Wikipedia

Rezultatele căutării

joi, 24 iulie 2014

LES JEUX SONT FAITS !






LES JEUX SONT FAITS !

S-a încheiat existența Partidului Național Liberal, cel mai vechi partid din România ! Puține șanse mai sunt ca el să renască curând ! Alianţa Cre(ş)tin Liberală, adică unificarea Dreptei se va realiza la Sf. Așteaptă !...  
Declarația săptămânii: Ponta: „Cel mai dificil adversar ar fi fost Crin Antonescu. Mulțumesc PNL !” E mai mult decât o recunoaștere a realităților de pe scena noastră politică.
Crin, singurul, cât de cât, neșantajabil a fost scos pe făraș. În mod absolut democratic !?! Și prin câteva greșeli proprii, abil exploatate de adversari. Devenise mult prea incomod pentru Sistem. 
Șobolanii, plantați în PNL, și-au îndeplinit misiunea ! Acum, unii fug care încotro ! Practic în România a rămas o opoziție de operetă. 
De trei parale !?!
Coabitarea Ponta-Băsescu a dat rezultate scontate ! Astfel, mimarea democrației în România va continua cu noi și noi succesuri.
Nici nu are rost vreo campanie electorală. Doar așa de ochii lumii. În fapt, miliardele de roni (sic!), cum îi place guvernatorului să zică, vor fi cheltuiți de pomană.
Vom avea din decembrie un nou președinte. Previzibil. Indifierent care va fi. Șantajabil. Cel mai probabil Johannis. Ideal pentru a da lustru democrației originale românești. La adăpostul căreia șobolanii roșii să-și continue manoperele. 25 de ani nu au fost suficienți !?! Vom urmări cu sufletul la gură în direct, zi de zi, devalizarea României. Sezonul XXVI.
N-ar fi exclus, însă, ca neamțul, decorat recent de trimisul special al Angelikăi, să fie scos din cursă înainte de încheierea campaniei electorale. Chiar între cele două tururi ! Spectacol cu artificii al Justiției independente ! Cu șmecheria românească nu te joci !
Rămâne pisicul Victor Ponta, care va fi mult mai ușor de manipulat. Izolat. Nu va mișca în front. Prietenii știu de ce !
Din discuțiile avute în ultimul timp, plus cele vehiculate prin spațiile virtuale, ajung la concluzia că cei mai mulți semeni, de aceeași naționalitate, cred că partidele politice sunt vinovate de tot ce se întâmplă rău în România. Mai ales că acest „adevăr” este bogat ilustrat, non stop, de mass media. A unui grup sau altul. De „interese”.
Între puterile statului nu există ierarhii, toate sunt pe același plan. Asta nu înțelege Băsescu și ține atât de mult să i se spună „șef de stat”, sintagmă inexistentă în Constituția Republicii România. A III-a. Se tot bagă în seamă, dând sentințe și indicații la ore fixe, deși scheleții i se tot adună prin dulapurile din dealul Cotrocenilor.
Rămân la convingerea că, dintre cele trei puteri ale statului român, de vină pentru tot ce s-a întâmplat, mai ales de la intrarea României în Uniunea Europeană, este numai și numai Puterea Judecătorească. Despre care celelate puteri, legislativă și executivă, ne sugerează să nu-i mai comentăm deciziile !
Mucles !

ULTIMA ORĂ !

Fratele președintelui, demis de popor, trimis la răcoare ! 
Vremuri de caniculă !
Nu doar flota s-a volatilizat. Fără vinovați ! Ies la iveală și zecile de mii de vagoane și locomotive CFR, dspărute pe când același Traian Băsescu era ministrul Transporturilor. Pardon ! Șef la transporturi.
Jurnaliștii de la ZiuaNews.ro au publicat, în exclusivitate, o serie de documente care prezintă rețeaua formată din Traian și Mircea Băsescu, Gruia Stoica (patron GFR) și Sandu Anghel (zis Bercea Mondial), ca fiind implicată în tăierea, dispariția și valorificarea a 61.000 de vagoane și 1.500 de locomotive. Justiția tace !

Marți, 8 iulie a.c., în jurul orei 22,30, Elena Udrea, noul vector oficial băsescian, declară la România TV că Justiția în România este atât de puternică și independentă încât îl poate aresta și pe președintele țării !
Gura păcătoasei ... Foooooaaarte tare ! Când ?


Toate bune !



Sergiu Gābureac
gsm_as@yahoo.com
Tel.0731 936.615 - 0752 975.130
Bucureşti- 39

Informatia, o problemă ?
O rezolvăm împreună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu