TOATE DRUMURILE DUC LA ALBA (V) Drumul reîntregirii neamului românesc.

Hai-hui prin Țara Mioriței !

 TOATE DRUMURILE DUC LA ALBA (V)

Drumul reîntregirii neamului românesc

 Nu întâmplător aici a avut loc finalizarea visului de aur al românilor. Cetatea Albă a lui Iuliu, în latina medievală Albensis Transsilvane se află în zona centrală a României Mari, altădată, pe malul râului Mureș. Ghidul nostru din prima zi, sub acoperire, este membru la Garda Apulum și un foarte bun cunoscător al istoriei locurilor în care trăiește. Ne-a purtat la pas prin toată cetatea, situată pe deal, începând de la monumentul dedicat martiriloor Horea, Cloșca și Crișan, până la Sala Unirii. 

Vedere nocturnă a porții principale, acum fiind în restaurare.

Numeroasele izvoare confirmă, înainte de a fi fost atestat numele prin documente istorice scrise, existența pe acest teritoriu, și în împrejurimile lui imediate, a unor așezări preistorice datând din mileniul al V-lea î.Hr. În partea de nord a localității s-a descoperit o importantă așezare neolitică (5000-1900 î.Hr.), locuită de triburi de păstori și agricultori. În numeroase puncte de pe teritoriul orașului - La vii, Platoul romanilor - au fost scoase la iveală obiecte din epoca bronzului (1700-1000 î.Hr.). Menționez și cetatea de pământ din epoca fierului, descoperită pe înălțimile din stânga Mureșului, la Teleac (4 km spre nord-est de Alba Iulia) (jumătatea mileniului I î.Hr.), fortificată cu valuri de pământ și șanțuri. Dacii au atins aici un apogeu politic, social și economic. Ei au pus bazele unei așezări puternice - Apoulon. Așadar, înainte de cucerirea romană, pe aici, exista localitatea dacică Apoulon, important centru fortificat menționat pe hărțile vremii. Apoi, după cucerirea Daciei de bunicul Traian, în jurul castrului Apulum întemeiat de romani, au luat naștere două orașe cu numele de Colonia Aurelia Apulensis și Colonia Nova Apulensis.  Fortificația dacică preexistentă a fost extinsă prin efortul soldaților Legiunii a XIII-a Gemina staționată aici. 

Există date concrete despre voievodatul transilvănean cu centrul la Alba Iulia, condus de Iula cunoscut și sub numele de Geula sau Gyula (în maghiară). Voievodul Gyula, de la care provine denumirea Gyulafehérvár, a ctitorit la sfârșitul secolului al X-lea la Alba Iulia o bazilică mai veche decât actuala Catedrală Sfântul Mihail, având ca episcop pe grecul Ieroteu. În cronica germană Annales Hildesheimenses, Iula era considerat rege: „Stephen rex Ungaricus super avunculum suum regem Iulum cum exercitum venit”. Ruinele bazilicii lui Gyula au fost descoperite abia în 2011 ! 

După retragerea romanilor dintr-o zonă greu de controlat, străbunii noștrii creându-le mari dureri de cap, timp de câteva secole, începând cu cel de-al treilea, apar migratori peste migratori (celebra formulă din clasa IV-a de reținere a valurilor de migratori). Triburile maghiare, de obârșie turcică, au făcut parte din penultimul val de migratori din stepele estice, de prin zona Munților Urali. Mai târziu, au devenit unguri (sic!), oameni de mică statură, crescători de vite, care nu cultivau deloc pământul. Nu aveau case, doar corturi, crescând în șaua calului, cu frigiderul sub ea. Cele 7 căpetenii ale triburilor au jurat, bând sânge (sic!), că vor respecta autoritatea lui Almos și uniunea tribală constituită, cum scrie marele cronic maghiar Anonymus. Devin din ce în ce mai agresivi prin Europa, cucerind teritorii locuite de alte seminții. Austriecii îi civilizează și ajung să pretindă că ei sunt urmașii dacilor !?!

De aici conflictul multisecular între băștinași și acești migratori, cu unele tensiuni greu de controlat. 

A se vedea modul barbar de înăbușire a răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan. După integrarea Transilvaniei în regatul Ungariei, orașul a Alba Iulia a devenit unul dintre cele mai importante centre urbane din perioada arpadiană. 

În Evul Mediu cetatea apare din nou atestată în anul 1199, de această dată sub numele de Alba Iulia (după Iula, un conducător local din secolul al X-lea), centru al administrației Regatul Ungariei din Transilvania. (Cetatea Albă). Între anii 1541 și 1711 a fost reședința principilor Transilvaniei și capitala politică a Principatului Transilvaniei. În tot acest timp s-a petrecut maghiarizarea forțată a băștinașilor care locuiau cu mult înainte de de venirea lor. În documentele medievale redactate în limba slavonă orașul apare sub numele Bălgrad. La 1 noiembrie 1599 Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia, realizând unirea politică a Transilvaniei, Moldovei și Țării Românești sub cârmuirea sa. 

Cheile orașului i-au fost înmânate de însuși cancelarul Transilvaniei, episcopul Demetrius Napragyi. 

La 1 decembrie 1918 a fost locul de desfășurare a Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, care a legitimat popular unirea 

Ardealului, Crișanei, Maramureșului și Banatului cu Regatul României.

În anul 1922 a avut loc la Alba Iulia ceremonia oficială de încoronare a regelui României Mari, Ferdinand I și consoartei regale Maria, la 15 octombrie 1922 în fața Catedralei Încoronării, act care a simbolizat unirea tuturor provinciilor istorice ale României sub sceptrul aceluiași monarh. În anul 1933 orașul nord-italian Alessandria a donat orașului Alba Iulia o copie a Lupoaicei (Lupa Capitolina),

 ca semn al moștenirii culturale latine comune. 

Cam asta ar fi istoria în mare, cu unele pagini sângeroase, greu de uitat.

Mai ales, de unii extremiști, de la ambele părți ! 

Geografic, Alba Iulia este situată la altitudinea de 270 m, la o distanță de 340 km de București, 100 km de Cluj, 70 km de Sibiu și la 241 km de Arad și are o suprafață de 10.365 ha, așezată în perimetrul format de râul Ampoi, râul Sebeș, crestele munților Apuseni și Podișul Transilvaniei De la 16.560 locuitori (9.628 români, 5.416 maghiari, 1.343 nemți și 173 de altă etnie, în 1900, ajunge în zilele noastre la cca 64.000 de locuitori (83% români). 

A doua zi, o luăm de la capăt, pentru a ajunge la Muzeikon trecem din nou în revistă întreaga cetate.

La muzeu, avem parte de ghidajul profesionist al dr. în istorie, Ioan Oprea. Parcurgem cu interes o incursiune în evoluția icoanelor.

În pauză, la terasa de lângă monumentala statuie Mihai Viteazul avem parte de o întâlnire de suflet cu unul dintre paznicii de azi, 

moldoveanul Mihai, un foarte bun povestitor. 

Nu cumva o fi de la Humulești !? Nu, e puțin mai sus, spre Putna.

Ne despărțim cu regret, căci trebuie să ajungem, conform programului stabilit, și pe la casele noastre din București, iar drumul nu-i atât de scurt pe celebra vale a Oltului, unde se petrrec permanent lucruri paranormale. 

E drept nu prea au fost  de astă dată !

Mulțumim lui Ștefan Dina, președintele CNME, pentru propunerea acestui nou periplu prin Țara Mioriței ! Am avut ce vedea, cu amintiri de neiuitat, inclusiv răceala de neuitat ! Bine a zis Ștefan, a scăpat cineva de ea ?!?

Pe data viitoare !