Tableta sf de
weekendul ăsta. Sezonul V
Avertisment ! Tableta
poate crea disconfort accentuat !
EU PE CINE VOTEZ ?!?
Ultima
dispută, care preocupă politicienii mari și mici, este axată pe alegerile locale
ce se apropie. Câte tururi sunt necesare pentru alegerea primarilor !?!
Legea,
votată pe timpuri pedeliste, pare favorabilă, acum, pesediștilor !
Statistic
PSD are vreo 2.000 de primari, majoritatea în mediul rural, PNL are cca 1.000
cu mulți primari în marile orașe și comunele înstărite. În teorie, actualii
primari și consilierii au cele mai mari șanse să-și conserve posturile câștigate
prin sudoarea pungilor ! În teorie. Realitatea e puțin diferită. De la sat la
oraș. Se știe că la sate se votează pe încrengături de neamuri.
În mai
toate comunele patriei, multe formate, postdecembrist, dintr-un singur sat la dorința personală a unui mahăr, există trei-patru familii dominante. Acolo jocurile nu se
fac pe bază de doctrină politică, cum clamează unii, ci de nemurism. Cu rare
excepții, pot să se țină aici și zece tururi de scrutin ! Pe când la oraș e altceva.
Cu cât urbea e mai mare, cu atât părerile sunt mai împărțite, oamenii mai educați și bine informați, iar cele două
tururi de scrutin fac cu adevărat diferența.
Problema
ar fi mult ușurată dacă votul ar fi obligatoriu. Nu s-ar mai pune problema ilegitimității
celui ales, doar de câteva zeci / sute de votanți. În ciuda criteriilor de integritate
adoptate de marile partide PSD și PNL se anunță un boicot general al alegerilor. Dacă vor candida dlmațieni ! Dar să nu mă
grăbesc cu predicțiile. Să vedem, mai întâi, minunea reformării partidelor și
a promisiunilor electorale.
Mai e un
aspect în mediul rural. E suficient ca primarului să nu i se satisfacă o anumită
cerere că și valsează la alt partid la următoarele alegeri. Și atunci adio !
Toți alegătorii săi devin brusc de altă culoare politică, fără a-și pune vreo
clipă problema moralității gestului. Am trait o tristă experiență, în acest
sens, chiar la nivel național. Când un întreg partid a trecut de la Stânga la
Dreapta peste noapte ! Doar pentru că așa a vrut liderul ! Că lucrurile s-au
terminat cu un eșec răsunător pentru țară e o altă poveste. Șeful și-a făcut
poftele, partidul și țara pot să piară !
În comune
aproape că nu contează dacă primarul e slab gospodar sau necinstit / hoț ! Alegătorii
/ rudele știu bine că le pică și lor ceva, fie în calitate de falși asistați
social (sic!), fie prin multele găinării locale. A devenit un titlu de mândrie „al nostru e mai hoț, decât primarul din
comuna vecină” ! Aici s-a ajuns în România prin preluarea exemplului
aleșilor de „sus”. Baronii !...
La nivelul
comunei rurale românești „jocul politic” a ajuns la o imoralitate de
neînchipuit. În majoritatea cazurilor, oamenii locali de influență sunt
cumpărați. La bucată. Racolarea se face la vedere fără nicio jenă . Ultima încercare de acordarea unor
privilegii aleșilor locali dovedește până unde s-a mers cu coruperea
convingerilor politice. La fel ca la parlamentari. Nu se pune problema dacă a
făcut ceva sau nu în timpul mandatelor. Toți în aceeași oală. Totul e să fi dormit prin Parlament și sume
incredibile, pentru nivelul general de existență, le vor intra lunar. Pe card.
O ultimă
problemă este discriminarea localităților pe criterii politice. Este primarul
din partidul care conduce județul, primăria primește finanțare la proiectele de
interes public (canalizare, apă curentă, gaze, asfalt, iluminat ș.a.) sau
aberante (vezi terenurile în pantă, școli fără elevi, parcuri prin mlaștini
etc. etc.). E primarul din alt partid, oricât de gospodar și plin de imaginație
ar fi, nu primește decât firimituri de subzistență !
La țară, dragii
mei, celebra replică „- Eu cu cine votez !” nu e valabilă politic, iar „- Pe
cine votez ?” nu contează, rubedenie de-a noastră să fie !
P.S. 5
iunie. Și de astă dată alegerile locale sunt tot în Duminica Orbului !
N.B. În Moldova de Est situația rămâne așa cum am scris săptămâna trecută:
- Unire ?!? Cu șini, fa ?
- Cum cu cine, cu România.
- Da, diși nu cu Rusia ?
- Am spus Unire, nu anexare, fă !!!!!
De fapt, reunire ! Să fie ăia mai hoți decât cei din țara mama ?
N.B. În Moldova de Est situația rămâne așa cum am scris săptămâna trecută:
- Unire ?!? Cu șini, fa ?
- Cum cu cine, cu România.
- Da, diși nu cu Rusia ?
- Am spus Unire, nu anexare, fă !!!!!
De fapt, reunire ! Să fie ăia mai hoți decât cei din țara mama ?
Toate bune,
Sergiu Găbureac
Sergiu Găbureac
gsm_as@yahoo.com, Tel.0731 936.615
Bucureşti - 39
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu