Wikipedia

Rezultatele căutării

vineri, 19 aprilie 2019

DESPRE CĂPUȘE


DESPRE CĂPUȘE

Din Cetatea de scaun a voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, infractorul neamului dă glas unei noii mojici „Trebuie să scăpăm România de căpușa Iohannis !" Sigur că facebook-ul s-a inflamat, rețeaua fiind dominată de oameni inteligenți ! Cei ai Puterii, în special ai PSD, se văd de la o poștă prin limbajul suburban și anonimatul sub care se ascund.
Jignirile mitocanului de la Teleorman și ale ciracilor săi, la adresa președintelui țării, indirect la adresa celor peste 6 milioane de alegători, continuă de ceva vreme. Va veni, în curând timpul când ștampila VOTAT va decide scoaterea de pe scena politică a acestor troglodiți ajunși accidental la Putere.
Declarația „incendiară” de la Dumbrăveni, m-a determinat să-l întreb pe dl Google ce avere are președintele Iohannis ? Dau peste link-ul care mă duce direct la sursa oficială: https://www.presidency.ro/files/declaratii/IOHANNIS_%20KLAUS-WERNER/DA/IOHANNIS_%20KLAUS-WERNER_DA_2018_6_2547.pdf
Deschid documentul și aflu. „Căpușa” Iohannis și a sa consoartă dețin 5 case cu o suprafață de (84,60 + 253 + 377 + 76 + 64 m2 în total 854,60 m2, terenuri – ioc, autovehicule / autoturisme, tractoare, mașini agricole, șalupe, iahturi și ale mijloace de transport – nema, bunuri de preț (bijuterii, obiecte de artă, și de cult, colecții de artă și numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural național sau universal - a căror valoare însumată să depășească 5.000 de euro – nu au. Bunuri mobile, a căror valoare să depășească 3.000 de euro fiecare, și bunuri înstrăinate – nexam. 
La Active financiare, președintele Iohannis e de râsul lumii pesediste cu cei 170.000 de lei (în scădere cu 125.000 de lei față de declarația dată când a devenit președinte). La banii ăștia e și normal să nu aibă nici plasamente, investiții directe sau împrumuturi făcute.
Datorii – 0 (zero); la fel și la capitolul VI Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenționate – 0 (zero). La capitolul următor, Venituri constat că la cele salariale, în sfârșit, Werner a câștigat mai mult decât soția sa. Neamțul mai are ceva bani încasați din vânzarea cărților iar din chiria anuală, la celebra casă cumpărată cu „acte false” (Cum să cumperi cu acte false ?, poate cu bani falși ! - n-am înțeles nici în ziua de azi și nici Justiția nu-i dă de capăt !) nu atinge nici măcar 40.000 de lei, cât a fost venitul pe lună a unui parlamentar român în 2018. Pare de necrezut, dar ăsta-i adevărul: https://www.google.com/search?q=venit+lunar+parlamentar&rlz=1C1GCEA_enRO772RO772&oq=venit+lunar+parlamentar&aqs=chrome..69i57.7432j0j8&sourceid=chrome&ie=UTF-8.
Să continui. Venituri din investiții – 0 (zero), Venituri din pensii 0 (zero), Venituri din activități agricole – 0 (zero), Venituri din alte surse – 0 (zero). Drept pentru care a semnat declarația la 13.06.2016. Chiar de ziua 'mnealui ! 
Deschid și link-ul holteiului Liviu-Nicolae Dragnea ca să văd cu ce avere a mai rămas după divorțul de Bombonica și ce i-a mai asigurat feciorului:
Găsesc: un teren de 2.133,5 m2; la clădiri – una de 80.07 m2 și alta de numai 1.527 m2 (Atenție ! Cu suprafața construită la sol), apoi un biet autoturism BMW X5 (contract de donație cumnata+nepoții). 
La Metale prețioase ș.a. – apare scris „nu este cazul” (oare de asta vrea să aducă acea parte din aurul țării depozitat la Londra ?!?). În conturi nu are decât 88,16 dolari și 112.298,55 lei (i-a luat toți banii Bombonica !?!) iar la Plasamente, investiții directe apare Hotelul TURRIS din Turnu Măgurele cu doar 151 de locuri de cazare, recent renovat de niște prieteni. 
La Active producătoare de venituri (se referă la hotel) declară pe proprie răspundere că nu obține mai mult de 5.000 de euro/an; nu are datorii (nici măcar față de țară !?!); nu a primit nici cadouri (poate la apropiata nuntă, cu șturlubatica Irinuca, se va mai procopsi cu ceva atenții din partea colegilor), 
La Venituri anuale - de la Camera Deputaților, unde deține a treia funcție în statul de drepți Republica România (III) - este trecută suma de 161.912 lei, adică nu mai puțin de 251 de pensii minime garantate. Văd că nu sunt trecute aici multiplele avantaje ale unui parlamentar, pe care dacă le-am cuantifica în bani am ajunge la sume interesante pe care noi, plătitorii de taxe și impozite, le dăm, inclusiv marelui om de stat L-ND. Venituri ale soției – „nu este cazul” – pensie alimentară nu mai plătește, feciorul, azi cu multe cărți de credit, depășind vârsta. Bietul tată, s-a străduit să-l facă om cu proprietăți, mașini, ceva firme ca să nu moară de foame (vă amintiți cum juniorul a vândut porcii cu doar o săptămână înainte să afle Daea că pesta bate la ușa județului, păstorit ani întregi de tătâne-său !
Despre averea lui Dragnea jr aflăm, câte ceva de la jurnaliștii de investigație:
La final, seniorul a semnat declarația, datată 15 iunie 2018. Pe proprie răspundere. Nicio proprietate în Brazilia sau ceva conturi babane prin cele offshor-uri, cum clevetește lumea răuvoitoare !
Te uiți prin declarațiile de avere ale șobolanilor roșii, citești, te crucești și te întrebi, cine-i, de fapt, căpușa de care trebuie scăpată România ? Mai bine zis, cei, care căpușează biata țară de 30 de ani ?
Cu siguranță, România merită mai mult  ! Î
n prezent, s-au conturat două Românii, una administrată de PSD (28 de județe și 1.708 primari) și alta administrată de PNL (8 județe și 1.081 primari). Specialiștii constată nu doar o diferenţă de mentalitate, ci și o diferenţă, ca de la cer la pământ, în rezultate. Nu numai în mediul urban, ci şi în mediul rural. 
Pentru cei care tot spuneți că liberalii n-au făcut nimic ! Comparați zonele liberale ale României cu cele pesediste și trageți singuri concluziile ! 
Mergeți la Oradea, Cluj-Napoca, Arad, Timișoara. Alba Iulia, Botoșani, Suceava, Reșița, Sibiu, Brașov și în sutele de comune liberale. O să vedeți cu ochii voștri ce-au făcut liberalii și comparați cu ce-au făcut căpușele pesediste. Apoi, să tot comentați cu nefăcutul !

N.B. Aud, că socialiștii lui Dragnea, atât de iubiți de bobor, nu au avut curajul să țină Conferinţa judeţeană de alegeri a organizaţiei județene în municipiul reședință, refugiindu-se în comuna Dumbrăveni, cu jandarmi bine plasați la intersecții. De acolo, penalul Dragnea a vărsat venin și fiere contra președintelui țării ! Ce să-i faci dacă atâta îl duce capul ! Acum, cu Nicolicea la Justiție, ne va băga pe toți la pușcărie pentru exprimare liberă !
Vom trăi și vom vedea !

ULTIMA ORĂ !

Văd că „băile de mulțime” ale lui Dragnea și prim sinistrei Dăncilă prin Moldova se fac în interioare, apărate bine de jandarmerie. Oare numai pentru că pe acolo a fost Răscoala în 1907 !?! 
Cine a ținut Moldova în sărăcie în ultimii 30 de ani ? 
Întrebați-i pe alde Buzatu și găștile lor de corupți până în măduva oaselor.
VOTUL – mai puternic decât glonțul !
S-auzim numai de bine, că de rău ne-am săturat !


prof. Sergiu Găbureac
0771 631.065

Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !

sâmbătă, 13 aprilie 2019

LUME, LUME !


LUME, LUME !

Tanda și Manda la Craiova !  Am crezut că joacă Universitatea locală, dar, nu, era meeting prelectoral PSD cu personaje de soi. Deși s-a dat indicația prețioasă de a fi toți în alb, piața era de un cenușiu spre negru, plină cu cei 40.000 (casandrele dau o cifră mai mică - cca 11.000) din cei 300.000 de locuitori ai Craiovei (tot casandrele de la USR declară că cei mai mulți au fost aduși cu arcanul de prin județul cu 660.000 de locuitori). Majoritar, olteni !
Nici n-are importanță câți au fost. Se știe că e fieful pesedist. Se poate face un simplu calcul matematic, având în vedere suprafața de câteva sute de metri ocupată, vremelnic, în după amiaza zilei de vineri.
Lumea a venit atrasă și de plinul la mașina personală, plin asigurat de organizatori, conform declarației televizate a unui participant. Bineînțeles, din punguța cu zeci de milioane de lei noi, dați cu generozitate de guvernul dăncilian, la ordinul Parlamentului. S-au mai acordat și alte înlesniri finanțate din aceeași bani publici ai țării. 
De fapt, banii noștri ! Ai tuturor românilor. La care se adaugă promisiuni cu carul ! Gogoși, marca PSD.
Nici nu mai contează astfel de detalii, din moment ce asistența a rămas uluită de mesajele transmise de la tribună de diverși liderii, între ei tronând Manda ca un crin, viitor europarlamentar. Era să zic regal ! Nu, un crin pesedist, viitor naș al viitorilor însurăței, prezenți și ei pe scenă. Liviu și Irinuca. Toată pița a lăcrimat la aflarea veștii noii case de piatră. Zidită din salariu de bugetar !
Coana Manda, soția, a ținut morțiș să mintă încă o dată participanții din piață și telespectatorii cu aceleași texte răsuflate despre mărirea salariilor și pensiilor, cum ne-a tot împuiat capul în ultimii ani de zile. Niciun vorbitor nu a suflat o vorbă despre inflație, creșterea prețurilor, izolarea țării și alte asemenea nimicuri care aduc nori negri deasupra României. S-a vorbit, în schimb, cu mândrie patriotică de scăderea șomajului ! Am impresia că unii nu sunt sănătoși cu capul ! Avem peste patru milioane de români plecați afară și ei vorbesc de scăderea șomajului ! Zilnic, ni se comunică, plecarea altora, românii, luându-și lumea în cap de binele oferit de cei 30 de ani de conducere fesenistă. Apropo, guvernul mai închide trei mine în Valea Jiului, ne spune Tudosianul.
S-a lansat și gluma zilei: „- Românii nu mai au grija zilei de mâine ! a declarat, plin de elan, tov. Liviu-Nicolae Dragnea. Desigur, ibovnica, fiul, verii și prietenii lui. Dacă Tu Dorel nu-i este frate, de ce i-ar fi poporul român ?
Nici bietul președinte al țării nu a scăpat de tirul verbal al primului infractor al țării, Liviu-Nicolae Dragnea. Președintele trebuie să răspundă pentru „casele furate” acuzându-l, nici mai mult, nici mai puțin, că vrea să distrugă Partidul Social Democrat. Despre „furtul” casei, nu a caselor, ne-am lămurit. Văd că a uitat de marota cu „copiii vânduți” ! Se poate, dady ?!
Cât despre distrugerea PSD, nu cred că Iohannis o face mai bine decât Dragnea însuși. Din punctul de vedere al lelei Safta, Dragnea și cu Tăriceanu au ajuns cei mai buni agenți electorali ai Opoziției actuale. Ei își distrug propriile partide cu o insistență greu de înțeles.
E posibil ca aceste ieșiri paranoice să fie determinate de apropiatele termene de pronunțare a unor sentințe în procesele în care sunt implicați, precum și de balansările ministrului Justiției și, mai nou, ale docilei Veorica, care tot amână darea ordonanțelor care i-ar face scăpați de Jilava și alte sanatorii benefice „herniei de disc” și fazelor de „senilitate” politică.
Recent, manechinul, după vizita plină de „succes” în SUA (am aflat cu această ocazie că poți face o poză neoficială cu orice personalitate americană dacă dai o anumită sumă cui trebuie, cu care să te lauzi în țară), a făcut-o de oaie declarând senin (!) în direct la tv: Știam de tragedia lui Gheorghe Ursu. Întâmplarea face, de exemplu, că băiatul disidentului Gheorghe Ursu, care a murit în închisoare - știți toată istoria - mi-a fost chiar student și la vremea respectivă, subiectul acesta a venit să ni-l împărtășească, mie și încă unui coleg de-al meu, cu mare frică, pentru că era... se temea că acest lucru ar putea să aibă consecințe asupra lui, urmă să-și pregătească examenul de diplomă...” La intervenția promptă a fiului, liberalul roșu a fost nevoit să recunoască că a mințit. Cu nerușinare, afirmă fiul.  
Dar să ne întoarcem în piețuca de la Craiova cu cei 40.000 de bieți olteni. Telenovela serii s-a încheiat cu „Liviule, nu te lăsa !” Brusc mi-a apărut faza dintre alți doi șobolani, Stolojan și Băsescu. Și Liviu a mărturisit: >Mi-a mai zis cineva, tot aici: „Chiar dacă te arestează, să nu renunți că venim să te scoatem de acolo !” Serios ? Abia aștept momentul cu Olguța Ipătescu spărgând porțile penitenciarului ! Cu europarlamentarul și nașul Manda în spate, of course !

ULTIMA ORĂ !

Aflăm, fără să ne mai mirăm, de blocarea intrării a mii de tiruri cu mărfurile alimentare „otrăvite” care vin de peste hotare. Din Uniunea Europeană sau de dincolo de granițele UE.
La ordinul bravului conducător patriot, Liviu-Nicolae Dragnea, vom avea cele mai scumpe sărbători de Sf. Paști. Continuarea blocajului, îi va determina pe producătorii autohtoni să nu piardă ocazia de a ridica și mai mult prețurile, oferta reducându-se considerabil.
S-auzim și de bine, de rău ne-am săturat !

VOTUL – mai puternic decât glonțul !


prof. Sergiu Găbureac
0771 631.065

Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !

sâmbătă, 6 aprilie 2019

BĂTĂLIA PROGRAMELOR


PROGRAMUL PNL vs PROGRAMUL PSD

Nu știu câți ați văzut / revăzut filmul Cucoana Chirița. Scenariul filmului regizat de Mircea Drăgan, cuprinde un moment căruia i-am putea spune „adevăr istoric”. El se referă la o caracterizare a clasei politice. Atenție, filmul a fost realizat în 1986 ! 
„- Unde sunt cei mai mari potlogari, cei mai mare mincinoși, cei mai mari hoți ?” întreabă, dacă nu greșesc, Dem Rădulescu. Cum numai el știe să o facă. „- La noi !” răspund în cor, fără nicio urmă de apăsare, diversele personaje participante, toate ancorate în viață politică și socială, la balul dat de Chirițoaia ajunsă isprăvniceasă. Ca să fiu aproape de realitatea timpului, soție de ispravnic. Similar cu prim secretarul de partid ce conducea în 1986 un județ sau președinte de consiliu județean din zilele noastre. 
Uluitor cât de actual este Vasile Alecsandri, inspiratorul scenariului filmului reluat săptămâna aceasta pe micul ecran ! Nu cred că filmul a fost dat întâmplător. Astfel, am făcut o legătură, vinovată sau nu, cu marea nuntă, cu sute de invitați, toți unul și una, a unor ciocoi postdecembriști. În timpul postului Sf. Paști ! Care una clamează și alta …fumează ! Sunt aproape convins, că la întrebarea pișicheră din film pusă, așa, mai spre ziuă, nuntașii obosiți ar da, în hohote de râs, un răspuns identic. Poate chiar mai nuanțat ! La asta, se pricep foarte bine, cațavencii de astăzi ! Unii extrem de cinci !
Tot săptămâna asta am recitit un basm și o poveste. E vorba despre programele vehiculate în timpul campaniei pentru alegerile parlamentare din toamna anului 2016.
și cel al PNL - https://pnl.ro/despre-noi/angajamentul-nostru/programul-de-guvernare
https://allsoldotorg.files.wordpress.com/2015/03/pg-final.pdf
De ce le-am citit ? Pentru că am fost intrigat de declarațiile în rafale ale celor aflați la Putere cu privire la aplicarea promisiunilor din campania electorală și ceea ce simțim cu toții pe propria piele. Cu un cinism, greu de înțeles, ni se transmit date și informații care de care mai aiuritoare. Cel puțin, prim sinistrei actuale a națiunii române, nu i clintește un mușchi pe fața-i pomădată când declară boborului și Evropei cât de mândră este de miniștrii ei și de realizările lor epocale. La care, ea, fără îndoială, a contribuit decisiv. A semnat !
Desigur, nu am să fac o analiză pe cele două texte. Am făcut-o la timpul potrivit. Mulți, însă, nu am făcut-o la timpul potrivit, consecințele votului lor, văzându-se din plin acum. Nu am găsit, în cele 173 de pagini (sic !) ale programului Partidului Social Democrat (zis azi PSDragnea), la origini fiind Frontul Salvării Naționale sau la cele vechi Partidul Comunist din România, cuvintele sau sintagmele inflație, deprecierea monedei naționale, creșterea roborului și, mai ales creșterea galopantă a prețurilor.
Nu s-a pomenit o clipă că va exista o grijă mai mare pentru hoții patriei decât pentru bolnavii din spitale sau copiii săraci ai României, printr-o răstălmăcire de neoprit a modificării Legilor Justiției prin tot soiul de ordonanțe de … urgență, gândite noaptea ca ...
Nu s-a scris nicăieri de „țopăiala fiscală” care a dat peste cap întreaga economie, cu consecințe tot mai nefaste pentru dezvoltarea mediului privat, cel care asigură cea mai parte a bugetului de stat. Vezi populista „ordonanță a lăcomiei”, modificată radical doar la câteva săptămâni după ce Veorica de la Videle a semnat-o ca primarul ! Urmează, spun casandrele, modificări la modificările deja făcute. Dar, efectele sunt, deja, dezastruoase !
După cum vă amintiți, specialiștii, nu doar cei din Opoziție, au tras nenumărate semnale cu privire la creșterea alandala a salariilor și chiar a pensiilor, în special a noilor creații numite „pensii speciale”, care grevează asupra pensiilor de rând.
Unele de câteva zeci de ori mai mari față de cele care au la bază principiul normal și rațional al contributivității. Dar cine să asculte, când glasul mieros al infractorului prezentator era atât de convingător. Vă amintiți ! „Vom îndeplini, programul la virgulă !” Au curs minciuni peste minciuni ! Explicații la tablă, știri peste știri, realizări mici umflate cu pompa goarnelor mediei aservite.
Asistăm la un circ total cu numere de prestidigitație politică nemaiîntâlnite în parlamentele sau guvernele altor țări. S-a ajuns până la acuzarea firavei Opoziții pentru neîmplinirile mărețe ale coaliției aflată la Putere de mai bine de 2 ani. S-a ajuns până la acuzarea Uniunii Europene pentru greșelile guvernanților. Tupeu neîntâlnit nici măcar la vecinul nostru, cu partidul sau recent exclus din zona politică UE din care făcea parte. Mai e un an și ceva până la terminarea mandatului și PSD nu a finalizat măcar unul din marile proiecte aflate în programul prezentat cu surle și trâmbițe. Doar firimituri !
Totul e pus pe tărăgănare, promisiuni că se vor îndeplini după ce-și vor termina mandatul actual. Un șantaj ordinar destinat maselor de creduli care i-au susținut timp de 30 de ani. Cele 3,8 milioane de votanți ai coaliției s-au tot împuținat. Unii, din nefericire, pe cale naturală „ajutați” și de sistemul de sănătate aflat într-o stare deplorabilă, alții trezindu-se din amețeala euforică produsă de propaganda pesedist-aldist-udemeristă.
Recitind și programul Partidului Național Liberal, partid care are un CV politic de invidiat (modernizarea României, reîntregirea țării, boomul economic de după primul război mondial) am găsit, e drept, mult mai puține promisiuni, dar cele întâlnite arată că puteau fi aplicate fără a genera dezechilibre macro-economice de amploarea celor provocate de măsurile populiste aplicate de guvernele Grindeanu, Tudose și, marea majoritate, de guvernul dăncilian. Vor trebui ani buni pentru a fi îndreptate în România multe lucruri date peste cap de infractorul nației, ajuns sus pe ultima cracă a copacului. 
Sigur, putem opera cu „dacă” și cu „parcă” la nesfârșit, dar aici avem câteva certitudini pe care nimeni nu le poate nega. Așa nu se mai poate continua !
România se apropie tot mai mult de o fundătură fără ieșire ! Împrumutul a 3 (trei) miliarde de euro într-o singură zi, o șeptime din împrumutul României socialiste din anii ‘80, returnat cu atâte sacrificii indurate de popor, este un semnal groaznic !
Dovada dovezilor că țara merge într-o direcție greșită, nu o constituie sondajele sau criticile Opoziției sau opiniile specialiștilor independenți sau ale factorilor externi, ci chiar aleșii care tot părăsesc coaliția Puterii (parlamentari, primari, consilieri) precum și membri simpli ai PSD, refugiindu-se de rușine, când au văzut înspre ce se îndreaptă marele partid de stânga cu picioare de lut, sub alte umbrele. Respect pentru cei care au ales tot partide de stânga, chiar dacă unele se prefac că sunt de Dreapta ! Cum o face marele jnapan, Traian Băsescu, cel care „va înfige” cuțitul în președinte. 
Nu mai durează mult !
Sirenele pesediste devin isterice pe canalele de televiziune, limbajul devine tot mai suburban, mitocănesc, dar realitatea nu poate fi acoperită la nesfârșit.
Știți care paradoxul ? Tot timpul s-a vehiculat ideea că PNL nu are program ! Când îl arăți, ți se spune - Ăsta-i program ? Unora tare mult le mai plac gogoșile. 
Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea. Nu mă credeți ? 
Recitiți cele două programe ! Faceți comparații și analize !
S-auzim și de bine, de rău ne-am săturat !


VOTUL – mai puternic decât glonțul !




prof. Sergiu Găbureac
0771 631.065

Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !


vineri, 29 martie 2019

DE PE SCENA POLITICHIEI DÂMBOVIȚENE


DE PE SCENA POLITICHIEI DÂMBOVIȚENE

Wow ! PSD a ajuns să fie sprijinit de partide fantomă ! 
De fapt, conservele plantate de FSN în toate partidele, inclusiv în cele fantomă, și ong-uri încep să explodeze. La comandă ! Activarea falsului PNȚCD și a fantomei PER dovedesc din plin acest lucru. Oare ce-ar zice seniorul Ion Rațiu când ar auzi elucubrațiile lui Pavelescu, „ăla mic cu capul mare” ?
Am mai spus ! Sunt mulți infiltrați ai feseniștilor în toate partidele de opoziție.  Ei se fac că activează, că sunt trup și suflet partidului, dar misiunea lor e să pună frâne la momentul comandat. Nu e prima oară când se întâmplă așa ceva de-a lungul celor 30 de ani de fesenism. E o tehnică mult exersată.
Sigur, vor urma și alte „adeziuni” tovărășești.
*
În sfârșit, liderul pesedist l-a făcut de cacao pe guralivul Mitralieră, care lansase modificarea Legii referendumului cu secții separate de votare. În traducere liberă: Tâmpiții (Drăghici și Mitralieră) spun lucruri trăsnite ! De reținut ! Cu cât șobolanii vor pune mai multe piedici Referendumului, cu atât lumea va veni la vot ! (lelea Safta)
*
Mojicia lui Dragnea la adresa celor șase milioane de români care l-au votat pe Iohannis continuă. Tonul, apelativele și, mai ales, insinuările mizerabile la adresa președintelui țării arată, de fapt, frica și obsesiile lui Dragnea față de finalul proceselor în derulare. Asta în timp ce ministrul Justiţiei, Tu Dorel, a făcut Codul de conduită al membrilor Guvernului. „Asigurarea unei bune guvernanțe se reflectă și în respectarea cu bună-credință a unor reguli asumate de persoanele care îndeplinesc demnități publice", zice sluga PSD. Miniștrii vor avea de respectat, astfel, mai multe reguli, între care trebuie să aibă o ţinută vestimentară decentă, să nu folosească expresii jignitoare, să nu accepte, direct sau indirect, cadouri sau „alte avantaje care ar putea influența exercitarea atribuțiilor". Mi se pare un mesaj subliminal adresat mârlanilor aleși politică sau numiți în instituțiile publice românești.
*
Tupeu fără margini ! Va să zică chiparosul Orlando îndatorează România cu 3 miliarde de euro într-o singură zi (săracu' Ceaușescu cu datoria lui de 21 miliarde) iar liberalul Câțu este făcut albie de porci ! Oare cine o fi, de fapt, „imbeciliul cu grave probleme mintale” !
Lelea Safta: „Ăștia ne vor îngropa de vii copii și nepoții ! Vai de tine  Românie vândută de ticăloșii feseniști ! Săracă țară, sărmani români susținători ai hoților națiunii !

ULTIMA ORĂ !

PSD ia calea FIDESZ a extremistului Victor Orban. Out din partidul socialiștilor europeni. O știre pe care lelea Safta a anticipat-o de la sfârșitul anului trecut !
*
Tuta Marii Britanii demisionează ! Târziu, după ce ai aruncat cu piatra în baltă, Veorico, pardon, Theresa ! Da, de ce să vorbim de tuta altora când o avem pe Veorica ? După nefăcuta premeditată (sic!) cu „guvernul meu va muta ambasada României la Ierusalim”, reacțiile lumii arabe apar în lanț iar tuta noastră face declarații după declarații care o îngroapă și mai rău. După Iordania, Maroc, Franța, Olanda ș.a., întreaga Ligă Arabă i-a arătat României cartonașul galben !
Iar Vasilica nici usturoi n-a mâncat, doar ...
*
Până și șefa de cabinet, Roxana Popa, a prim sinistrei a părăsit pesedeul ! „PSD s-a îndepărtat de valorile stângii europene.” Punct. Mă mir că abia acum a observat deraierea partidului fesenist !
*
Vai, vai, vai ! Ce pierdere imensă pentru România ! Milioane de români sunt îndurerate de o asemenea veste. Cum să nu candideze Ghiță, EL fugitivo ?!?
Omul cu pozele photoshop și-a luat „semnăturile” și dus a fost. Tot la sârbi !

VOTUL – mai puternic decât glonțul !

S-auzim numai de bine, 




prof. Sergiu Găbureac
0771 631.065

Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !