REGALIȘTI versus
REPUBLICANI PROLETCULTIȘTI
Am lăsat să treacă tristul
eveniment al înmormântării celei de a patra regine a României. Ana. Omagiu !
Comentariile viscerale ale republicanilor
proletcultiști, analfabeții României de mai bine de 70 (șaptezeci) de ani, mă
determină să scriu această tabletă.

România
are un PIB de 11.917 euro/locuitor pe locul al 27-lea, deși, ca populație e pe
al 7-lea loc, iar ca suprafață pe locul 9 !
De ce ne
aflăm în această situație știm cu toții ! Proasta guvernare începând cu anii ‘70.
Nu discutăm de perioada cât am fost sub ocupația directă a sovieticilor. Atunci
România a fost jefuită de sovromuri la drumul mare, sub pretextul plătirii
daunelor de război, deși se clama pe toate drumurile marea prietenie
româno-sovietică ! A urmat perioada de
relansare economică cu planul pe 15 ani (1960-1975), după care a urmat
prăbușirea. Principala cauza fiind
megalomania „marelui conducător” și, mai ales, a neglijării industriei și
agriculturii după 1980 pentru a se plăti datoria externă. Greșeli fatale.
În 1989 a
expirat înțelegerea de la Yalta și țările cuprinse în lagărul sovietic și-au recăpătat
libertatea deplină. Însă, anii regimului totalitar au lăsat amprente adânci în
toate statele foste socialiste.
În funcție
de educația din familie și cea asigurată de stat, popoarele au optat democratic
spre diverse doctrine politice, evoluția fiind pe măsura inteligenței
alegătorilor din acele țări. Slovenia și
Cehia au ajuns să se plasează pe locurile 16-17 în Uniunea Europeană.
Revoluția
din România a fost înăbușită rapid prin Contrarevoluția echipei Iliescu, reușind
să convingă poporul, prin manipulări grotești de tip securist, că poate exista
o a treia cale. Iluzorie. Nici comunistă, nici capitalistă. Astfel, s-au pus
bazele unui stat de tip mafiot, cu rețele în toate domeniile de activitate și
în toate județele. Acest sistem a făcut ca România se evolueze foarte greu,
nereușind nici peste 26 de ani să-și reia locul normal în Uniunea Europeană.
Ce s-ar
fi întâmplat dacă România ar fi revenit la sistemul monarhic consitituțional ?
În primul rând, ar fi fost asigurată o stabilitate politică, care ar fi permis
o dezvoltarea economică rapidă. Legătura cu statele Uniunii Europene și
celelalte țări ale lumii ar fi fost mult ușurată. Credibilitatea Casei Regale
fiind de departe peste credibilitatea regimurilor Iliescu&Băsescu, ceea ce
ar fi avut uriașe efecte benefice în toate privințele: economic, financiar,
social, cultural.
Sistemul
mafiot ar fi fost, cu siguranță, ținut sub un control sever, devalizarea și
distrugerea țării nu s-ar fi produs la o asemenea scară dezastruoasă.
Sistemul
monarhic constiuțional, nu ar fi permis ca luptele politice să ia proporții
caragialești, cu prilejul alegerilor prezidențiale.
Reîntregirea
țării ar fi cunoscut pași importanți, și nu sabotată sistematic de politica
iliesciană de temporizare a reunirii neamului românesc.
Regalitatea
înseamnă noblețe, nu mârlănie proletcultistă.
Republicanii
să meargă în țările cu regim monarhic și să vadă uriașele diferențe, care ne
separă ! Iată un articol pentru republicanii proletcultiști ! http://www.caleaeuropeana.ro/sangele-albastru-la-putere-in-ue-cat-de-bine-traiesc-europenii-sub-monarhie/
Tragedia
constă, însă, în faptul că marea majoritatea nu știu să citească. Iar dacă unii
știu să citească, nu înțeleag ceea ce citesc. Comentariile par de prisos într-o
republică proletcultistă cu 42% analfabeți funcțional.
Așa că mai
bine să se voteze la fel ca în ultimii 70 de ani și să trăim în coada Europei
civilizate, cârcotind non stop pe marginea șanțului ca lelea Safta !
Toate bune!
Sergiu Găbureac
VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,
gsm_as@yahoo.com, Tel.0731 936.615
Bucureşti - 39
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu