ASALTUL BALCANILOR DE VEST (VII) TRIESTE

 ASALTUL BALCANILOR DE VEST (VII) TRIESTE

(RAITE prin U.E. - pagini de jurnal paranormal)

Pentru ratarea Splitului, agenția compensează cu o fugă în țara celor 6.000 de kilometri de autostradă și unde cazinourile sunt interzise. 

Mergem într-un loc mult disputat de-a lungul timpului. 

Trieste ce a fost un fel de zid al Berlinului. 

Pe timpul Ciuruitului, românul care trecea Dunărea, înot sau nu, și ajungea la Trieste era deja în lumea liberă. Era ca un Purgatoriu pentru cei din lagărul comunist care doreau un alt mod de viață. De aici, alegeau țara unde vroiau să-și continuie existent. Mulți nu au mai ajuns, fiind împușcați de grănicerii noștri sau ai sârbilor sau prinși fiind în drumul spre Trieste 
erau returnați spre închisorile ceaușiste.

Dialectul local se cheamă triestino, pe care l-am întâlnit și la Buzet. Dacă nu ar exista limba oficială, italiana, greu s-ar înțelege locuitorii din nord cu cei din sudul cizmei. Dar, ei sunt europeni, care au depășit, ca mulți alții din spațiul Schengen orgoliile lingvistice sau de altă natură (granițe, religie, naționalism exacerbat ș.a.). Am întâlnit și în fostul spațiu iugoslav un amestec greu de imaginat de etnii. Constat că toți trăiesc în armonie. 

Sunt consternat că în proximitatea României mai sunt lideri slab educați, plini de venin și gânduri ascunse, care bagă bățul prin gard la ordinele subterane venite de pe șanțul Europei civilizate.

Trieste este un oraș cu peste 200.000 de locuitori, foarte aproape de granița slovenă, fiind poarta estică a Italiei. 
Are o istorie lungă de peste 5000 de ani.

Sintetizez: Iulius Caesar crează colonia romană Tergeste. Prosperă în epoca bizantină, a fost luată de franci, trece, apoi, printr-o petiție semnată de locuitorii săi sub Leopold al III-lea de Habsburg, devine al Italiei după 1918, apoi, din 1943, al Germaniei, stă sub regimul titoist scurt timp, împărțit în două între iugoslavi și anglo-americani până în 1947. Este declarat oraș liber sub protecție ONU, până în 1954, când revine Italiei. Dar să las istoria cu adevărurile și poveștile ei și să revin la obiectivul zilei.

 Autocarul ne duce, printr-o ploaie măruntă, direct spre Castello di Miramare, aflat în Goful Trieste, la 8 km de urbea propriu-zisă. 

Nu apucăm să coborâm toți din autocar și ploaia încetează. Paranormal !

Unde-i castelul ?

Ei bine, castelul era după colț, la care suntem conduși de pescărușii locului.

Unii spun că a fost construit special pentru fratele său, la sugestia  împăratului Franz Josef, pentru a scăpa de el la curtea vieneză. 

Se cam amesteca !?!

O fi, n-o fi fost așa, cert e că arhitectul austriac Carl Junker a lăsat lumii o destinație turistică pentru viitori locuitori ai planetei, ce nu poate fi ocolită în zilele noastre și o sursă sigură de venit pentru deținătorii castelului. 

Intrarea mai scumpă ca la Luvru ! Asta e !

 Avansat comandantul Marinei Imperiale, în 1954, Maximilian se mută la Trieste și își face o „căsuță” cu fața la mare, înconjurată de un parc. Castelul a fost ridicat relative repede între 1856 și 1860. Locul a fost denumit Miramar, după numele reședinței Prințului Ferdinand de Saxonia din Portugalia. 

Vizitată în primăvară. Coincidențe !?!

Poate exteriorul castelului nu impresionează prea mult, însă interiorul, decorat și mobilat de Franz Hofmann&fiul, lasă vizitatorului imaginea exactă a vieții cuplului Maximiliam și Charlotte. Dormitorul și biroului arhiducelui, reproduc cabine și interioare ale fregatei Novara, nava folosită de comandantul Marinei Imperiale în voiajul său în jurul lumii (1857-1859).

Interesantă este decorarea castelului cu blazoane din al doilea Imperiu Mexican, precum și cu ornamente exterioare din piatră cu vulturul aztec. Misterul este dezlegat citind pliantul.

Maximilian a fost instalat împărat al Mexicului la  10 aprilie 1864 în timpul celui de-al doilea imperiu mexican, cu sprijinul lui Napoleon al III-lea al Franței și al unui grup de fruntași mexicani monarhiști. Însă, Statele Unite nu l-au recunoscut pe Maximilian, acesta fiind executat în 1867.

Serviciili lucrau și atunci !

La etaj, intrăm în Camera Tronului, camerele chinezești și japoneze. 

Vedem și camera cu picturi realizate de Cesare Dell'Acqua, ce ilustrează evenimente din viața lui Maximilian și istoria castelului. 

Tavanele sunt de un rafinament deosebit, mai puțin candelabrele.

Parcul are o suprafață de 22 hectare.

Un loc sterp înainte, parcul reprezintă un exemplu clasic de implantare a arbuștilor și arborilor de diverse specii.

Vegetația, prezentă în parc, nu este specifică locului.  

Într-un deceniu au fost plantați cedri aduși din Liban, nordul Africii și Himalaia, brazi și molizi din Spania, chiparoși din California și Mexic, diferite specii de pini din Asia și America și chiar câteva exemplare exotice de sequoia și ginkgo biloba. Amestec vegetal, la o scară mai mică, întâlnit și la reședința reginei Maria de la Balcic.

Bazinele, cursurile de apă, potecile întortocheate, copacii plantați după modele naturale și unele zone de gazon sunt specifice grădinilor englezești.

După moartea tragică a lui Maximilian și plecarea Charlottei în Belgia, castelul a fost locuit de alți Habsburgi. În timpul primului război mondial, mobilierul și operele de artă au fost mutate la Viena, adăpostite în marile palate Schonbrunn și Belvedere.

La sfârșitul războiului teritoriul Miramare a trecut sub controlul guvernului italian, iar în 1926 Austria a returnat toate obiectele pe care le deținea pentru a face posibilă revenirea castelului la imaginea de altădată. 

Nu cum am pățit noi cu tezaurul dat la Moscova, pe care nu l-am mai văzut nici în ziua de azi. Ce să-i faci ? Altă civilizație !

Parcăm în zona autogării și suntem liberi ca pasărea cerului să dăm o raită prin zona centrală a orașului. 
Ploaia ne amenință din nou, dar curând se oprește.

Trieste - un oraș tipic vienez. Șiruri de clădiri masive, în spirit neo-clasic, tăiate de străduțe inaccesibile transportului public. 

Birocrația austriacă, care funcționa cu o precizie de ceasornic a fost cheia succesului menținerii monarhiei habsburgice aproape 500 de ani. 

Oricât ar fi de blamat, imperiul a fost un factor civilizator pentru zona centrală a Europei, principalii beneficiari fiind migratorii unguri, veniți din hăul Asiei doar cu jumătate de mileniu înainte. 
Au copiat rapid modelul construcțiilor și obiceiurile vieneze, transferândule cu succes la Buda și Pesta. 

Mai mult, între 1867 și 1918, ungurii reușesc o alianță care duce la apariția unei Dublei Monarhii formată dintr-un imperiu (al țărilor austriece) și un regat (al țărilor ungurești).  Astfel, ajung să stăpânescă multe teritorii invadate de austrieci de-a lungul secolelor: Cehia (cu excepția regiunii Hlučín), Slovacia, Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, părți ale României de azi (Transilvania, cea mai mare parte a Banatului, partea estică a Crișanei, partea estică a Sătmarului, partea sudică a Maramureșului, sudul Bucovinei), Muntenegrului (localitățile litorale), Poloniei (vestul Galiției), Ucrainei (estul Galiției, nordul Maramureșului și nordul Bucovinei), Italiei (Trentino-Tirolul de Sud și o parte a regiunii Friuli-Veneția Giulia) și Serbiei (Voivodina). 
În urma primului război mondial prin Tratatul de la St. Germain din 1919 s-a pecetluit sfârșitul Imperiului.

La Trieste comunitatea românilor e una numeroasă, situându-se după cea sârbă și cea croată, la egalitate cu a celor din Albania, China și Pakistan, cu profesii dintre cele mai diverse: zidari, instalatori, menajere, comercianți, cercetători, universitari și oameni de cultură și știință.

 
 

Trecem pe lângă eleganta Biserică evanghelică luterană și intrăm în Piața Bisericii San Antonio Taumaturgo,  locul unde se ține târgul matinal. 

Biserica actuală a fost ridicată pe urmele uneia mai mici. Impunătoare sunt coloanele sale ionice și statuile sfinților protectori ai orașului.

Intrăm în Biserica Ortodoxă Sârbă Sf. Spiridon cu ale ei ziduri masive bizantine orientale.

După alte câteva străzi, ni se deschide în fața ochilor mult mediatizata Piazza dell-Unita d’Italia, cea mai mare piață publică din Trieste cu Pallazo del Governo (1904), palatul companiei Lloyd Triestino (1882-83) și 
Pallazo del Municipio (1876). 

În fața Primăriei există Fontana dei Quattro Continenti, care le reprezintă printr-un animal simbol: pentru Europa - calul, Africa - leul, 
Asia - camila, iar pentru America - crocodilul.

Australia nu apare deoarece la 1751 încă nu se știau prea multe despre micul continent, unde urma să fie „excomunicați” supușii răii ai Marii Britanii, azi model de dezvoltare și civilizație de invidiat. Cât despre Antarctica se știau și mai puține lucruri. Harta lui Piri Reis nu fusese studiată. 

Vis-à-vis de primărie, faleza golfului Trieste, portul, silozurile, puțin mai departe gara și autogara urbei. 
Faleza oferă o perspectivă asupra Triestului colinar. 

Ragazze di Trieste mai cos, încă, la tricolorul italian.

 Trecem pe lângă Biserica Ortodoxă Greacă exact la amiază !

Ajungem în dreptul Canale Grande acum doar până la Piața San Antonio, traversat de cele trei poduri, Ponte Verde, Ponte Rosso și Ponte Bianco, deși nu are gradoarea celui venețian, crează o imagine plăcută ochiului. 
Pe partea pietonală a Podului Roșu, celebrul irlandez James Joyce (uf, tot n-am terminat Ulise !) vă invită să-i vizitați casa în care a locuit aici vreo 10 ani.

Vă amintiți ? L-am întâlnit la Dublin, locul său de baștină !

O luăm, apoi, pur și simplu la întâmplare. Așa ajungem în Piața Oberdan cu stiluri diferite de arhitectură. Una din clădiri este o adevărată bijuterie. 

În apropiere, văd o biserică, deși nouă, cu o arhitectură deosebită.

Tot pe aici dăm de magazine cu adulatele fructe de mare, 
dar și cu roșii și pepeni.

Cred că în urma noastră a bătut Bora, fiica mai mică și cea mai iubită a zeului Aeolus. Prea erau negri norii ! 

La gară văd și o jucărie de tren local.

Printr-un oraș ca Trieste, oraș prin care au trecut Verdi, Stendhal, Napoleon Bonaparte, Joyce, Paganini ... nu se putea să nu treacă și ardeleanca mea !...  Gata ! La autocar, nici nu știu când a trecut ziua ! 

Și câte mai erau de văzut ? Poate altădată. Pe îndelete. 

Merită !

Pe curând !

Sergiu Găbureac 

VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,

http://www.facebook.com/sergiu.gabureac.3,

gsm_as@yahoo.com,  Tel.0731 936.615

București