UN COSTOBOC PRIN ȚARA BASCILOR (V) COVADONGA&SAN VICENTE
Cum am renunțat de bună voie, încă de acasă, la
opționala Covadonga, studiind
traseul fac reconstituirea vizitei din relatările colegilor de grup și alte
surse.
Covadonga (Grota Doamnei) este una dintre cele 11 parohii din Cangas de Onís, considerată centrul spiritual și religios al Asturiei, un important loc de pelerinaj,
Covadonga (Grota Doamnei) este una dintre cele 11 parohii din Cangas de Onís, considerată centrul spiritual și religios al Asturiei, un important loc de pelerinaj,
din nord-vestul Spaniei, situată în munții Picos de Europa. 
Covadonga
este prima prima
capitală creştină a Iberiei și leagănul monarhiei
spaniole, aici fiind complexul regal al sanctuarului, care cuprinde Santa
Cueva, peştera în care se află mormântul lui Pellayo, primul rege al Asturiei. În 1877
începe construirea bisericii Santa Maria la Real de Covadonga, realizată în stil neo-roman din piatră roșie (calcar) și marmură extrase
din munții locali, inaugurată
în 1901. 
Legenda spune că Pelayo și
creștinii săi, după înfrângerea vizigoților de către musulmanii, care au
invadat Peninsula Iberică, s-au refugiat în peștera din Asturia. De aici, a chemat populația la luptă contra musulmanilor. A fost proclamat rege și a depus jurământul pe o cruce din lemn de stejar. Anul 718 este considerat începutul recuceririi ținuturilor ocupate de
sarazini. În anul 722, musulmanii trimit o oștire pentru represalii în Asturia. După victoria în bătălia de la Covadonga,
creștinii au luat cu ei imaginea Fecioarei pe care au lăsat-o
acolo. După victorie Pelayo și-a
instalat curtea la Cangas de Onis. La Santa Cueva, o grotă de mici dimensiuni, se ajunge urcând o
scară săpată în stâncă. Acolo, se găsește statueta Fecioarei de Covadonga, donație a Catedralei
din Oviedo din sec. XVI, pe care asturienii o numesc, în mod afectuos, La Santina,
fiind patroana
regiunii Asturia.
La început capela a fost
o construcție din lemn, distrusă de incendiu în 1777, cu mari pierderi materiale. Actuala
capelă din grotă, în stil neoromanic, a fost construită în anii ’40. 
În plimbare, mai poți vedea: parcul, cascada, leii din marmură (gardienii Sanctuarului) …
Toți colegii de grup, care au fost acolo, au lăudat la superlativ masa și vinul băut acolo. Normal, aerul muntelui și micul dejun parizian de la hotel au contribuit din plin la pofta avută.
Se pleacă spre San Vicente de la Barquera, unul dintre cele 3 porturi construite de romani la Oceanul Atlantic. Ulterior, s-a dezvoltat ca urmare a desemnării sale ca port al coroanei Castiliei și ca loc de odihnă pentru pelerinii pe Camino de Santiago del Norte și punct de plecare pe Camino Lebaniego. Este un traseu, cu frumoase peisaje în vecinătate cu Parcul Național Oyambre.
După ce treci podul Maza (sec. XVI), vedeta localității
- 28 de arcuri pe 500 m lungime, se pot vizita Castillo del Rey (1210), azi centru
cultural, Iglesia de Santa María de los Ángeles, Santuario de la
Barquera ca urmare a
apariției
Fecioarei
de la Barquera într-o bărcuță, minune ce a dus la construirea templului
în secolul al XV-lea, sau
Turnul
medieval Preboste, aflat în fața primăriei, lângă una dintre porțile de
intrare în străvechiul oraș.
Mulțumesc prietenilor noștri, unii din lumea virtuală,
pentru imaginile livrate.
*
UN COSTOBOC PRIN
ȚARA BASCILOR (VI) SANTILLANA
del MAR
Doar de unii dintre noi descoperă Santillana
del Mar. De ce doar unii ? După ce Sf. Ilie, ne-a ocrotit, în toate celelalte zile, acum ploua cu
găleata. Cum totul dura cca o jumătate de oră, mulți din grup și-au zis că nu
avea rost să preluăm umezeala în oase, având în vedere lungul drum către casă. Programul ne-a informat că numele ar cuprinde trei
inexactităţi. Nu este vorba de un loc sfânt (santi), deși pe aici a trecut
apostolul Iacob și este pe drumul pelerinajului amintit El Camino, nu este nici
nu este un teren plat (llana), terenul fiind accidentat, şi nici nu este la
mare (del mar), însă localitatea (puțin peste 4.000 loc.), cu o istorie veche
de 1.200 de ani şi un ansamblu arhitectural, merită vizitată. Tot promo și alți vizitatori ne comunică acest lucru.
Constat că unii turiști de pe plaiurile Mioriței
îl compară cu Viscri din Ardeal,
ceea ce este oarecum exagerat.
ca să nu amintesc de Italia, care, în asamblu, este un real muzeu în aer liber.
Într-adevăr poveștile despre nobilii de odinioară pot face diferența !
Într-adevăr poveștile despre nobilii de odinioară pot face diferența !
.jpeg)
Că să astâmpăr curiozitatea celor care citesc acest jurnal, am împrumutat de la turiști, pe vreme bună, câteva imagini edificatoare, deoarece colegii nu au putut lua imagini concludente pe ploaie. Ei s-au „plimbat”
de-a lungul străzii principale a Santillanei și au văzut câteva din casele
nobililor din secolele al XV - XVIII-lea, dar n-au mai ajuns spre Colegiata,
odinioară monastire benedectină, transformată în sec. al XII-lea în stilul
artei romanice.
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
Cele mai vechi case
datează din perioada medievală, și sunt bine întreținute.
Din nou se
manifestă în encefalul meu (PC la purtător) regretul de a nu vedea
Peștera Altamira, aici aflată la doar câțiva kilometri.
Mă mai liniștesc când aflu că, în
prezent, din motive de conservare, accesul e restricționat, turișii fiind
îndemnați să viziteze replica peșterii originale.
Urmează ultimul episod - reședința Comillas.
