CINCI ÎNTR-UNUL (II) 2. CAPRI. 3. POMPEI

Cinci într-unul ! (2)

(file de jurnal paranormal)

2. CAPRI

Uriaşul feribot cu toate utilităţile moderne ne lasă, după fix 40 de minunte, în micuţul port, Marina Grande, pe malul celebrei insule. Intrăm în vârtejul cunoscut al circuitului turistic, deşi eram, ca de obicei, incognito. Portul Napoli este inclus în traseul marilor croaziere. Mediteraneene sau planetare. Adevărate oraşe-plutitoare vin şi pleacă cu fastul de rigoare.

Ne-am obişnuit, însă, cu locurile invadate de turişti. Unde vezi o coadă fremătând te postezi la ea. Metehne comuniste !?!

În ciuda mărimii, suntem preluaţi în mai puţin de 10 minute de vagonetele funicularului şi depuşi în partea de sus a insulei, la Anacapri. Capra Anei !

Nu prea mai sunt caprine, dar asta e o altă poveste. Antică. De pe timpul lui Octavian Augustus, care a preluat insula dând la schimb o alta mult vizitată în zilele noastre. Ischia. Troc curat fără intermediar, care să-ţi ia tot felul de comisoane ! De atunci, snobismul se simte aici la el acasă, ajungându-se la o aglomeraţie, ce pare că nu lasă insula să mai respire.

Masonii, cei mai snobi dintre snobi, şi-au pus toate insemnele la vedere. Ştiam că e organizaţia cea mai, cea mai secretă din univers ?! Se pare că ăştia, de suprafaţă, sunt varianta second hand ?  

După două ture prin centru, o luăm de capul nostru pe aleile înguste, superîngrijite, ce tot urcă. Circulăm până ne facem plinul de belvedere, vile şic îngrămădite una în alta, tarabe şi micromagazine cu oferte comerciale unicat. O scoică, un melc de mare, lămâi preparate în fel şi chip, o amforă, un inel …

Înţeleg că insula a fost îndrăgită de Axel Munthe cel cu scriitura autobiografică Cartea de la San Michele, vila sa  devenind punct de reper. Marele romancier Thomas Mann şi-a cheltuit, în insulă, o parte a sumei ce a însoţit premiul Nobel. Luat pe merit şi nu pe criterii politice, ca în ultimele decenii. Petrece, aici, zile bune şi industriaşul Friedrick Alfred Krupp, creatorul obuzierului de mare eficienţă Big Bertha. A făcut investiţii serioase în zonă. Peştera şi Via Krupp demonstrând, dacă mai era nevoie, rigurozitatea şi fiabilitatea tehnicii germane. Până şi fondatorul realismului socialist, Maxim Gorki a trăit ani buni pe insulă, până când marele Stalin i-a purtat sicriul pe umăr.

Căldura toridă din pieţuca San Nicolo, ne îndeamnă spre malul-port. Refuzăm tentaţia coborârii celor 784 de trepte, întrucât media anuală a lunii era uşor depăşită. Cu vreo zece grade. Celsius.

Noroc cu berea rece, tip Berlin, große, große, care mă aduce la o stare cât de cât normală. Pe a doua o sirotez privind calm la forfota vaselor, de toate mărimile, care aduceau, pe drumul fără pulbere, noi avizi consumatori de privelişti şi senzaţii unice. Câţiva cu maşinile proprii, deşi insula nu are o lungime mai mare de 7 km pe o lăţime de trei.

Nici nu ai unde să întorci, dar becalieni sunt peste tot !

Nenorocirea vine la final, la plată, când suntem întrebaţi de card Capri. Vă daţi seama, dădeam lovitura ! Aveam discount la orice !

Ardeleanca mea lăsase,  acasă, toate cardurile Cora, Profi, Bricostore, Catena, Ikea, Maestro … 

Auzi ! Să nu am card Capri !?! 
 

3. POMPEI

Dimineaţă ! Să nu exagerăm ! Pe la 8, după ştirile dimineţii. Slabe, slăbuţe ! Fără crime oribile, violuri sadice, hoţii de mare rafinament, evaziuni grele, accidente groaznice, incendii devastatoare, boli molipsitoare ne-mai-întâlnite ... Fără Jos Băsescu !?! Între timp al lor îşi dăduse demisia. Om de onoare ! Şi fără apocalipsa meteo de fiecare zi ! Deşi ...

Uşor nedumeriţi, ne pregătim de asaltul Vezuviului şi vizitarea victimei sale Pompei. Una dintre ele. Cea mai mediatizată. La care se adaugă Ercolano, plus satele învecinate.
Plecăm de la Stazione Centrale cu Circumvezuviana, un trenuleţ ce parcă te-ar duce, tranca-tranca, direct spre iad. Vezuviul asistă pasiv, uşor morăcănos, îmbrăcat într-un gri de infern, cum este biltzat de grupurile de asiatici, care ciripesc entuziasmaţi prin toate vagoanele.

Fără grabă, atacăm intrarea. Pompei Scavi. Vulcanul le-a dat romanilor doar 178 de ani de primă existenţă prin zonă. Un timp au uitat holocaustul şi azi poalele ucigaşului adormit sunt repopulate.

Senzorii veghează !

Fusesem avertizat, prin lecturile făcute, că mai toţi locuitorii fuseseră bine conservaţi, mulţi primind transferul la Muzeul Naţional din Napoli. Se lucrează la noi decopertări întucât, se pare, lipsesc o parte din cei peste 20.000, care şi-au găsit atunci tragicul sfârşit. 24 august, zi a anului 79 de la resuscitarea actualului program divin.

Coincidenţă sau nu, erupţia s-a produs la o zi după Vulcanalia, festivalul zeului roman al focului !?

Nu sunt nici fan-ruină, aşa că, într-un ritm alert, străbatem aleile ce produc fior accentuat  prin poveştile depănate de ghizi.

Atenţie ! Luaţi-vă încălţări bune, adecvate drumului de munte. Pavajul e acelaşi de acum 2000 de ani. Ca şi cişmelele cu apă rece.  

Ruinele impresionate ale Bazilicii, locul unde aveau loc judecăţile de tot felul şi schimburile comerciale, se găsesc în apropierea Forumului, centrul vieţii publice, mărginit de numeroase clădiri guvernamentale, religioase sau comerciale. La nord de Bazilică, pe partea vestică a Forumului, se află Templul lui Apollo, cu relicve etrusce, datate 575 î.Hr.

Casa dei Vetti, după numele ultimilor proprietari, este decorată cu picturi mitologice şi scene din viaţa cotidiană a celor din clasa de mijloc.

Intrăm şi în Casa Faunului. Micuţul faun ne întâmpină dansând, bucuros că cineva îi mai dă atenţie.

Aşa, ca amănunt ! Încălzirea camerelor se făcea prin procedeul modern, de ultim răcnet. Acum. Prin pereţi sau pe sub podea.

Fireşte nu lipseşte Teatrul cu 5000 de locuri şi acustică perfectă. Pentru numai 20.000 de locuitori ! Ce educaţie ?!

Nu lipseşte nici bordelul.  Lupanarul.

Antic, antic dar cu fresce porno deasupra intrării în fiecare cameră, care ne arată că mai nimic nu s-a schimbat nici în materie de sex. Paturi foarte mici. Cum, de fapt, erau marea majoritate a romanilor. 150 cm înălţime.

Noroc cu migratorii !

Băile de la Forum, bine conservate, se află aproape de restaurant. Există şi Băi Centrale, iar Băile Stabiene din apropiere, cu decoraţii interesante, sugerează cum funcţionau în acele timpuri. Trecem pe lângă brutăria comunităţii cu mai multe cuptoare de pâine. Oltencele ar fi invidioase când ar vedea ce pâine la megaţest făceau suratele din Pompei !

Inscripţia Cave canum (câine rău) şi mozaicul de la intrare ne avertizează că intrăm într-o vilă de lux Casa del Poeta Tragico de pe Via di Mercurio.  

Undeva, în colţul de est, lângă poarta Sarno se află Amfiteatrul terminat în anul 80 î.Hr. Foarte bine conservat.

Putea găzdui toţi locuitorii Pompeiului, care asistau, cu sufletul la gură, la luptele cu gladiatori sau sporturi şi spectacole ce implicau animale sălbatice. Cei care vroiau să practice, ei înşişi, diverse sporturi mergeau la Palestra, lângă Amfiteatru, dotată şi cu bazin de înot. Măsoară cât un teren de stadion modern (135x104 metri) de trei stele.

Paşii ne duc la Villa dei Misteri, situată în afara oraşului propriu-zis. Aici se producea vinul, băutura preferată a locuitorilor.

Se vorbeşte chiar de un cult pentru Dionis. Cunoscătorii susţin că la Pompei se află cele mai bune cicluri de fresce din Italia, precum şi graffiti antice cu caracter umoristic. S-a găsit şi o frescă cu cele trei graţii. Cam urâţele, dar, fiindcă erau fiicele lui Zeus, trecem cu vederea aspectul. 
Merg pe variante !

   La ieşire, paranormalul ! Cu doar trei ore în urmă am intrat printr-o poartă goală-goluţă ! Acum era o coadă de vreo câteva sute de metri, pe trei rânduri. Iar soarele bătea, flux continuu, din mijlocul bolţii.

De la târgul cu de toate, apă congelată, doar doi euro sticluţa, lămâi, lămâi, lămâi şi alte cele, am cumpărat albumul cu reuşite reconstituiri suprapuse peste ceea ce văzusem cu câteva clipe înainte.

Vizualizarea realităţilor, de acum 2.000 de ani şi de azi, îmi vor spune că am călcat cu adevărat prin acele locuri.

Sunt puţin trist de soarta pompeienilor&Co ! Arunc o privire, plină de reproş, spre vinovatul taciturn. Acum in silenzio stampa !?!

Mâine toate drumurile duc la ...