Pe urmele lui Eminescu (I) (pagini de jurnal paranormal)

 Pe urmele lui Eminescu (I) 

Suntem în plin an EMINESCU. Anul omagierii conaționalului nostru, reprezentativ pentru întreaga nație română, a început odată cu aniversarea oficială (!) a venirii sale pe lume.

De fapt, Dumnezeu, creatorul programului Homo Sapiens (3) l-a trimis la 20 decembrie 1949 pentru a ne înfrumuseța și îndulci viața cu scrierile sale cu caracter enciclopedic. 

Din varii motive, regimurile, pe care le-a traversat Țara Mioriței, au tratat, oficial, în diferite moduri biografia și opera eminesciană. Ultimele dictaturi 

s-au axat, mai mult, pe latura romantismului. 

Cei care au aprofundat operei sa au înțeles de ce anumite teme, abordate de marea noastră valoare națională, au fost lasate în umbră. Acum, tot mai mult, sunt scoase la lumină scrieri și aspecte ale vieții, care arată  uriașa sa arie de preocupări. 

Tot mai mult înțelegem cum și-a format cultura sa vastă, însușită la o vârstă fragedă în casa bucovineanului Aron Pumnul la Cernăuți, unde a lecturat, cu nesaț, zeci de cărți de referință. 

Ăsta e marele secret al formării intelectuale a lui Mihai Eminescu, la care se adaugă, apoi, pregătirea sa ca student la Viena, la Berlin și, fără îndoială, ca bibliotecar 

la Biblioteca Universității Ieșene. 

Să nu uităm, visul său, în anii adolescenței, a fost să devină actor.
Mai târziu a descoperit universul cunoașterii 

cu misterele lui, știute și neștiute !
În această atmosferă aniversară și comemorativă, la inițiativa președintelui, Ștefan Dina, al Clubului Numismatic Mihai Eminescu al Cercului Național Militar București, 

am pornit, în preajma solstițiului de vară, 

prin Moldova de Vest marcată de pașii și spiritul Luceafărului. 

Pe drumul ce ducea la Bârlad, am rememorat și pașii săi la Constanța, unde a stat zece zile în iunie 1882. De aici, îi scrie muzei sale de bază, Veronica Micle, întruna dintre scrisori „Draga mea Veronică, /.../ O să mă-ntrebi ce efect mi-a făcut marea, pe care o văz pentru-ntâia oară ? Efectul unei nemărginiri pururea mișcate, dar, abia de două zile aici, n-am văzut-o în toate fețele căci ea e schimbăcioasă la coloare și în mișcări, de unde unii o și compară cu femeia.” (scrisoarea din 16 iunie 1882) o aluzie fină la unele momente tensionate a relației lor. În alta punctează: „Verdețurile ne vin direct de la Țarigrad.” (scrisoarea din 20 iunie 1882) 

Mă duc în Obor și constat că nimic nu s-a schimbat de atunci !

Scrisorile lor au fost descoperite abia în anul de grație 2000. 

Mihai privește și azi marea de pe faleza, de lângă Cazinoul recent restaurat, prin grupul statuar, dezvelit de Regele Carol al II-lea la 15 august 1934, 

realizat de sculptorul Oscar Han. 

Trecem, tot cu gândul, Dunărea la Brăila unde, în Grădina Publică, ne așteaptă monumentul dedicat lui Mihai Eminescu !
Da, la Brăila, liberalul Al. Djuvara, publică la 25 iulie 1883, pentru prima oară în România, capodopera Luceafărul, în paginile ziarului Dunărea, după ce apăruse în Almanahul Societății Studențești România Jună din Viena. Poetul a fost de câteva ori Brăila, aici fiind fratele său, Matei Eminovici, între 1880 și 1887, după ce în 1867 trecuse pe aici cu trupa de teatru a lui Iorgu Caragiale și doi ani mai târziu, în drum spre Galați cu trupa lui Mihail Pascaly.

Un pas până la Galați locul unde a fost inaugurată prima statuie a geniului Mihai Eminescu (16.10.1911, sculptor Fr. Stork).
Rulăm pe noul segment de autostradă. La Tișița facem la dreapta și ne îndreptăm spre Bârladul care s-a afirmat din timpuri antice. 

Dimitrie Cantemir susține că este străvechea Paloda din Geografia lui Ptolemeu, atestat, apoi, ca cel mai de seamă târg al Moldovei de Jos.

Bârlădenii, cetăţeni oneşti şi gospodari, cu respect pentru credinţa străbună şi cu un simţ civic dezvoltat, au imprimat în toate domeniile o atmosferă de muncă, implicare şi de sprijinire a celor năpăstuiţi.

Datorită unui Mecena al locului (născut la Tecuci), dr. Constantin Teodorescu, am publicat un prim album, bogat ilustrat, cu Bârladul odinioară. 

„Este o istorie vie ilustrată şi susţinută printr-un text documentat, spumos şi atractiv. Fundaţia Culturală - Dr. C. Teodorescu - Bârlad realizează o legătură trainică între acest trecut valoros şi elementele promiţătoare ale viitorului. /…/ În această atmosferă ternă şi plină de disperare, apariţia unui album document, în care profesionalismul se îmbină cu rafinamentul artistic, devine un moment de elevaţie spirituală şi, în acelaşi timp, de certitudine că tot ce este valoros poate fi preluat, susţinut şi continuat.”, 

scrie dr. Constantin Teodorescu în prefața volumului. 

Ajungem la Centrul Cultural Mihai Eminescu (15.01.2011), datorat aceluiași medic, găzduit în fosta vilă a directorului impunătoarei Școli Normale, bombardată distrugător în Al Doilea Război Mondial, școală care a dat Moldovei peste 4.000 de învățători. 

În prezent, vila adăpostește bogata colecție Eminescu și alte piese ale regretatului dr. C-tin Teodorescu. 

Custodele casei-muzeu, doamna Geta Modiga, împreună cu subsemnatul, amintim secvențe din istoria orașului, axându-ne, în special, pe teme culturale și militare.

Bârladul are artefacte de 7.000 de ani 

păstrate în Muzeul Vasile Pârvan.

În timpul lui Ștefan cel Mare aici era reședința vornicului Țării de Jos a Moldovei, pe marele drum comercial est european 

Liov - Iași - Bârlad cu vama la Podul Pescăriei - Galați - Chilia - Cetatea Albă.

Din 1858, e al doilea oraș moldovenesc cu 

Gimnaziul Real datorat unui mare sprijinitor al culturii și învățământului Gh. Roșca-Codreanu. 

Principesa Maria în vizită la unitățile militare din Bârlad

Roșior

Între noiembrie 1916 și martie 1978 a fost capitala militară a României neocupate aici fiind sediul Marelui Cartier General. 

La Bârlad, era și este o puternică garnizoană miltară cu mari tradiții.
Regele Ferdinand și prințul Carol la vizita de dimineață.

În Piața Domnească la defilarea trupelor.

Generalul Berthelot, șeful Misiunii Militare Franceze.

Regina Maria îngrijind răniții din Spitalul de campanie de la Școala Normală Bârlad.

Generalul Averescu în compania altor doi generali la Bârlad.

Evocăm celebra Șarjă de la Prunariu a Regimentului 2 Roșiori din Primul Război Mondial, așa cum  amintim și câteva personalități ale plaiurilor Tutovene sau formate la Bârlad: Victor Ion Popa cu capodopera Take, Ianke și Cadâr, 

domnitorul Al. Ioan Cuza, 

 istoricul Vasile Pârvan, 

prof. George D. Pallade,

 jurist, ziarist și om politic,

 fizicianul Ștefan Procopiu, 

George Tutoveanu cu a sa

Academie Bârlădeană, 

prim ministrul Manolache Costache Epureanu, 

pictorul Nicolae Tonitza, 

sportiva de renume mondial, parașutistă și aviator, Smaranda Brăescu,

care aici la Bârlad la 15 ani, în timp ce urma Școala de Fete, a văzut avionul pilotului bârlădean Gheorghe Negrescu, deținător al celui de al treilea brevet din România și al doilea ca pilot militar, scriitorul C-tin Chiriță cu cireșarii săi din timpul celor șase clase liceale urmate la Bârlad, Ion Hobana, alt absolvent al Liceului Gh. Roșca Codreanu,

sculptorul Ion Dimitriu–BÂRLAD, cu numeroase monumente militare,

liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, care a lăsat orașului Fabrica de Rulmenți și o superba construcție gândită, inițial ca Academie Militară, devenită la inaugurare, în 8 decembrie 1958, cel mai mare Complex Școlar al României din Republica I, 

cu cca 3.000 de cursanți, devenit, din anul 1993 Liceul Teoretic Mihai Eminescu. 

Și mulți, mulți alții.

Toți membrii grupului bucureștean au primit cărți, cu poezii ale poetului nostru național Mihai Eminescu tipărite la Bârlad.

După cuvântul de mulțumire a lui Ștefan Dina și înmânarea medaliei omagiale a Clubului Numismatic Mihai Eminescu, muzeul a primit și alte daruri.

În Bârlad, Mihai Eminescu este onorat cu trei busturi, amplasate în diverse locrui ale orașului. 

La Pavilionul cu sculpturi ale celebrului artist contemporan Marcel Guguianu, găsim și o creație dedicată geniului eminescian. 

Din nefericire, la Bârlad, centrul istoric a fost hăcuit (sic!) 

de „arhitecții vremurilor noi”. La fel ca în multe alte locuri din țară.

Cum am promis un tur pietonal al Străzii Principale / Regale îl fac acum aici.

Au scăpat de furia kirovurilor, Primăria, bisericile, inclusiv cea Domnească ctitorie a lui Vasile Lupu, vechile licee și câteva școli, sediul Băncii, azi hotel, fostul Palat admnistrativ azi găzda Muzeului Vasile Pârvan (arheologie, istorie și artă) și a Teatrului Victor Ion Popa. 

Doar câteva construcții civile au rezistat cu greu timpului. 

Unele așteptând renovarea și punerea în valoare.

După prânzul bun și binevenit, la un han-restaurant la o margine de drum, udat cu  sponsorizarea „fratelui” meu Mișu din via personală, pornim la drum, ca vântul și ca gândul, cu voinicul Eugen, care a strunit cu fermitate volanul. 

Zărim, din goana cailor putere, impunătoarele monumente de la Podul Înalt și din centrul orașului dedicate marelui Ștefan și faptelor sale de arme neuitate de întreaga Europă. 

Urbea este atestată ca apărând la 1375, apoi, Curte domnească, ridicată de Ștefan al II-lea, fiul lui Alexandru cel Bun. După Bătălia de la Podul Înalt, Ștefan cel mare și Sfânt ridică Biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul din apropierea Curții Domnești. 

Amintesc că aici a fost adusă statuia lui Ștefan cel Mare de la Chișinău 

după ultimatumul dat de dictatorul I.V. Stalin.

Personalități vasluiene: diplomatul Nicolae Milescu Spătarul, sergentul Peneș Curcanul (Ctin Țurcanu), actorul C-tin Tănasă, matematicianul Gr. Moisil. 

 

La Vaslui, Eminescu a fost revizor școlar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, între 1 iulie 1875 și 4 iunie 1876. Avea ca sarcină să inspecteze peste 150 de şcoli, să facă rapoarte, să pună concluzii, să verifice diverse „sesizări“, plus că gestiona și cancelaria revizorului. 

Revizorul școlar Mihai Eminescu inspectează, în perioada 10-28 august 1875, aproape tot judeţul, 19 comune şi 55 de „cotune”, aflând „piedice ce se pun învăţământului”. Acest lucru era necesar, întrucât raportul întocmit de prefect „îndeplineşte numai formal intenţiile ordinului ministerial”. În urma acestei inspecţii în judeţul Vaslui, Eminescu notează o mulţime de aspecte negative: frecvenţă slabă în şcoli, sărăcia „muncitorului agricol”, copleşit de greutăţi publice, mortalitatea infantilă adesea îngrijorătoare, slujbaşi mulţi şi fără rost la primării, şcoli nereparate, salarii neplătite de trei luni. În statistici şi rapoarte face propuneri şi recomandări pertinente prefectului privind reorganizarea şi arondarea şcolilor, precum şi încadrarea lor. 

În toate, revizorul Mihai Eminescu dovedeşte clarviziune, interes, consecvenţă, pasiune şi dorinţă de îndreptare grabnică a problemelor şcolii. Ia apărarea învăţătorilor năpăstuiţi pe nedrept de administraţia locală, de primari, de preoţi. De la început ia totul în serios, chiar în grav, face totul cu o sârguinţă de neimaginat, luptă să schimbe ceva, dar l-au schimbat pe el din această funcţie practicile politicianiste, şi astăzi uzitate. Pentru Eminescu, „învăţătorul poate fi singurul de la care clasa ţărănească ar putea avea un folos, căci la primării clasa de scribi netrebnici sunt organe de apăsare şi de şicană în comună”.

La Vaslui, Eminescu are, în semn de prețuire, trei busturi unul fiind amplasat în superba gărină publică Copou. În goana mașinii, constatăm existența unui oraș cu extrem de puține clădiri vechi. În schimb, în ciuda știrilor malițioase promovate de televiziuni privind comportamentul unor locuitori ai județului, sunt oameni de toată isprava care se străduiesc să dea o notă profund culturală prin organizarea a tot felul de evenimente benefice comunității.

Facem escală la Bucium la plopii fără soț ajunși la o vârstă seculară, 

unde Eminescu a stat o noapte privind la fereastra unei muze trecătoare.

Cineva ne supraveghează !

„La masa verde stau față-n față, unii cer moarte și alții viață.” (Maria Banuș)

 

Conform programului, doar avem educație militară, facem rapid cazarea la Hotelul Astoria. Ieșim, în faptul serii, la un tur cu obiectiv temporar și necesar - Bolta rece, după care continuăm turul până după miezul nopții. 

Duș și la culcare. Mâine ne așteaptă o nouă zi !