182 DE ANI - BIBLIOTECA PUBLICĂ A BUCUREȘTIULUI

182 DE ANI - BIBLIOTECA PUBLICĂ A BUCUREȘTIULUI

Alexandru Axinte (AA) - Dacă până în 1949 exista o singură bibliotecă publică, între 1949 și 1965 se înființează cel puțin 37 de biblioteci publice în București – Cum au fost înființate? După ce lege, cine le administra, cum funcționau? Cu ce fond de carte? În ce spații erau găzduite?  

Sergiu-Marian Găbureac (GSM) - Prima bibliotecă publică în București s-a deschis la 8 iunie 1838 în cadrul Colegiului Sfântul Sava. Am descoperit acest lucru absolut întâmplător la Biblioteca Academiei unde în toamna anului 2002 făceam o documentare pe o altă temă. Pe masa de lucru era o colecție a ziarului ROMÂNIA.

În așteptarea a ceea ce solicitasem am răsfoit volumul legat și am dat peste un articol despre deschiderea primei biblioteci publice în București (România, I, 1838, p. 537). Am aflat, apoi, că era urmarea elaborării la 5 octombrie 1836, de către Eforia Şcoalelor a primului Regulament de organizare şi funcţionare a unei biblioteci publice româneşti.

Potrivit acestui act normativ, Biblioteca Sf. Sava urma să fie deschisă publicului 5 ore zilnic. De la elaborare la aplicare trec 21 de luni, primul director al bibliotecii fiind Gheorghe Ioanid, profesor de limba greacă la Colegiul Sf. Sava, iar custode-bibliotecar Nicolae Nenovici.

Recensământul populaţiei din 1831, consemnează pentru București 53.888 de locuitori, din care puțini știutori de carte.

Așa că deschiderea bilbiotecii reprezintă un uriaș progres în acea vreme.

În 1840, Eforia Şcoalelor suplimentează personalul Bibliotecii Publice Sf. Sava cu un post de custode. În acelaș an, se înfiinţează în Țara Românească, reţeaua bibliotecilor publice judeţene, potrivit solicitării Ministerului de Interne (Vornicia din Lăuntru) către prefecţii de judeţe. Prefecturile aveau îndatorirea de a organiza biblioteci în fiecare oraş reşedinţă de judeţ.

Bineînțeles, am înaintat imediat conducerii instituției un proiect privind organizarea unei manifestări dedicate împlinirii a 170 DE ANI – INFORMARE şi LECTURĂ PUBLICĂ ÎN BUCUREŞTI pe 8 iunie 2003. Simpozionul s-a ținut în sala de manifestări a Muzeului de Istorie a Municipiului București, în prezența a sute de participanți, când am lansat și plicul aniversar.

Să continui micul istoric. La 11 iunie 1848, izbucneşte revoluţia în Bucureşti iar activitatea bibliotecii se întrerupe. Urmează ani grei pentru Biblioteca Publică Centrală a Bucureștilor. Abia la 23 octombrie 1864 este adoptată prima lege românească pentru biblioteci Regulamentul bibliotecilor publice. La 1 aprilie 1901, este promulgată Legea pentru cedarea Bibliotecii Statului din București către Biblioteca Academiei prin care este desființată Biblioteca Publică Centrală București, întregul patrimoniu de publicații fiind transferat la Biblioteca Academiei Române. Un abuz în toată regula.

În 1935, Primăria Municipiului Bucureşti reînfiinţează Biblioteca Municipiului Bucureşti.

După război, în urma ocupației sovietice, între anii 1950 și 1958, se trece la aplicarea modelului sovietic de organizare administrativ-teritorială. Prin Hotărârea de Guvern nr. 1542/1951 s-a reorganizat întregul sistem de biblioteci publice din România. De fapt, între 1949 și 1957, Biblioteca Centrală Bucureşti, ulterior Biblioteca Orăşenească Mihail Sadoveanu până în 1968, a jucat rolul de coordonator metodologic pentru toate bibliotecile raionale din municipiul Bucureşti. Din 1969, Biblioteca Municipală Mihail Sadoveanu după reorganizarea administrativă a Bucureştilor, a devenit sediul central iar bibliotecile publice din raioane au devenit filiale. Numărul filialelor a crescut în decursul anilor, ca urmare a creșterii populației Bucureștilor. Cum nu s-a construit în toată această perioadă niciun spațiu special destinat unei biblioteci publice, filialele au fost plasate în casele naționalizate, de cele mai multe ori în condiții inadecvate pentru o blibliotecă publică. În toată România, între 1945 și 1898 s-a construit un singur spațiu special destinat ca bibliotecă publică. Biblioteca Județeană Neamț în Anul Internațional al Cărții 1972.

Din 2002, potrivit Legea bibliotecilor nr. 334/2002 a fost înființată Biblioteca Metropolitană București, succesoare a Bibliotecii Municipale Mihail Sadoveanu, urmașă a primei Biblioteci publice deschisă la 8 iunie 1938 la Colegiul Sf. Sava din București.

După 1990, ca urmare a retrocedării caselor naționalizate, Biblioteca Metropolitană pierde spațiile pentru 18 filiale. Primăria Generală a Municipiului București alocă doar patru spații, din care trei nefinisate, la parterul unor blocuri.

Cu eforturi și intervenții deosebite la Primăria Municipiului București din partea conducerii instituției se construiește un spațiu generos, care găzduiește, în prezent Filialele ION LUCA CARAGIALE, GEORGE CĂLINESCU și Depozitul COLECȚII DE PATRIMONIU NICOLAUS OLAHUS. Ca urmare a construcției metroului, clădirea Filiala DIMITRIE BOLINTINEANU a suferit gave avarii. Practic aici s-a realizat o construcție nouă (292 m²), inaugurată în 2004. De asemenea, pe locul vechii clădiri ce găzduia Filiala DIMITRIE CANTEMIR se ridică o nouă construcție inaugurată în 2009. Filiala are o suprafață de 400 m² cu: sală de împrumut (parter), 4 cabinete de studiu individual (etajul I), sală de lectură cu 8 locuri la mese (etajul I), sală de conferinte și cursuri (etajul II), sală de activități curente (parter). Acces la internet (9 calculatoare).

Referitor la întrebările dumneavoastră privind fondul de carte și în ce spații a fost găzduită Biblioteca publică a Bucureștiului, ar trebui să scriem alte multe pagini. Oricum, nici fondul de documente și nici spațiul nu au fost vreodată suficiente.

AA - La finalul anilor ’50 bibliotecile își schimbă denumirea – devin din biblioteci raionale, biblioteci populare și trec de la numere la nume. Aproximativ 95% din filiale au astăzi nume de oameni de cultură bărbați. Cum erau alese numele? Pentru cine erau importante? Cum se decidea amplasarea lor?

GSM - Instaurarea noului regim politic, la 30 decembrie 1947, a adus mari schimbări în organizarea administrativă a țării. În 1950, prin Legea nr. 5, promulgată de Marea Adunare Națională a Republicii Populare Române, teritoriul țării a fost împărțit pe regiuni, raioane, orașe și comune.

După retragerea trupelor de ocupație sovietice în 1958, se trece la o deschidere spre spiritul național și o timidă reformă a bibliotecilor publice. Fondurile de carte sunt curățate de invazia literaturii proletcultiste sovietice, dar nu și de literatura românească proletcultistă.

Bucureștiul a fost reorganizat în 8 raioane: Grivița Roșie, I.V. Stalin, apoi 30 Decembrie, 1 Mai, 23 August, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu, V.I. Lenin și Gh. Gheorghiu-Dej, apoi 16 Februarie. În cadrul raioanelor erau mai multe biblioteci populare, coordonate de o bibliotecă raională.

În anii '50 au fost preferate numerele, apoi nume ale unor intelectuali de stânga. Mai întâi au fost bibliotecile populare cu numere cuprinse între 1 și 37. Conform datelor publicate în Viaţa culturală a Capitalei, în 1955 s-a făcut repartizarea bibliotecilor populare pe raioane.  Exista o bibliotecă raională, care coordona activitatea tuturor bibliotecilor populare din acel raion. Când s-a trecut la personalizarea lor, numele au fost stabilite de către responsabili de la raioane. E adevărat majoritatea numelor atribuite erau ale unor personae de sex masculin.

Pentru cine erau importante aceste nume ? În primul rând, pentru nomenclatura de partid, interesată să promoveze în societatea românească „eroi” ai stângii românești gen Vasile Roaită, Th. Neculuță - primul poet proletar din literatura română, Petre Gheorghe, Donca Simo, I. Păun-Pincio, Olga Bancic, C-tin Ivănuș. Nume care astăzi nu spun nimic poporului român. Bineînțeles nu putea lipsi V.I. Lenin.

Nici acum nu avem un echilibru în acest sens. Ați văzut pe vreo bancnotă românească chipul unei femei ?   

Prin Decizia nr. 2451/26 septembrie 1958 se aprobă schimbarea denumirii bibliotecilor din Capitală. Apoi, ca urmare a unei alte reforme administrative, prin Decizia nr. 571/23.03.1968, Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti hotărăşte ca bibliotecile publice din Capitală să fie organizate într-un sistem unitar, subordonate Bibliotecii Orăşeneşti Mihail Sadoveanu.

Din cercetările făcute, rezultă că la amplasarea filialelor, nu s-a ținut cont de vreun criteriu, cum ar fi densitatea populației, ocupația membrilor comunității, categorii de vârstă, accesibilitatea la bibliotecă ...  Marea lor majoritate au fost amplasate în case naționalizate, așa cum au fost amplasate marea majoritate a instituțiilor statului. Cum demolările au fost masive în București în anii '60 și următorii, dispărând practic cartiere întregi, unele filiale au fost transferate la parterul noilor blocuri, altele au fost desființate. După aparițai legii de retrocedarea proprietăților naționalizate, BMB a pierdut între 2000-2010 spațiile pentru nu mai puțin de 18 filiale.

În perioada 2003-2012, Biblioteca Metropolitană București a derulat un amplu program de modernizare și reparații generale: schimbare instalații electrice și încălzire centrală, termopanare, parchetare, introducere de centrale proprii, aer condiționat, proiectare și schimbarea mobilier (rafturi, birouri, scaune), dotarea cu instalații de apă potabilă a tuturor celor 35 de filiale și a Sediului Central.

Prin programul de informatizare Informare și Consiliere Comunitară, proiect depus de subsemnatul la Primăria Municipiului București în 2003, aprobat în 2006 şi finalizat în februarie 2007, au fost instalate în filiale 70 de stații Exprimo, 35 de imprimante cu birourile și scaunele ergonomice aferente. Apoi, prin programul BIBLIONET al Fundației Bill&Melinda Gates a fost instalat modulul Informare Comunitară la Sediul Central în 2009 cu 11 stații de lucru și imrpimată.

Totodată a început un amplu program de digitalizarea DACOROMANICA a colecțiilor bibliotecii, lansat în 2011. În prezent site-ul este blocat prin nealocarea de fonduri de către PMB. În toți acești ani, s-a continuat achiziționarea de aparatură și tehnică de calcul.

Evoluția filialelor Bibliotecii Publice a Bucureștiului

Filialele Bibliotecii Orăşenești Mihail Sadoveanu capătă o reală identitate în 1968 prin acordarea numelui unor mari scriitori și personalități românești. Numele au fost stabilite la propunerea conducerii instituției și aprobate de Direcția de Cultură a Primăria Municipiului București.

Alte modificări au avut loc după 1990 și prin Decizia nr. 623/30.06.1999 se schimbă organizarea și denumirea unor filiale ale Bibliotecii Metropolitane București (BMB).

SECTORUL I

Biblioteca GEORGE BACOVIA (Sectorul 1) se numea, între anii 1957 și 1989, Biblioteca Publică D.Th. Neculuţă cu sediul în Bd. Dinicu Golescu, 11. Desființată după 1995 în urma retrocedării spațiului foștilor proprietari.

Biblioteca DIMITRIE BOLINTINEANU (Sectorul 1) a fost înfiinţată în anul 1951 cu denumirea de Biblioteca Populară nr. 30, în Bd. 1 Mai, Nr. 334. În 1958 i se schimbă denumirea în  Biblioteca Raională Dimitrie Bolintineanu (Raionul Griviţa Roşie). În 1968 este mutată în Parcul Bazilescu din Bd. Bucureşti Noi, Nr.105 (Sectorul 8). Din 1982 funcţionează ca bibliotecă de sector până în 2000.

În urma gravelor deteriorări ale clădirii, urmare a construirii magistralei de metrou, se reface din temelii, noua construcție având și etaj, dublându-se spațiulla 292 m² - 34.000 documente de bibliotecă (d.b.) A fost redeschisă în ianuarie 2004.

Biblioteca ION CREANGĂ (Sectorul 1) a fost la înființare (1 mai 1956) Biblioteca Raională nr. 6 (Raion 30 Decembrie). În 1958, devine Biblioteca Raională Al. Vlahuţă, iar din 23 aprilie 1969 devine Biblioteca pentru copii Ion Creangă. În 1962 este mutată din Str. Christian Tell, Nr. 9 pe aceeași stradă la nr. 10 (Raionul 30 Decembrie). Din 1982 funcţionează ca bibliotecă de sector până în 2000. Modernizare 2003-2004. Redeschidere iunie 2004. 40.000 d.b.

Biblioteca Șt. O. IOSIF (Sectorul 1) a fost deschisă la 23 octombrie 1949 cu numele Biblioteca Populară nr. 9, devine, din 1958, Biblioteca Raională (Raion Gheorghe Gheorghiu-Dej). Din 1969, prin Decizia nr. 69, devine Biblioteca Publică St. O. Iosif. Desființată după 1995 în urma retrocedării spațiului foștilor proprietari.

Biblioteca PETRE ISPIRESCU (Sectorul 1) a fost înfiinţată în anul 1963 (Raionul Griviţa Roşie - Bd. Bucureştii Noi, Nr. 48 la Modern Club). este mutată, în 1976, la parterul blocului dn Str. Făurei, Nr.1. Spațiu insufficient - 73 m² – 12.000 d.b. Modernizare 2007.

Biblioteca PETRU MAIOR (Sectorul 1) a fost înfiinţată la 7 august 1949 sub numele de Biblioteca Populară nr. 1 (fond 2.500 vol) în Calea Griviţei, Nr. 290. Prin Decizia nr. 2451/26 septembrie 1958 se schimbă denumirea şi devine Biblioteca Populară Vasile Roaită. Din 1980 devine Biblioteca Publică pentru copii Vasile Roaită. În 1968, biblioteca este mutată în Str. Petru Maior, Nr. 75, Sectorul 8. Din 1982, se va numi Biblioteca Publică Petru Maior. Desființată după anul 2000 în urma retrocedării spațiului foștilor proprietari.

Biblioteca CEZAR PETRESCU a luat fiinţă în anul 1964 (fond 18.703 vol.), cu sediul pe Str. Dr. Felix, Nr. 4. Mutată după 2 ani într-un spațiu insuficient la parterul blocului de pe B-dul I.Gh. Duca, Nr.13. În prezent, se află pe Calea Griviței, Nr. 192. 12.000 d.b.  

Biblioteca MARIN PREDA (Sectorul 1) a fost înfiinţată în anul 1957 cu denumirea de Biblioteca Populară nr. 37, cu sediul pe Bd. Dinicu Golecu, Nr. 11 (raion 16 Februarie). Prin Decizia nr.2451/26 septembrie 1958 este denumită Biblioteca Populară Theodor Neculuţă. Între 1982 și 1989 a avut funcţia de bibliotecă publică de sector (Sector 6). În anul 1989 biblioteca este mutată într-un spațiu nou (155 m² - 30.000 d.b.) la parterul blocului din Str. Ştirbei Vodă, Nr. 168. Modernizare 2007.

Biblioteca ION SLAVICI (Sectorul 1) a fost înfiinţată la 4 septembrie 1949 cu numele de Biblioteca Populară nr. 6 (fond 1.609 vol.). În 1956, devine Biblioteca Raională nr. 36 (Raionul I. V. Stalin) iar din luna mai a aceluiași an Biblioteca Populară nr. 36. Din 1958, devine Biblioteca Populară Ion Slavici, iar prin Decizia nr.69/1969, devine Biblioteca Publică Ion Slavici. Str. Radu Beller, Nr. 1. 100 m² - 22.000 d.b. Modernizare 2008.

SECTORUL II

Inițial, Biblioteca LUCIAN BLAGA (Sectorul 2) a fost înfiinţată ca BIblioteca pentru copii Ion Creangă (aprilie 1963 în raionul Tudor Vladimirescu pe Str. Dimitrie Cantemir, Nr. 57, apoi pe Str. Cernişoara, Nr. 57, Sectorul 4. Din 1987 funcţionează în spaţiul de la parterul blocului de pe Șos. Mihai Bravu, Nr. 116. În 1996, şi-a schimbat denumirea în Filiala Lucian Blaga, în urma preluării numelui de către Secţia de copii a Sediului Central devenită Filiala Ion Creangă. Una dintre puținele filiale ale BMB cu un vad excelent - 250 m² – 30.000 d.b. Modernizare 2008.

În spațiul din spate, funcționează Biblioteca Sonoră pentru Nevăzători şi Ambliopi (BSNA) deschisă la 7 martie 2001, urmare a derulării proiectului din cadrul Programului – Euroart (Fondul cultural european pentru România) cu fonduri asigurate de Uniunea Europeană prin Delegaţia Uniunii Europene în România şi cu asistenţa tehnică a British Council la Bucureşti, în parteneriat cu Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile și Asociația Nevăzătorilor din România. Modernizare 2008.

Biblioteca DIMITRIE CANTEMIR (Sectorul 2) apare în 1992, prin desființarea în anul 1991 a serviciului BIBLIOBUZ (biblioteci mobile). Pe locul fostei clădiri din Str. Viitorului, nr.52, s-a ridicat un nou sediu dat în folosință în 2009 (400 m² – 30.000 d.b.), care găzduiește și ale secții ale Bibliotecii Metropolitane București.

Biblioteca PANAIT ISTRATI (Sectorul 2) a fost înfiinţată în anul 1951 cu denumirea de Biblioteca Populară nr. 22 (Raionul 1 Mai - Bd. 30 Decembrie, Nr.48 - fosta Șos. Colentina).  La 26 septembrie 1958, i se schimbă numele în Biblioteca Populară I.P. Pincio. în 1976 este mutată în Str. 7 Noiembrie, Nr. 77, devenită după 1990 Șos. Andronache, Nr. 53. În 1990 i se va schimba numele în Filiala Panait Istrati. După anul 2000 spațiul a fost retrocedat și filiala desființată.

Biblioteca pentru Tineret GRIGORE MOISIL (Sectorul 2 - Str. Filipescu Nicolae, Nr. 45). În urma retrocedării spațiului după 2005, fondul de carte a fost preluat la Sediul Central. Aici am lucrat între 2001 și 2002, după mutarea mea în București de la Piatra-Neamț. Era un spațiu superb.

Biblioteca COSTACHE NEGRUZZI (Sectorul 2) a fost înfiinţată în 1951 cu denumirea Biblioteca Populară nr. 19 (Raionul 23 August - Șos. 30 Decembrie, Nr. 75). Prin Decizia 2451/26.09.1958 devine Biblioteca Populară Petre Gheorghe iar din 1963, prin Deciziei Cons. Min. nr. 24257, se va numi Biblioteca Costache Negruzzi. În anul 1976, biblioteca este mutată de la Universal Club - Sectorul 3 în Șos. Vergului, Nr. 14. Din 1981, funcţionează într-un spațiu insufficient (82 m² – 20.000 d.b.) la parterul blocului din Șos. Pantelimon, 89.  Modernizare 2008.

Biblioteca AL. ODOBESCU (Sectorul 2) a fost înfiinţată la 25 martie 1950, sub numele de Biblioteca Populară nr. 16, În 1958 primește actuala denumire. Din 1976 este mutată din str. Vaselor în actualul spaţiu insuficient (88 m² – 20.000 d.b.) la parterul blocului din Str. Oborul Nou, Nr.13. Modernizare 2008.

Biblioteca GEORGE ENESCU. ARTOTECA (Sectorul 2) Aflată inițial în același spațiu cu alte două filiale pe Bd. Pache Protopopescu, Nr. 51. Mediateca a fost mutată după retrocederea spațiului în Bd. Goga, Nr. 6, după care a fost mutată, în 2012, în noul spațiu de la parterul blocului de pe Șos. Mihai Bravu, Nr. 4. 150 m² – 20.000 d.b. Alături se află și Artoteca (300 m²) deschisă în același an, nefolosită din varii motive până în anul 2017. Modernizare 2011.

SECTORUL III

Biblioteca EMIL GÂRLEANU (Sectorul 3) deschisă pe Str. Popa Soare, Nr. 52 (Sectorul 2) într-un spațiu impropriu. În urma retrocedării spațiului, a fost mutată într-un nou spațiu 135 m² – 10.000 d.b.) la parterului blocului din Bd. O. Goga, Nr. 6, contopindu-se cu Filiala pentru copii C.D. Gherea, care avea sediul în Bd. Pache Protopopescu, Nr. 51, unde erau și filiala pentru adulți cu același nume și Mediateca George Enescu.

Biblioteca B. P. HAŞDEU (Sectorul 3) a fost înfiinţată în anul 1951 sub numele de Biblioteca Populară nr. 28 (Raionul 1 Mai - Șos. Ştefan cel Mare, Nr.54 - Sectorul 2). La 28 decembrie 1958 i se schimbă denumirea în Biblioteca Populară Olga Bancic. Din 1963 se va numi Biblioteca Populară B.P. Hasdeu iar din 1969 Biblioteca Publică B. P. Hasdeu. Din 1995, biblioteca are şi funcţia de bibliotecă de sector. În urma retrocedării spațiului în 2005, filiala va fi redeschisă, în 2007, în noul spațiu (280 m² – 50.000 d.b.) amenajat la parterul blocului din Str. Traian, Nr. 2.

Biblioteca ION NECULCE (Sectorul 3) a fost înfiinţată în anul 1951 cu numele de Biblioteca Populară nr. 29 (Raionul T. Vladimirescu - Str. Ion Şulea, Nr.113). În 1958, i se schimbă numele în Biblioteca Donca Simo iar din 1963, poartă numele de Ion Neculce. Este mutată, în 1975, într-un spațiu insuficient (63 m² - 15.000 d.b.) la parterul blocului de pe Str. Dristor, 97-119.  Modernizată în 2006.

Biblioteca LIVIU REBREANU (Sectorul 3) înființată în anul 1959 la Casa de Cultură a Raionului 23 August. În 1966, este mutată într-un nou spațiu al blocului de pe din Bd. Lucreţiu Pătrăşcanu, nr.13. Modernizare 2003, redeschisă publicului la 26 febriarie 2004. (170 m² – 27.000 d.b.) Prima filială modernizată.

Biblioteca ALECU RUSSO (Sectorul 3) înființată  în 1960 cu numele de  Biblioteca Populară Hristo Botev pe Bd. Hristo Botev, Nr. 20. Prin Decizia 24257/28.12.1963 i se schimbă denumirea în Biblioteca Populară Alecu Russo, iar din 1969. Din anul 1976, biblioteca a funcţionat într-un spațiu insuficient din Str. Colţei, Nr. 27. Desființată și în locul ei a fost mutată Biblioteca Pan Halippa, inaugurată la 16 septembrie 2004, cu participarea unor personalităţi culturale, profesori, cercetători, studenţi, bibliotecari, membri ai Asociaţiei Pro Basarabia şi Bucovina, Fundaţiei culturale Onisifor Ghibu. Aici funcționează Biblioteca în limbi străine ELENA VĂCĂRESCU (73 m² 5.000 d.b.). În spațiul alăturat funcționează într-un spațiu insuficient Centrul de Tineret. Modernizate în 2007

SECTORUL IV

Biblioteca NICOLAE BĂLCESCU (Sectorul 4) s-a înfiinţat pe 4 decembrie 1949 în Raionul Nicolae Bălcescu - cu numele Biblioteca Populară nr. 12. În 1955 este mutată pe Șos. Giurgiului, Nr. 65. În 1958, i se  schimbă denumirea în Biblioteca Raională Nicolae Bălcescu cu adresa Șos. Giurgiului, Nr. 12. În 1969, devine Biblioteca Publică Nicolae Bălcescu, în spațiul de la mezaninul blocului de pe Șos. Giurgiului, Nr. 86. Suprafață 90 m² – 30.000 d.b. Modernizată 2007

Biblioteca OTILIA CAZIMIR (Sectorul 4) a fost înfiinţată la 18 octombrie 1977, cu numele Temerarii, apoi este numită Otilia Cazimir, destinată copiilor. Funcţionează într-un spațiu insufficient (90 m² - 10.000 d.b.) la parterul blocului din Str. Turnu Măgurele, 19. Modernizată 2007.

Biblioteca GEORGE COŞBUC (Sectorul 4) s-a înfiinţat în anul 1963 cu numele Biblioteca populară G. Coşbuc pe Șos. Giurgiului, Nr. 175. Este mutată, în 1976, într-o casă de pe Str. Radului; Nr. 40. Din 1969 devine Biblioteca Publică G. Coşbuc. 18.000 d.b. Modernizată 2008

Biblioteca ELENA FARAGO (Sectorul 4) a fost înfiinţată în 1978, ca secţie pentru copii în cadrul Bibliotecii N. Bălcescu. Prin Decizia 623/5.10.1991 a Primăriei Municipiului Bucureşti, filiala este mutată într-un spațiu insuficient la parterul blocului din Str. Turnu Măgurele, nr. 1-5 cu denumirea  de Biblioteca pentru copii El. Farago. Modernizată 2007. 

Biblioteca ALEXANDRU MACEDONSKI (Sectorul 4) se înfiinţează în 1950 cu numele de Biblioteca Populară nr. 18, cu adresa Șos. Berceni, Nr. 183. În 1958, i se schimbă denumirea în Biblioteca Populară Alexandru Sahia. În 1968 este mutată în Str. Bârsăneşti, Nr.51, iar din 1969 devine Biblioteca Publică Anton Pann. În anul 1976 este mutată în Str. Dumitru Petrescu, Nr. 73, ca în prezent să fie într-un spațiu insuficient (90 m² - 12.000 d.b.) la parterul blocului de pe Str. Turnu Măgurele, Nr.13. Modernizată 2007.

Biblioteca IENĂCHIȚĂ VĂCĂRESCU (Sectorul 4) este înfiinţată în 1951 cu numele de Biblioteca Populară nr. 27 (Raionul Nicolae Bălcescu - B-dul George Coşbuc, Nr.51). În 1958, prin Decizia Nr. 2451 a Primăriei Municipiului Bucureşti i se schimbă denumirea în Biblioteca Populară George Coşbuc. În 1961, devine Biblioteca Populară Ienăchiţă Văcărescu iar în 1969 – Biblioteca Publică Ienăchiţă Văcărescu. Funcţionează într-un spațiu insuficient (90 m² - 17.000 d.b.) la parterul unui bloc vechi din Str. Bosianu, Nr. 10. Modernizată 2007.

SECTORUL V

Biblioteca VASILE ALECSANDRI (Sectorul 5) înființată în martie 1950 cu numele Biblioteca Populară nr. 31. În 26 septembrie 1958 îşi schimbă denumirea în Biblioteca Vasile Alecsandri.  Între 1962 și 1969 ea îndeplineşte funcţia de bibliotecă raională pentru Sectorul 6. Din 1969, este cunoscută ca Biblioteca specializată pentru copii şi tineret VASILE ALECSANDRI. Funcționează într-un spațiu insuficient pe Calea Ferentari, Nr. 72. Modernizată 2008.

Biblioteca TUDOR ARGHEZI (Sectorul 5) s-a deschis în 1962, sub numele de Biblioteca Progresul (Sectorul 6 - Str. dr N. Staicovici, Nr.63). În anul 1969, este mutată  în localul din Calea Rahovei, Nr. 151bis, Sectorul 5. În 1976 devine Biblioteca V.I. Lenin.  În anul 1982 primește atribuţii de bibliotecă de sector şi preia fondul pentru adulţi de la Filiala Vasile Alecsandri. La 30 iulie 1991 i se schimbă numele în Bibliotecă Publică Tudor Arghezi. În urma retrocedării spațiului, filiala este desființată după anul 2000.

Biblioteca I.L. CARAGIALE (Sectorul 5) a funcționat pe Str. Thomas Mazaryk, Nr. 7. În urma retrocedării spațiului a fost mutată în noul sediu construit pe Str. Gura Lotrului, Nr. 9, dat în funcționare în 2009. 160 m² - 17.000 d.b. Din păcate nu are vad.

Biblioteca GEORGE CĂLINESCU (Sectorul 5). Inițial a funcționat într-o casă de lângă Primăria Sectorului 1 pe Bd. Banu Manta, Nr. 31. Retrocedarea spațiului s-a finalizat după anul 2000 iart fondul a fost mutat în noul sediu construit pe Str. Gura Lotrului, Nr. 9, dat în funcționare în 2009. 40 m² - 5.000 d.b. pentru copii) Din păcate nu are vad.

Biblioteca I.H. RĂDULESCU  (Sectorul 5). Fondul de publicații periodice a fost inițial în Depozitul Sediului Central, apoi a fost mutat în spațiul de la parterul blocului de pe Str. Traian. Nr. 2. Acum e la Gura Lotrului, Nr. 9.

Biblioteca NICOLAE IORGA (Sectorul 5) s-a înfiinţat în anul 1997, fondul iniţial provenind din colecţiile BMB, Sediul Central. În urma retrocedării spaţiului în care a funcţionat iniţial, activitatea filialei s-a desfăşurat în două locaţii. La Sediul Central - Fondul de carte veche şi rară  (Str. Take Ionescu; Nr.4, Sectorul 1) iar Fondul documentar despre Bucureşti la  Filiala I. Văcărescu (Str. Bosianu, Nr. 10, Sectorul 4). A fost mutată apoi într-un spațiu din Str. Viitorului, 25, apoi fondul de publicații din patrimoniul cultural local și național a fost mutat în noua clădire de pe Str. Gura Lotrului, Nr.9. 

Biblioteca GHEORGHE ŞINCAI (Sectorul 5) a fost înfiinţată la 7 august 1949 cu numele Biblioteca Populară nr. 2. Pe 26 septembrie 1958 i se schimbă numele în Biblioteca Populară C-tin Ivănuş. Din 1963, va purta denumirea de Biblioteca Populară Gheorghe Şincai. Spațiu impropriu (65 m² - 6.000 d.b.) pe Str. Prelungirea Ferentari, Nr. 5. Modernizare 2009.

SECTORUL VI

Biblioteca MIHAI EMINESCU (Sectorul 6) Această bibliotecă s-a constituit prin transferul fondului Bibliotecii Ion Creangă, care a funcţionat din 1 octombrie 1949 până în anul 1968 în Bd. Ghencea, Nr.104, sub denumirea de Biblioteca Populară nr. 7. Fiind un local necorespunzător, în 1968 a fost mutată în cartierul Drumul Taberei - Str. Compozitorilor, Nr.40, sub numele de Ion Creangă. Din 1975, Biblioteca Ion Creangă îşi schimbă denumirea în Biblioteca Mihai Eminescu, urmare a preluării numelui marelui povestitor de către Biblioteca pentru copii Ion Creangă. Are un spațiu insuficient (105 m² - 16.000 d.b.) la parterul blocului de pe Aleea Valea Prahovei, Nr. 3. Modernizare 2007.

Biblioteca NICOLAE LABIŞ (Sectorul 6) Biblioteca se înfiinţează prin Decizia Nr.543/26.05.1960 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Raionului Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu sediul în cartierul Giuleşti – Sârbi, într-un imobil naţionalizat din Prelungirea Giuleşti, Nr. 233. Din 1966, este mutată  pe Str. Bucşeneşti, Nr. 14 (Sector 7) iar din 1982 funcţionează într-un spațiu insuficeint (108 m² - 13.000 d.b.) la parterul blocului de pe Bd. Moghioroş, Nr. 14, devenit Bd. Braşov. Modernizare 2007.

Biblioteca CAMIL PETRESCU (Sectorul 6 - la parterul blocului de pe Bd. Drumul Taberei, Nr. 26). Este singura retrocedare a unui spațiu de la parterul unui bloc, în perioada 2005-2010. Aici a fost o „mânărie” de-a Primăriei.

Biblioteca GHEORGHE LAZĂR (Sectorul 6) Este înființată în iulie 1951 cu numele de Biblioteca Populară nr. 20, în sediul Casei de Cultură Gh. Doja de pe Bd. Păcii, Nr. 39 (Cartierul Militari). Prin Decizia Nr. 2451/26.09.1958 i se schimbă denumirea în Biblioteca Raională Gh. Lazăr. În 1968, este mutată întru spațiu insuficient (76 m²) la parterul blocului din Str. Dealul Ţugulea, Nr.12.

Biblioteca NICHITA STĂNESCU (Sectorul 6). Fondul de documente provine de la Biblioteca Populară nr. 35, inaugurată în anul 1953 în sediul Casei de citit Al. Sahia (Raionul T. Vladimirescu - Str. Negru Vodă). Este mutată, în 1954, într-un local mai spaţios din Calea Văcăreşti, Nr. 29. Prin Decizia Nr.2451/26.09.1958 i se schimbă denumirea în Biblioteca Publică Barbu Lăzăreanu. Este mutată pe 27 ianuarie 1988, în spațiul insuficient (109 m² - 41.000 d.b.) de la parterul blocului de pe Șos. Crângaşi, Nr.19. Prin Decizia Nr. 623/30.06.1991, i se schimbă denumirea în Biblioteca Publică Nichita Stănescu. Modernizare 2007.

Biblioteca GEORGE TOPÎRCEANU (Sectorul 6) a fost înfiinţată în anul 1951 în Raionul I.V. Stalin - Str. C.D. Gherea, Nr. 5. În 1955 este mutată în Șos. Bucureşti – Ploieşti, Nr.8 - Sectorul 1. În 1958, i se schimbă numele în Biblioteca Populară G. Topârceanu. Din 1980, se află într-un spațiu insuficient (76 m² - 10.000 d.b.) la parterul blocului de pe Str. Veteranilor, Nr.6. Modernizare 2007.

Odată cu promulgarea Legii Nr. 112/1995, când s-a trecut la restituirea în natură a imobilelor naționalizate foștilor proprietari, Biblioteca Metropolitană București pierde spațiile pentru 18 filiale. Cu personalul nu a fost o problemă, deoarece BMB nu a avut niciodată necesarul normal de personal. Din păcate, s-a pierdut o bună parte din fondul de carte, deorece am fost nevoiți să-l depozităm în spații oferite de PMB, ce s-au dovedit, în timp, improprii. S-a crezut că depozitarea va fi de scurtă durată, prin repartizarea unor noi spații, dar în afara celor amintite nu s-a mai întâmplat minunea asigurării altor spații.

Desigur, închiderea acestor filiale a restrâns accesul la informație, documentare, cercetare și lectură al cetățenilor. În multe cartiere nefiind asigurate nici la această dată asemenea servicii publice. Cu timpul și numărul personalului s-a redus prin dispoziții ale PMB.

Rezultă că în perioada Republicii I au existat cel puțin 37 de biblioteci publice în București. După 65 de ani constatăm că nu există vreun progres. Deși populația Bucureștilor s-a dublat numărul bibliotecilor publice este mult mai mic - 31 de filiale. Ceea ce demonstrează o data în plus de ce sunt atât de multe carențe în educația și informarea populației. Nu doar a bucureștenilor, ci la nivelul întregii Românii. E o situație mai mult decât alarmantă !

AA - Între 1965 și 1977 aproximativ 50% dintre filialele existente își schimbă sediul, ajungând în spații amplasate la parterul blocurilor de locuințe colective din marile cartiere nou construite. Ce a determinat această mutare? Ce a însemnat asta pentru rețeaua de biblioteci? Ce s-a schimbat în funcționarea lor?

GSM - Demolările unor cartiere întregi și construcția de blocuri. Desigur, cele care au fost transferate în spațiile de la parterul unuor blocuri au beneficiat de condiții mai bune de întreținere, însă spațiile nu au fost niciodată le cerința unei biblioteci publice normale, majoritatea spațiilor fiind sub 200 de m² față de un minimum necesar de 500 m².

AA - În perioada anilor ’80 am găsit că a fost închisă secția de biblioteconomie din cadrul Universității București – Ce consecințe a avut acest fapt asupra funcționării bibliotecilor publice?

GSM - Pregătirea profesională a specialiştilor în ştiinţele informării şi documentării este, desigur, foarte importantă. Din păcate, în România nu i s-a acordat atenția cuventă. S-a teoretizat mult pe acest subiect, mai ales după 1990. În septembrie 1990, la Facultatea de Litere a Universității București apare o nouă specializare Bibliologie și știința informării, apoi au apărut asemnea forme de învîțâmânt și la alte universități din țară. În timp s-au produs tot felul de modificări. Realizările sunt însă firave. Absolvenții acestor forme de învățământ nu prea se regăsesc în bibliotecile publice.     

Pregătirea personalului de specialitate, în mare parte, s-a făcut prin calificarea personalului venit din rețeaua de învățământ sau din alte domenii prin cursuri de doi ani la Centrul de Perfecționare al Consiliului Culturii și Educației Socialiste, după 1989 devenit al Ministerului Culturii și cursuri organizate de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România.

Datorită bunei funcționări a acelui sistem calitatea profesională a personalului, atât cu studii superioare, cât și cu studii medii a crescut în mod constant. În meseria de bibliotecar public, pe lângă o solidă cultură generală din toate domeniile cunoașterii, contează enorm practica biblioteconomică.

Din 2002 am fost și lector formator susținând trei cursuri: Imagine și comunicare, Planificare și evaluare și unul de Legislație biblioteconomică și vorbesc din experiența acumulată. Am susținut tot timpul, devii cu adevărat bibliotecar public după cca 10 ani de practicare a profesiei. Teoria ca teoria, însă, practica este baza. Ea te silește să acumulezi noi și noi cunoștințe din toate domeniile cunoașterii și te formează ca bibiotecar public authentic venind în contact cu oameni de toate profesiile, vârstele ...

AA - După 1989 bibliotecile publice se schimbă, dispare cenzura, cititorii au acces liber la raft.

– Ce s-a întâmplat cu fondul de carte dinainte de ’89? Cum s-a modificat rolul bibliotecarului? Cum s-au modificat spațiile?

GSM - Accesul liber la raft a existat și înainte de 1989. Cărțile care erau cenzurate constituiau un fond special, care se regăsea în depozitul bibliotecii. După 1989, au fost reintegrate în colecțiile generale cu acces liber la raft. Și rolul bibliotecarului a rămas același. Să livreze orice informație de interes public și servicii de lectură publică oricui solicită serviciile bibliotecii. Să nu uităm că sistemul de biblioteci publice din orice țară este cel mai mare serviciu civil de informații publice. Așa este și cu biblioteca publică din orice localitate. Aici cetățeanul poate obține acum orice informație, în condițiile în care pătrunderii noilpr tehnologii în marea majoritate a bibliotecile publice din România prin programul BIBLIONET al Fundației Biil&Melinda Gaets.   

Apropo de cenzură. În anul 1947 se instituie, oficial, cenzura prin Direcția Centrală a Presei și Tipăriturilor a Guvernului R.P.R. Cenzura de stat se va desființa prin Legea Nr. 24/1977, înlocuită de Consiliul Culturii și Educației Socialiste cu autocenzura.

Ca urmare a Decretului Nr. 83/1949 în 91 de conace din zona Roman s-a declanșat Operațiunea CONACUL prin care s-au confiscat toate bunurilor proprietarilor declarați „dușmani ai poporului”.

Printre bunurile confiscate s-au aflat și cărțile. Ele au fost transferate către Fondul de Stat care face transferul cărților de uz general către biblioteci publice. Exemplu: Biblioteca Orășenească Roman primește astfel de cărți în mai multe tranșe (16.04.1957, 9.09.1967, 27.12.1969). Acolo am și dat de urmele acestei barbarii, în anii '70 când eram bibliotecar metodist la Biblioteca Județeană Neamț, operațiune despre care s-a vorbit foarte rar în spațiul biblioteconomic.

Pe cele cu valoare de patrimoniu, Fondul de Stat le transferă la Biblioteca Academiei și la Biblioteca Națională a României. La Biblioteca Națională a României există un fond de documente de peste 13 milioane u.b., din care înregistrate oficial sunt în jur de 8 milioane.

După 1990, am solicitat, în mai multe rânduri, restituirea cărților confiscate către foștii proprietari sau urmașii acestora. O operațiune extrem de dificil de realizat, în cele mai multe cazuri neexistând procese-verbale de confiscare a acestor bunuri. Între timp, mai ales, după 1990, multe dintre ele au fost furate pur și simplu sau au fost supuse degradării prin condițiile în care au fost depozitate.

Ce s-a întâmplat cu fondul de carte dinainte de ’89 ? Fiind o bibliotecă publică, fondul de carte aflat în acces liber la raft a fost treptat înlocuit. E o regulă generală. În lumea civilizată, înlocuirea fondului de carte la secțiile pentru adulți are loc la cca 10 ani iar la copii termenul este și mai scurt. Am întâlnit la Madrid o rată de înlocuire la 4 ani. Motivele sunt multiple. În primul rând e a acțiune de protecție sanitară. Multe epidemii și îmbolnăviri au pornit în lume de la cărțile consultate de sute de utilizatori, lucru mai puțin cunoscut. În al doilea rând este uzura fizică a cărților. Chiar dacă nu circulă, o carte tot se deteriorează. 99% din cărțile apărute în perioada antedecembristă au fost tipărite pe hârtie acidă, care are proprietatea autodistrugerii în timp, din cauza componentelor. Lumina este, de asemenea un mare dușman al cărților, ca și umezeala. Contează enorm cum este păstrată temperarura constantă într-o bibliotecă. Aerul condiționat nu este un moft !

În concluzie, în Biblioteca Metroplitană București nu ar trebui să mai existe vreo carte în secțiile / filialele cu acces liber la raft editată înainte de 1989. În schimb, în Depozitul general sau în Colecția publicațiilor de patrimoniu, există păstrat câte un exemplar din fiecare carte achiziționată de instituție de-a lungul timpului. Nu vorbesc aici de achiziția de documente de bibliotecă care a fost întotdeauna insuficientă, urmare a neasigurării sumelor, conform legislației în vigoare.

Rolul bibliotecarului public nu s-a modificat prea mult în cei 2000 de ani de la democratizarea informației și lecturii publice. Obiectivul principal fiind servirea oricărui utilizator cu informațiile și documentele de bibliotecă pe care le solicită. Cât despre spații, aici e marea problemă. Cea mai mare !     

AA - În anii ’90 au fost închise programele BiblioBus și Bibliotecile Estivale – Cum funcționau aceste programe? De ce au fost închise? 

GSM - Din punctul meu de vedere proiectul BiblioBus a fost un eșec, o chestiune mai mult propagandistică. Așa cum se băteau unii cu pumnul în piept cu numărul de cărți din căți din biblioteca lor. Degeaba ai un număr mare, dacă aceste cărți sunt moarte din punct de vedere al conținutului și chiar biologic. S-au pierdut și deteriorate multe documente de bibliotecă. De fapt, s-a încercat acoperirea lipsei filialelor în cartierele Bucureștilor. Ați vorbit de 37 de filiale, în timp ce Bucureștiul avea nevoie de mult mai multe spații propice desfășurării activității cu publicul. Ori, majoritatea bibliotecilor populare erau în niște cămăruțe. Cât despre Bibliotecile estivale pot spune că funcționează și acum prin activități specifice în parcurile bucureștene. Teatrul de Păpuși al instituției a făcut senzație ori de câte ori a apărut prin acest locuri.   

AA - Care este relația bibliotecarului cu utilizatorii bibliotecii? Cine vine la bibliotecă - există mai multe tipuri de utilizatori, care vin mai frecvent, sau doar ocazional, diferențiați după vârstă, domiciliu, statut? Care activități sînt cele mai cerute?

GSM - La bibliotecă publică s-a venit și se vine, în proporție de 85-90%, de nevoie. Cei mai mulți vin pentru formarea lor profesională (elevi, studenți, reconversie profesională), alții vin pentru obținerea de diferite informații și navigare pe internet. Puțini mai vin pentru lectura de plăcere, acum existând multe oferte de petrecere a timpului. Se vine și pentru activitățile organizate cu publicul (cenacluri, conferințe, lansări de carte, întâlniri cu personalități …). Din păcate, autoritățile și chiar multe biblioteci nu conștientizează rolul lor în socializarea membrilor comunității. O mare problemă a lumii contemporane. Acest lucru este grevat și de lipsa spațiului necesar derulării de proiecte cu publicul și pentru public. Asta nu se întâmplă doar în București, ci mai peste tot în țară. Când am participat la implementarea programului BIBLIONET, am constat că în peste 90% din bibliotecile rurale nu exista spațiul necesar unde să fie instalat modulul cu cele 11 stații de lucru. Am derulat multe proiecte în acea perioadă: Alteliere de limbi străine, de învățare a tainelor calculatorului, zilele filialei (aniversară și onomastică), foaia sectorului (ALPHA, EX LIBRIS, FOIȘORUL, ORIZONT și SEMNAL B), programe de informare și consiliere comunitare, Biblioteca de la A la Z, Pași spre BMB ș.a. prin care s-au organizat sute de manifestări anual.

AA - Relația bibliotecar / comunitatea din jur. Considerați că biblioteca are o relație bună cu comunitatea din jur? Ar trebui îmbunătățită? Dacă da, ce ar trebui făcut, ce lipsește, de unde trebuie început, cine să facă primul pas?

GSM - Relația cu membrii comunității depinde foarte mult de bibliotecar public. E o profesie care cere multe abilități și în funcție de cum le stăpânești, așa ai și o bună sau proastă comunicare cu membrii comunității. Permanent este loc de mai bine. Sunt filiale mai mult solicitate, datorită în mare parte și bibliotecarului, alte mai puțin solicitate. Motivele sunt diverse.

Ce lipsește ? În primul rând lipsesc spațiile necesare desfășurării unei bune activități. În 2008, am primit sarcina organizării mai multor secții de carte în limba română în filiale ale Bibliotecii Publice Madrid, pentru diaspora românească de la periferii. O filială madrilenă are 2.500 m². Adică, o singură filială madrilenă are mai mult spațiu decât toate spațiile pe care le deține Biblioteca Metropolitană București.

Orice comentariu este de prisos ! Pasul trebuie să-l facă Primăria Generală a Capitalei, care a avut și are prea puține preocupări în această privință în ciuda insistențelor și proiectelor depuse de conducerea BMB de-a lungul anilor. Sunt necesare, din punctul meu de vedere, peste 45 de noi filiale cu spații de minimum 500 m² fiecare. 

Biblioteca publică nu înseamnă „Dă-mi cartea, ia cartea !”, este o instituție cu activități complexe. La noi, la români, despre activitățile de socializare se vorbește extrem de puțin. Știați că la biblioteca antică de pe Acropola Atenei se făcea campania electorală, se afișau banerele și își țineau discursurile candidații? 
Biblioteca era în fața Senatului. Ruinile ei se mai văd și astăzi, locul Senatului doar din scrieri se mai știe unde a fi fost !

AA - Relația bibliotecar / utilizator / activități / fond / spațiu. Cum considerați că influențează fondul de carte activitatea bibliotecii? Dar spațiul? Considerați că este propice? Dacă nu, ce i-ar lipsi? Cum s-ar putea transforma? Ce fel de activități s-ar putea desfășura care acum nu pot avea loc? Cine este responsabil de transformarea sa? Cu ce resurse? Credeți că se pot implica și utilizatorii sau alți parteneri? Dacă da, aveți un exemplu? Dar spațiul exterior?

GSM - Am reușit, cât am fost coordonatorul filialelor pentru adulți, să desființez depozitele-morgă, astfel ca întreg fondul de carte să fie în acces liber la raft. De asemenea, am arătat deja, un fond de carte la o bibliotecă publică trebuie permanent reînnoit, altfel transformi cartea într-un vehicul pentru viruși și tot soiul de microbi.

Vă spuneam că filialele bucureștene au fost modernizate în perioada 2003-2012 (termopanare, proiectare și confecționare mobilier, înlocuirea instalațiilor sanitare, electrice, crearea condițiilor de menținerea a unei temperaturi constante care să prelungescă viața documentelor de bibliotecă, dotarea cu aparatură, informatizare ș.a.). Ultima pe care am avut sarcina să o modernizez a fost Mediateca George Enescu, în urma mutării într-un fost spațiu al Poștei. Nu este suficientă însă doar amenajarea spațiului, dacă bibliotecarul nu sfințește locul, printr-o relație permanentă cu membrii comunității, instituțiile și firmele din proximitate.

Filialelor Bibliotecii publice a Bucureștiului le lipsește, cu câteva excepții, mărimea necesară. Ce să faci într-un spațiu de 100-200 de m² ? De asemenea, nu toate filialele sunt amplasate în zone cu vad și bine mediatizate / vizualizate. Acolo unde există spațiu, cât de cât, există și activități la care publicul participă și se implică în organizarea evenimentelor. Nu s-a ajuns ușor la organizarea a peste 400 de evenimente cu public anual, atât la sediul filialelor, cât și la cel al solicitatorilor (școli, grădinițe, licee, azile de bâtrâni, centre pentru copiii defavorizați …). Au trebuit învinse multe comodități.

Pentru exemple actuale adresați-vă actualilor responsabili, deoarece și acum se organizează multe evenimente notabile sau accesați site-ul instituției - https://www.bibmet.ro/. Eu vă pot pune la dispoziție doar fotografii, afișe sau pps-uri pentru acțiunile derulate în acea perioadă.

AA - Evoluția istorică a bibliotecilor. Care era rolul bibliotecilor în societate înainte de 1989 ?

GSM - Misiunea, obiectivele și scopurile bibliotecii publice nu s-au schimbat de la democratizarea informației și a lecturii în prima bibliotecă publică (Atena). Dacă prin Evul Mediu cărțile erau legate cu lanțul de pupitru în biblioteca unde se făcea documentarea sau lectura, în epoca modernă și contemporană, accesul la informație a devenit tot mai liber. Lumea civilizată acordă o atenție deosebită dezvoltării serviciilor publice de bibliotecă. Vă pot trimite în acest sens niște pps-uri.

Și în perioada de tristă amintire, biblioteca publică a jucat un rol important în formarea și pregătirea oamenilor, chiar dacă organele au încercat să transforme biblioteca publică dintr-o instituție vie pentru toate domeniile de activitate într-una cu predilecție pentru petrecerea tiimpului liber pe domeniul beletristicii. Și aceea, mai mult pe stânga !

În multe locuri s-a și reușit, bibliotecarul devenind o fantomă a localității, fiind soția lui … sau a lui … iar biblioteca, mai ales cele comunale, erau mai mereu închise. Mai mult, în mai 1974, bibliotecile comunale au fost desființate. Am avut bucuria și responsabilitatea de a le redeschide pe cele din județul Neamț, după 1977. Nu a fost ușor ! Am auzit că și acum sunt primari care desființează bibliotecile comunale nefiind capabili să le înțeleagă rolul benefic pentru membrii comunității și chiar pentru atingerea obiectivelor autorităților ! Se tem oare că oamenii deșteptându-se nu-i vor mai alege !?!

Și acum multe proiecte, inclusiv cele de obținere a unor fonduri europene se fac în bibliotecă, cu sprijinul bibliotecarilor, care le asigură cărțile și informațiile necesare. Mai ales, că majoritatea bibliotecilor publice din România sunt conectate la internet.

Mă bucur că unele conduceri județene din România au conștientizat rolul benefic al bibliotecii publice și au construit în anii postdecembriști spații funcționale pentru biblioteci, cum sunt cele de la Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Pitești, Constanța, Baia Mare, Sibiu, Onești sau extinderea celei de la Piatra-Neamț, de care am mai amintit, fiind singura construită în perioada comunistă.

AA - Care era poziția bibliotecarului în cadrul instituției, ce rol avea? 

GSM - Marea majoritate a bibliotecilor publice au câte un singur bibliotecar. Într-o astfel de situație, importantă este poziția sa în cadrul comunității. De modul în care este perceput ca inteligență, mod de comunicare și pricepere în livrarea informației și cărților solicitate depinde succesul său profesional și respectul celor din jur pentru ceea ce face. Mari oameni de știință a lumii începând de la Arhimede, Euclid, Plotin, Ptolomeu, Strabon, Herodot, Galen, Erathostene și mulți, mulți alții au fost în primul rând bibliotecari. Și astăzi întâlnim mulți bibliotecari cu rezultate meritorii în diferite domenii de activitate și în spațiul publicistic. În cadrul bibliotecilor mari, am recomandat și recomand rotirea pe posturi, pentru eliminarea acelor animozități care există în mod inerent. Multe din cauza necunoașterii reale ale avantajelor și dezavantajelor unui post sau altul în această instituție.

AA - Care era relația cu utilizatorii ? Cu comunitatea, cu cartierul din jur ? Relația cu alte instituții (fabrici, școli) ?

GSM - Un bibliotecar public nu poate avea decât relații foarte bune atât cu utilizatorii, cât și cu autoritățile, ceilalți membri ai comunității, școli și alte instituții sau firme. Excepțiile sunt excepții. Numai de el depinde să dezvolte bune relații, să fie un bun comunicator și promotor al serviciilor pe care biblioteca publică le oferă. Bibliotecarul public are obligația morală și profesională în promovarea personalităților locale, invitarea personalităților naționale în comunitatea în care trăiește și muncește. Din toate domeniile, nu doar ale beletristicii cum cred unii.

Imaginea comunității depinde și de inteligența bibliotecarului public, de modul în care promovează realizările și personalitățile reale din acea comunitate, el fiind agent al comunicării și al schimbării.

 AA - Relația cu spațiul în care se derula activitatea (interior-exterior). Dar acum ? Ce s-a schimbat, ce s-a păstrat ? Ce ar trebui să se schimbe ? Prin ce mijloace ? Cu ce resurse ? Cine se implică ?

GSM - Un bun bibliotecar, care se formează, repet din punctul meu de vedere, cam în zece ani: După ce își elimină cele două complexe (de inferioritate și, apoi, cel de superioritate) va fi invitat cu siguranță la toate evenimentele care se desfășoară în comunitate. El este cel care comunică cel mai bine despre orice subiect sau temă, deoarece are acces la toate informațiile publice ale Terrei. Ceea ce trebuie să se schimbe din temelii este infrastructura. S-au cheltuit sume imense pe tot felul de lucruri. Am propus și rămâne valabilă propunerea demarării unui program național de construire de biblioteci publice, așa cum a fost cel cu sălile de sport sau cum a fost programul început de Spiru Haret acum peste o sută de ani. Omul fără acces la informație, fără socializare este o ființă legumă. Numai regimurile dictatoriale au nevoie de astfel de oameni.

Ca România să evolueze are nevoie de oameni vii, cu idei, cu inițiativă, cu poftă de viață. Iar una din instituțiile publice care asigură evoluția este biblioteca publică. Împreună cu școala, biserica, medicul de familie și alți factori civilizatori ai unei comunități. România trăiește în prezent, o adevărată dramă, cu un sistem de învățământ eșuat, cu părinți care nu mai știu să-și educe copiii, cu un sistem de sănătate precar, cu o mass media dornică doar de rating, care face mari compromisuri în privința rolului ei educative. Țara se zbate într-o stare de imoralitate nemaiîntânită în societatea noastră, unde corupția e percepută ca pe ceva normal. Scara valorilor este, practic, răsturnată. Hoții au ajuns la mare cinste și onoruri (sic!).

Vedeți, avem de-a face cu o pandemie generată de un virus invizibil. Sunt lansate tot felul de baliverne și isterii în spațiul public. Te crucești și nu-ți vine a crede ce oameni avem prin România. Cât de mult am involuat. Nu numai în România se întâmplă lucrul ăsta. De fapt, răspunsul și modul de prevenire și contracare a oricărei boli, epidemii poate fi găsit tot în cărțile lumii. 
Totul e să cauți la … bibliotecă ! 

AA - Vă mulțumesc!

GSM - Cu plăcere ! Să urăm Bibliotecii Metropolitane București mulți ani și de aici încolo cu rezultate benefice pentru toți membrii comunității bucureștene.

N.B. Interviul a fost realizat de arh. Alexandru Axinte din Bucureşti, doctorand la Şcoala de Arhitectură, Universitatea din Sheffield.

S-auzim numai de bine !

Sergiu-Marian Găbureac

https://www.facebook.com/sergiu.gabureac.3

http://blogulluigabu.blogspot.ro/,

gsm_as@yahoo.com

Tel.  0771 631.065 

Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !