PROPRIETARUL de PARTID
Se tot aude, de o bună bucată de timp, că tudosianul vrea să-i ia partidul lui Dragnea (sic!). S-au vehiculat tot felul de scenarii. Unele abracadabrante. Parcă ne găsim în plin Ev Mediu ! Mai lipsește mătrăguna prin licorile oponenților.
E adevărat,
Frontul Salvării Naționale (FSN), din
care se trag cele peste 200 de partide, apărute la ordinul tătucului Iliescu în
1990, este o creație a grupului contrarevoluționar născut pe repede înainte de Crăciun. Lovitura fusese programată pentru 16 ianuarie 1990 !?! Urmele
forcepsului a lăsat grave sechele, nici acum lecuite Povestea
este arhicunoscută, doar Justiția oarbă nu ajunge, de 27 de ani, la acel adevăr
care să ne elibereze de blestemul celui ucis sub zidurile Târgoviștei.
A fost
un viol al democrației, în grup organizat, pe scenă rămânând azi un singur vinovat principal - Ion Iliescu, Cel apărut din neantul „epocii de aur” și agățat la butoniera Revoluției Române. Ultimul pe listă ! De fapt, la gâtul Revoluției pe care a sugrumat-o cu
ajutorul interesat al unor „tineri de nădejde”, care se făceau că lucrează.
Pe 11 ianuarie, totul era sub control !
Pe 11 ianuarie, totul era sub control !
Atunci s-a născut primul proprietar de partid posdecembrist.
Cum definiția sună puțin altfel (Partid politic - grupare de oameni constituită pe baza
liberului consimțământ, ce acționează programatic, conștient și organizat
pentru a servi intereselor unor clase, grupuri sociale, comunități umane,
pentru dobândirea și menținerea puterii politice, în vederea organizării și
conducerii societății, conform cu idealurile proclamate în platforma program.), s-a mimat democrația, în stil Cântarea României, inventându-se acea celebră a treia cale
aplicată cu sârg antirevoluționar de găștile apărute sub nume de „partide
democratice”, care de care cu nume mai sforăitoare cu obiectivul salvgardării
nației etc. etc. etc.
În realitate, toate sub comanda unică a noului / vechiului nomenclaturist Iliescu și a
serviciile sale. Cele trei partide tradiționale PNL, PNȚ și PSDR, resuscitate de
supraviețuitorii pușcăriilor comuniste, au fost infiltrate la greu cu oamenii
FSN-ului, fiind supuse tirului necruțător al luptei de clasă. PSDR înghițit pentru a fi pus în vitrină, al doilea ras și doar liberalii mai respiră !
„Cine nu-i cu noi e împotriva … poporului
!”, „Să plece de unde au venit !”
urlau în megafoane cei care declarau emfatic „Noi muncim / Nu gândim !”(sic!).
Degeaba
explica seniorul Coposu că nu are unde pleca. Doar la pușcăria în care l-au ținut
comuniștii timp de 18 ani !... Contrarevoluționarii lui Iliescu nu vroiau să
audă de autenticii și legitimii democrați ai României. Minciunile pe „televiziunea națională” curgeau
râuri-râuri, bietele feseniste manipulate, leșinau de plăcere la scenele horror din cele opt / nouă episoade cu
minerii in action pe plaiurile
mioritice. Regizate de știm noi cine ! Numai Justiția independentă se face că nu
știe.
Curând, primul
proprietar de partid a devenit, încet-încet, marioneta propriilor membri, care
au început, fără nicio jenă, prăduirea României. Când lucrurile luau o turnură
neplăcută, paiața Iliescu era scoasă la fereastră până trecea zavera din Piața
Universității sau alte piețe.
La
începutul anilor 2000, se schimbă propietarul. Apare rafinatul și miștocarul
Adrian Năstase, fiul generalului, căsătorit cu … tot din nomenclatura
veche. Ei, alt aer, altă școală ! Comportament perfid, cu înclinații tot mai
vizibile dictatoriale. Pesediștii simt pericolul și-l neutralizează pe
domnul-tovarăș Năstase. Este scos la rampă, propietarul-chiriaș,
col. Traian Băsescu, care primește ordin să treacă pe Dreapta și să lichideze
PNL cât de cât pus pe picioare. Totul s-a petrecut în 24 de ore. PD → PDL. Ca-n
filmele cu același regizor !...
Printr-o
manevră á la Brutus, își lichidează aliatul uselist,
Crin Antonescu. Se instalează în fruntea guvernului în concubinaj, la vedere,
cu „javra națională” de la Cotroceni.
Ce să ne mai ascundem, tovarăși ! Doar suntem între noi !
La
sfârșit de 2014, la Cotroceni apare un alt președinte. Mult mai greu de
controlat de FSN - FDSN - PDSR cu cele două aripi PSD și PDL.
Ce fac,
băieții ? Dau drumul la câinii populismului. Ponta este devorat iar la butoane este
așezat un neica nimeni de prin Teleorman. Involuție firească, îmi suflă lelea
Safta.
Printr-un
deșănțat joc de imagine, cu un program de guvernare tip Păcală și Tândală, grupul de interese de tip mafiot, din interiorul PSD, reușește,
cu doar 18% din electorat (sic!), să preia conducerea executivă a României.
La numai o lună, omul cu mustăcioară trece la operațiunea de proprie salvare. Fiind puțin penal. Apare Ordonanța 13 în toiul nopții. Ghinion ! Țugulanii ies instantaneu în piețe. Peste jumătate de milion !
La numai o lună, omul cu mustăcioară trece la operațiunea de proprie salvare. Fiind puțin penal. Apare Ordonanța 13 în toiul nopții. Ghinion ! Țugulanii ies instantaneu în piețe. Peste jumătate de milion !
În
timpul ăsta, banii recent intrați zboară din buzunarele românilor !
Serialul
PSD
contra PSD se joacă de mai bine de două trimestre. Noul sezon - Se
ridică tudosienii - este urmărit cu sufletul la gură pe micile ecrane. Dragnenienii sunt în corzi ! Se va schimba proprietarul de partid ?
De fapt, se va
reforma din temelii FSN, așteptată de mulți români și comunitatea europeană și să devină partid de stânga european ? Episoadele sunt
urmărite mai ceva ca Dallas. Geaba
sondorii lucrează la imaginea roz a partidului. Urmează agonia prelungită a actualului proprietar. Geaba se dau semnale de unitate de nezdruncinat !... Tradiția e tradiție ! Vine ignatul.
P.S. Postul
de președinte la Curtea de Conturi a
României care, de regulă, se atribuie Opoziției, pentru a se înlătura orice
bănuială asupra modului de cheltuire a banului public, este confiscat de
Putere. Acum este dat unui prieten la cataramă cu vătaful Dragnea ! România
ajunge pe noi culmi ale acoperirii hoțiilor !
Trăiască democrația originală !
Trăiască democrația originală !
Toate bune ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu