33 de MILIARDE
Încet-încet, cornoratul
își cam ia tălpășița de pe plaiurile mioritice.
O pandemie cu mult cântec pe planeta Terra. Efectul lipsei de educație la nivelul întregului pământ s-a resimțit din plin, în condițiile super dezvoltării tehnologiilor în sfera comunicării globale. Ce posta pe facebook apocalipticul de la capătul Terrei, avea adepți instantaneu și în spațiul carpato-danubiano-pontic. Cum prostia nu are margini, s-a ajuns la o isterie universală. De la crearea unui nou virus în laboratoarele chinezești, de fapt vechi de când lumea, acum doar up-gradat, la negarea lui totală.
Gogomănii peste gogomănii, inclusiv cea cu scanarea, care ne ia datele !

Cum politicenii nu prea s-au văzut în această perioadă. Cei aflați la Putere fiind în șomaj tehnic, Parlamentul lucrând (!) online de acasă. Ceilalți, cu bâza-bâza pe marginea șanțului. Așa că s-au strofocat, care mai de care, să iasă în evidență. Unii minoritari au profitat de prostia președinților de camere
căutând să adopte niște legi avantajoase pentru ei.
N-a ținut, președintele țării, Klaus-Werner Iohannis, dovedindu-se mai român, decât rrromânii de la butoanele celor două camere ale Parlamentului.
De văzut, în această perioadă, s-au văzut, vrei nu vrei, liberalii aflați la guvernare. Se știe cum au ajuns, fiind practic împinși la Palatul Victoria de aliații de la Putere (PSD&ALDE+UDMR și miniechipa lui Pinocchio ținându-le spatele cu tot felul de glumițe a la Băsescu, circarul național). Au fost siguri că PNL își va rupe gâtul, deoarece îi lăsase premeditat cu visteria goală și în prag de criză economică. Plus că le mai băgaseră pe gât niște cheltuieli, prin adoptarea de ceva legi populiste (vezi cea cu dublarea alocației), după ce bugetul pe 2020 fusese deja aprobat !

Numai că a venit pandemia peste țară, peste Evropa și peste
lume. Miștocarii Boris și Donald au luat-o în barbă de nu s-au văzut și au
trebuit să se alinieze la regula generală a spălatului pe mâini. Cel puțin americanii
din SUA, au până acum pierderi mai mari decât în cele două războaie din Coreea
și Vietnam. Acum, vedem samba corona la brazilieni, care au luat-o în râs pe dra Korona – SARS COV-2. Nota de plată e tragică la unii ! Asta e !
În prima fază au fost bâlbe cam peste tot. La noi se știa că
visteria e goală, iar stocurile de medicamente și echipamente sanitare lipseau
cu desăvârșire. Numai măsurile, dure ce-i drept, ale guvernului, susținute de președintele
țării, ne-au salvat de la dezastru. Asta nu i-a împiedicat, însă, pe cei
aflați la Putere (PSD&ALDE) să cârcotească personal sau prin trâmbițele din mass media și
cele de pe rețelele de socializare, creând adevărate campanii furibunde de
discreditare a specialiștilor în domeniul medical și a administratorilor
treburilor țării la nivel national. Replica PNL aproape că nu s-a auzit, ei
fiind preocupați cu o cât mai bună gestionare a situației create în diferite
locuri din țară. De ce să nu o spunem și din cauza nerespectării chiar de către
cadre medicale a regulilor stabilite. Se cunosc locurile și cazurile, asta fiind principala preocupare ale știriștilor din televiziuni și radiouri.
După 1 mai, așa cum au prevăzut specialiștii din Comitetul
Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, am intrat pe panta descendentă a pandemiei. Deja, se
pregătesc stocurile de băuturi în toate crâșmele țării, în timp alții se agită
și sfătuiesc guvernanții cu tot felul de propuneri.
Să fie repornită economia, urlă cei de la Putere ! Au rămas
mască, când s-a anunțat că România a înregistrat, în primul trimestru din 2020, cea mai mare creştere comparativ cu evoluţia economiilor din celelalte state
membre ale Uniunii Europene, cu un avans al PIB de 2,7%. Cuuuuum ? Nu se poate
!
Ba se poate ! Guvernul liberal nu s-a ocupat doar de pandemie. Mai
mult, economia României nu a intrat în stand by ca în alte țări, ea funcționând, pe ici-colo, prin măsurile economice și financiare luate.
Bomba a venit când mult hulită Uniune Europeană de către Putere
(PSD&ALDE+UDMR și Pinocchio care îi tot dădea cu apocalipsa) a acordat României
suma de 33 de miliarde de euro, ca parte a planului de redresare economică după
efectele pandemiei de coronavirus.
Vorba lui CTP în contextul în care PSD spunea despre UE că își
bate joc de România, statul primește acum „de
la nenorociții ăia de la UE, antiromânii ăia” a 6-a sumă din blocul
comunitar de 27 de membri. Normal, doar suntem a șaptea țară ca populație în
Europa comunitară !...
Vă amintiți ce trâmbițau Ciolacu, Olguța și ai alor: „noi suntem ultima găină din gostat”, „nu ne dau nouă bani ăștia de la UE”, „ăia mari își dau între ei”, „pe noi ne tratează ca pe niște sclavi de
care au nevoie să le strângă recoltele” etc. etc. Mesaje preluate non stop de comunicatorii PSD&ALDE și Pinocchio
personal, întrucât a rămas și fără comunicator, precum și de vasta rețea de postaci
anonimi și analfabeți pe rețele de socializare.
Și vine europarlamentarul liberal Vasile-Siegfried Mureșan cu
vestea bombă. România are la dispoziție suma de 33 de miliarde de euro pentru redresarea economică. Peste jumătate din această sumă sunt granturi sau credite
nerambursabile, adică, în șase cuvinte, „nu trebuie să dăm banii înapoi”. Ce rămâne sunt credite. Și ălea la
dobânzi foarte mici.
Ciolacu a avut cădere de calciu în direct, când a auzit !
După ce și-au revenit din uluială, iese Vasileasca și dă-i cu
mărirea pensiilor, dă-i cu mărirea alocațiilor, dă-i cu populisme peste populisme ...
Să fie clar ! Banii trebuie folosiți cu cap, în primul rând pentru dezvoltarea
infrastructurii, realizarea reformei administrative, destructurarea
rețelelor mafiote, care sug din bugetul țării de 30 de ani. Să fie folosiți în construcții, învâțământ, sănătate, proiecte de stat care să asigure locuri de muncă și, mai ales, să genereze
plusvaloare și venituri, nu să intre în buzunarele politicienilor și ciolănarilor cum s-a tot
întâmplat până acum.
De aia crapă de furie Puterea ((PSD&ALDE+UDMR și Pinocchio), prima lor grijă fiind darea jos a Guvernului Orban. Au introdus moțiune de
cenzură după moțiune de cenzură per ministru. Nu le-au fost suficiente replicile
usturătoare date de ministrul finanțelor, Florin Câțu. Puterea legislativă a
vrut să o ia în continuare peste nas. Raportul de guvernare cerut a prezentat fapte
nu vorbe.
Cu cât râmâne mai mult la guvernare echipa Ludovic Orban se
dovedește că se poate guverna în mod onorabil, fără a se mai da tunurile de
altădată.
Iar asta nu e bine, deoarece vin alegerile, chiar dacă Ciolacu&Tăriceanu
le vor amânate pentru anul viitor.
Ce ți-e scris, în frunte ți-i pus !, cum bine mi-a precizat lelea
Safta.
S-auzim numai
de bine !
gsm_as@yahoo.com
Tel. 0771 631.065
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu