Pe urmele lui Eminescu (II) Prin Moldova de Vest

 Pe urmele lui Eminescu (II)

Suntem, de cca 14 ore, în orașul întins pe cele șapte coline. 

Iași cu Al. Lăpușneanu, care mută aici capitala Moldovei în 1565. La 1600, Mihai Viteazul consfințește aici unirea Moldovei, Țării Românești și a Transilvaniei. În 1640, Vasile Lupu înființează prima școală în limba română și tipografia la Monastirea Trei Ierarhi, unde, în 1643, apare prima carte tipărită în Moldova. 

În 1840, apare Teatrul Național (fondatori Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu), apoi Universitatea (1860), Societatea Junimea (1863), Palatul Culturii (1925) și mii de alte informații ...

De la Iași a pornit, la 5 ianuarie 1859, pasul spre reunirea neamului desăvârșită, douăzeci de zile mai târziu, la București. Unirea, susținută de împăratul Napoleon al III-lea, a dus la înlăturarea „protecției” (ocupației) rusești.

Domnitorul ales, Alexandru-Ioan Cuza, are marele merit al aplicării programului de reforme european. Peste 7 ani, când el s-a înconjurat de camarila proprie, plus alte amantlâncuri, a fost forțat de Coaliția potrivnică, printr-o lovitură de palat, să părăsească tronul. După o serie de încercări nereușite de a aduce un principe străin, a fost solicitat, în cele din urmă, un tânăr prusac, Carol, din una dintre cele mai puternice familii germane Hohenzollern-Sigmaringen, ales prin plebiscit în aprilie 1866. Domn și rege, Carol I s-a dovedit a fi mai român decât mulți politruci autohtoni, realizând independența României în 1877-1878, modernizând țara, lăsând-o în plină dezvoltare Reginei Maria și Regelui Ferdinand întregitorul. 

Mâna sa dreaptă a fost inegalabilul prim ministru Ion C. Brătianu. Unul dintre puținii oamenii politici ai României. ParadoxaL, Eminescu a fost unul dintre cei mai buni consilieri ai lui. Brătianu nu-și începea ziua de lucru fără a citi mai întâi editorialul scris de Eminescu în ziarul Timpul. 

În rest, România a avut parte numai de politicieni de duzină (tip Cațavencu, populiști, șmecheri și hoți), ciolănari, aroganți și anlafabeți funcțional. 

Recent abia am scăpat, ca prin urechile acului de un nou ”mesia” cu populisme și aiureli fantasmagorice de influență moscovită sau de Bălăceanca.

Au fost oarece discuții legate de realizarea grupului statuar pentru Al. I. Cuza. 

Până la urmă, lucrarea lui Raffaello Romanelli a fost dezvelită în 27 mai 1912 în prezența Regelui Carol I care a precizat clar în alocuțiunea sa „Primul rege al României îndeplinește o sfântă datorie către primul domnitor al țărilor surori unite, aducând în fața acestui monument prinosul de cinstire ce se cuvine memoriei lui Cuza Vodă, care va rămâne pururi nestinsă în amintirea poporului.”.

Dăm onorul marilor domnitori aliniați la vestea venirii noastre, trecem pe lângă Biblioteca Universitară și ne amintim că Eminescu a practicat și cea mai veche meserie culturală din lume. Realitate aflată la mii de ani după descoperirea marilor biblioteci antice (Ninive, Sumer, Ur, Babilon, Tir, Assur …) au fost redescoperite. Abia acum 175 de ani ! S-au tradus doar 10-15% din documente antice aflate prin multe locuri ale lumii. Rămânem siderați constatând că lumea științifică actuală nu face decât să redescopere ceea ce alții știau de mii de ani !

„Ce-a fost va mai fi, iar ce s-a făcut se va mai face ! Nimic nou sub soare !” (Ecleziastul 1/9)

Îl salutăm, pe marele maestru și urcăm spre celebra grădină prin care mi-am purtat pașii, parte cu ardeleanca mea, în timpul studenției, de care ne leagă atâtea amintiri, inclusiv logodna studențească la chioșc cu Tesla B4, cumpărat la admitere. De tata. Ce colocvii și seminarii am mai „spart” cu B4 în acei ani ! 

Trăiam intens, cu mari speranțe perioada de deschidere a regimului Dej. 

Ciuruitul încă asculta de vechea gardă. Abia după 1974, când echipa Maurer care a pus în operă primului program de dezvoltare a României populare (1960-1974) s-a retras, a început să-și aplice programul megalomonic, care a dus, în final, la prăbușirea economiei românești. Greu de înțeles pentru unii !

Grădina Copou este amenajată la 1834. Celebrul tei argintiu are venerabila vârstă de aproape 550 de ani. A reușit să supraviețuiască printr-un fenomen, am spune miraculos, rar întâlnit în urma creșterii unor rădăcini prin interiorul trunchiului putrezit. A fost cât pe-aci să fie tăiat la amenajarea parcului. A scăpat datorită frumoasei coroane rotate. Aici aveau loc întâlnirile lui Mihai Eminescu cu studenții, însoțit de Veronica și Ion Creangă.

În superba diminieață de vară am prins o imagine paranormală. semne !? 

                            

                              

 Cum grădinarii nu terminaseră toaleta de dimineață, am așteptat răbdători, plecarea utililajelor de stropit și măturat din principala zonă de interes, vizitând aleile parcului pline de busturi ale personalităților care și-au purtat pașii prin Iași.

După pozele de grup tradiționale ne-am retras în chioșcul alăturat depănând amintiri și vorbe. Nu mai există stâlpul la care branșam B4 ! 

Vizităm micro-muzeele și coborâm alene spre Universitate. 

Nu înainte de privi impunătorul monument realizat de Ion Dumitriu-Bârlad. 

La coada calului e complexul cu supermagazin, cinematograf și autoservire de lux, inaugurat în acele timpuri pline de speranță.  

Clădirea nouă a Universității, realizată în stil eclectic 

după planurile arh. Louis Blanc, a fost inaugurată la 21 octombrie 1893 

sub înaltul patronaj al Regelui Carol I și al Reginei Elisabeta.

Revedem, pe îndelete, Sala pașilor pierduți cu cele 18 picturi murale ale lui Sabin Bălașa, exponent al „romantismului cosmic”, un pictor pe care îl asemăn cu Salvador Dali. La comportament. 

Următoarea țintă este Filiala Iași a Muzeului Militar Național Regele Ferdinand, aflat puțin mai jos de Universitate, pe Bd. Carol, Nr. 7, la Cercul Militar Iași. 

Muzeul a fost inaugurat relativ recent la 10 noiembrie 2018 prin grija Brigăzii 15 Mecanizate Podu Înalt și cu sprijinul autorităților locale. 

O sugestivă colecție de piese de artilerie funcționale te întâmpină pe alei într-o expoziție permanentă. Colecțiile muzeului constituie un semn de respect și cinstire a jertfelor Armatei Române în această parte a țării, pentru rolul pe care l-a avut Iașul, capitală a celor trei uniri (1600, 1859 și 1918).

Barcazul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

Suntem îndrumați pe parcursul vizitei și de însuși directorul filialei, 

col. (r) Dan Prisecaru, o adevătară enciclopedie militară. 

Imaginile vorbesc de la sine.

 

La finalul celor 3 ore de aprinse discuții domnul colonel primește medalia omagială și multe aminitiri din partea grupului. La rândul său, ne onorează cu multe din scrierile domniei sale și ale Cercului Militar Iași.

Pătrundem în ograda puternic modernizată și casa renovată, 

stârnind multe proteste. În mare parte, justificate.

Străbatem Iașul pentru a poposi, în cartierul Țicău, la un alt obiectiv al vizitei noastre, Bojdeuca, primul muzeu memorial literar din România, inaugurat la 15 aprilie 1918, unde a locuit, între 1872 și 1889, ineglabilul povestitor Ion Creangă. Aici l-a găzduit în 1976, timp de șase luni, pe Mihai Eminescu. 

Acesta l-a încurajat să treacă pe hârtie amintirile sale din copilărie și fermecătoarele povești nemuritoare, capodopere ale limbii și umorului mioritic. 

Eminescu și Bodnărăscu l-au introdus pe Creangă la Junimea cu care se afla de ani buni în conflict deschis. Popa Smântână, cum îi ziceu malițioșii junimiști, a fost greu acceptat și nu s-a simțit niciodată în largul său între elitiștii de acolo. 

Ion Creangă este autorul Cărții de cetire și unul dintre autorii Abecedarului. Împreună cu Eminescu, Caragiale, Slavici, Creangă este considerat unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române.

Personal, nu-l pot vedea pe Creangă decât prin jocul magistral al actorului

Ștefan Ciubotărașu din comuna copilăriei și adolescenței mele, Lipovăț, 

în satul dintre dealuri Chițoc.                             

Laboratorul gastronomic așteaptă și azi imaginația și mâinile pricepute ale Tincăi în pregătirea bucatelor preferate ale lui și prietenului  său Mihai Eminescu, după mesele pantagruelice luate la Crâșma lui Țâru sau pe la Bolta Rece. Au dispărut cele 30 de mâțe aciuate în dorul celor din 

Îcasa copilăriei de la Humulești. 

Pe lavița din cerdacul spre Dealul Șorogari, Mihai Eminescu 

a scris cunoscuta poezie-manifest Doina.

Ne îndreptăm spre capătul sudic al pietonalei Ștefan Cel Mare unde avem program de voie. Palatul Culturii, văzut aseară luminat, recent renovat, este o îmbinare a mai multor stiluri arhitecturale (neogotic, romantic și neobaroc). Atrage privirile multor colegi, 

care nu l-au văzut până acum și se îndreaptă hotărâți spre a-l vizita. 

A fost construit între 1906 și 1925 în zona fostei curți domnești medievale, pe locul fostului palat domensc. Palatul găzduiește patru muzee, cel Etnografic (1943) având în colecțiile sale peste 13.000 de piese. Muzeul de Artă (1860) a acumulat cca 10.000 de piese iar cel al Științei și Tehnicii Ștefan Procopiu (1955) deține 11.000 de piese de referință.

 Spectaculos este Muzeul de Istorie a Moldovei (1916) cu informații și piese din paleolitic și până în zilele noastre. Impresionantă este Sala Voievozilor, unii dintre ei, mult timp, fiind acoperiți cu ipsos în perioada proletcultistă și ceaușistă. 

În fața Palatului se află impunătoarea statuie dedicată lui Ștefan cel Mare, realizare a sculptorului francez Emmanuel Fermier, inaugurată cu mare fast în 1883. Eminescu a venit atunci special la Iași. Din oră-n oră răsună Hora Unirii din Turn. Alții încep să parcurgă, pas cu pas, pietonală sub soarele arzător al celei mai lungi zi a anului, atenți la informațiile oferite permanent de colegul nostru Ioan Musei, venit special la Iași pentru a ne ghida la obiectivele avute în plan. Mulțumiri !

La începutul pietonalei Ștefan cel Mareși Sfânt, fosta Uliță Mare, ne întâmpină o creatură mitică încărcată de simbolism. „Analizele” satirice ale mioriticilor curg la greu ! Vedem Casa tiparniță a lui Dosoftei, care găzduiește Secția de carte veche a Muzeului Literaturii Române din Iași (1970). Pe dreapta, monumentul lui Gheorghe Asachi, întemeietorul învățământului în Moldova. 

Alături, Monastirea Sfinții Trei Ierahi (1639), ctitorie a domnitorului Vasile Lupu ca necropolă domnească, cu o impresionantă dantelărie exterioară în piatră. 

La 13 iunie 1641, au fost aduse moaștele Sf. Parascheva. Apoi, ele au fost strămutate în Catedrala Mitropolitană sfînțită la 23 aprilie 1887. Aici își dorm somnul de veci ctitorii, cărturarul Dimitrie Cantemir și primul domnitor al României Al. I Cuza. În curtea monastirei a mai rămas și Sala gotică (Școala Basiliană și tipografia adusă datorită lui Petru Movilă, mitropolitul Kievului, al Galiției și al întregii Rusii. Aici a fost tipărită Cazania lui Varlaam. 

O vreme a locuit aici și Mihai Eminescu.

 Vechea Catedrală romano-catolică (1789). Necropola episcopală este eclipsată de arhitectura modernistă a noi construcții.

Pe dreapta, sediul Filialei Iași a Băncii Naționale a României.

În fața Palatului Roset-Roznovanu, 
azi Primăria municipiului se află statuia întregitorului de țară și neam, Regele Ferdinand. 

Intrăm și în Catedrala Mitropolitană pentru a aduce omagiul cuvenit patroanei spirituale a întregii Moldove. 

Vizavi Teatrul Național, văzut în noaptea trecută. 

Ne apropiem de Piața Unirii, de unde plecasem dimineață.

După o masă copioasă și berea aferentă la Oskar, trecem la turul de noapte pe aceeași pietonală, pustie în ceas de noapte. Doar o tânără animatoare cu o ciudată instalație cu făclii, ținea un grup de copii emoționați de cele văzute. 

Normal, copiii ar fi trebuit să fie la culcare, gândește bunicul din mine !

După ce ajungem la hotel, câțiva membri ai grupului facem pași pe celebra Uliță Sârbească, azi Strada Lăpușneanu cu celebra Casă Catargiu, sediul Muzeului Unirii, reședință a Domnitorului Al. Ioan Cuza și, temporar, a Regelui Ferdinand.

 Vedem Biserica Banu, Palatul Telefoanelor, ajungem la Piațeta Mihai Eminescu cu magazinul fostului anticar de renume Grumăzescu. Azi gol și trist. 

A doua zi urma traseul spre Botoșani. Gata, duș și somn ! 

Ți-ai găsit, dL consul nu avea somn !