Wikipedia

Rezultatele căutării

vineri, 10 aprilie 2020

DE LA ANTICIPATE LA ÎNTÂRZIATE !



DE LA ANTICIPATE LA ÎNTÂRZIATE !

Wow ! Wow ! Wow ! Am trăit să-l văd și pe CTP mulțumit de ceva !
Lelea Safta a apreciat mai de fiecare dată mesajele președintelui, pe care unii nu au avut cum să le înțeleagă din cauza subdezvoltării neuronului, ușor de manipulat ! Alții le-au înțeles când era prea târziu !
Nu sunt incluși aici mercenarii din mass media și răuvoitorii ancorați de ciolanele politice, aducătoare de carne macră în conturi negre sau albe. Ei le-au înțeles foarte bine, însă atâta timp cât sunt plătiți regește sau cu firimituri le răstălmăcesc cum li se dictează și mușcă / latră non stop.
„- Îl vom aprecia pe Iohannis abia după ce nu va mai fi președinte.” Tot lelea Safta. Asta rămâne de văzut ! Deocamdată gestionează bine lucrurile, față de ce fac alți șefi de stat pe planetă. Bineînțeles, în limita competențelor oferite de Constituția îmbârligată și cu frînele puse de feseniștii de azi și „pretenii” lor.
Șleahta politică, cu alde Ciolacu, Tăriceanu, Ponta, Barna, Tomac și Honor în frunte, continuă misiunea de demolare a Guvernului Orban pentru a prăbuși țara într-o criză fără precedent. Moscova nu crede în lacrimi !
Când credeam că mai există o fărâmă de bun simț la șobolani constat reunirea acestora la vedere vrând, nici mai mult, nici mai puțin, să răstoarne guvernul. În plină pandemie. Gașca, PSD&aliații, a intrat în vrie când a văzut că liberalii au luat măsuri bune privind gestionarea coronei. Se pare că Moscova le-a cam arătat cartonașul galben pentru ratarea misiunii date ! Așa că au sunat adunarea și toți acoperiții s-au pus pe sfat ca-n Miorița: „Pe l-apus de soare. Ca să mi-l omoare. Pe cel liberal …”  
Parlamentul, în care, repet, ei sunt stăpâni, propune tot felul de măsuri populiste otrăvite. Pentru a îngropa și mai mult țara în datorii. Ciuma roșie și-a reunit forțele deoarece nu le-a reușit planul de demolare a României.
*
Unii impută liberalilor că nu au eliminat pensiile speciale, cum au promis. 
Fals ! PNL a eliminat pensiile speciale, dar PSD a contestat Legea la CCR, prin Avocatul Poporului ! Văd că săptămâna asta șobolanii au respins în comisie proiectul cu impozitarea pensiilor speciale. 
E Anul Șobolanului ! Ei sunt la Putere ! Mulți nu știu sau se prefac că nu știu: PNL nu este la Putere ! Tot PSD&aliații se află la putere în Parlament ? Liberalilor li s-a dat (sic!) guvernarea cu scopul de a fi discreditați. Cum au făcut-o în 1996 cu țărăniștii. Acum, ciuma roșie turbă când vede că liberalii se descurcă ! Nu se așteptau ca Uniunea Europeană să se solidarizeze atât de repede ! Aveau informații că nu se va întâmpla așa ceva. Tot de la Moscova ! Și că România se va scufunda. Ei bine, nu mor caii, când vor javrele !
Propunerea europarlamentarului român, liberalul Sigfried-Vasile Mureșan, a prins contur. La presiunea celorlalte state, Olanda a încetat să se opună. Pachetul financiar de ajutorare a statelor afectate este de peste 500 de miliarde de euro (jumătate de trilion de euro). Noroc cu U.E., altfel era jale ! 
Respect U.E. !
Iar Ciolacu iese la atac: „Mor oameni, neisprăvitule (Fl. Roman – n.n.), pentru că PNL este incompetent și nu face nimic !” Adică ei au înglodat țara în datorii, lăsând visteria goală și tot ei cu clanța mare !?! Hara-hara !
Nemernicul nu știe cine sunt șefii DSP-urilor din județele care au gestionat prost pandemia de coronavirus ? Uită că PSD a politizat sistemul medical în toate județele. Ca mai toate instituțiile statului. De la șef de secție, la nivel de spitale. Acum, se vede profesionalismul celor puși de PSD ! Unii au dat bir cu fugiții, alții s-au pitit poate-poate nu vor fi depistați. 
Partidul Național Liberal e pe un teren minat. Orice greșeală, cât de mică, este imediat umflată și mediatizată pe televiziunile lor (adică majoritatea). Mai mult, inventează tot felul de parascovenii, pe care bieții analfabeți (40%) le înghit pe nemestecate. Văd că alarmează poporul cu tăierea salariilor la bugetari.  Șobolanii nu au auzit de solidaritate ! Adică privații, care aduc peste 90% din bani la buget, sunt în șomaj tehnic iar tu, bugetar, să nu faci un sacrificiu două-trei luni ? Adică, 2.555 lei în mână, șomaj tehnic, nu ar fi suficient una-două luni de zile ? Măi, să fie ?
Apropo de solidaritate. Statul român a trimis o echipă medicală în Italia. Mamă, ce au luat foc cațele pe facebook ! Uită că în Italia sunt sute de mii de români ! Halal iubire de neam ! România are 300.000 de cadre sanitare, din care 70.000 în lupta cu cornoratul și ei vor sprijin uman din afară !
Scandalurile în spitalele patriei se țin lanț. Iese la suprafață, tot mai mult, comportamentul iresponsabil al unor cadre medicale. Nu doar al unor rrromâni. Cercetările procurorilor la Suceava arată atitudini care te îngrozesc. Până și la morgă se cere șpagă ca să-ți iei ruda decedată ! 
Ăștia or fi oameni !?!
Unde or fi cele 10.000 de paturi din spitalele regionale+cel republican promise de guvernarea PSD&ALDE+UDMR ? Despre ce vorbim ?...
Înțeleg și apreciez umorul, dar se cam exagerează cu manifestări tip flash mob din partea personalului sanitar ! Mai ales pe plaiurile mioritice, unde tot ei se plâng că nu au echipamente de protecție !
Multe lucruri ies din nou la suprafață. Disciplina românilor lasă mult de dorit. Cât este în străinătate rrromânul nu mișcă în fața autorităților iar când vin în țară, în condiții de pandemie globală, se comportă ca niște cocalari. Nu le place mâncare din carantină, distrug mobilierul hotelurilor în care sunt cazați temporar, o fac pe deștepții și evadează infectând zeci și zeci de alți semeni, nu respectă izolarea pe care și-au asumat-o, se reped în magazine și-și umplu la refuz cărucioarele cu produse alimentare, într-un cuvânt nu respectă reguli de bun simț și recomandările autorităților și, apoi, postează, că sunt agresați sau amendați.
O altă problemă nerezolvată de ani. Piețele agro-alimentare sunt dominate de adevărate rețele mafiote. Este urmărit vânzătorul, când e urmărit, dar el e doar veriga finală. Nimeni nu se agață de interlopii care se ocupă cu aprovizionarea en gros (spargerea tirurilor, traficul de mărfuri, luarea pe daiboj a produselor de la bieții agricultori). Aceștia sunt, cel mai adesea, mână în mână cu poliția acelor piețe, cu vameși, cu polițiști rutieri.
Ca și în cazul defrișărilor, de care se vorbește tot de ani și ani. Văd că se face mult tam-tam, acum, pe facebook. Mulți se fac că nu știu cine le taie și le vând. Românii, dragii mei ! Mulți se fac că nu știu cine a dat autorizații unor firme străine. Nu mai știu că le-a semnat tov. Adrian Năstase și pasează pisica la președintele Iohannis care nu are în atribuții așa ceva ! Din contra, el a atras atenția asupra jafului. Degeaba ! Pe de altă parte, statistica oficială arată că în ultimii ani România importă mai mulți bușteni decât exportă. 
A se vedea site-ul ministerului de profil sau articolul pe
Văd pe facebook filmulețe și imagini cu camioane pe șosele sau zeci de vagoane pe calea ferată. Nimeni nu știe de unde vin. E o manipulare de numai știi care-i realitatea ! Dacă te-ai lua după răspândaci, ar însemna să nu mai fie niciun arbore mai bătrân de zece ani prin munții țării !...
Se vorbește de interzicerea dreptului la muncă ! Dreptul la muncă nu poate fi oprit decât în situații speciale. Temporar. Dar se vede că mulți nu citesc cu atenție Declarația pe proprie răspundere pct. 6 și altele.
Ce s-a întâmplat pe aeroportul din Cluj-Napoca e de poveste ! Din moment ce aeroportul este în administrarea autorităților locale, ministerele nu au cum să fie vinovate. Conducerea aeroportului trebuia să se sesizeze când a văzut cererea mare de bilete. O fi tot vreunul numit politic de PSD ? Vină mare are, însă, Serviciul Român de Informații (SRI). Aici trebuie să cadă un cap sau capete. Să nu știi de asemenea mișcări de amploare pe teritoriul românesc e grav ! Acolo au dat liber rotițele locale, mână-n mână cu rețelele mafiote de angajatori + niște polițiști de la circulația rutieră.
Limbajul licențios pe facebook a ajuns la cote paroxistice. Mă întreb dacă doar 40% din poporul român e analfabet, cu comportament de grotă ? După ce întâlnești pe rețele de socializare procentul pare să fie mult mai mare !
În fine, decizia amânării alegerilor nu mă surprinde. Mă mir că unii mai au tupeul să dezbată probleme politice în situația gravă în care aflăm. Despre alegerile întârziate vom avea tot timpul să discutăm. 
Acum, este lupta crâncenă cu cornoratul SARS COV 2 !
Să vedem ce va fi în Săptămâna Patimilor !
Ne păstrăm calmul și s-auzim numai de bine !


Sergiu-Marian Găbureac
gsm_as@yahoo.com
Tel.  0771 631.065 
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !

sâmbătă, 4 aprilie 2020

ȚÂRRRR ! ȚÂRRRR ! ȚÂRRRR !



ȚÂRRRR ! ȚÂRRRR ! ȚÂRRRR !

Ce înseamnă să te adaptezi rapid ! M-am obișnuit și cu polițistul care mă controlează zilnic. Controlul se face de la distanță. Sună la telefon / interfon:
- Alo, sunteți toți în casă ? - Da ! - Hai, la geam să vă văd ! Ce o fi văzând de la nivelul solului la etajul XIII, nu știu. Îi facem cu mâna și ne urează o zi bună. Am ajuns să mă îngrijorez pentru el dacă nu sună o zi !
A mai trecut o săptămână din starea de urgență. Mașina de spălat la datorie! Aragazul așteaptă calm prânzul de la ora … 17! Micul dejun, pe la amiază, când, de regulă, doar cuptorul cu microunde și ceainicul electric răspund prezent. Aspiratorul așteaptă nerăbdător ora de conducere din partea ardelencei. Baia mare s-a calmat după iureșul dimineții. Prin fereastra ei dau o roată cu privirea spre viitorul La Defence du Bucarest, unde, deocamdată sunt doar câteva mici turnuri !
 O raită prin balcoane, tainul la porumbei și deschiderea tehnologiilor. Mai întâi telefonul. Dacă nu-l închid toată noaptea mă fac să tresalt la tot felul de sunete generate de like-uri, mesaje, watsApp-uri … Noaptea, niciodată mesajele prin telefon nu sunt pozitive. Mai e câte un insomniac, pe facebook sau de peste baltă, dar m-am obișnuit. E bine ca știrile să-ți parvină dimineața. Mail-ul plin ca de obicei ! Rezolv rapid poșta electronica, după care fac o trecere în revistă a contului pe FB. Mesaje pe peretele meu, mesaje generale, mesaje pe mess ! Trec în revistă și sursele de știri serioase, apoi mă ocup de-ale mele. Dacă nu primesc sarcini speciale de la ardeleancă ! Pentru cei care m-au întrebat ce fac. Am patru proiecte de finalizat: catalogul filatelic specializat România. Erori filatelice (1903-2020), ed. a II-a, albumul Chevallier, cronicarul foto al plaiurilor nemțene, ed. a II-a, Raite prin U.E. (jurnal de călătorie paranormal) și scrierea săptămânală a tabletelor sf rupte din viață. Deja, am tipărit primele două volume, al treilea, pregătit pentru sfârșitul anului trecut, suportând o amânare, deoarece vremea nemernicilor încă nu s-a încheiat. Cum ar înclina unii să creadă. 
Guvernarea nu înseamnă a fi la Putere ! La Putere tot ciuma roșie dictează ce și cum ! În Parlament. Se preface că nu-i la butoane, însă nu-i zi să nu pună tot felul de strâmbe. Acum, la modul ilegalist, cu alte propuneri de măsuri populiste. - Să se facă, să se dreagă ! - Nu aia, ci ailaltă ! - Nu s-au pregătitO întrebare simplă !
Pot, Ciolacu și gașca lui de nemernici, să numească o țară europeană care a fost pregătită pentru gripa chinezească = coronavirus - noul coronavirus - COVID-19 - SARS Cov 2. 
Parcă ar fi FSN - FDSN - PDSR - PD - PD-L - PSD = ciuma roșie !
Așa că nici nu știu când trece ziua. Am un chef de lucru incredibil, după ce am cam vegetat toată iarna ! Care iarnă ?, vor zice unii.
Seara, între apusul soarelui și până spre ora 9 p.m., deschid laptopul. Caut să mă educ continuu pentru a nu viziona știrile tv. Doar dimineața, maximum o jumătate de oră, apoi la ora 13, când vine omul negru și seara, concomitent cu dialogul la distanță cu prietenii și pretenii ! Asta pentru ca emițătorii de informații să nu-mi afecteze neuronul. Degeaba ! E foarte greu !
Deși e primăvară, înfloresc pomii, renaște natura … suntem informați, non stop, despre știrea zilei, devenită știrea lunii ! Acuși, a trimestrului: gripa chinezească pardon SARS Cov 2. Peste un milion de doze de Hidroxiclorochină, donate de …, din partea … 100.000 de combinezoane, vin măștile din Coreea (de Sud, să ne înțelegem!) ” etc. etc. Asta n-ar fi nimic, pe lângă tot felul de știri-telenovelă: Prima asistentă decedată ! Tresar, însă aflu că nu la datorie, ci în urma unui concediu recent prin Turcia în plină pandemie ! Români în carantină pe un vas de lux în Pacific. Nu vreau să fiu cârcotaș, dar cum să pleci în croazieră în martie, când, pandemia cuprinsese, deja, Terra ? Nu mai vorbesc de sutele de știri despre x sau y, vedete de carton sau persoane cu mari carențe în educație civică .
Ce s-a întâmplat la Suceava este edificator. Să o spunem pe aia dreaptă ! Acolo nu se pune problema dotării. Dăm vina pe autorități, personalul sanitar … dar mai nimeni nu vorbește de comportamentul iresponsabil al unor cetățeni, mai ales, al celor veniți din țările încinse de Corona. Nu zic că autoritățile și sanitarii sunt nevinovați, dar principalii vinovați în răspândirea virusului sunt unii cetățeni inconștienți.   
Sunt, bineînțeles, îngrijorat, ca mulți alții, cu ce se întâmplă pe planetă din cauza domnișoarei Corona. Văd că acționează după cum o taie capul ! Demonstrează, fără a o putea contrazice, că nu contează cât de bine sunt organizate sistemele sanitare prin unele țări ale mapamondului. Statistica dă peste cap orice calcul și previziuni ale specialiștilor epidemiologi. Nici jurnaliștii, iubitori de știri hot, nu mai știu cum să comenteze clasamentele ce se modifică de la oră la oră. În marea lor majoritate, sunt preocupați de știri care să stoarcă lacrimi sau să provoace panică. Unii o fac premeditat !
Ați văzut vreo știre de pe ogoare, tot e sezonul însămânțărilor, sau de la crescătorii de animale ? Ați văzut imagini de pe șantiere, din fabrici și uzine ? Sunt prezentate acele cadre sanitare care rezistă pe frontal invizibil al luptei cu SARS 2 ? Rara avis ! Nici în presa scrisă nu găsesc asemenea știri care ne-ar ridica moralul ! Sunt sigur, pentru unii sună a limbaj de lemn
Da, țara trebuie să funcționeze, să nu se prăbușească de tot economia ! Guvernanții și specialiștii caută soluțiile care să prevină o astfel de tragedie. Alții stau pe margine șanțului și tot cârcotesc. De unde vine grosul banilor la buget, dacă nu de la mediul privat ? Există opinii, nu de azi, de ieri, ale specialiștilor, cu zeci de argumente, care susțin de ani restructurarea drastică a mediului bugetar. Sunt opinii privind pensiile speciale nesimțite fără contributivitate, salariile nesimțite din primării, guvern, agenții naționale, indemnizațiilor din parlament, din consiliile de administrație, veniturile multiple ... Când se va tăia coada pisicii ?
Acum, din cauza acestui nenorocit de COVID 19 sunt drame și tragedii la nivel individual, dar ferească Dumnezeu de o tragedie națională !
Ce se întâmplă acum pe rețele de socializare e de nedescris. Au apărut din cotloane, știute și neștiute, cohorte de semianalfabeți anonimi cu limbaj de grotă care emit, flux continuu, inepții peste inepții. Nici cu prietenii nu mai poți sta de vorbă, că se bagă în discuție anonimii care își debitează ideile savante ! Când le demontezi aberațiile sau le ceri argumente, ești trecut prin malaxoarele invectivelor de tot felul. Mi-a trecut prin gând să nu mai intru pe facebook. O perioadă, să fiu mut ca o lebădă. Da, poți ? O dată am tăcut o săptămână. Începuseră să mă sune prietenii, să mă întrebe ce am pățit. Aveam și o stare ciudată de neliniște. Nu cred că soluția băgării capului în nisip e cea mai bună. Dacă cei raționali nu iau atitudine, cei asemănători antropoidelor și șarlatanii vor domina scena vieții sociale și politice și după trecerea pandemiei !...
Sunt lansate tot felul de știri false care induc panica. Inclusiv de către cei din mass media. Ceea ce este extrem de grav. Văd că majoritatea politrucilor s-au retras din cleveteala cotidiană, rămânând doar arhicunoscutele javre erijate în mari sfătuitori ai autorităților și neamului !
Până și jurnaliștii și-au mai ponderat tonul agresiv. Cu excepțiile de rigoare. Ale mercenarilor plătiți la zi. Mai e și cazul celor născuți de o găină care n-au cum să se abțină ! Cotcodăcesc !
Poate, dă Dumnezeu, și intrăm într-o normalitate. O normalitate a vremurilor pe care le trăim ! Nu e timp de dezbateri politice sterile ! Când vor fi alegerile, vom vedea. Ce va fi peste o lună, vom afla atunci. Nu e cazul să lansăm, de pe acum, scenarii apocaliptice. Acum sunt binevenite, în primul rând, soluțiile sanitare și economice.
Aflu că fi contaminat nu e foarte grav ! Unii semeni pot fi contaminați fără să aibă vreun simptom specific și se vindecă. Mulți nici nu știu că sunt contaminați, dar pot infecta pe alții. De aceea, trebuie respectate regulile stabilite de autorități.
De bine, de rău, în România, evoluția Coroanei nu cunoaște ritmuri de rock ! Doar acolo, unde niște zănatici infestează zona, sunt mari probleme !
Pe rețelele de socializare postează tot felul de nebuni. Citiți, urmați și respectați doar indicațiile oficiale ale specialiștilor pe https://stirioficiale.ro/informatii.
Suntem asigurați că nu se va intra în criză alimentară. Coridoarele pentru transporturile comerciale sunt redeschise, precum și dreptul la muncă în țările din Uniunea Europeană. 
Armata a fost scoasă pe străzi nu pentru a speria lumea, cum cotcodăcesc casandrele, ci pentru a impune legea. Cu frica sau panica nu-i de joacă ! Fără o educație solidă și un antrenament pe măsură e greu să le ții sub control. 
Când ai 40% de analfabeți funcțional e greu să-i faci să înțeleagă pericolul. CTP are dreptate, deși de multe ori m-a scos din sărite !    

ULTIMA ORĂ !

Siegfried Muresan, europarlamentar PNL şi vicepreședinte al PPE, a solicitat Comisiei Europene, în ședința Parlamentului European, mobilizarea tuturor fondurilor rămase disponibile în Bugetul Uniunii Europene pe anul 2020 pentru combaterea pandemiei de COVID-19.
Comisia Europeană a răspuns pozitiv acestei solicitări și a propus utilizarea a 3 miliarde de euro, fonduri europene nerambursabile, pentru un pachet de solidaritate privind combaterea la nivel european a pandemiei de COVID-19.
Lelea Safta mă întreabă ce s-ar fi întâmplat dacă nu eram în U.E., cu visteria lăsată goală de Veorica, Orlando și gașca de nenorociți feseniști puși doar pe jaf și distrugerea României în cei 30 de ani ? Nu-i greu de răspuns !

Să ne păstrăm calmul și s-auzim numai de bine !


Sergiu-Marian Găbureac
gsm_as@yahoo.com
Tel.  0771 631.065 
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !

vineri, 27 martie 2020

ANIVERSARE ?


ANIVERSARE ?

Da, sunt și medici extrem de sensibili ! Nu suportă când toți „dăștepții” își dau cu părerea. Medicii cunosc, de fapt, realitatea și, unii, nu pot minți. Ca politicienii. Aceasta este situația și în acest caz, Costache fiind un chirurg de excepție. Respect ! Pe televiziuni, unii l-au acuzat de dezertare, alții l-au compătimit. Adevărul e că în România încă nu a sosit timpul pentru asemenea miniștri sensibili ! Acum înțelegem și mai bine de ce oamenii valoroși refuză să intre în mocirla politicii dâmbovițene !  
Și Vela e acuzat că nu e dur, nu e grobian, să urle în microfoane ca Băsescu pentru a băga spaima în popor ! Încă avem un popor obișnuit cu tătuci, milițieni și securiști încruntați și bovidei. Asta vrea poporul ! „- Vai, ce bun politician este Băsescu !?” „- Câtă dreptate are ?” scriu țațele neamului (masculine și feminine)  pe rețelele de socializare. Cum mai uită cei zece ani pierduți cu Băsescu, cel infiltrat de FSN de pe Stânga pe Dreapta ? Acum văd că a devenit baba Vanga și se erijează în super sfătuitorul Uniunii Europene !
Câte prostii mi-a fost dat să citesc pe rețele și să aud la televiziuni, parcă nu s-a întâmplat în cei 30 de ani de democrație originală. Într-o oarecare măsură mi-am adus contribuția, neputându-mă abține. N-ai cum, doar dacă stai cu creațiile marilor filosofi în față. Dar și aceia o iau, deseori, razna !
Am mai dat cu barda în stânga și-n dreapta, am mai și greșit, dar, per ansamblu, am primit mai multe mesaje favorabile, decât înjurături. Bineînțeles, eliminând anonimii ! Ăștia au misiuni clare susținând interesele unor structuri. Interne și externe. Au de lucru serviciile ! Am fost informat, însă, că cele mai uzitate cuvinte culese de ei sunt: mălai, slănină, usturoi, conserve, orez, ulei, clor, Mona …
Se împlinește o lună de la primul contaminat din spațiul mioritic. Nu-mi place termenul infectat. La doar o săptămână după cel italian !
 Conform teoriilor „specialiștilor” mioritici, la noi ar fi trebuit să fie jale în comparație cu statele europene care au sisteme de sănătate net superioare.
Tot acei „specialiști”, însoțiți de corul miilor de părerologi aflați pe rețele + Veorica de la Videle, impută guvernanților de la Palatul Victoria nepregătirea pentru pandemie. Toți uită două lucruri simple sau se prefac că nu știu.
1. Guvernele precedente ale PSD&aliații au lăsat visteria țării goală la propriu și cu datorii imense ! Credeți că a apreciat cineva cum a reușit Câțu și echipa să facă, în timp record, bugetul pe 2020, să plătească concediile medicale și TVA restante de luni și luni de zile ? Ați auzit cuvinte de mulțumire pentru zecile de măsurile luate de Cabinetul Orban pentru redresarea țării și, în special, a sectorului privat, principalul contributor la bugetul de stat ?
Cârcotelile au curs non stop, politrucii neamului reunindu-se în plină criză pentru a dărâma guvernul. A trebuit să vină corona ca lucrurile să intre pe un făgaș cât de cât stabil !
2. S-a dovedit clar, nimeni din Europa nu a fost pregătit pentru gestionarea crizei generate de noul corona. În ciuda sistemelor de sănătate beton al multor țări din spațiul UE, nu s-a reușit ținerea în frâu a nenorocitului de virus.  
România, cu cel mai neperformant sistem de sănătate, nu se află, deocamdată, în Topul țărilor europene contaminate: 
ŢARA
CONTAMINAȚI
DECEDAȚI

Italia
69.176
6.820 

Spania
39.673
2.696 

Germania
31.554
   149    

Franţa
22.302
1.100  

Elveția
11.712
   191

Regatul                Unit
  8.077  
   422   

Degeaba tot dau ochii peste cap jurnaliștii de parcă n-ar ști evoluția pandemiei. La noi, e bine. Încă, nu se confirmă graficul standard ! Asta, datorită personalului medical și a autorităților administrative naționale și locale.
Până și presa germană a lăudat guvernul liberal pentru măsurile luate ! Se pare că la spitalul sucevean, cu jumătate din totalul decedaților, nu s-au respectat procedurile. 
Clarificatoare este declarația medicului-manager al Spitalului Victor Babeș (București). Întâi și întâi medicii trebuiau să-și pună banala mască și să se spele des pe mâini cu săpun. Se pare că omul știe multe despre comportamentul unor semizei ai lui Hipocrate ! Vom afla în curând ce și cum a fost acolo !... Să nu fi fost și vreun bairam !
Între timp, în România au murit mulți români din cu totul alte cauze, nu de COVID-19. Lunar cca 35-40.000, scriu statisticienii. Asta-i o realitate cotidiană și la nivel planetar. 
Nu știu cum o să evolueze lucrurile cu acest virus. Nu vreau să fiu mama Omida. Nici lelea Safta nu se aventurează în predicții. Doar dă din cap într-una rugându-se să ne părăsească cornoratul ! „- Oare cornoratul își alege victimele ?!” Mai zice: „- Virușii vin și pleacă ! După ce își fac damblaua !?! Aici e marele mister !”. Nu doar lelea Safta afirmă asta ! 
Unii au cerut spitale, nu catedrale ! Cereți și vi se va da ! (Matei VII/7) Să nu ne jucăm cu cerințele ! Nu-i de glumă !
Poate sunt cinic, dar 21.000 de victime, la nivel planetar, pare o bagatelă față de victimele banalei gripe sezoniere care se apropie de 100.000. Să amintesc de gripa din anii 1957-1958, tot asiatică, care a provocat moartea a circa patru milioane de terrieni, pe care am uitat să o menționez în tableta trecută. Despre care regimul democrat popular nu a scos o vorbă. S-a murit fără tam-tamul mediatic din zilele noastre. Ca în atâtea alte catastrofe la nivel planetar ! Vă amintiți, cei cu alb în plete, anii 80 cu mânerele ușilor de la școli învelite cu pansament îmbibat cu dezinfectanți ? Lumea uită ușor ! Așa vom uita și pandemia asta !
Respectați regulile impuse și vor fi mai puține victime !
Sigur, se merge pe bâjbâite ! Ca și la alte epidemii și pandemii anterioare ! Se va găsi, cu siguranță, și vaccinul minune ! Da, ce te faci cu luptătorii antivaccinare ?! Oare vor fi de acord să fie imunizați sau vor muri la datorie, coane Fănică ?
Mă bucur că economia de piață a reacționat rapid. Apar echipamente, dezinfectanți, aparatură specifică situației. S-au mișcat și ai noștri. Ca și speculanții descurcăreți în lipsa vigilenței organelor ! Sau sub protecția lor !?!
Vom auzi multe povești în zilele următoare ! La asta nu ne întrece nimeni ! Avem o imaginație debordantă ! Și jurnaliști-scenariști apocaliptici ! Telenovele și pamflete ! Acuzații și mai puțin laude ! Propagandă de la răsărit ! Umor negru și de alte culori … Nu mi-i rușine nici cu conlatinii noștri, italieni și spanioli, unde se întâmplă cam același lucru. Aceeași indisciplină, tipică sudiștilor Europei. Mi s-ar părea anormal să ne punem lacăt la gură și să trăim spaime peste spaime. Așa, timpul trece mai repede !
Știți ce înseamnă să stai 14 zile în casă ? Mulți află pentru prima dată. De cad sateliții, va fi jale pe partea civilizată (!) a planetei.
Cât despre cârcotași și prăpăstioși, nu ai ce le face. Când ai creierul cât o nucă, nu ai cum înțelege ce se întâmplă ! „Binevoitorii” le aruncă boabele otrăvite și ei le preiau pe nemestecate. Cei de la Fanatik perorau, pe 16 martie a.c., că peste zece zile România va avea 2.000 de cazuri de coronavirus. N-a fost să fie așa ! Ce pedeapsă ar merita hahalerele pentru panicarea indusă populației ? Ce rost au asemenea zvonuri sau comentariile de tip: De ce aia ? De ce nu ailaltă ? Trebuia așa, nu așa ! De ce abia acum ? Trebuia de hă, hă, hă ! Asta înseamnă să fii prost și ticălos într-o asemenea situație !
Exemplu ! S-a scos armata în stradă. De scotea armata acum o lună era Hitler, Stalin, Mao Zedong, trei într-unul, ... acum: „- De ce nu a scos-o acum o lună ?” Numai președinte să nu fii ! Dacă nu vorbește, de ce nu vorbește ? Dacă vorbește, de ce vorbește ? Tot timpul cârcoteală. Cine să-i mai înțeleagă pe unii semeni ? Am ajuns să văd că și până și cârcotașul național, CTP, e mulțumit de mesajul președintelui ! 
Mai periculoși sunt politrucii răuvoitori, care nu urmăresc decât să-și facă capital electoral dintr-o nenorocire planetară. Tare se mai pricep politrucii la dat sfaturi ! Să stea liniștiți, acum are cine guverna !
Da, o trece ea pandemia !

ULTIMA ORĂ !

Apar tot mai multe știri privind găsirea unor leacuri anticorona. Am aflat că virusul nu este un organism viu, ci o moleculă proteică (ADN) acoperită de un strat protector de lipide (grăsimi). De aici și spălatul des pe mâini cu săpun și apă caldă. Săpunul dizolvă grăsimea.  
Chinezii declară că au obținut rezultate spectaculoase cu medicamentul Tocilizumab. 90% dintre pacienții tratați cu aceste pastile s-au recuperat complet. De la Timișoara parvine știrea realizării unui vaccin cu bune rezultate în anihilarea cornoratului. La București, Firea va derula primul sondaj Corona. Aici viețuiesc, oficial, peste două milioane, la negru ar fi cca patru, pe doar 228 km². Testarea celor 10.000 e pentru moral. Nu vindecă, doar depistează. Dacă depistează !?! E cu două tăișuri ! Faci testul azi și mâine ai preluat virusul. Rămân de bază simptomele: febră mare, frisoane, tuse seacă …  
*
Dragilor, accesul la serviciile publice între orele 11 și 13 este pentru cei peste 65 de ani (cca 18% din populația țării). Evitați să vă înghesuiți peste aurul României ! În curând, veți fi și voi bătrâni !
*
Se mulțumește multora. Văd că băieții au uitat de gunoieri ! Fără ei ar fi jale în orașe ! Aș îndrăzni să afirm că sunt printre cei mai importanți. Nu glumesc ! Am fost la Napoli ! Poi muori ! Prietenii știu de ce.

S-auzim numai de bine !


Al dumneavoastră Sergiu-Marian Găbureac
gsm_as@yahoo.com
Tel.  0771 631.065 
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !