Wikipedia

Rezultatele căutării

miercuri, 23 septembrie 2020

RESTARTĂM ROMÂNIA ? (tabletă sf ruptă din viață)

 

RESTARTĂM ROMÂNIA ?


 Mai sunt câteva zile până la o nouă ratare a drumului României spre civilizație și o lume normală. 

L-am ratat de vreo 6 ori în ultimii 30 de ani de ani, așa că ce mai contează o ratare în plus. Doar mulți sunt urmașii celor care l-au trădat pe Burebista, pe Decebal, pe Mihai Viteazul și pe atâția alți domnitori bravi ai țărilor românești.

Da, ăștia sunt, din păcate, românii de azi. În mare parte ! Pentru o lingură de ulei, s-au dezis de cinste și credință. Așa a ajuns să se comporte omul educat în „epoca de aur” ceușistă. Fără onoare, fără demnitate, fără cinste, dornic doar de peșcheșuri și pomeni !

- Să ne dea statul, ca să avem ce bea noi !

- Să vină armata să ne deszăpezească, să vină pompierii să ne salveze la inundații, să vină, să vină, să vină ! Să ne dea despăgubiri pentru aia și ailaltă ! Iar ei, troglodiții, să stea sub păr să le cadă para mălăiață. Că e jumătate stricată, nu contează !

M-am certat cu o femeie în toată firea, care tot cerșea dublarea alocațiilor pentru cei cinci copii. - Păi, de ce ai făcut o ciurdă, dacă știai că nu ești în stare să-i crești, Ileano ? Ți-a plăcut procesul tehnologic, dar infrastructura personală nu te-a preocupat deloc ? Și nici pe imberbul cu care i-ai tot făcut !?!

Altul vrea mărirea pensiei conform „Legii” ? - Păi de unde Ioane, când țara e în primejdie de moarte ? Crezi că liberalii ăștia sunt nebuni și nu vor mărirea pensiilor ? Vor, altfel pierd voturi, dar de unde bani ? Te iei după paparudele feseniste din Parlamentul țării, analfabete ca și tine, și mercenarii lor din presă, care simt că le fuge pământul de sub picioare și votează tot felul de cheltuieli nesăbuite, doar-doar se vor menține la Putere. Ca să te mai fraierească încăodată ! Cum au mai făcut-o de vreo 17 ori până acum ?

Deșteaptă-te, române ! Au trecut 75 de ani de când te tot duc cu zăhărelul așa-zișii tovarăși ! Nu te-ai săturat de gogoșile lor ? Mergi la vot și schimbă primarii cu apucături de prim secretar de partid PMR / PCR / FSN !

Atenție ce consilieri votezi ! 

În ei stă adevărata putere locală ! Alegeți oameni gospodari, nu gargaragii tip „javra națională” !

Doar așa putem restarta România pentru a o aduce în rândul lumii ! Fiecare vot contează !

N.B. Am văzut în campania asta electorală doar poze ale candidaților narcisiști, dar să posteze măcar primele trei proiecte s-au ferit ca dracul de tămâie ! La dezbaterile electorale doar bârfe generale, fără a se atinge vreo clipă de problemele concrete ale localității pentru care candidează.

S-auzim numai de bine, că de rău m-am tot săturat !  


 

Sergiu Găbureac 

   https://www.facebook.com/sergiu.gabureac.3 

   http://blogulluigabu.blogspot.ro/

   gsm_as@yahoo.com

   Tel.  0771 631.065 

 

    Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu