Wikipedia

Rezultatele căutării

vineri, 31 ianuarie 2014

Două într-una !






Tableta sf comunistă

NINGE, IARĂ, PESTE ŢARĂ !

Anul acesta iarna ce adevărată s-a lăsat mult aşteptată. Abia după aniversarea, în toată ţara a Unirii Principatelor, norii au aşternut veşmânt bogat peste semănăturile de toamnă şi ogoarele arate, pregătite de harnicii ţărani pentru campania de primăvară.
Tovarăşii meteorologii şi-au dovedit din plin profesionalismul, anunţând din vreme marile zăpezi ce urmau să cadă. Televiziunile au prezentat prognozele meteo cu calm, încurajând şi sfătuind populaţia ce trebuie să facă în astfel de situaţii.
Întregul popor al patriei s-a pregătit din timp pentru zilele de viscol. Şi-au făcut din timp provizii de alimente şi lemne. Au fost curăţate coşurile pentru prevenirea incendiilor. Au asigurat animalelor apa şi toate cele necesare pentru a trece cu bine viscolul şi gerurile iernii.
Constatăm cu bucurie, că aproape toți  concetăţenii automobilişti au renunţat la a se mai deplasa cu maşinile pentru a nu încurca deszăpezirea drumurilor, alegând mersul pe jos, atât de sănătos, sau folosind mijloacele de transport în comun. Ca în fiecare an, la astfel de prognoze, primarii au luat măsuri pentru internarea bolnavilor cu probleme grave şi a gravidelor aflate în apropierea aducerii unei noi vieţi pe lume.
Guvernul a constituit comandamentul de iarnă, şi a intervenit, aşa cum este firesc, după viscol, la deszăpezirea autostrăzilor şi a drumurilor naţionale, ajutând, acolo unde a fost cazul, autorităţile locale pentru asigurarea circulaţiei pe arterele judeţene şi comunale.
Cele mai multe autorităţi locale au achiziţionat noi utililaje de deszăpezire din fonduri europene pe baza proiectelor depuse din timp. Lizierele plantate cu ani în urmă au protejat sate întregi de vitregiile viscolului. Și sutele de kilometri de parazăpezi montate corect de CNADR și-au dovedit eficiența.
Exemplul dat de locuitorii unei străzi din municipiul Focașani de a se autogospodări prin achiziţionarea, în comun, a unui miniutilaj de deszăpezire a trotuarelor şi a străzilor secundare a fost preluat în toată țara, uşurând, în tot mai multe locuri, reluarea în timp scurt a activităţii normale pentru această perioadă.
Noul tip de autofreză construită de Armata Română este deja funcţională în judeţul Buzău. La douăzecişipatru de ore de la încetarea viscolului, aproape toate drumurile au fost redate circulaţie (mai puțin 28 de drumuri comunale), iar trenurile au reintrat în graficele stabilite. 
Prin intervenţia hotărâtă a tovarăşilor de la SMURD, a jandarmilor, a militarilor şi a localnicilor, în urma apelurilor la 112, coordonaţi eficient de Departamentul de Intervenţii în Situaţii de Urgenţe (DISU), recent înfiinţat, comandamentele judeţene şi cele locale, cele câteva zeci de situaţii critice au fost rezolvate operativ pe perioada timpului nefavorabil (salvarea de vieţi omeneşti, ruperi de stâlpi, cabluri electrice, copaci …).
Pentru protecţia elevilor, şcolile au fost închise în unele localităţi, funcţie de gravitatea fenomenelor meteorologice. Activitatea unităţilor industriale, comerciale şi a celorlalte instituţii  s-a derulat fără perturbări importante.
Pentru viscolul următor (se ştie că sunt cel puţin două-trei viscole în acest anotimp), românii vor fi mult mai bine pregătiţi.
Să ne bucurăm de iarna cea bogată, care va asigura noi recolte bogate !


Tableta sf capitalistă. De Dâmboviţa.

HAOS ÎN ROMÂNIA !

Din nou, iarna a luat pe nepregătite autorităţile ! Cataclismul meteo, abătut peste România a dus la un haos general. 3 autostrăzi şi 32 de drumuri naţionale, închise. 234 de trenuri anulate ! Viscolul acoperă casele ! România sub nîmeți ! Nimeni nu intervine ! Autorităţilor puţin le pasă ! Ger polar în noaptea asta ! Temperatura scade înfricoşător ! Alertă ! Alertă ! Alertă ! Iar bietul ger abia e la limita de jos. Şi dăi, şi dăi …
La tembelviziuni nicio ştire pozitivă ! Tonifiantă, care să ridice moralul populaţiei. Parcă am fi un popor legumă, care aşteaptă tot timpul de pomană. Până şi autorităţile judeţene şi locale au ajuns să se plângă ca babele. Babe ! Subprefectul de Brăila: "De jumătate de zi, ne străduim să-l scoatem pe domnul prefect din zăpadă" ! La Gemenele.
Avem aceleași costuri (reale) la deszăpeziri ca şi în SUA. Dacă nu cumva chiar mai mici ! Numai că, în România, diferența de la 573 euro/km până la 5-6.000 de euro/km intră în buzunarele băieților deștepți și în faimoasele pușculițe de partid. 
Până când ?
Munca în zadar e la ordinea zilei. Dezăpeziri pe viscol. 100 de milioane de euro, spulberate în vânt ! Mă întreb. Cine naiba i-o fi pus să candideze, să accepte posturi de decizie, dacă nu sunt oameni, gospodari de nădejde ? Ce fel de mesaje transmit ei cetăţenilor ? Rău am ajuns !
Nimeni nu iese să-şi cureţe trotuarul din faţa casei ! Unde sunt iniţiativele private ? Unde e solidaritatea comunităţii în cazurile extreme ? Se aşteaptă totul de la autorităţi. Unde-i poporul ? Parcă am fi o ţară de cretini ? "În fiecare seară, la ora 19.00, ne vom aduna, în scară, la parter, lângă calorifere, pentru a ne ruga la Dumnezeu să nu mai fie zăpadă pe străzile adiacente blocului" îndeamnă un administrator de bloc dâmbovițean. Să nu fi auzit cre(ş)tinul de existenţa lopeţii ? Nebunie ! La Craiova s-au dat instrucțiunile pentru codul de ... caniculă ! Dacă era la Caracal, mai că înțelegeam !
Automobiliştii rămași în plin viscol pe drumurile naţionale sunt nemulţumiți că nimeni nu  s-a gândit să le aducă ceva de mâncare şi un ceai cald ! Niciun reporter nu îi întreabă, însă, ce caută cretinii acolo, când li s-a spus clar că nu au ce căuta pe drumuri pe o asemenea vreme ! O femeie gravidă a născut în tren cu naşul pe post de moaşă ! Ei, dacă murea era ştire adevărată ! Cool ! Aşa, însă, nimic de stors ! Mediatic. Telenovelistic și isteric.
Iată şi o ştire de știre ! Demisul și-a trimis cei 8 kamikaze prezidențiali într-o misiune sinucigașă. Cu Funebriu în frunte vor salva clanul ? O ultimă încercare a pușcăriabilului de a-și salva pielea. După PNL și PDL udreniana sare în noua  barcă Mișcarea Inertă Populară ! Va rupe PDL-ul sau o va lua în barbă ca și șobolanul Chiliman, când a încercat ruperea PNL-ului ?  Urmează cod roșu pe scena politică românească ! Să vedem dacă boborul va pune botul la noua șmecherie. Tipic băsesciană.
Ne întâlnim săptămâna viitoare pe alt viscol, când tembelviziunile vor urla, iară, că nu-s organele la deszăpezire !
Atenţie ! Aveți o șansă uriașă să apăreți la televizor ! Nu o ratați ! Varianta a. Vă urcați în mașină și o proptiți în primul troian ! Eventual de-a curmezișul drumului. Apoi, vă plângeţi din toate poziţiile ! Varianta b. O scoateți pe mama soacră la marginea șoselei naționale. Sloi ! Efect garantat ! Vă erijați în salvatorul bătrânei ! Cu o pâine și o apă minerală. Imediat vor sări profesioniștii tembelviziunilor. Eroul zilei !?! Bla-bla-bla ... Ce ziceţi ?
Stați în case, oameni buni, cât timp e vijgărae ! Nu vă mai jucați cu natura ! Că o luați în barbă, cheltuind, aiurea, energie şi banul public. Nu vă mai luați după toți tâmpiții, care ies pe viscol și se plâng că nu a venit prim-pisicul să-i salveze. Fiindcă joacă baschet !
Ce ați vrea să facă ? Să dea indicații prețioase ? Jurnaliștii apocaliptici ar trebui amendați. Pentru panicarea populației. Sună comunist, nu ? Românii nu au voie la imagini tonifiante ? Au interzis la ştiri pozitive ?
Mai avem două zile de exprimare liberă ! Politicienii, cu mici excepții, vor să ne închidă gura. Ce-ar mai jubila podoabele nației, ajunse unde n-au visat neam de neamul lor !
Zic să înconjurăm țara cu sârmă ghimpată și să punem de o închisoare de maximă siguranță ? Ciocu' mic, ciumpalacilor !

Ultima oră !

Dramă în multe zone rurale înzăpezite ! Ca să ajungă acasă, de la crâșmă, mulţi săteni au trebuit să deszăpezească şapte cărări !





Toate bune !?!




Sergiu Gābureac
gsm_as@yahoo.com; gsm.ass007@gmail.com,
Tel.0731 936.615 - 0752 975.130
Bucureşti - 39
Informatia, o problemă ?
O rezolvăm împreună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu