Wikipedia

Rezultatele căutării

miercuri, 19 iunie 2019

PRIN ȚARA SFÂNTĂ : 5 ZILE + 2 ORE (XV) SPRE CASĂ


PRIN ȚARA SFÂNTĂ : 5 ZILE + 2 ORE (XV)
SPRE CASĂ

După prânz, o luăm spre aeroportul din Jaffa. 
Nu înainte de trece pe la Monastirea Sf. Gheorghe din Lod, unde se păstrează moaştele Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Biserica a fost ridicată de Sf. Împăraţi Constantin şi Elena pe locul unde se afla casa Sf. Gheorghe, cel care şi-a împărţit averile săracilor şi a început să propovăduiască învățătura lui Hristos, fiul lui Dumnezeu.
Pentru aceasta fiind prigonit de împăratul Diocleţian.
 Atracția este datorată și lanțului cu care era legat Sf. Gheorghe, pe ideea vindecării unor locuri dureroase. El a fost însă pus în semn de solidaritate cu martiriul sfântului luptător împotriva răului. Nu ratez înfășurarea cu lanţul doar-doar, dar pentru asta îți trebuie credință puternică.
 În subsolul bisericii, sub altar, se află mormântul Sf. Gheorghe, pe a cărui lespede se află mir cu care ne ungem fruntea, rugându-se pentru ispășirea ușoară a păcatelor, căci greșelile se mai iartă. 
Și iartă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșitilor noștri” !
*
Se lasă seara. Suntem la Yaffa / Jaffa fost mare centru urban și economic în Palestina cu populație predominant arabă. 
Locul a fost scena a nenumărate războaie de-a lungul mileniilor. 
Războiul dintre arabi și evrei din 1948-1949 a dus la părăsirea orașului de marea majoritate a arabilor. 
Acum e un oraș în plină dezvoltare. 
Autocarul ne poartă pe străzile Jaffei. Vedem micile magazine din Piața de vechituri și obiecte „anticeShuk hapishpeshim (Piața de purici, mai nou și Piața de ploșnițe), centrul …
După efectuarea turului, autocarul ne lasă la vila „pisicilor”, unde mâțele, care păreau a fi din aceeași familie, se aflau la cină.
Vizităm Biserica Sf. Petru (franciscană), cea mai proeminentă clădire din din Piața Kedumim, lăcaș construit în amintirea învierii văduvei Tabitha (Dorkas) de către apostolul Simon Petru. (Faptele 9, 36-43). Noul edificiu este în stil baroc latino-american, a fost construită prin grija regatului Spaniei între anii 1888 și 1894. În pivnița monastirii se pot vedea resturi din cetățuia cruciată. La intrarea în monastire se află statuia Sf. Ludovic. Biserica conține vitralii create de artistul bavarez Franz Xaver Zettler (1841-1916) precum și tabloul reprezentând viziunea lui Petru, operă a pictorului și sculptorului catalan Domènec Talarn i Ribot (1812 - 1902), aflat deasupra altarului.
Aici se țin slujbe în limbile engleză, spaniolă, italiană și portugheză.
 
Ajungem în Parcul Abrasha amenajat pe o colină de unde avem o splendidă panoramă spre Tel Avivul ridicat pe malul Mediteranei de emigranţii evrei sionişti, nu departe de portul arab Yaffo, cu care formează azi un tot. Modernitatea orașului o resimțim din plin. Noile construcții, pe care le văzusem în drumul spre Haifa, arată feeric luminate.
Orașul e plin de atracții, ceea ce face să fie intens vizitat. Există muzee, teatre, zone întregi de distracție și promenade pe Tayelet.
În mijlocul parcului, se înalță Statuia Credinței, ce seamănă mult cu Poarta Sărutului a lui Brâncuși de la Târgu Jiu, având și semnificații religioase.






Trecem Podul Dorințelor pe balustradele căruia sunt marcate zodiile, pe care le întâlnim și realizate într-un mozaic pe aleea parcului, precum și la o fântână de lângă 
Biserica Sf. Petru.
O ultimă privire spre Tel Aviv și îmbarcarea. 
Încep emoțiile plecării. 
În autocar, în drum spre aeroport, Alina ne instruiește cum să ne comportăm și să răspundem interviurile pe care le vor lua cerberii israelieni. 
Eram un pic neliniștit având în vedere ce se întâmplase la sosire. 
Totul s-a dovedit a fi doar o alarmă falsă, fiind un control similar cu cel din orice stat al Uniunii Europene. Poate și pentru faptul că în Israel era o atmosferă de pace generală sau că eram un grup de pelerini din România.
 Un OZN ne însoțește până la graniță !
Ajungem la Otopeni în plină iarnă, meteorologii anunțând apocalipsa. 
Am crezut că e glumă, ca de obicei. 
După mulți ani, bucureștenii au parte de iarnă veritabilă.
Și nu doar ei, mai toată țara. 
Iar eu, la gura caloriferului, am refăcut traseul minunatelor zile petrecute în Țara Sfântă !
Mulțumim Israel ! Mulțumim Palestina ! Shalom !


Sergiu Găbureac
0771 631.065

Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu