Scrisoare dăşchisă
Mult stimată Comisie Europeană,
Ca simplu cetăţean european din România am citit cu maximă atenţie cele 25 de pagini ale Raportului Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu [European] privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare. Şi am înţeles, cât am putut să înţeleg ca aparţinator al clasei de mijloc ! Din România.
Vorbiţi de subminarea Curţii Constituţionale, când, în fapt, ea a subminat voinţa poporului român !
Cât despre încălcarea unor proceduri, oare nu reprezentanţi ai Comisiei Europene, în special Viviane Reding, au răsturnat procedurile stabilite de Comisia de la Veneţia privind referendumul ?
Când 7,4 milioane de români cu drept de vot, l-au contestat pe Băsescu şi, prin el, instituţii gen ANI, CCR, Parchetul General, CSM, ICCJ + structuri de securitate, pe care le manipulează doar în interes personal, nu poate fi vorba de un atac la adresa Justiţiei româneşti.
Nu se vede de la Bruxelles că însăşi justiţiabilii români contestă conducerile acestor instituţii ? A se vedea, în acest sens, recenta contestare a conducerii CSM, de către marea majoritate a judecătorilor. Din România.
În raport se afirmă: “La începutul anului 2011, mai multe cazuri de corupţie la nivel înalt au fost pierdute sau parţial pierdute ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie”. Dar, mă întreb, ca simplu ţugulan European, ce caută prescrierile în domeniul atât de sensibil al corupţiei ?
“Majoritatea hotărârilor în cazuri de corupție la nivel înalt sunt încă suspendate.” Aici sunt în totalitate de acord. A se vedea, printre altele, celebrul dosar Flota.
“Progresele ANI au fost încetinite de o serie de obstacole. În 2010, temeiul juridic al ANI a fost declarat neconstituţional.” Păi, cine a declarat-o neconstituţională ? Nu CCR-ul, o altă instituţie manipulată ordinar de marele Demis ?
Pe de altă parte se vede, cu ochiul liber, cum ANY tergiversează rezolvarea unor investigaţii asupra preferaţilor regimului băsescian.
Interesantă informaţia cu privire la corupţii dovediţi (?!?) din noul guvern, pe care nimeni din Justiţia românească nu-i cunoaşte ! Ceva nume, prenume ?
Raportul prea seamănă, pe alocuri, a document ceauşist, plin de generalităţi.
Dacă nu ştiţi cine a fost Ceauşescu, daţi un search pe dl Google. Băsescu fiind un fidel urmaş al său. Ca substanţă şi comportament.
Nu înţeleg ce caută aluziile într-un astfel de raport. De ce nu sunt date nume, fapte concrete, precum şi conţinutul plângerilor depuse la Comisie ?
Dacă mecanismul de cooperare şi verificare ar fi funcţionat, sunt sigur că multe dintre afirmaţiile cu conţinut evaziv / aluziv ar fi fost eliminate.
Aşa, însă, Doamnă (!) Comisie v-aţi comportat ca un veritabil comisar. Est.
Oare, cine pe cine a intimidat ? Poporul român pe Băsescu sau procurorii Demisului, care au hăituit, la modul cel mai grotesc, poporul ?
Permiteţi-mi, să vă spun, cu respect, că nu aţi înţeles, încă, cum a fost construit regimul Băsescu. Principiul a fost unul securisto-comunist. 200%. Au fost promovaţi, în principalele locuri decizionale, numai oameni cu probleme. Profesionale sau morale. Fără coloană vertebrală. Toţi fiind şantajabili. Fără onoare.
Atâta timp căt toate frâiele instituţiilor amintite sunt la Băsescu, degeaba vorbim de independenţă.
În rest, curat sprijin pentru România în procesul de reformare a justiţiei şi de combatere a corupţiei, doamnă Comisie ! Astfel, ne cereţi, imperativ, să încălcăm legi aflate în vigoare, legi adoptate în acord cu legislaţia europeană şi Comisia Europeană (a se vedea Legea 247/2005 a devastatoarei Monica Macovei) ! Când aşa, când invers ! Se poate ?
Sau recomandarea, extrem de ciudată, ca libertatea presei în România să fie restrânsă ! O altă indicaţie preţioasă ca ea să fie strânsă cu ... ANI, DNA-ul, Parchetul general …
Nu e bine, doamna Comisie ! Nu e deloc bine !
Antena 3, RTV, Realitatea, Digi24 ... sunteţi aici ?
Cu cele mai bune sentimente !
A. La poza de familie, de la recentul summit UE-CELAC din cutremuratul Chile, planeta l-a pus la colţ pe marele Demis. Mai avea un pas şi era prin boscheţi ! Unde sunt pozele de altădată ?
N.B. Este doar o jumătate din imagine.
B. Senzaţional ! Înfrăţire istorică între două cârciumi europene. Una dintre ele se află în comuna doljeană Leu, în vreme ce sor-sa în Franţa, la Lyon.
“Era normală această înfrăţire, întrucât denumirile noastre sunt aproximativ identice. De-abia aşteptăm să ne cunoaştem fraţii de băutură. Astăzi eliminăm o mare barieră între noi şi restul Europei”, a declarat primarul comunei Leu. Foarte tare !
Beţivul - Alo, unde mă aflu ?
- Jos pe trotuar, str. Batiştei ...
- Lasă, detaliile, în ce oraş ?
Toate bune ?
Tel. 0731 936.615 0752 975.130
Ai o problemă cu informaţia ?
Poate o rezolvăm împreună !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu