AVENTURA SCOȚIANĂ (II)

 Edinburgh – Galeria Națională de Artă

Urmează o zi plină. Pe documentarul meu. Urcăm pe Diagon Alley. Nici la Haryy nu era open. Liniște, fiind prea devreme pentru cohortele de turiști. Pe Royal Mile, ușor animată, o luăm metodic, fără pic de grabă, spre obiectivul dimineții Galeria Națională de Artă, care se deschide la ora 10. Până acolo sunt multe lucruri de văzut. De fapt, Royal Mile reprezintă cinci veacuri de existență, fiind coloana vertebrală a orașului, de la fortăreața vulcanică la Palatul Regal sau invers. Sunt sute de detalii care îți scapă doar la o singură plimbare pe cei 1800 de metri. Ieri, văzusem un segment la care ardeleanca mea a rezistat cu brio pe zonele cu piatră cubică. 

Începem cu casa lui John Knox, clădire faimoasă, considerată a fi cea mai veche construcție medievală datând din anul 1470. Se află la poarta principală a orașului vechi, care separa Edinburgul de Canongate. De altfel, experții se îndoiesc că aici ar fi locuit liderul durei Reforme Protestante din Scoția. 

În ce a constat marea reformă: „1. Fără episcopi sau Papă, Knox eliminând ierarhia catolică tradițională. Biserica a început să fie condusă de bătrâni ai comunității (numiți prezbiteri) și de pastori, aleși la nivel local. S-a înființat un parlament bisericesc suprem, format atât din preoți, cât și din oameni simpli, numit Adunarea Generală a Kirk-ului (Bisericii Scoțiene).2. Doar Biblia contează (Sola Scriptura) (programul divin – n.n.). Ritualurile catolice care nu erau scrise în Biblie au fost eliminate. Predicile s-au concentrat doar pe explicarea Bibliei. S-au păstrat doar Botezul și Sfânta Împărtășanie, eliminând celelalte cinci sacramente catolice. Statuile, picturile, altarele fastuoase și mănăstirile au fost distruse sau simplificate radical pentru a evita idolatria. 3. Knox a cerut ca fiecare biserică locală să aibă o școală gratuită. Scopul era ca toți băieții și fetele, bogați sau săraci, să învețe să citească pentru a putea studia Biblia.

4. Knox a promovat o idee revoluționară pentru acele vremuri: dacă un rege sau o regină (cum a fost cazul reginei catolice Maria Stuart) guvernează împotriva legilor lui Dumnezeu, poporul are dreptul și datoria să se opună acelui conducător.” Casa-muzeu este amenajată pe trei niveluri. Se prezintă istoria clădirii, modul în care s-a derulat conflictul religios din perioada Reformei și povestea Mariei, regina Scoției. Deși clădirea poartă numele lui John Knox documentele arată că aceasta a aparținut, inițial, lui James Mosman, aurarul reginei Mary. 

La ultimul etaj se află mult mediatizata The Oak Room. Decorațiunile din această cameră dovedesc statutul și bogăția aurarului. Grinzile de lemn ale tavanului ascund decorațiuni renascentiste realizate în tehnica tempera de meșteri locali. În ciuda culorilor ușor estompate, detaliile s-au păstrat deoarece au stat acoperite cu tencuială timp de secole fiind redescoperite abia în 1850. 

Ochii vigilenți ai criticilor de artă au descoperit simboluri ascunse: semne zodiacale, zâne înaripate, creaturi mitice, precum și un mic diavol ! Pereții cu lambriuri de stejar sunt decorați cu scene care ilustrează scene biblice. Se crede, totuși, că John Knox ar fi stat aici cu puțin înainte de trecerea la cele veșnice în 1572. 

Zărim turla Catedralei St Giles în formă de coroană, capodoperă a sculpturii în piatră din perioada medievală târzie. La acea oră, lăcașul nu era deschis. 

După el, în partea sudică a catedralei, este micuțul Parliament Square, flancat de clădiri neoclasice grandioase care au găzduit Parlamentul Scoțian, locul unde s-a scris istoria legii și a guvernării scoțiene. Jos, la pavajul de lângă ușa de vest a catedralei St Giles este Heart of Midlothian, care marchează locul unde se afla Old Tolbooth, închisoare notorie. Aici aveau loc execuții publice și colectări de taxe. În dreapta și în stânga sunt mici pasaje abrupte care duc în curți ascunse. 

Unul dintre ele este Brodie's Close, numit după diaconul Brodie, cetățean respectabil ziua și hoț versat noaptea. Bineînțeles, a fost sursa de inspirație pentru Dr. Jekyll și Mr. Hyde, nuvelă de groază din 1886 a lui R.L. Stevenson. Scoțian, of course ! Nuvela este considerată operă definitorie a genului horror gotic. Filmele au atras și atrag milioane de cinefili, ultima ecranizare fiind realizată în 2008. Plimbarea prin pasajele întunecate te face să-ți dai seama de traiul medieval local. Oamenii trăiau unii peste alții în clădiri care ajungeau până la paisprezece etaje. Continuăm. Ochii înregistrează noi imagini și noi imagini. Trecem pe lângă Tron Kirk Market, o piață interioară de tip boutique administrată de Scottish Design Exchange, 

amplasată într-o fostă biserică din secolul al XVII-lea, unde peste 20 de artiști și designeri locali își vând aici creațiile unice făcute manual: inele, brățări, broșe și butoni, printuri de artă, fotografii cu peisaje din Edinburgh și rame din lemn vechi de butoaie de whisky (Whisky Frames), insigne din email, brelocuri inedite și kituri de broderie cu faimoasele văcuțe din Highland, săpunuri naturale sau parfumuri artizanale. Lume, lume, ia oferta!  Bine că era închis ! Facem la stânga, trecem pe North Bridge, o luăm la stânga și ne îndreptăm, prin fața gării centrale Waverley, sp

re al doilea mare monument, ca înălți me, de pe Terra dedicat unui scriitor. 

Primul fiind memorialul din Havana ridicat pentru scritorului militant cubanez José Martí considerat erou național. Acel turn are înălțimea de 109 metri (358 de picioare), cel de aici, aflat în Princes Street Gardens, în stil gotic are cca 61 de metri (200 de picioare). În centru, se află statuia romancierului Walter Scott, realizată din marmură de Cararra. Scott este unul dintre autorii care m-au încântat în copilărie, cu romanul său istoric Invanhoe. Fațadele memorialului sunt decorat cu 64 de scene mici, cu personaje din romanele Ivanhoe sau Rob Roy ...  După ce urci cele 287 de trepte, contra taxă, ești răsplătiți cu un atestat comemorativ. Și eu mă dovedesc scoțian !... 

                

Superb monumentul, precum și pescărușii blânzi care mă studiază atent ! 

La 10 și 10 intrăm în Galeria Națională Scoțiană organizată pe trei niveluri. 

 

Sincer să fiu, am crezut că muzeul e mult mai mic și vom vedea mai mult lucrări ale artiștilor locali sau naționali. Cu ardeleanca mea, am fost cuceriți de multitudinea pânzelor semnate de mari pictori ai lumii: Rubens, da Vinci, Raphael, van Dyk, Rembrandt, Tizian, van Gogh, Canalleto, Pissarro, Velazquez, Botticelli, Monet, Vermeer... iar, din partea locului, Taggart. 

Cele câteva imagini vorbesc de la sine. Ai cu ce te delecta ! 

Documentarul mă informează: „Galeriile Naționale ale Scoției reprezintă principala rețea de artă din Edinburgh, formată din patru galerii majore, în patru locații diferite, toate având intrarea gratuită pentru colecțiile permanente.

„Prima este cea pe care o vizităm National Galleries Scotland, din centrul orașului, 

pe colina The Mound, aproape de Princes Street. De fapt la poalele colinei. Găzduiește una dintre cele mai mari colecții de artă din lume. Ne-am convins ! A doua este National Galleries Scotland - Portrait care se află pe Queen Street, într-o clădire impresionantă din piatră roșie în stil gotic-victorian. După cum arată și denumirea expune portretele oamenilor ce au modelat trecutul, prezentul și viitorul Scoției. A treia este pe Belford Road, National Galleries Scotland - Modern One & Modern Two în două clădiri gemene într-un parc plin de sculpturi moderne. Expune piese semnate de Matisse, Picasso și o colecție faimoasă de artă suprarealistă. Modern Two găzduiește mari expoziții temporare, precum și o replică detaliată a studioului sculptorului Eduardo Paolozzi. Ignorant mai sunt ! Ultima e National Galleries of Scotland - Modern, pe care urmează să o vizităm după ce venim de la Glasgow. O organizare pe gustul meu a colecției de la parterul clădirii, pe școli și curente ale artei plastice din secolele ei de glorie. Mă simt în largul meu în fața unor astfel de opere. Nu mă simt complexat ca în fața capodoperelor lui Picasso. Spre exemplu ! Mă opresc aici cu comentariile, pentru a nu intra în conflict deschis cu prietenii mei critici de artă. Ieșim încântați de cele văzute. Mulțumim doamnei custode, care este vădit bucuroasă de bucuria noastră. 

Au un talent fantastic, scoțienii, nu numai scoțiencile, în a-ți explica, de-a fir în păr, orice informație solicitată. Se vede solida educația primită în școli și familie timp de veacuri ! Se simte și pe stradă. Urcăm scările și ne îndreptăm spre Castelul Edinburg. Pe stânga, o turlă gotică masivă înegrită The Hub marchează intrarea în inima medievală a orașului vechi. Este o clădire victoriană impresionantă servind, azi, ca sediu al Festivalului Internațional de aici. 

Este trecut mult de amiaza zilei. E un soare, pe care scoțienii îl consideră caniculă. Și sunt doar 23^o C ! Pe autohtoni îi recunoaști după pantalonii scurți, șlapi și maiouri. Capătul căii Royal Mile este supraaglomerat. Un cimpoier, ca-n filme, delectează trecătorii cu sonorități scoțiene. În preajma lui, o pereche arătă publicului acvilele din dotare. De la poalele dealului, am zis că, sus, sunt tribunele unui stadion. Cândva, aici, la intrarea în castel a fost o piață în aer liber pentru negoțul cu lenjerie fină sau lawn (gazon). Acum spațiul este ocupat de tribune pe o parte și alta pentru spectacolele de peste an. Înotăm spre intrare. Am ratat întâlnirea cu tunul de la ora unu ! Asta e ! De la acest castel începe calea, pe care regii medievali, diplomații în vizită și rebelii locali au bătut-o timp de secole. Castelul a supraviețuit zecilor de asedii. 

E mult mai impresionant în exterior și de la distanță. Am senzația că toate interioarele palatelor scoțiene au un aer auster. Arme, armuri, spade, scuturi, tunuri ... 

Nu găsești rafinamentul franțuzesc sau spaniol. 

Oboseala își spune cuvântul și ne retragem discret. 

Ne salutăm cu Marie Curie, ce seamănă leit cu Leana noastră, „chimista” de talie mondială, și părăsim vacarmul zonei. Plimbarea de seară este rezervată studierii străzilor și pub-urilor. Ca tot britanicul, și scoțianul, are n-are treabă, la ieșirea de la muncă trece pe la pub. De regulă, fiecare în cartierul său. Oferta e generoasă, ai de unde alege.  Turiștii sunt îndemnați spre cele peste 100 de distilerii scoțiene, fiecare, adevărate minimuzee, pregătite să-și primească vizitatorii la degustare. Gastronomia locului e bazată pe suratele lui Dolly, după mirosurile de pe străzile cu zeci de terase și restaurante. Pe Royal Mile soarele ne orbește în drumul lui spre asfințit. Se lasă seara, a trecut și ziua mea !... 21.104 pași (16,8 km = 816 kcal.)

 Mâine, go Glasgow !