, unde slujește timp de opt ani. 

În anul 1947 este hirotonit preot în Biserica Sfântului Mormânt și numit egumen la schitul românesc cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul, din Valea Iordanului, pe care-l conduce până în anul 1952.  

Apoi, se retrage în peștera numită Chilia Sfânta Ana, la 2 km distanță de monastirea pe care urmează să o vizităm, unde a dus o viață foarte aspră, unde trece la Domnul în 5 august 1960. Mânca doar pâine cu apă. 
Dezgropat fiind după două decenii, se constată că trupul său nu putrezise și răspândea o bună mireasmă. 
Sfintele sale moaște au fost aduse spre cinstire în Monastirea Sf. Gheorghe Hozevitul. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat în 20 iunie 1992, cu data de prăznuire pe 5 august 1960.

De pe terasa monastirii, cu un pahar cu apă rece în mână, privim cu încântare o bună parte a văii aride.

În sfânta monastire există un mic muzeu al tiparului şi unelte vechi pentru producerea vinului. 

Impresionant a fost momentul intrării în micuța biserică, unde doi preoți împreună cu grupul lor de pelerini români au ținut o scurtă slujbă.

 - Oare îi putem recupera pe toți ? întreb. 
La care Alina îmi zice: 
- Nicio problemă am 5 „taxiuri” jos, în vale !

După urcușul anevoios ajungem la autocar. Unii cu „taxiurile”, asini rezistenți ai locului. Căldura se resimțea tot mai mult. Veneau noi și noi turiști pelerini.

Noroc că am plecat dis-de-dimineață, deși unii au cam bombănit ! 

Altfel nu știu cum ne-am fi descurcat pe acele serpentine lipsite de vegetație.

Se fac sesiuni foto, achiziții noi de la supermarketurile din zonă și ... la autocar.

Nu pot rezista să nu iau imagini și cu valea secată 
plină cu urmele „civilizației” turiștilor.

Ne îndreptăm spre Ierihon, „cel mai vechi oraș al lumii”, aflat la 30 km nord-est de Ierusalim. Detalii în episodul următor. 

N.B. De ce folosești cuvântul monastire și nu mânăstire sau mănăstire ?, mă întreabă un amic. Simplu ! Acolo trăiesc monahi și nu mânahi. 

Să auzim numai de bine !

Sergiu Găbureac

https://www.facebook.com/sergiu.gabureac.3 

http://blogulluigabu.blogspot.ro/,

gsm_as@yahoo.com

Tel.  0731 936.615 

Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !