TOATE DRUMURILE DUC LA ALBA (II) TOT LA DRUM PE VALEA LUNGĂ !

Hai-hui prin țara Mioriței

TOATE DRUMURILE DUC LA ALBA (II)
TOT LA DRUM PE VALEA LUNGĂ !

(pagini de jurnal paranormal)

După binecuvântata noapte la noul motel Dacia de lângă Sebeș, în țârâitul ploii mocănești, pornim pe lungul drum de munte, cu tradiționalele curbe, hopuri și hopurele, numai bun pentru iubitorii de raliuri off road. 

Obiectivul dimineții - Almașu Mare - la alt vestit colecționar.
Acolo, în creierii Apusenilor, se poate ajunge atacând muntele fie dinspre Geoagiu (jud. Hunedoara), fie dinspre Zlatna (jud. Alba). 

Pe oriunde ai lua-o, cam tot aia e. Urmăm prima variantă.
Constat cu tristețe, mai avem de turnat ceva asfalt prin țară ! Mulți dintre primarii noștri au expertiză doar în terenuri de fotbal în pantă sau centre de informare turistică,
în loc să folosească instituția milenară Biblioteca Publică ! !
Trecem pâș-pâș prin localități cu nume ancestrale, 

fără treme și alte accente. 

Când văd indicatorul Almașu Mic de Munte, tresar. 

Calm, băiete ! Urmează după ceva kilometri, Almașu de Mijloc și, apoi, în strigăte de învingători, ajungem în Almașu Mare. Vremea rămâne ușor potrivnică, însă modul în care ne-a întâmpinat „custodele” muzeului, recuperator și salvator (sic!) a zeci de mii de piese din istoria Apusenilor, ne-a făcut să uităm năbădăiosul drum șerpuitor. Eugen a strunit bine motorul ! 

Altfel, aveam mari șanse să fim vedete la tembelviziunile mioritice ! Urmează imagini ...
Bădia Emilian Achim, la venerabila vârstă de 86 de ani, se ține tare. Începe strângerea comorilor în propriul său muzeu, de prin 1979, fiind primul muzeu privat din România !!! Mi-amintesc, instantaneu, de Muzeul de artă populară Nicolaie Popa din Târpești, ținutul Neamțului, tot muzeu privat din 1964. Întruna din casele de acolo, din marea curte, am dormit câteva nopți, cu multe decenii ani în urmă, ascultând seară de seară amintirile moșului și asistând la minispectacolele folclorice date turiștilor străini, veniți cu zeci și zeci de autocare săptămânal. 

Era suficient ca Nicolaie Popa să sune din corn și apăreau echipele gata costumate. 

Pentru fiecare echipă avea un semnal de adunare prestabilit !

Încă din stradă, casa-muzeu atrage toate privirile. Sus, la post, santinela veghează, privind atent culmile munților din depărtare. Apar sau nu dușmanii !?! 
Unul dintre coloneii noștri primește, deja, raportul !

În faţa muzeului, la stradă, bădia Achim a ridicat statuia unui ortac. A recuperat până şi o gură de mină din Munții Apusenilor, loc unde minele sunt mai dese decât satele.
Un vagon pentru mineri şi unul pentru minereu, stau la loc de cinste. Profităm o clipă de a fi în mină, pentru a demonstra prietenilor că noi muncim !

Bădia Achim ne întâmpină cu farmecul său personal, personaj de baladă, șugubăț, pus pe educație intensivă privind identitatea naţională.  A simțit, cred, că are de-a face cu unii rebeli ! Personal, am avut o singură controversă, cea referitoare la „cerșitul din poartă în poartă”. 

Țin să menționez că dânsul  a precizat, de mai multe ori pe parcursul ghidajului, că nu face politică !

Cum să nu-l credem ? La fel ca pe dl. Ernö. 

Ce mai, pe plaiurile mioritice există o țară de pacifiști !

Emilian, nume predestinat, a pus bazele muzeului pornind de la mica încăpere de patru metri pătrați, ajungând acum la peste 500, plus atelierele. Cum obiectele se tot adunau, a mai dărâmat câte un perete, a mai adăugat o cameră, zidind cu mâinile sale o casă tot mai mare. Încet-încet și grădina a început să fie ocupată cu tot felul de ateliere și instalații. 

Unde era să pună cele peste 20.000 de obiecte ?

Să vadă lumea cine-s moții ! În interior, vedem de toate: de la cărţi vechi, orologii, icoane, bancnote, arme, la utilaje agricole, înclusiv batoze, aparate muzicale vechi, biciclete ... toate redând secvențe din istoria oamenilor din Apuseni şi zona Trascăului.
„Nu este important cine suntem noi, important este ce lăsăm în urma noastră ! Urme de frumos și de bine să lăsăm. Muzeul e lasat pe mâini bune, fiului meu care e preot, ca să meargă înainte. Pentru că aici îmi văd viața neamului românesc, din trecut și până astăzi. Atâta timp cât satul românesc trăiește, trăim ca români, ne putem afirma ca români. Când satul moare putem spune adio, că rădăcinile noastre s-au dus.”

Toate domeniile de activitate a locuitorilor din această parte de țară sunt prezentate prin obiecte și imagini elocvente: minerit, prelucrarea lemnului, a pietrei, a fierului, agricultură, ustensile casnice, unelte de ogradă, câmp, oierit, ținute de port popular, obiecte bisericeşti și vestimentar, colecţii numismatice, adunate din diverse locuri sau de la vecini, 

unele salvate chiar de la fier vechi.

 La stână mare aglomerație, cu sarica uriașă sau la atelierul artizanal al domnului foto, așteptăm cuminți să ne vină rândul. Fără programare ! Distracție totală !

Deja, mândra bucureșteancă a primit ofertă de lucru 

de la bădia Emilian !

Și vine ortacul să ne arate cum se poartă sarica, ținută completă cu ciomag inclus !

Micuța casa tradiţională are venerabila vârstă de 200 de ani,

iar moara cu apă folosită la prelucrarea minereului de aur, a fost adusă din satul Rovina (jud. Hunedoara) fiind atestată la 1895. 

Moara de vânt rotativă este o realizare personală, unica în județul Alba, făcută după un proiect al Muzeului Satului din Dumbrava Sibiului.

Momentul adevărului este dat la întâlnirea policioarei cu minuni. 

Sunt doar câteva piese puse și bădia Achim plusează. Cine ghicește ce sunt și la ce sunt folosite primește pe loc o sută. De euro !  Se spune că nimeni nu a știut până la venirea noastră. Doar și noi suntem colecționari ! E drept, de nișă, însă orișicât ! 

Drept dovadă a fost suficientă o singură recunoaștere, a soției unui coleg colecționar, însă suta se dă doar pentru ghicirea întregii game de piese. 

Nu putem arăta policioara fiind clasificată top secret. 

Să nu ne demascați ! Mai studiem și, data viitoare, dăm lovitura !

Intrăm în camera unde este amenajată o bisericuță, cu obiecte de cult și cărți de cult vechi. Alături, o sală de clasă, cu bănci din perioada interbelică, călimări, tăblițe de ardezie pe post de caiete, catedra, harta României Mari și vestitul cal bălan. Până aici a ajuns tehnologia simțită și de Nică a Petrei !

Muzeul are și o secțiune dedicată tehnologiilor secolului trecut. Vedem, totodată, cele mai timpurii metode de comunicare la distanță: tulnice, telefoane vechi, modele ale primelor radiouri și televizoare, mașini de criptare și decriptare a informației ... până și un scaun dentar și-a găsit locul aici, cu cleștii din dotare !

Trecerea dintr-o încăpere în alta se face prin intermediul unor uși mascate, greu de detectat, care surprind vizitatorul.

Nu puteau lipsi artefacte din antichitatea dacică și romană, obiecte de arheologie cu mult mai vechi decât era noastră: pietre funerare, ciocane din neolitic și multe altele. Printre acestea, un altar de ofrandă,  vechi de peste patru mii de ani.

O altă pasiune a dânsului este cea de culegător de folclor. A publicat numai puțin de  4 volume de etnografie și folclor sub titlul Zestrea în anii 2002, 2003, 2004 și 2006. În 2007 publică albumul Comoara, textele fiiind culese tot din zona Munților Apuseni. În anul 2014 publică studiul monografic al comunei Almașu Mare Fântâna de aur.
Are în lucru un nou album Almașu Mare trecut și prezent.
„Acest muzeu poartă numele meu, aşa a vrut centrul de cultură din acea perioadă, dar mai degrabă ar purta numele pe care am început să-l popularizez Comoara Apusenilor.“, mărturisește la despărțire bădia Achim din inima Apusenilor.

Timpul zboară și la despărțire dăm și primim cadouri.
Mulțumiri,  bădie Achim, ne-ai bucurat pentru câteva ore sufletul și mintea.
Multă sănătate să vă dea bunul Dumnezeu !