UN COSTOBOC PRIN ȚARA BASCILOR (V)+(VI) COVADONGA&SAN VICENTE + SANTILLANA del MAR

 

UN COSTOBOC PRIN ȚARA BASCILOR (V) COVADONGA&SAN VICENTE 

Cum am renunțat de bună voie, încă de acasă, la opționala Covadonga, studiind traseul fac reconstituirea vizitei din relatările colegilor de grup și alte surse. 
Covadonga (Grota Doamnei) este una dintre cele 11 parohii din Cangas de Onís, considerată centrul spiritual și religios al Asturiei, un important loc de pelerinaj, 

din nord-vestul Spaniei, situată în munții Picos de Europa. 

Covadonga este prima prima capitală creştină a Iberiei și leagănul monarhiei spaniole, aici fiind complexul regal al sanctuarului, care cuprinde Santa Cueva, peştera în care se află mormântul lui Pellayo, primul rege al Asturiei. În 1877 începe construirea bisericii Santa Maria la Real de Covadonga, realizată în stil neo-roman din piatră roșie (calcar) și marmură extrase din munții locali, inaugurată în 1901. 

                      

Legenda spune că Pelayo și creștinii săi, după înfrângerea vizigoților de către musulmanii, care au invadat Peninsula Iberică, s-au refugiat în peștera din Asturia. De aici, a chemat populația la luptă contra musulmanilor. A fost proclamat rege și a depus jurământul pe o cruce din lemn de stejar. Anul 718 este considerat începutul recuceririi ținuturilor ocupate de sarazini. În anul 722, musulmanii trimit o oștire pentru represalii în Asturia. După victoria în bătălia de la Covadonga, creștinii au luat cu ei imaginea Fecioarei pe care au lăsat-o acolo. După victorie Pelayo și-a instalat curtea la Cangas de Onis. La Santa Cueva, o grotă de mici dimensiuni, se ajunge urcând o scară săpată în stâncă. Acolo, se găsește statueta Fecioarei de Covadonga, donație a Catedralei din Oviedo din sec. XVI, pe care asturienii o numesc, în mod afectuos, La Santina, fiind patroana regiunii Asturia. 

                La început capela a fost o construcție din lemn, distrusă de incendiu în 1777, cu mari pierderi materiale. Actuala capelă din grotă, în stil neoromanic, a fost construită în anii ’40. 

Aici se află statuia lui Pelayo protejat de Crucea Victoriei realizată în 1964 de sculptorul Gerardo Zaragoza. Pe soclu este scris „Speranța noastră este în Hristos și micul munte va fi mântuirea Spaniei”, citat din cronica regelui Alfonso al II-lea. Clopotul monumental (Campanona) (1900) se găsește pe aleea care duce la Santa Cueva, înainte de intrarea în grotă. Are, trei metri și 4 tone (sau 5). Depinde de povestitor !

         

 În plimbare, mai poți vedea: parcul, cascada, leii din marmură (gardienii Sanctuarului) … 

Toți colegii de grup, care au fost acolo, au lăudat la superlativ masa și vinul băut acolo. Normal, aerul muntelui și micul dejun parizian de la hotel au contribuit din plin la pofta avută. 

Se pleacă spre San Vicente de la Barquera, unul dintre cele 3 porturi construite de romani la Oceanul Atlantic. Ulterior, s-a dezvoltat ca urmare a desemnării sale ca port al coroanei Castiliei și ca loc de odihnă pentru pelerinii pe Camino de Santiago del Norte și punct de plecare pe Camino Lebaniego. Este un traseu, cu frumoase peisaje în vecinătate cu Parcul Național Oyambre. 

După ce treci podul Maza (sec. XVI), vedeta localității - 28 de arcuri pe 500 m lungime, se pot vizita Castillo del Rey (1210), azi centru cultural, Iglesia de Santa María de los Ángeles, Santuario de la Barquera ca urmare a apariției Fecioarei de la Barquera într-o bărcuță, minune ce a dus la construirea templului în secolul al XV-lea, sau Turnul medieval Preboste, aflat în fața primăriei, lângă una dintre porțile de intrare în străvechiul oraș. 

Mulțumesc prietenilor noștri, unii din lumea virtuală, pentru imaginile livrate.

*

UN COSTOBOC PRIN ȚARA BASCILOR (VI) SANTILLANA del MAR

 Din partea agenției avem parte și de o ofertă free într-un sat / târg medieval. 

Doar de unii dintre noi descoperă Santillana del Mar. De ce doar unii ? După ce Sf. Ilie, ne-a ocrotit, în toate celelalte zile, acum ploua cu găleata. Cum totul dura cca o jumătate de oră, mulți din grup și-au zis că nu avea rost să preluăm umezeala în oase, având în vedere lungul drum către casă. Programul ne-a informat că numele ar cuprinde trei inexactităţi. Nu este vorba de un loc sfânt (santi), deși pe aici a trecut apostolul Iacob și este pe drumul pelerinajului amintit El Camino, nu este nici nu este un teren plat (llana), terenul fiind accidentat, şi nici nu este la mare (del mar), însă localitatea (puțin peste 4.000 loc.), cu o istorie veche de 1.200 de ani şi un ansamblu arhitectural, merită vizitată. Tot promo și alți vizitatori ne comunică acest lucru. 

Constat că unii turiști de pe plaiurile Mioriței îl compară cu Viscri din Ardeal, 

ceea ce este oarecum exagerat. 

„Santilana e un muzeu în aer liber, cu case din piatră, care se întrec în vechime, stil arhitectural și povești despre fețe nobiliare care au locuit în ele.” E un punct de vedere personal. Prin toată Europa am văzut multe localități medievale bine conservate, 

ca să nu amintesc de Italia, care, în asamblu, este un real muzeu în aer liber. 
Într-adevăr poveștile despre nobilii de odinioară pot face diferența ! 

Că să astâmpăr curiozitatea celor care citesc acest jurnal, am împrumutat de la turiști, pe vreme bună, câteva imagini edificatoare, deoarece colegii nu au putut lua imagini concludente pe ploaie. Ei s-au „plimbat” de-a lungul străzii principale a Santillanei și au văzut câteva din casele nobililor din secolele al XV - XVIII-lea, dar  n-au mai ajuns spre Colegiata, odinioară monastire benedectină, transformată în sec. al XII-lea în stilul artei romanice. 

Cele mai vechi case datează din perioada medievală, și sunt bine întreținute. 

Din nou se manifestă în encefalul meu (PC la purtător) regretul de a nu vedea

Peștera Altamira, aici aflată la doar câțiva kilometri. 

Mă mai liniștesc când aflu că, în prezent, din motive de conservare, accesul e restricționat, turișii fiind îndemnați să viziteze replica peșterii originale.

Urmează ultimul episod - reședința Comillas.