ÎN CĂUTAREA LÂNEI DE AUR (2)

 
ÎN CĂUTAREA LÂNEI DE AUR (2) 
Spre Pamukkale - via Argos – lacul Salda

Dimineață, după ofertele gastronomice plină de ispite, am găsit și o hibă la hotel. Nu au cântar în cameră. Măcar unul la recepție ! 

Plecăm spre Pamukkale după lâna de ... bumbac ! O primă oprire la un mega magazin de bijuterii și ceasuri pentru alde Grindeanu. Turcii au rămas la cultul aurului. Aparent normal, într-o țară unde inflația atinge 30%. Față de alte perioade, acum e mică. Salariul mediu pe economie 500 euro ! La noi, peste 1.000. În autocar, Veronica ne-a dă detalii de Evul Mediu privind obiceiurile / condițiile / tradițiile  la încheierea unei căsătorii sau la nașterea copiilor. Nu intru în detalii, românii depășind de multișor faza asta. 

Desigur, excepții se mai întâlnesc !... Magazinul este foarte bine organizat, cu zeci de kilograme de aur transformate în mii de bijuterii care determină ochii consoartelor să lucească ciudat. Am notat cotele pieței pentru doritori:

- Aur 24K (999) - între 6.366 și 6.750 lire gramul (~ 640-670 lei). La noi  624,91 lei/gr. 

- Aur 22K (916 - folosit, de obicei, pentru investiții și bijuterii tradiționale tip Bilezik) - între 5.836 și 6.436 lire gramul (~580 – 620 lei). La noi ~572 lei

- Aur 18K (750) - între 4.775 și 5.266 lire gramul (sau ~480 lei). La noi ~468,68 lei/gr.

- Aur 14K (585 - cel mai popular pentru bijuterii) - între 3.800 și 4.200 lire gramul (~380-420 lei).  La noi ~364,29 lei/gr. Cât despre ceasuri, doar în studenție am avut unul.

*

Lacul Salda, supranumit Maldive de Turcia, cu apă turcoaz și nisipuri albe. Moment publicitar ! „Este situat într-un crater vulcanic din provincia Burdur. Lacul are o mare valoare științifică: cercetătorii NASA au descoperit că sedimentele și mineralele de pe țărmul său sunt asemănătoare cu cele de pe Marte !”

Prilej pentru o sesiune foto cu ardeleanca mea, înainte de picnicul de sub cetina de brad cu bunătăți de Strămoșia și udat cu vin la temperatura lacului. 

Aleg și un con drept amintire a acestor locuri. 

La urcarea în autocar se pornește o ploaie pe cinste. Să plouă ! 
Spre seară ajungem în satul Pamukkale ...Vale. Ne cazăm la Colossae 5*, of course, resort cu de toate. 

După o primă plimbare prin cochetul parc al resortului, tragem o raită pentru a cunoaște pulsul vieții locale de la poalele celebrului sit arheologic greco-roman din vârful dealului cu vestiele sale formațiuni geologice, pe care îl vom vizita a doua zi. 

De la Universitate, pe micuța ulicioară ajungem la Moscheea din fața bazarului, lung cât o zi de post.

Predomină produsele agricole, fructe, legume, siropuri, prafuri ... E o liniște de târg de altădată, care își continuă traiul ca și cum turiștii nici n-ar exista. 

Dacă la Beycik simbolul zonei este roșia, aici e cocoșul de Denizili cu cântecul său prelungit până la leșin. Povestea e lungă, tot din 1001 de nopți, cu trimitere în antichitate, legată de pedeapsa lui Ares, zeul războiului (amantul Afroditei). Pe scurt: Soldatul, care trebuia să-i anunțe pe cei doi amanți de venirea soțului Hefaistos (zeul focului și al metalurgiei), adoarme. Urmarea, Ares l-a transformat în cocoș. Scandal imens în Olimp, ca într-un serial de Hollywood. În situl antic Laodiceea (lângă Pamukkale), arheologii au descoperit basoreliefuri care înfățișează gladiatori-cocoși, dovedind că rasa era venerată încă din antichitate. 

Dimineață, pe răcoare, autocarul urcă lin spre cimitirul din deal. Turul începe de la Poarta Nord din motive practice. Pe un soare lăptos, urcăm agale. Ceea ce a mai rămas de la jefuitori, de-a lungul timpului a fost adunat, în mare parte, de-a lungul aleii pe care o străbatem primind noi informații de la Veronica. 

Intrarea în orașul antic, mi-a amintit, nu știu de ce, de Dubrovnikul antic.

Se afirmă că această necropolă antică este una dintre cele mai mari și mai bine conservate din întreaga Anatolie și din bazinul mediteranean. 

Bineînțeles, face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO (1988).

S-au inventariat peste 1.200 de morminte individuale și colective 

din epoci diferite (elenistică, romană târzie și creștină timpurie). 

Arheologii au făcut și un top cu patru tipuri majore de locuri de veci: sarcofage, morminte-tumul (structuri circulare mari), morminte tip casă sau templu și hypogea (camere funerare subterane sau săpate direct în stâncă). Fiecare după posibilități ! 

Din inscripții rezultă o populație eterogenă: greci, romani, păgâni, evrei, precum și primii creștini. În orașul Hierapolis se află și mormântul Sf. Apostol Filip. 

 

Aici totul este ruină, o imagine palidă a locului de altădată. 

A fost fondat ca stațiune termală în secolul al II-lea î.Hr. de regatul Pergamon și a înflorit ulterior sub stăpânire romană și bizantină. 

Datorită proprietăților curative ale izvoarelor termale, mii de oameni bolnavi din Imperiul Roman veneau în speranța vindecării. 

Vizităm mini muzeul cu cele trei încăperi. Ce-a fost valoros a fost luat de alții !

Mă îndrept spre piscina Cleopatrei, în care trei „june” se bălăceau, înotând în apa termală printre coloane antice. Soarele începe să ardă tot mai tare ! 

Locul numit și Castelul de bumbac, ca urmare și a extinselor culturi de bumbac în zonă, dar și datorită fenomenului geologic milenar, care a creat terase uriașe din travertin alb prin depunerea calcarului din apele izvoarelor termale minerale. 

Timp liber pentru a intra în ciudatele frunze de lotus albe. Totul este canalizat, existând o programare  a alimentării cu apă. O dată pe lună ar funcționa toate. Peisajul este ireal !... Cum să nu faci poze aici !? La magazinele de suveniruri văd și fluierele din ceramică (care imită perfect cântecul cocoșului, când pui apă în ele). Există o zonă, special amenajată, unde poți admira și fotografia exemplare vii din această rasă faimoasă. 

Îmi iau rămas bun de motanul șef al stațiunii și ne îndreptăm spre ultimul obiectiv, somptuosul Teatru Roman cu cele 50 de trepte din travertin și o capacitate maximă de 15.000 de locuri ceea ce arată că stațiunea avea 150.000 de locuitori. 

După normele romane.

 Ieșim pe Poarta Sud și ce-mi aud urechile: - Portomeneul meu e la tine ? - Nu, doar telefonul ! Se crează un pic de panică. Normal ! După ceva întrebări de localizare a ultimului loc unde ar putea fi uitat, Taner pornește fulger spre locul cu pricina. La insistențele mele, se acceptă să merg după el. Străbatem cei 2 kilometri când la trap, când la galop ! La terasa cu pricina ne aștepta polițistul cu zâmbet larg. Era exact locul unde mă despărțisem de motanul șef ! 

Îl alarmase de Veronica telefonic. Pe polițist. 

Mă pune să verific dacă este intact, de unde să știu eu ce-și ține acolo ardeleanca mea ? Mă uit, văd câte ceva, zic că totul e în regulă. Ne strângem amical mâinile și ne întoarcem. Uit să dau bine meritatul peșcheș. De emoție. 

Pe drumul de întorcere la autocar, mai arunc o privre spre amfiteatru și facem cronica meciului de aseară, Fenerbahce – Liverpool, la care, aseară, Taner îmi spusese că vor lua o căruță de goluri. Eu l-am contrazis, pentru a-i ridica moralul ! Și totuși, Fener a bătut cu 3-2. Apoi, dăi cu Hagi, feciorul lui Hagi, Lucescu și ... suntem întâmpinați cu aplauze ! Apreciindu-se, în special, forma fizică ! 

Le-am arătat telefonul cu pașii zilnici din Scoția, vizitată în septembrie. Media - 22.000 de pași pe zi. 

În autocar aflăm, tot de la Veronica, misterul dezvoltării zonei vizitate. 

Lâna neagră de la Denizli (mai exact din Laodiceea, oraș situat în apropiere) era faimoasă în antichitate, fiind produsă de o rasă locală de oi. O lână neagră, moale, deosebit de densă și lucioasă. Țesăturile (haine și covoare) erau un produs de lux exportat în întreaga lume romană. Împreună cu școala de medicină și activitatea bancar-financiar au contribuit la prosperitatea locului. 

Deși, cutremurul din anul 60 a distrus orașul, cetățenii au refuzat ajutorul financiar oferit de Imperiul Roman (condus de Nero), demonstrându-și marea independență și bogăție. Laodiceea este pomenită și în Apocalipsa Sf. Ioan, biserica de aici fiind mustrată pentru mândria și autosuficiența ei economică A fost, astfel, avertizată, deși se credea „bogată și îmbrăcată în veșminte fine”, era de fapt „ticăloasă, sărmană, oarbă și goală". De aceea, a fost pusă în rândul celor șapte biserici din Asia menționate în Cartea Apocalipsei: Efes - biserica care și-a părăsit dragostea dintâi; Smirna - biserică încercată și persecutată (credincioasă până la moarte); Pergam - biserica ce locuia unde este scaunul de domnie al Satanei și tolera învățături greșite; Tiatira - biserica lăudată pentru fapte, însă o tolera pe profetesa Izabela; Sardes - biserica considerată vie de oameni, însă moartă spiritual; Filadelfia - biserica răbdătoare, cu putere mică, dar căreia i s-a deschis o ușă pe care nimeni nu o poate închide și Laodiceea - biserica căldicică, auto-suficientă („sunt bogat, m-am îmbogățit”), mustrată pentru că este ticăloasă, săracă, oră și goală. Drumul fiind lung vorbim și despre Arca lui Noe ! Tot din Biblie știam că nava era uriașă, chiar și pentru timpurile noastre (~140 m lungime, 23 m lățime și 14 m înălțime - cu 3 punți și multe compatimente pe o suprafață de 8.900 m² sau cu un volum de cca 40.000-43.200 m³), fiind construită din lemn de salcâm și chiparos, etanșată cu smoală la interior și exterior cu o singură deschidere în partea superioară. 

Deși, Veronica ne oferă date certe de ultimă oră, există și de această dată îndoieli. Numeroși oameni de știință contestă formațiunea geologică naturală aflată la 29 de km de celebrul munte Ararat din estul Anatoliei. „Scopul final nu este doar să analizăm solul sau scanările georadar, ci să reușim, într-un fel sau altul, să intrăm în navă”, a declarat Jones, unul dintre arheologi. Ajungem la Karmir frânți, somn buștean !... 

Ce Noe, ce Iason, somn fără vise !