GOGORIȚELE DE
SĂPTĂMÂNA ASTA
Baronul Darius von Münchhausen a ieșit la rampă anunțând
că va urma o dezvoltare extrem de accelerată a țării.
Lume, lume ! Pensiile se vor dubla, gazele se
vor ieftini cu 20%, se vor construi 3 autostrăzi, vom avea canal
Dunăre-București și o stațiune de schi în Făgăraș cu 160 km de pârtii.
Știați că economia României a crescut cu 24%
? Am depășit astfel Grecia, anul acesta vom depăși Cehia și Portugalia. În 2020
vom depăși Finlanda și vom ajunge pe locul 12, acum fiind pe locul 16.
Dublarea pensiilor ! În euro. Punctul de
pensie va fi în 2019 – 1.265 de lei și în 2020 – 1.775 lei. Reamintesc, de la 1
iulie a.c. punctul de pensie este 1.100 lei. Cum se vor dubla pensile tot nu
înțeleg !?! Chiar și în lei ! Că tot avem o inflație de primul loc din Europa.
Gazele se vor ieftini cu 20%. Numai anul
acesta gazele s-au scumpit de două ori, urmând o nouă scumpire, de 5,83%, de la
1 august a.c. Se merge pe modelul unor magazine, care scumpesc cu o lună
înainte, pe șest, produsele cu 50% și, apoi, anunță cu surle și trâmbițe mari
reduceri ! Orlando și Darius riscă, prin fixarea unui preț conform
mercurialului de pe timpul ciuruitului, să fie groparii producţiei de gaze
româneşti şi ai securităţii energetice a României.
Vreți să mai discutăm și despre
basmele cu autostrăzi sau canalul Dunăre-București ? Poate le realizează cu
protestatarii de prin piețele patriei !?!
Ce mai tare gogoriță e cea cu creșterea
economiei României. O fi adunat omul ca Vasilica. Citez: „Economia României a crescut cu 24%.
Am depășit Grecia, anul acesta vom depăși Cehia și Portugalia. În 2020 vom
depăși Finlanda și vom ajunge pe locul 12, acum suntem pe locul 16. În 2016,
veniturile românilor erau de 50 de miliarde de euro, noi vrem să ajungem la 75
de miliarde de euro. Acum suntem la 62 de miliarde. De când a venit coaliția
PSD-ALDE la guvernare au venit peste 12 miliarde de euro și vor mai veni 13
miliarde.”
Păi,
dacă au intrat atâtea miliarde în buzunarele românilor, de ce trăiesc țugulanii
mai prost ca înainte ? Unde-s banii ? Asta am vrea să știm și noi. De ce investițiile, generatoare de locuri de muncă și
bunăstare, sunt la pământ ?
De ce … ? De ce … ? De ce ... ?
Scandalul
săptămânii au fost legat de teama adoptării a două ordonanțe de urgență de guvernul Vasilica-Veorica. Ce comunică baronul de Slatina: „ Amnistia fiscală este prevăzută în
programul de guvernare. /…/ Trebuie să existe o dezbatere și, când se ia
decizia, să se facă, să nu se mai discute așa mult. Dezbaterea ar trebui să se
facă cu ușile închise.” Să fie dezbatere, dar cu ușile
închise ! Curat murdar, coane Darius !
De acord, amnistia fiscală este prevăzută în programul de guvernare, dar
nu pentru grangurii Statului și ai PSD, ci pentru întreprinderile mici și
mijlocii. Ori, un singur exemplu este edificator. Primarul Sectorului 3 București,
Robert Negoiță, este cel mai mare datornic la stat, cu numai 238.366.695 de lei.
O bagatelă de 50 de milioane de euro. Să fie ăsta un mic întreprinzător ?
O
amnistie fiscală de 98 miliarde de lei este jaf curat la drumul mare. Oare ce o
fi fumat baronul ?
Toate acestea nu sunt deloc glume, ci fac
parte din declarațiile făcute de condamnatul de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani pentru trafic de
influenţă, 6 ani pentru spălare de bani, 2 ani pentru efectuarea de operaţiuni
financiare incompatibile cu funcţia. Pedepsele contopite duc la o condamnare finală
de 8 ani. Totodată, se confiscă, de la colecționarul de tablouri, suma de 6,2
milioane lei. Decizia nu este definitivă ! S-ar putea ca onorabilului, în ciuda
usturoiului îngurgitat, să nu-i
mai miroase deloc cavitatea bucală în urma adoptării noilor coduri din Justiție.
Cât
despre amnistia penalilor, aici ținta a fost decelată. Dragnea și câțiva din
grupul său infracțional. Deocamdată, ei sunt infractori ! De aceea se vorbește de grupul infracțional aflat la Putere. Până când o să-i spele apa,
stoarsă din noile conduri ale Justiției, mai e ceva vreme, deși Sf, Ilie toarnă zilnic miliarde de tone de apă. De ploaie.
Cea
mai atrăgătoare promisiune a minunatului băsnuitor, iubitor de artă plastică, pare a fi
stațiunea de schi din Făgăraș cu 160 de km de pârtii. Dar, mai întâi, evident, trebuie
amnistiați hoții. Ca să aibă cine să se dea pe derdeluș !?! Deocamdată,
vremea nemernicilor continuă !
ULTIMA ORĂ !
Iar
ne facem de râsul lumii ! Având în vedere dezinformările cotidiene pe care le
practică mass media, Radio Europa Liberă a anunțat că-și va
relansa programele de știri în România și Bulgaria. Oficiali guvernamentali,
reprezentanți ai societății civile și jurnaliști din ambele țări și-au exprimat
îngrijorarea că dezinformarea, corupția și diviziunea socială le subminează
sistemele politice. Începând din decembrie 2018, celebrul post de radio va
oferi rapoarte și analize multimedia în limba bulgară și română și va colabora
cu mass-media locală pentru a
amplifica proiectele existente care promovează răspunderea publică și dezvăluie
știrile false.
*
Trump,
acest becalian la nivel planetar, a reușit într-o săptămână să dea peste cap
toată munca diplomaților de-a lungul deceniilor postbelice.
Am intrat într-o perioadă de maximă instabilitate planetară. Să fie Trump acel 666 ? Vor reuși autoritățile americane să pună punct modului comportamental incoerent prezidențial !?!
Am intrat într-o perioadă de maximă instabilitate planetară. Să fie Trump acel 666 ? Vor reuși autoritățile americane să pună punct modului comportamental incoerent prezidențial !?!
*
Președintele
Iohannis este tot mai izolat de către grupul infracțional aflat la Putere în
România, fiind silit să joace constituțional, în detrimentul interesului general
al românilor și al României. Derapajele se țin lanț și nu ar fi exclus să
asistăm la mari bulversări pe scena politică spre sfârșitul acestui an.
Toate bune ?
Sergiu Găbureac
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu