UN COSTOBOC PRIN ȚARA BASCILOR (III) OVIEDO

 UN COSTOBOC PRIN ȚARA BASCILOR (III) OVIEDO

Galopăm spre Oviedo, via Villaviciosa, admirăm văcuțele nestresate, mai o glumă și e o altă atmosferă. Începem să ne  cunoaștem. Dacă până la San Sebastián am mers 255 km, azi vom face doar 147 până la Uviéu unde locuitorii au sânge de nobil. Ajungem înainte de ora 12 în capitala culturală a comunității autonome Asturia (fost regat), aflată exact la întretăierea paralelei 43^o21’45’’ cu merdianul 5^o 51’01’’. La 30 km de coasta oceanului.

Avem ce vedea, monumentele (sec. XVIII) din Oviedo fiind deja pe Lista patrimoniului UNESCO. Costa Verde cu frumoase peisaje și, incontestabil, altă gastronomie locală.

Desigur, singurul petic de pământ necucerit vreodată de musulmani. 

Adevărata Spanie, strigă ei, e aici !

Fără îndoială, Catedral Metropolitana Basilica de San Salvador este obiectivul numărul unu, după coborârea din autocar, chiar la zidurile monastirei cu vechea universitate. O luăm, cătinel, pe lângă zidurile străvechii monastiri.

Începe să bureze ușor, când intrăm în 

Plaza Alfonso II el Casto, unde dăm cu ochii de  Sancta Ovetensis, alt nume dat impunătoarei catedrale. 

Sursele precizează că regele Alfonso al II-lea cel Cast a mutat curtea la Oviedo în 792 și a ridicat două biserici, una dedicată Salvatorului și cealaltă închinate Sfintei Maria. Intrăm. Nu se vede opulența existentă în alte catedrale, exteriorul impresionează mult ochiul privitorului. Deși începută în stil romanic (sec. VIII), puține elemente se mai păstrează, stilul gotic fiind predominant.

Se află aici pânza (84/53 cm) folosită, după crucificare, pentru a acoperi fața lui Iisus, precum și alte relicve religioase. 

Altarul cuprinde 23 de scene din viața lui Iisus. 

Din loc în loc sunt amplasate capele dedicate sfinților Andres, Bartolomeu, Anthony. 

Sf. Sebastian

Muzeul monastirei are multe piese interesante.

Ieșim, unde sfântul Soare își face din plin simțită prezența. 

În timp ce ardeleanca mea se odihnește pe o bancă prind câteva imagini, inclusiv cu eleganta Coana Joițica. Locală. Este Regenta (1997), operă a sculptorului Mauro Álvarez Fernández, eroina romanului omonim a scriitorului spaniol Leopoldo Alas „Clarin”, 

aflat prin multe biblioteci publice ale planetei. 

La bancă tocmai a sosit un nou transport de valori.

Din secolul al sec. al IX-lea a început pelerinajul El camino primitivo spre Santiago de Compostela, regele Alfonso al II-lea al Asturiei fiind inițiatorul, vizitând mormântul Apostolului Santiago.

Intru și în biserica Parohiei San Isidoro El Real (sec. XVI), 

mult mai caldă, aflată lângă Primărie.

În centrul vechi plutește un miros dulce acrișor. E de la cidru, obținut din mere, maximum 5^o alcool, băutura preferată a localnicilor. Tot sursele afirmă că 80 de producători pun la dispoziția consumatorilor peste 40.000.000 de sticle anual, din care 90% sunt consumate în Asturia. De ce persistă acest miros ? Simplu, deoarece cidrul nu se bea oricum. Se aplică procedeul Escanciar. În primul rând, nu vine chelnerul să-ți umple paharul, nu, fiecare își ridică sticla cât mai sus și toarnă în pahar. Gustul depinde de gradul de oxigenare. 

Fără bule, cidrul e nașpa ! Evident, sunt și pierderi colaterale, pe jos, pe pantaloni, pe rochii … (doar femeia este egală cu bărbatul și concurența e acerbă).

Am și o imagine făcută cu camera la brâu ! În al doilea rând, nu se umple paharul, ci cât să iei o înghițitură, maxim două ! Ochii sunt pe turiștii novice. Distracțieeee !

Ceea ce m-a frapat la Oviedo au fost statuile stradale. Ele au devenit o adevărată modă prin toată Europa, dar aici se înregistrează un adevărat record.

Multe au o notă de umor și este imposibil să nu-ți atragă privirea. 

Datorită prietenilor, care au fost pe acolo, pot să prezint câteva.

În Plaza Fontan, este controversata La bella Lola, realizare a artistei Carmen Fraile. Criticii de artă nu s-au decis, încă, pe cine așteaptă Lola. Unii spun că își așteaptă soțul marinar, alții răutăcioși … 

În Plaza Escandalera, găsiți La Maternidad, operă a columbianului Fernando Botero, lucrare uriașă în bronz, cântărind peste 800 kg.    

La Lechera (1966) este opera sculptorului Manuel Garcia Linares, amplasată aici în 1996. În spatele statuii se află un restaurant cu o stea Michelin, Floridita. 

 În Plaza del Carbayon găsim Monumentul Concordiei (1977), șapte personaje nud, femei și bărbați, opera sculptoriței Esperanza D'Ors. 

Cică ar reflecta fraternitatea, eforturile comune și munca în echipă. 

Și urmează multe, multe altele.

Pe aici, bem o cafea strong la cafeneua unui italian. Cu muzică din anii ‘80. 

Trecem pe la vechea Universitate. Doar de 450 de ani ! Biblioteca era închisă.

Cum călătorului îi stă bine cu drumul, îl așteptăm pe Marian la locul fixat. 

O luăm spre noua destinație Gijon, rivala declarată a Oviedului.

UN COSTOBOC PRIN ȚARA BASCILOR (II) SAN SEBASTIAN

 

Gata ! Sună ceasul, micul dejun și start spre San Sebastián din Țara Bascilor. Trecem prin tuneluri peste tuneluri, 

privim văcuțele nestresate și, spre amiază, ajungem.

Donostia (în limba bască  - 185.000 de loc.), capitala micii provincii basce Gipuzcoa, este un important centru economic și, bineînțeles, stațiune balneară în golful La Concha, la vărsarea râului Urumea în Marea Cantabrică, adică în Oceanul Atlantic. 

A fost Capitala Culturală Europeană în 2016 cu motto-ul 

„Valuri de energie umană”.

Cum se putea numi altfel la neliniștitul popor basc !

De ziua patronului, Sf. Sebastian, 20 ianuarie, are loc festivalul anului, Tambarroda, cu manifestări exuberante, marșuri în sunetul tobelor și ridicarea, la miezul nopții, a steagului local în Plaza de la Constitusion. De către primar.

             

Cum intrăm în oraș zărim pe dealul Urugull impunătoarea statuie a lui Iisus (Sagrado Corazon – 1950, 12 m înălțime), trimisul special a lui Dumnezeu creatorul aceastei planete minunată. Desigur, împreună cu echipa sa. Statuie inspirată, probabil, de Cristo Redendor, uriașa sculptură inaugurată, acum 94 de ani, pe muntele Corcovado. Este un simbol al metropolei Rio de Janeiro. Cu înălţimea de 38 de metri și o deschidere la nivelul braţelor de 28 de metri, domină întreaga zonă. Din 2007 face parte dintre cele şapte noi minuni ale lumii. Amintesc, realizarea chipului lui Iisus este opera sculptorului român Gheorghe Leonida.

În preajma monumentului, pe Urugull, se află și fortăreața orașului (sec. XII).

Biserica Santa Maria del Coro (sec. XVIII), o combinație de stil gotic cu neo clasic și fațadă barocă, se află pe flancul stâng al dealului Urgull, fiind cea mai veche din oraș. Deține o statuetă a Madonei Negre (sec XV-XVI). Mai sunt o cruce din alabastru realizată de Eduardo Chillida și una dintre cele mai mari orgi din Europa.  Localitatea a căzut pradă unui incendiu pe 31 august 1813 în timpul războiului dintre francezi și englezi. A supraviețuit doar strada cu biserica ! Paranormal ?!?

             

La nici o mie de metri este Catedrala Buen Pastor (sec. XIX).

Între ele plajele La Choncha (Scoica - locul 6 în lume în 2017), Playa de Ondarreta și Zurriola (pentru surf), care sunt magnetul stațiunii. 

Trei sculpturi metalice pe malul apei El peine del Viento (pieptenele vîntului). În bătaia valurilor ar produce un sunet unic, relaxant. Zic unii ! Să-i credem !

Nu poți trece pe faleză fără să-i saluți pe celebrii Don Quijote de la Mancha și scutierul său Sancho Panza.

 Alți doi pași până la nelipsitul Acvariu existent prin toate orașele de pe coasta Spaniei. 

Am lăsat rechinii să-și vadă de ale lor. Mioriticii îi au pe-ai lor, care se ”sfârtecă” în campaniile electorale, după aceea, pace și frație în ale ...

Palatul Miramar

În timp ce o parte a grupului a preferat să urce pe „muntele” Igueldo cu trenulețul cremalieră (3’), similar cu cel din stațiunea Monte Cassino de Sus (Toscana), am preferat să colindăm prin Parcul Regina Cristina Enea (văduva regelui Alfonso al III-lea) cu cochetul Palat Miramar (1893), vreme îndelungată reședința de vară al familiei regale. 

Și de aici, o splendidă mira dor asupra orașului.

Acum, în palatul, devenit proprietatea Primăriei, au loc cursurile de vară ale Universității Țării Bascilor și ale Centrului Superior de Muzică, aflat într-un amplu proces de renovare exterioară. 

Urmează Vieja, centrul istoric cu multe străzi înguste, înguste.

În San Sebastian sunt multe clădiri cu o arhitectură deosebită: Area Romantica, la gura râului Urumea sunt Teatrul Victoria Eugenia și super luxosul hotel Maria Cristina, unde sunt cazați invitații la Festivalul Internațional de Film, 

precum și alți vizitatori cu potențial.

În Plaza de la Constitucion aveau loc altădată palpitantele curse cu tauri. 

Acum, liniște deplină !

Deși ghidul ne-a recomandat „savorile bucătăriei specifice regiunii”, pintxos 

(tapas cu tot felul de ingrediente fanteziste sau orez cu legume la Chițocul meu) și alte minuni, ne-am rezumat la ale noastre la o ospătărie de la poalele unui super market cu de toate. Nu le am sosurile ! 

Ca desert, ardeleanca mea a vrut o banană uriașă, care s-a dovedit a fi un fel dovleac. Sub acoperire. Am revenit, la un aprozar de pe bulevard, și am luat banane obișnuite și două sticle cu vin de-al locului ! Drept recompensă pentru efort !

           

Flanăm pe Paseo de Francia și traversăm Urumea pe superbul pod 

Maria Cristina construit în anul 1905 după modelul celebrului pod parizian, Alexandru al III-lea.

Din autocar vedem, la plecare, albia râului unde apa dulce se amestecă cu cea a oceanului. În timpul fluxului, râul curge în sens invers. 
Înălțimea apei ajunge la cca 1 metru. Se văd urmele pe malul betonat.

O ultimă privire spre insula Santa Clara.
Gata, la drum, în sunetele melodiilor celebrului chitarist Enrique Ortiz de Landázuri Izarduy de mare actualitate. Personal știam de Segovia. Mai avem și lipsuri !

Nici azi n-am avut parte de ploaie, 

deși la Comillas am urcat în autocar cu umbrelele deschise. Paranormal ! 

Cred că plouă doar noaptea sau când plecăm de aici !

De-ale ghidului: „Cea mai bună perioadă de vizitat Țara Bascilor este când nu plouă !” Am avut noroc !