U.E. - ROMÂNIA, ALTĂ VITEZĂ ?
Sunt români revoltați de
propunerile pentru reformarea Unuiunii
Europene, un proiect de anvergură ale cărui baze au fost puse acum 60 de
ani. La Roma.
Puțină istorie. Churchill
a cerut la 19 septembrie 1946, la Zürich, formarea Statelor Unite ale Europei. Abia la 9 mai 1950 se vine cu o
propunere concretă. Declarația ministrului
francez de externe Robert Schuman demonstrează că numai o comunitate
supranațională poate duce la progresul rapid al Europei distrusă de
devastatorul război mondial.
Nu a fost un proces
ușor, naționaliști extremiști existau și în acele timpuri !
Datorită unor minți
vizionare (Winston Churchill, Robert Schuman, Konrad Adenauer, Joseph Bech, Johan
Beyen, Alcide De Gasperi, Walter Hallstein, Sicco Mansholt, Jean Monnet, Paul-Henri
Spaak, Altiero Spinelli ...) s-au putut pune bazele Uniunii Europene. În același an, 1950, șase țări, Belgia, Franța,
Germania de Vest, Italia, Luxemburg și Țările de Jos, s-au unit din punct de vedere economic și politic în cadrul Comunității Europene a Cărbunelui și
Oțelului.
La
25 martie 1957, prin Tratatul de
instituire a Comunității Economice Europene de la Roma se
pun bazele Comunității Economice Europene
(CEE), cunoscută sub denumirea de Piața
comună.
Tot la Roma, acum 2044
de ani, au fost puse bazele primului „proiect” Uniunea Europeană. 5.000.000 km², 88.000.000 de locuitori,
sesterțul - moneda comună, pax romana etc. etc. Azi 4.324.782 km², 507.890.191
locuitori, euro ...
În acele condiții, Republica romană a rezistat câteva sute
de ani, din 16 ianuarie 27 î.Hr până în anul 395, cu o agonie de alte câteva
decenii până în anul 476, fiind la cheremul vizigoților, vandalilor sau
ostrogoților ce fac praf Imperiul Roman de Apus.
Rămâne partea de răsărit până la
căderea Constantinopolului, sub otomani, în 1453.
Cum omenirea era dominată de
legea pumnului, mândrie și infatuarea, era normal să se ajungă la decădere morală.
Proiectul acelei comunități
europene a căzut sub loviturile dure ale migratorilor.
Europa a fost băgată în
beznă pentru mai bine de o mie de ani, supusă călăririlor a tot felul de
popoare venite din hăurile Asiei și a războaielor de tot soiul.
Gohungeaslavbulungpecumtătu este formula prin care,
generații întregi, am reținut pe cei care ne-au călcat teritoriile mioritice.
Unii (cumanii, turcii) cu sutele de ani, lăsându-ne grele moșteniri genetice. Cum
să nu stea pe aceste plaiuri unde „para
mălăiață cade în gura lui Nătăfleață”, cum spune o veche vorbă din bătrâni
!?! Situație valabilă nu doar pentru România, ci pentru o mare parte a continentului,
binecuvântat de Dumnezeu.
Europa a repornit
motoarele abia după Revoluția Franceză (1789). Abia 16 secole mai târziu, se
ajunge la refacerea unității europene pentru a rezista în fața marilor
provocări ale lumii. În condițiile ciocnirii, tot mai violente, a „civilizațiilor”
terriene, debalansate de dezvoltarea economică diferită. 80% din populația
planetei se zbate în mari neajunsuri. O realitate, pe care o trăim intens !...
Să revin la subiect. După
intrarea în vigoare, în 1993, a Tratatului
de instituire a Uniunii Europene, care are ca scop creearea unei Constituții pentru U.
E., s-au creat condițiile în direcția integrării europene. Ușor de spus, greu
de realizat !
Să nu uităm ! Marea
Britanie a refuzat, inițial, intrarea în CEE nevrând să cedeze porțiuni de
putere instituțiilor comunitare ! Chiar a vrut să-și creeze propria piață
comună. Astfel a luat ființă EFTA în 1959, concepută ca rivală pentru CEE. Fără
succes. Așa că nu mă miră, astăzi, fenomentul Brexit !
Cu chiu cu vai, împinsă
de la spate, România a început să se alinieze la standarde europene. Deși, nu
le îndeplinea, suntem primiți în 2007, în condițiile luării de angajamente
peste angajamente că ne vom respecta toate condițiile luate. Găsiți foaia de parcurs pe http://www.clr.ro/menu1/catalin/FoiadeparcursaRomaniei.pdf
Orice stat normal, în
zece ani poate ajunge la un stadiu de dezvoltare semnificativ. Exemplul
numeroaselor țări, europene sau tigrișorii asiatici au demonstrat din plin acest
lucru. România, trebuie să o spunem deschis, pe fondul intituirii unui sistem
de guvernare original, a mimat democrația și s-a tot fofilat, prin șmecherii
tipice politicii dâmbovițene. Apar astfel rețele de tip mafiot, atât la nivel
local, cât și național, care au contribuit din plin la frânarea evoluției
României. Sistemele educativ și sanitar, vitale evoluției unui popor, au fost
neglijate în mod criminal, iar jafurile s-au ținut lanț. S-a ajuns la un popor
cu 40% analfabeți funcțional, ușor de prostit și manipulat la greu prin
mijloace specifice.
Așa că e normal ca
România să fie văzută ca o națiune de mâna a doua. Nu străinii sunt de vină,
cum insinuează naționaliștii și extremiștii români, ci aleșii, pe care noi românii
i-am pus în posturi decizionale. Menținerea, timp de decenii, a echipei
criminale Ion Iliescu, care a ocupat eșicherul politicii românești, dându-se
democrați, a dus la starea de lucruri de astăzi.
Europa ne-a avertizat ani de zile. „Încetați
cu hoțiile !” Aleșii noștri nu au vrut să înțeleagă că răbdarea celorlalți
europeni are o limită.
Din 2007 până
astăzi, conducătorii n-au avut nici curajul, nici inteligenţa să schimbe lucrurile. Unii
nici nu au vrut ! S-au complăcut cu sistemul de tip mafiot, făcând toate nefăcutele, bătându-și practic joc
de țară, iar „boborul” slab educat n-a reacționat.
Când vom avea, un proiect de ţară,
așa cum a zis, încă din 1990, marele economist Anghel Rugină, vom putea să ne
deplasăm şi noi altfel decât racul. Din păcate, mulți români au fost prea ocupați
cu furatul (sic!). De la țigla de pe grajdul CAP-lui din localitate, până la
furtul de fabrici și combinate. Marele tenismen profitor știe ce spune !
Recentele manifestații
la nivelul a sute de mii de participanți, arată că noua generație de români
dorește o altfel de Românie, nu una măcinată de corupție la toate nivelurile.
O Românie europeană, în adevăratul sens al cuvântului !
O Românie europeană, în adevăratul sens al cuvântului !
Până atunci,
vom fi, se pare, pe palierul rezervat de reformiștii Uniunii Europene, deși preşedintele Johannis afirmă:
„am explicat colegelor şi colegilor de ce
o Europă cu mai multe viteze nu este o soluţie bună. Dimpotrivă, este o soluţie
care, in extremis, ar putea chiar să ducă la scindarea Uniunii Europene”.
Nu mai e mult și vom vedea ! Rămânem
cu alde Dragnea, Tăriceanu și alți șobolani aleși ai „boborului” cu 18% sau
reformăm statul român din temelii !?!
Depinde de fiecare dintre noi !
Toate bune ?
Sergiu Găbureac
Toate bune ?
Sergiu Găbureac
VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,
gsm_as@yahoo.com, Tel.0731 936.615
Bucureşti - 39
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu