SUNT
PRINCIPALUL VINOVAT !
Mi-a fost dat să aud vorbele din gura unui
politican al vremurilor noastre. E drept din categoria plevușcă, dar nu mai
contează. Se vede că cele câteva luni la Beciul
Domnesc i-a înmuiat mult din aroganța și infatuarea. Sper ca aerul de munte
să-i nu-i revigoreze noncalitățile anterioare !
În Săptămâna Luminată, 255 de șparlamentari ai României se tot gândesc cum să ne mai prostească
odată, asigurându-și o pensie „specială” din statul degeaba pe bani publici. Fără
să fi contribuit măcar la plata asigurărilor sociale ! Pe lângă cea de toate
zilele !?!... Șparlamentarii, tot șparlamentari ! Fac ei ce fac, și tot
mai șparlesc ceva de la boborul
idiotizat de atâtea mesaje contradictorii. Mai că aș fi de acord, dar numai
pentru cei care au făcut o lege importantă de la cap la coadă. 100 de lei = o
lege. Arhisuficient !
Altfel, pentru cei care au dormit (pi buni !), ani
de zile în fotolii, niciun ban ! Din contra, i-aș pune să plătească câte o sută
de lei/lună de fiecare mandat. Pentru dezastrul pe care l-au produs în țară. Pe
niciunul nu l-am auzit, însă, să spună „Sunt principalul vinovat !”
Aflu, pe surse, ce au mai făcut șmenatorii cu prilejul aniversării a 150
de ani de la înființarea Senatului. Au cheltuit peste 40.000 de euro pe suveniruri,
magneţi, pungi şi pixuri fără număr. Pe semnătura manechinului propulsat mafiotic
pe cea de-a doua funcție în stat. Mai nou dă și lecții de moralitate între două
ilegalități !...
Am auzit o cugetare. Citez aproximativ: „Cu
crocodilii e simplu ! Ei încearcă să te ucidă și să te mănânce. Cu șparlamentarii e mai complicat. Ei, mai
întâi, se împrietenesc cu tine !” De aceea nici nu se grăbesc cu noua lege
electorală.
Interesant ! Tătucul Lukaşenko
a adoptat legea „paraziţilor sociali" în Belarus !
Cobor pe filieră și constat că nici la guvern nu a
existat vreun ministru, care să declare că e principalul vinovat în dosarul
întocmit de organele specializate.
Doar finanțistul din urmă s-a comportat ceva mai
demn. Fără mir, miruiri, rugăciuni în grup organizat, șovăieli și lacrimi de
telenovelă. Și-a luat pinacoteca în spinare și s-a prezentat la DNA. Nu ca aia,
ce vroia foen !
Curtea de Conturi a ajuns un fel de bunică !
Constată tot felul de potlogării de ordinul miliardelor de euro, dar nimeni nu
o ia în seamă ! Între timp, Guvernul României legiferează bacșișul. Pe când legalizarea
comisionului și a șpăgii ?
Cobor la cea mai coruptă instituție a României. A președintelui
de consiliu județean. Jnapanii jnapanilor ! S-a depășit jumătatea totalului în
privința celor corupți până în măduva oaselor. Vă dați ce rețea mafiotă colcăie
pe dedesubt ! Ești uluit cum și-au dosit șpăgile ! În bani sau în natură. De
fapt, finanțistul, aici și-a făcut milioanele. Și operele de artă !
„Șeful” județului Iași, vizat de DNA privind fapte
de corupție, declară că nu se simte
responsabil, motivând că nu știe ce firme sunt declarate câstigătoare. Păi, însuși
faptul că nu știe ce firme îi vor aplica proiectele e motiv de a-și da demisia.
Au avut de unde învăța primarii ! Altă instituție
publică. Poate cea mai importantă. Întrecerea socialist-coruptă între județe
clasează Bacăul și Maramureșul pe primele locuri. Vezi: http://romaniacurata.ro/harta-coruptiei/?
Bucureștiul iese din calcul, deoarece nu are
adversar cu 887 de condamnați.
La categoria consilieri locali-găinari, câtă frunză
și iarbă, sunt tot mai mulți încolonați spre cercetări penale. Cu excepția
celui menționat, niciun alt primar sau consilier nu și-a asumat
responsabilitatea dezastrului produs prin comunitățile pe care le-au „administrat”.
Nici cei cu parcuri fără rost, nici cei cu terenuri de fotbal în pantă, telegondole
fără eficiență economică, nici cei cu parodii de piscine, săli de sport, școli,
bani irosiți pe paraghelii ...
Din contra, mai toți se jură că nu fură ...
În final, ajung, la noi. Alegătorii. Pe câți i-ați
auzit: „Sunt vinovat pentru cele întâmplate în ultimii 25 de ani ! Am votat ca
un / ca o ... !” ?
Pilula destresantă
Un nebun a stropit niște bani cu
otravă și i-a donat unui azil dintr-un mare oraș.
Au murit 3 deputați, 2 senatori, primarul și secretara sa. Nici un bătrân nu a avut de suferit !
Au murit 3 deputați, 2 senatori, primarul și secretara sa. Nici un bătrân nu a avut de suferit !
Toate bune,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu