Wikipedia

Rezultatele căutării

vineri, 25 martie 2022

ABEL și CAIN !?!

 

ABEL și CAIN !?!

 A trecut perioada de hibernare ! Am zis că e bine să mă abțin de la scrierea tabletelor literare, ce vor intra în al IV-lea volum Vremea nemernicilor.

Ceea ce văd la televizor și aud la radio mă duce cu gândul la relatările biblice de tip Abel și Cain sau David și Goliat cu trimitere chiar spre Miorița noastră, la fel de actuală ca în momentul în care a cules-o de pe plaiurile vrâncene Alecu Russo, ideolog și poet al generației pașoptiste. E adevărat, trăim într-o țară liberă și putem scrie vrute și nevrute pe toți pereții. Mai ales, pe cei virtuali. Însă, uneori, am senzația zborului deasupra cuibului de …

Pe rețeaua favorită de comunicare virtuală, FB, dezbaterile adună tot mai mulți analfabeți funcțional și nelipsiții trolli, partizani ai grupurilor de interese de toate nuanțele. Pandemia este pe sfârșite (atenție, pe sfârșite doar !) iar politrucii noștri, care au avut o vacanță nemeritată, abia s-au trezit. Hara-hara pe sena politică este în surdină, câte un schelălăit se mai aude de prin găștile celor doi aliați aflați la guvernare. Al treilea stă la cotitură să vadă unde-i osul mai gras !

Nu-mi explic nici acum cum a reușit Iohannis să-i adune sub epoleții generalului Ciucă. Câte pisici negre le-o fi arătat ? De ce a făcut acest lucru, am înțeles. Nu exista altă cale pentru a curma veșnicul circ de pe scena politică. Vă dați seama unde am fi ajuns cu pațachinele noastre politice aflate în opoziție. 

Și așa, hâr-mâr, aleșii neamului își dau la gioale pe sub masă. Să nu ne facem iluzii că vor fi demarate marile reforme așteptate de decenii ! Vom trăi în același marasm politic mioritic și în anii următori. Marile oportunități au fost ratate / sabotate de jmecherii aleși pe bază de șpagă. Am auzit că șpaga pentru un loc de parlamentar s-a dus spre câteva milioane bune. De euro ! La „aleșii” locali peșcheșul e mai mic, funcție de localitate, coane Fănică ! Văd că politrucii de dreapta își dau mâna. După s-au destrăbălat prin toate paturile, se prezintă drept fete mari ! La stânga, golăneala a rămas măsura de bază. Iar DNA-ul acționează chirugical, aruncând câte un cap mulțimilor tot mai nemulțumite de prestația celor care gestionează afacerile țării.

Acum, cu „operațiunea specială” a chirurgului de la Kremlin, ce bate pasul pe loc pe întinderea celor peste 600.000 km² ai Ucrainei, unii aleși mioritici cred că se poate „opera” cum le taie capul cu fondurile primite moca de la Uniunea Europeană. Văd că cel de la drumuri și hopuri tot pune frâne la aplicarea proiectelor de construire a unor autostrăzi, fapt care-l face pe anteriorul să urle în pustiu. Nu mai vorbesc de cel de la penzii și salarii care își continuă recitalul de parcă ar fi tot în opoziție !

E normal să nu-i mai urmăresc la tv pe politruci. Tot aștept să se pronunțe specialiștii, dar ei nu prea sunt agreeați de televiziuni. Jurnaliștii preferă clovnii politici deoarece aceștia fac spectacol fără să spună nimic. Ceea ce înseamnă rating iar ratingul aduce reclame. Ați sesizat, cu siguranță, reclamele sunt majoritar din domeniul sănătății. Luați, cumpărați, farmacia x, y, z lăudați ! 

Și boborul înghite cu nemiluita. 

Pe acest fond de hibernare, pe 24 februarie curent, tov. V.V. Putin și-a zis că e momentul să treacă la refacerea Rusiei Mari. Am o mare nedumerire. De ce i se spune țării, cu capitala la Moscova, Federația Rusă, când în realitate în acest stat sunt adunate, cu ana-sâna, 160 de grupuri etnice și popoare de toate soiurile și religiile ? Poți să o denumești oricum, dar nu Federația rusă. Poate fi Federația Popoarelor Prietene, deși numai de prietenie între popoare nu se poate vorbi în unele zone ale Federației în care tensiunile mocnesc. Însă FSB-ul (fostul KGB) veghează ! Mai un ceai, mai un zbor de la balcon, un stop cardiac, un voiaj prin Siberia pentru câțiva ani … și liniștea se restabilește. Vremelnic !... Între timp, tot mai mulți ruși migrează spre alte țări ! Spre Rusia, nimeni ?

Nu voi face analiza celor întâmplate în această lună de invazie a armatei roșii. Au făcut-o sute de specialiști și alte mii de casandre transferate direct de la pandemie la subtilitățile războiului hibrid. Toți lucrează la greu cu parcă și dacă ! La început, au prezis că în 24 de ore, apoi în trei zile, vor fi la Kiev. Ucraina va ieși cu flori ca la Podul Băneasa ! Ei, bine, s-a dovedit că ucrainienii nu sunt târgovețele care i-au întâmpinat râzătoare pe minierii abulici în Piața Universității. Nici măcar ucrainenii de etnie rusă nu sunt doritori de „eliberatori” !?! Măi, să fie !

Alții, care nu cunosc istoria reală a locurilor, confundă Rusia Kieveană (Ucraina de azi) cu Rusia moscovită. Apropo de comparația situației cu Cain și Abel, auzită zilele astea. Aici nu e vorba de cei doi frați biblici, ci de fiul nerecunoscător care își ucide mama, îmi spune lelea Safta. Greu cu înțelesul !

Nici nu are rost să amintesc teoriile aberante / absurde vehiculate în aceste zile. Cert rămâne faptul că un stat a atacat mișelește un alt stat, după ce l-a păcălit luându-i arsenalul nuclear și jurându-i că nu-l va ataca niciodată. Normal, statul atacat face tot ce este omenește posibil în a-și apăra teritoriul și locuitorii săi de așa zișii eliberatori. Și o face în mod inteligent.

Mitul „armatei roșii” s-a destrămat fulgerător. Până acum au fost băgați în pământ sau incinerați (!), de Putin și camarila sa, peste 15.000 de militari ai Federației pentru niște amărâte de găini furate din cotețele localnicilor pașnici bombardați delicat cu mii de rachete de ultimă generație. Nu uit nici de piroștile otrăvite oferite de bunicuța inventivă !

Distrugerile sunt imense, imaginile sunt de coșmar, stresul a ajuns la cote maxime. Milioane de semeni sunt nevoite să fugă din calea agresorului care a ajuns să tragă în tot ce mișcă. Chiar și în proprii camarazi cu bombele lor de înaltă precizie ! În contrast, spectacolul ceaușist, de pe stadionul moscovit, arată cât de neinformate sunt popoarele Federației și cât de inconștienți sunt unii.

Mai marii lumii sunt tot mai îngrijorați de ceea ce văd că poate declanșa paranoia unui individ ajuns la butoanele nucleare. După 547 de ani, Vestul a înțeles, în sfârșit, conținutul scrisorii voievodului Ștefan cel Mare adresată principilor creştini de a susține lupta sa cu trupe și căpetenii împotriva hoardelor răsăritene. Sancțiunile economice au început să curgă, în timp ce se constituie grupurile tactice multinaţionale la granița de est a Uniunii Europene. Izolarea Rusiei e tot mai accentuată. Efectele se vor resimți tot mai mult în săptămâna patimilor popoarelor Federației.

Deocamdată, micul David ține piept marelui Goliat ! Vedem ce înseamnă un popor cu un caracter demn de toată respectul. A determinat prin curajul său crearea unității întregii lumi civilizate. O unitate pe care cu greu ți-o puteai imagina în timpurile normale. Nici pe timpul pandemiei nu s-a putut crea așa ceva ! Este încă o lecție pe care Creatorul o dă omenirii. 

Repet, greu cu înțelesul !


Desigur, și acum sunt cârcotași, însă glasul lor este la tonuri tot mai joase. Tot mai mult planeta reacționează și mulți lideri ai lumii scot capul din nisip. 

Ce urmează, vom trăi și vom vedea. Însă, lecția fost dată ! Cine ridică sabia ... Să vedem cum va fi la fixarea cunoștințelor căpătate în urma acestui comportament barbar și, mai ales, la momentul recapitulării finale ! Este clar cine va plăti oalele sparte. Popoarele Federației Ruse. Depinde și câte popoare vor mai rămâne în această federație, îmi șoptește plină de spaime lelea Safta !

 ULTIMA ORĂ

 Ministerul Apărării din Rusia anunță că prima fază a „operațiunii speciale” din Ucraina este „aproape completă”. Armata rusă+mercenarii se vor concentra pe eliberarea completă a Donbasului unde ar controla cca 93% din regiunea Luhansk și 54% din regiunea Donețk. Alte surse declară altceva, Federația Rusă suferind în cele 26 de zile de la începutul invaziei Ucrainei mai multe pierderi decât a suferit armata sovietică în decursul unui deceniu (1979-1989) în Afganistan !

Să auzim și de bine cât de curând !


 

prof. Sergiu Găbureac 

   https://www.facebook.com/sergiu.gabureac.3 

   http://blogulluigabu.blogspot.ro/

   gsm_as@yahoo.com

   Tel.  0771 631.065     


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu