CITIȚI CU ATENȚIE !
„Citiţi cu atenţie, înainte să vorbiţi !” Nu,
nu este îndemnul meu ! E drept și am făcut uz de o asemenea sintagmă pe facebook
în situația în care vreun anonim cu poza lui Einstein la profil se găsea să mă
taxeze pentru afirmațiile mele. Vorba Doinei din Basarabia „Păcat că suferă
cei cu imunitatea scăzută (la SARS COVID 2 –n.m.) și nu cei cu minte puțină.”
Nu, apelul a fost făcut de ministrul Muncii către
cei care dețin Puterea în România, adică în Parlamentul României. Cine deține
Puterea de 30 de ani de zile, mascat sau la vedere, se știe. Ei sunt continuatorii
Partidului Comunist Român plus ciolănarii cu care s-au aliat.
De ce a rostit cele 5 cuvinte, doamna Violeta
Alexandru ? Simplu ! Pentru că nu s-a lăsat intimidată de atacul populisto-miștocăresc
anihilându-i pe groparii economiei României cu argumente concrete,
demontându-le minciuna cu modificarea de şase ori a Ordonanţei de care pesedeii
făceau caz.
„Măsurile luate de Guvern sunt unele dintre cele
mai rapide din Europa. Vă rog să vă documentaţi. România a gestionat şomajul
tehnic într-un timp record, într-un timp cu mult mai scurt decât multe ţări
europene, având o infrastructură mai mare decât cea pe care o avem noi. Nu este
adevărat că am modificat cadrul legal de şase ori. Citiţi cu atenţie, înainte
să vorbiţi ! Legislaţia a fost completată cu noi şi noi măsuri pentru noi
categorii de oameni care au avut nevoie de şomaj tehnic. Este o minciună şi o
exagerare ceea ce faceţi. Citiţi înainte să vorbiţi ! Legislaţia a fost
completată constant, ca să ajungă sprijinul la toţi cei care au nevoie,
respectiv măsurile au fost prelungite de la starea de urgenţă la cea de alertă.
Dacă prin asta înţelegeţi modificare, înseamnă că v-aţi dorit ca aceste măsuri
de sprijin să se oprească şi banii să nu mai ajungă la români”, a declarat în
plen Violeta Alexandru.
„Am prelungit plata unor beneficii sociale
precum stimulentul de inserţie sau indemnizaţia de creştere copil în perioada
pandemiei pentru că am înţeles dificultatea unor oameni a căror întoarcere în
activitate era dificilă, întrucât firmele la care lucrau au fost direct lovite
de efectele crizei. PSD ar fi preferat să îi lăsăm pe aceşti oameni fără bani.
La 1 iunie, exact aşa cum am spus că voi face, am avut gata primele măsuri de
sprijin pentru revenirea în activitate. Şomajul tehnic continuă astăzi pentru
domeniile asupra cărora se menţin măsurile de restricţie.” „Vă rog să luaţi notiţe legat de ceea ce am să vă
spun despre rezultatele pe care le-am obţinut în doar câteva luni de mandat. De
la numire am găsit o casă de pensii plină de probleme, cu zeci de mii de oameni
care aşteptau decizii de pensionare care nu mai veneau. Aţi ştiut de toate
aceste lucruri şi nu v-a păsat. Aţi stat comod în funcţii, aţi aşteptat
indemnizaţiile şi aţi aşteptat să treacă timpul. Am muncit enorm să reduc
substanţial numărul dosarelor cu termen întârziat în emiterea deciziilor şi în
deciziile de recalculare. Aţi pus sindicatele pe mine să mă jignească. M-aţi
jignit constant la televizor. Nu aveţi nicio şansă pentru că am românii de
partea mea. Pentru ei voi duce numărul dosarelor în recalculare la zero ceea ce
era practic de neconceput pe vremea dumneavoastră.” a mai spus ministrul Muncii. Legat de situaţia pensionarilor Violeta Alexandru
i-a pus la punct pe parlamentarii majorităţii roşii. „Nu aveţi nicio şansă
pentru că am românii de partea mea.”
Seara apare la televiziuni „javra națională”
(citat preluat de la protestatarii din Poliția Română), care bagă bățul prin
gard. „Pensionarii au fost furati barbar. Acum vii si spui ca ii dai 10% in
plus. Nu ti-e rusine, mă, ca 8 luni l-ai furat ? Nu va e rusine, ma, ca ii
furati pe pensionari nedand indexarea la 1 ianuarie si dai vara asa-zisele măriri
?” Am citat exact, bișnițarul nu prea le are cu alfabetul limbii române. Nu
e singurul !
Marinerul se face că nu știe că indexarea a fost eliminată de
pesedei, ei fiind de fapt cei care nu au aplicat-o.
„Când îi vezi cum se plâng de mila pensionarilor
îți vine să urli.” „PSD i-a minţit pe pensionari. Le-a furat 816.040.475
euro în 2018 şi 2019.” Ghici cine a făcut declarațiile ?
Asta nu i-a împiedicat
pe pesedei&aliații să respingă a patra oară în Parlament o propunere vizând
elinimarea / impozitarea pensiilor speciale. Despre ce vorbim ?
ULTIMA
ORĂ
Aflu că doi senatori vor ca persoanele care au dreptul la mai multe tipuri de pensii speciale
să le poată cumula. Cei doi iniţiatori ai modificării legislative ar urma să
fie ei înşişi beneficiari. Proiectul de lege este la un pas să treacă de Senat. Măi, să fie !
SCURTISIME
„PNL reia jaful pedelist de la ANRP! Aici sunt
banii voştri, împrumutaţi de Cîţu, prin care v-au îndatorat pe trei generaţii!
Aşa fură PNL, cu legea în mână! Peste 415 milioane de lei.” declară ritos
Ciolacu interimarul.
În replica, PNL solicită Parchetului General şi DNA
să se autosesizeze cu privire la „gravele acuzaţii” aduse de
preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, președintele interimar al
Camerei Deputaților.
*
Tovarășa
Firea a dat cu pleonasmul de gard ! Asta
după ce i-a urat acum doi ani Simonei pe Arena Națională „Bine ați venit în
țara noastră !”
Acum
a zis-o cu „Din punctul meu de vedere, e imperios necesar.” Sincer, nu o
credeam atât de analfabetă. Cât despre moțiunea de cenzură invocată tot mai des,
deși PSD e la Putere, nu cred că va fi depusă.
Doar propagandă ieftină. Mai întâi PSD are congresul, unde Gabi „o să-și aducă aportul” și după aceea mai
vedem.
Până,
una-alta testarea pentru cornorat, intitulată
populist „SUNT IMUN LA COVID”, organizată pe Arena Națională, din banii
bucureștenilor, s-a transformat într-un circ electoral și o acțiune de
imagine pentru PSD. Unde or fi cei 2.000 de bucureșteni înscriși. Din 10.000 planificați !
Nu
știam că toți primarii Bucureștiului (1+6) au doctoratul ? Iar bucureștenii
sunt niște nerecunoscători și nu vor să fie testați de asemenea somități. Hai,
la stadion votanților de valori pesediste și faceți testul ! Mai lipsește tov.
acad. dr. ing. Elena Ceaușescu.
Prietenul,
Victor Ponta-Pinocchio, s-a arătat revoltat după ce ministrul Sănătăţii, Nelu
Tătaru, a atras atenţia că starea de alertă ar putea fi prelungită după 15
iunie. „Sigur că voi vota ÎMPOTRIVĂ în
Parlament. Dar, de data aceasta, voi merge şi la proteste în Piaţa Victoriei !!!
Ştiu că acest Guvern trebuie să pună de tot România în genunchi ! Dar e prea
mult ! AJUNGE !", a scris doctoral Ponta pe pagina sa de facebook.
*
Unii
urlă în legătură cu neanunțarea din timp a măsurilor de relaxare. Oare să nu
știe că lucrurile se pot schimba de la zi la zi ? Așa că mai încet cu cererile
și presiunea pusă pe specialiștii țării.
Tovarăși,
nu politica decide, ci specialiștii ! Atâți câți mai avem au făcut lucruri bune, Chiar dacă unii tot dau din gură ! Abia aștept ca Parlamentul (Ciolcacu și
ai lui) să nu voteze hotărârea de prelungire a stării de alertă înaintată Parlamentului ! Poate bate și FCSB pe cineva anul ăsta !
*
Sunt
30 de ani în care Justiția României nu a fost capabilă să dea un verdict în
privința a două dosare esențiale pentru istoria recentă a României. Dosarul
Revoluției Române și Dosarul Mineriadei din 13-15 iulie 1990.
O
fi oare această Justiție a României ?
*
Moscova
a acuzat politicienii de la București că plagiază și nu sunt capabili să
gândească independent, după ce în noua Strategie
Naţională de Apărare a Ţării pentru 2020-2024 adoptată de CSAT se vorbește
despre comportamentul agresiv al Rusiei, care contribuie la deteriorarea
stabilității regionale.
Zaharova
asta, purtătoarea de cuvânt al diplomației ruse, parcă ar fi Olguța de la
Craiova. Uită oare de câte ori ne-au invadat rușii ? Nici acum nu s-au retras
pe deplin din Basarabia, făcând jocurile mancurtului Dodon. Mai e problema
furtului tezaurului României și a jefuirii din timpul ocupației sovietcice
1944-1958 ș.a. Nu mai iau în discuție ce au făcut în ultimii ani prin Ucraina. După
ce rezolvăm aceste probleme, putem să ne înțelegem.
S-auzim numai de bine !
gsm_as@yahoo.com
Tel. 0771 631.065
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu