FIII și NEPOȚII
„Bine, domnule, nu pot să nu-ți dau dreptate
în mare parte ! Îi tot dai cu Sistemul Cripto-Mafiot din România. Cu Iliescu
sunt lămurit și eu. E produs 100% moscovit. E și normal să servească cauza. Dar
ceilalți ?”
Sincer
să fiu și eu m-am întrebat, deseori, cum a fost posibilă constituirea unor asemenea
rețele uriașe de tip mafiot ? Cum a putut fi devalizată România în toți acești
ani ? Cum nimeni dintre parlamentari nu a ieșit, „cu pieptul dezgolit”, să
devoaleze hoțiile săvârșite sub nasul lor urmat de „masele populare” ? Cum mass
media, declarativ de atitudine, nu a disecat nonstop nașterea Sistemului ce
conduce de 25 de ani România ? Aparent democratic !
Răspunsuri
de suprafață s-au dat cu sutele. Legende circulă cu miile. Nici nu ar trebui să
mai scriu despre acest subiect. Și, totuși, sunt cetățeni care nu cunosc
țesătura de interese a celor care sug țara la greu, clamând „interesul
general”. Unii analiști avansează ipoteza că de fapt suntem o țară de hoți ! De
aceea nimeni nu iese prin piețe, nimeni nu protestează ! Așa să fie ?
Să o
luăm metodic. Ce s-a întâmplat cu Securitatea regimului totalitar ? Teoretic a
fost scoasă din toate structurile autorităților locale și naționale. Teoretic !
Ce s-a întâmplat cu linia I a regimului totalitar ? Teoretic, a fost pusă pe
linie moartă. De Armată nu zic nimic pentru că ea a fost păcălita Sistemului. I
s-a pus în spate multe din nereușitele Contrarevoluției (sic!) române, deși
autorii morali au fost alții.
Să
nu credeți că toți cei scoși din circuitul „democratic” se zbat în sărăcia
celor peste 60% din populația României ! Nu, ei au pensii îndestulătoare și afaceri
prospere. Cum a fost posibil ? Nimeni nu se întreabă !
Să
luăm două nume care au făcut carieră în perioada postdecembristă.
Petre Roman. Tatăl, Valter, general-maior. „După ce Republica Spaniolă a fost înfrântă
în 1939, Valter Roman s-a refugiat in Franța, apoi s-a reîntors în URSS. Acolo
a condus, pentru o perioadă, departamentul emisiunilor în limba română la Radio
Moscova, unde i-a avut în subordine pe
Ana Pauker, Leonte Răutu și Iosif Chișinevschi. În timp ce Ana Pauker s-a
reîntors în România îmbrăcată în uniforma sovietică, Valter Roman s-a reîntors
pe un tanc sovietic, ca locotenent-colonel în cadrul Divizia Horia, Cloșca și
Crișan, constituită din prizonieri de război români aflați în URSS, care au
ales să treacă de partea inamicului (crimă de înaltă trădare pe timp de război)
sub comanda generalului Mihail Lascăr. A fost decorat în 1945 în Uniunea Sovietică
cu ordinul Steaua roșie. În același an, sub ocupație sovietică și sub noul
regim dominat de comuniști, a fost în gradul de general-maior în armata română.
Un an mai târziu, în 1946, Valter
Roman a fost numit șef al Direcției de Educație, Cultură și Propagandă a
Armatei, iar între 1947-1951 ocupă postul de șef al Direcției Superioare
Politice a Armatei. În 1951 devine membru al CC al PCR și ministru al Poștelor
și Telecomunicațiilor (până în ianuarie 1953, când a fost înlăturat funcții
odată cu îndepărtarea grupului Luca-Pauker-Georgescu). Din 1954 până la moarte,
1983, a fost director al Editurii Politice, susținând că ar fi fost marginalizat
de regim.” (apud
surse de încredere)
E de
prisos să dezvoltăm ce rol important a avut Petre Roman în perioada
postdecembristă, acum scos de Sistem pe linie moartă.
Adrian Năstase. Tatăl, Marin, „a fost ofițer în Armata Regală a României,
scos din armată după instaurarea regimului comunist în România. Înscris în
Partidul Comunist Român, Marin Năstase a devenit student la Politehnica din
București, iar ulterior absolvirii facultății și-a susținut doctoratul în
disciplina fizicii izotopilor radioactivi. În anii 1970 Marin Năstase a devenit
director în Ministerul Învățământului. Din căsătoria lui Marin Năstase cu Elena
Dragomirescu au rezultat doi copii, Adrian
și Dana. Cei doi au copilărit în Colentina, după care întreaga familie s-a
mutat în Cartierul Primăverii, recunoscut drept cartierul elitei comuniste de
la acea vreme.” „În 1994, prin Ordinul nr. 235 dr. ing. Marin Năstase este
avansat la gradul de colonel (r).”
(apud surse de încredere)
Cum a evoluat politic Adrian Năstase se știe. Alături sau
împreună cu: Nicolae Văcăroiu, Sergiu Nicolaescu, Călin Popescu-Tăriceanu, Theodor
Stolojan, Viorel Hrebenciuc, Mircea Geoană, Vadim Tudor, Sorin Oprescu, Mădălin
Voicu, Monica Macovei, Valeriu Stoica, Attila Verestoy, Adrian Păunescu, George
Becali, Traian Băsescu, Dan Voiculescu, Gabriel Oprea, Adrian Videanu, George
Copos, Marean Vanghelie ... ca să-i nominalizez pe cei mai vizibili. De mulți boborul
a și uitat fiind retrași prin diferite cotloane bine retribuite.
Toți
cu părinți de bază în sistemul totalitar (cadre de partid, securiști, armată,
turnători, specialiști, șmenari, complici ai regimului ceaușist etc.).
Câțiva
revoluționari de la Timișoara au sesizat pericolul, imediat după
Contrarevoluția din 22 Decembrie 1989, ora 18,30, prin care s-a confiscat, de
fapt, Revoluția Română. Celebrul punct 8
al Proclamației a fost mult vehiculat în acești ani. Prin ignorarea lui, drumul
spre democrație a fost deturnat pe așa zisa cale „a treia” a democrației de către
Ion Iliescu și contrarevoluționarii lui.
S-a construit o democrație cu
tinerii fii și fiice, nepoți și nepoate de nădejde ale conducătorilor PCR și a structurilor
coercitive.
Metoda
clasică „Dosarul alb / dosarul negru” a funcționat și după 22 decembrie 1989 cu
aceeași eficiență antedecembristă. Au fost puși în funcții de decizie oameni slab
pregătiți profesional, pătați, șantajabili, imorali asupra cărora s-a pus
presiune în elaborarea de legi, luarea de decizii care au favorizat furturile,
dându-le, de multe ori, aparența de legalitate.
Mass
media a fost cumpărată / creată la pachet (ziar+post radio+post tv), astefl
încât liniile de manipulare în masă funcționează nonstop.
Cvasitotalitatea
„câinilor de pază ai democrației” latră / schelălăie doar pentru anumiți
stâpâni !
Astfel,
s-a ajuns să avem un premier unicat, cu zeci de abateri de la lege și morală,
miniștri, care mai de care mai incompetent; să avem cel mai penal Parlament din
lume, cu aproape o treime de urmăriți de procurori pentru tot felul de fapte cu
iz penal, unele de-a dreptul găinării de Ferentari. În patru cuvinte, o
adevărată contraperformanță politică ! Nu mai pun lumină pe rețele locale de
tip mafiot fără număr, unele uluind opinia publică cu afaceri necurate de sute
de milioane de euro.
În astfel de condiții, nu te mai miri de ce
s-a întâmplat în cei 25 de ani !
P.S.
Concluzia celor de la BERD: Iliescu și comuniștii lui au distrus România are
acoperire deplină. Și ăia încă nu știu totul ! Sau or fi știind mai multe decât
știm noi, boborul ?!
gsm_as@yahoo.com, Tel.0731 936.615
Bucureşti - 39
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu