ASALTUL BALCANILOR (V)

ȘIRAGUL DE PERLE ISTRIAN

(RAITE prin U.E. - pagini de jurnal paranormal)

Peninsula Istria este zona cea mai italiană a Croației, întreaga coastă având un aer distinct croato-italian, facilitățile turistice moderne, precum și situri-le arheologice oferind un tur greu de uitat.

Ultimele secole au fost traumatizante pentru aceasta peninsulă, când sub stăpânirea Imperiului Austriac, când a Imperiului Napoleonian, după care a făcut parte timp de 25 de ani din Italia. 
Influențele italiene se simt la tot pasul, principale orășele având o arhitectură stil venețian. 
Am văzut acest lucru din plin și la Dubrovnik, aflat la peste 700 de kilometri depărtare.

Vom vizita, în iureșul arhicunoscut al circuitelor turistice, cele trei stațiuni Poreč și Rovinj și Pula.

În Poreč începem cu Biserica Sf. Eufrasius, intrată în patrimoniul mondial al UNESCO.

O găsim înghesuită pe o străduță tipic venețiană. Bisericuța (sec. VI) impresionează prin absida naosului plină cu fresce dantelate cu aur și pietre prețioase, precum și mozaicul din pardoseală. 

Orășelul (cca 17.000 de porečieni de toate etniile) are un mic centru istoric cu case construite în stil roman, străzile Decumanus și Cardo Maximus fiind întreținute la starea lor originală. 

O scurtă plimbare pe malul mării cu cele două frumoase lagune: Plava Laguna (Laguna Albastră) si Zelena Laguna (Laguna Verde) și la autocar. 
Unde am auzit de Laguna albastră ? 
Un roman sau un film ? Sau amândouă ?

La Poreč mi-a venit o idee-lege. De câte ori intră soția într-un magazin, să aibă dreptul și soțul să intre într-o crâșmă ! Așa ar fi echitabil. Nu ? 

Urmează Rovinj, sat de pescari de-a lungul secolelor, acum este cea mai mediatizată stațiune de pe Coasta Istriei. Tipic italiană.

Autocarul ne lasă la rond. „- Să nu întârziați, autocarul nu stă decât cinci minute !”, ne avertizează a n-șpea oară George.

După azimutul dat, o luăm pe malul Adriaticii, plin cu oferte de croazieră, unele până la Veneția, cu iahturi și vase de epocă. Urcăm străduțele venețiene, cu dale bine lustruite, spre biserica din deal, obiectivul turistic number one.

Trecem printr-un frumos magazin de lumânări parfumate, adevărate sculpturi în miniatură.

Sf. Eufemia, patroana spirituală a orașului, a fost aruncată leilor pentru credința sa creștină, de împăratul Dioclețian, însă leii nu s-au atins de ea.
 Minune !?! 

O să mă etichetați cum vreți, dar mi-a ieșit o fotografie extrem de ciudată !

Paranormal !

Turnul-clopotniță, cel mai înalt din Istria, oferă o imagine de ansamblu asupra orășelului, puțin mai mic decât Poreč. 
De altfel, și de pe platoul din fața bisericii ai o bună perspectivă asupra zonei.

La coborâre, pe una din străduțe, iau un prim contact cu celebra scriere glagolitică. Când să fac o poză, apare o venerabilă ofuscată

„- No photo !” zice. „- O.K. !”, zic. Neștiind sărmana că deja acționasem.

Trecem prin piața agro-alimentară din buricul târgului, unde uleiul de măsline și celebrele trufe sunt oferta zilei. Roșiile turcești la loc de onoare !

Ei, acum, să caut locul pentru baia visată în Marea Adriatică ! 
Flanăm pe malul abrupt al apei, până ce dau de niște scări. Pe pietre, văd trupurile unor tinere dornice de bronzul Istriei. Las ardeleanca și găsesc scara metalică inoxidabilă descrisă de George în autocar. 

Nu mai aștept o altă invitație și ajung în apa caldă a mării. Sub ochii vigilenți ai ardelencii ! Zona de înot este flancată de un cordon protector. Până aici ! 
Apa are un gust mult mai amar față de cea a mării mioritice. Abia la final, îmi dau seama că nu am papucii speciali de protecție împotriva aricilor de mare. Însă nici aricii nu au știut acest amănunt ! 
S-ar putea să fie și o poveste făcută pentru vânzarea papucilor „speciali”. 

Continuăm plimbarea pe faleză întâlnind, tot mai des, noi locații destinate plajei și băii în Adriatica cea limpede.

Asta e ! Mai tot litoralul croat e fără nisipul fin al plajelor noastre. Compensează, însă, prin calitatea serviciilor. Profesioniste.

 Se pomenește, în documentarul meu, și de un acvariu care datează din anul 1891. La Muzeo civico della Citta di Rovigno am admirat zeci de tablouri ale spaniolului Juan Miro, cel care ne-a ajutat la marile inundații din 1970.

E miezul zilei. Trecem pe nesimțite pe celălalt mal al peninsulei, încât la un moment dat eram ușor dezorientați. Prea semănau locurile ! 

După Eforie Nord și Sud ale lor, așteptăm autocarul la rond. Cum sosisem ceva mai devreme, intru în interiorul restaurantului, unde ne oprisem la terasă pentru a uda geanta cea nouă a ardelencei mele. 

Eram intrigat de muzica de jazz din difuzoare. Interiorul mă dă pe spate. 
Un adevărat muzeu ! 
Autocarul apare din neant spre a ne îndrepta spre cea de a treia stațiune.

Orașul Pola (pentru obsedați Pula - lui George i se umplea gura pronunțând la nesfârșit ultima variantă - nu are semnificația organului de la poale de Carpați) a fost o mare bază navală militară a Austriei habsburgice până la 1918, data dispariției marelui imperiu. De fapt, a marilor imperii !
Este cel mai mare oraș (57.000 de …) al Istriei, 
cu cele mai multe vestigii romane.

Personal mi-a plăcut mai mult decât mult mult lăudatul Rovinj. 
Amfiteatrul roman construit între anii 27 î.H.- 68 d.H (23 000 de locuri) mi s-a părut mult mai rafinat decât Colosseumul din Roma.

Este, de fapt singurul la care s-au păstrat cele patru turnuri laterale, fiind totodată printre cele șase cele mai mari arene existente în lume.

Acustica perfectă face să fie folosit pentru diverse activități artistice, ceea ce se întâmpla și la ora vizitei noastre.

O luăm după George pe Amfiteatarska uliča și Carrarina uliča și ajungem la două dintre porțile romane. Prin Porta Gemina, cu două intrări, se pătrunde într-un spațiu înverzit, unde trecem de Muzeul de arheologie, în spatele căruia găsim Teatrul mic roman din sec. II și imediat alăturat Castelul înconjurat de o fortăreața militară cu patru bastioane, construită de venețieni în sec. XVII (acum Muzeul de Istorie al Istriei). 

Porta Herculanea este mai puțin spectaculoasă.

Fortăreața este situată pe platoul cel mai înalt al zonei, astfel încât de aici avem perspectiva de sus asupra golfului și orașului vechi.

Ajunși în Uliča Sergijevaca, la capăt vedem Arcul de triumf al Sergiilor, construit în jurul anului 30. Continuând pe aceeași stradă, ne abatem puțin pe Maksimijanova uliča pentru a vedea capela bizantină Sf. Maria Formosa (sec. VI), apoi, ajungem în inima istorică a orașului, vechiul Forum roman construit în sec. I, păstrat ca piață mare și în vremurile medievale.

Aici găsim elegantul Palat Comunal (1296), incluzând în zidurile sale fostul Templu al Dianei. Alăturat admirăm Templul lui Augustus.

Grăbim pașii. Un alt prieten al lui George ne așteaptă la magazinul său la o degustare cu mult lăudata șlivoviță, ce-mi amintește de cooperativa Chițocului copilăriei mele. „-Gică, dă-mi o șliboviță ! - Cu dulce ? - Cu dulce.” Fără accent!
Chițocenii fiind români veniți de prin Ardeal, de lângă Cojocna, 
acum câteva sute de ani de răul știm noi cui !

Se fac și achiziții de suveniruri. Din Piața Forumului se poate ieși imediat pe malul mării, în strada Riva, pe care se ajunge după câțiva metri de la Catedrala Adormirea Maicii Domnului (sec. VI) refăcută complet în sec. XV-XVI, ulterior fiind adăugată campanila.

Sunt interesat și de noile containere inteligente subterane, tip U.E., pentru gunoiul menajer.

 Continuăm pe lângă portul turistic, și ajungem la parcarea de unde am pornit turul orașului. Incredibil, autocarul ne așteaptă liniștit pe malul mării. 
Numai George e euforic. Să fie prietenul său vinovatul ?

Pornim spre casa provizorie plini de imagini străvechi și informații inedite. 
Ochii își iau rămas bun de la Amfiteatrul ce a dăinuit veacurilor.

A fost o zi de vară plină de soare și veselie !

- Mai ai din slivovița aia, George ?

Sergiu Găbureac 

VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,

http://www.facebook.com/sergiu.gabureac.3,

gsm_as@yahoo.com,  Tel.0731 936.615

Bucureşti - 39