PRIN ȚARA SFÂNTĂ : 5 ZILE + 2 ORE (XII)
VIA DOLOROSA
E ziua cea mare ! La ora 7, autocarul lui Assad pornește spre Ierusalim la Sfântul Mormânt. Eram pregătiți, având în dotare mănunchiuri cu cele 33 de lumânări puternic mirositoare a mir luate de la
Cleopatra cea vorbitoare de limbă română.
*
Puțină istorie. În decembrie 1949, partea de vest a Ierusalimului a fost proclamată de David Ben Gurion capitală a statului Israel, unde azi se află principalele instituții politice, administrative și juridice ale statului Israel. Orașul găzduiește multe alte instituții de importanță națională precum Agenția Evreiască, Universitatea Ebraică, Muzeul Israel, Muzeul Rockefeller, care adăpostește manuscrise de la Marea Moartă, Biblioteca Națională a Israelului, Memorialul Yad Vashem (Muzeul Holocaustului),
Memorialul Herzl etc.
În 1964, în timpul administrației iordaniene în estul orașului, s-a ținut congresul de constituire a Organizației de Eliberare a Palestinei. După Războiul de șase zile, iunie 1967, armata israeliană reușește reunificarea teritorială a localității. La 30 iulie 1981, Ierusalimul a fost proclamat de Knesset drept capitală a Israelului. După 1994, Autoritatea Națională Palestiniană a revendicat partea de est, pentru capitala unui viitor statul arab palestinian.
Orașul Vechi, situat în Ierusalimul de est, ocupă o suprafață de aproape un km2 din totalul de 125 câți are Ierusalimul. Zidurile Cetăţii, construite (1537-1542) în timpul lui Suleyman Magnificul, au 34 turnuri ornamentale şi 11 porţi, din care 7 sunt deschise.
Poarta Damascului cea mai intens folosită.
Poarta lui Irod prin care împăratul Irod a intrat în Cetate, Poarta Oilor pe unde se aduceau oile pentru jertfă.
Poarta Leilor sau a Sfântului Ştefan prin care a fost scos din Cetate şi ucis cu pietre marele martir. Din apropiere, începe și Via Dolorosa, drumul de la închisoare până la crucificarea lui Iisus.
Poarta Jaffa şi ea intens circulată.
Cele zece porți ale cetății Ierusalimului sunt enumerate în Biblie în
Cartea lui Neemia (cap. 3).
Poarta de aur, din partea de răsărit a Cetăţii, pe care a intrat Hristos în Duminica Floriilor, călare pe un asin, e zidită de musulmani deoarece, tradiţia spune, că pe aici va intra Hristos a doua oară, ca să judece lumea la Judecata de Apoi. Poarta are în afară, în semn de dispreț, de-o parte şi de alta, sute de morminte musulmane. Toate sunt lăsate de izbeliște.
Nu departe de această poartă, a fost ridicată Moscheea lui Omar, pe Muntele Templului, precum şi Moscheea Al Aqsa, dincolo de Zidul Plângerii. Zidurile orașului vechi se întind pe cca 4 km. Au o înălțime între 12 și 15 m și o grosime între 2,5 și 3 m. În nordul orașului vechi se află cartierul musulman, în nord-vest sunt creștinii, învecinându-se cu cartierul evreiesc (sud-est) și micuțul cartier armenesc.
Din 1981, Orașul Vechi din Ierusalim este recunoscut de UNESCO ca patrimoniu universal al omenirii. Din vechiul templu a rămas doar Zidul de apus (Zidul Plângerii) loc sacru al evreilor. Alături Moscheea Al Aqsa cu sanctuarul islamic Cupola Stâncii, precum și Biserica Sfântului Sepulcru, cu mormântul lui Iisus Hristos, în partea de nord.
În noul oraș, am văzut activități intense de modernizare, de ridicare de noi cartiere și locuințe. Statistica anului 2016, arată că în Ierusalim trăiau cca 521.000 de evrei, masați în partea de vest a capitalei și în cartierul evreiesc din Orașul Vechi și cca. 329.000 arabi. Plus alte seminții ale Terrei.
Revin la ziua cea mare.
Imediat după intrarea pe Poarta Leilor, una din cele 11 porți ale vechii cetăți a Ierusalimului, începe Drumul Crucii (Via Crucis) / Drumul Calvarului / Drumul Durerii (Via Dolorosa), urcuș domol (cca un km) străbătut de Iisus Hristos din momentul dării sentinței și până în momentul crucificării.
Ceea ce a deranjat fecioara din mine a fost invazia comercianților, pe tot traseul, peisajul neputând da o stare emoțională puternică la parcurgerea celor 9 opriri, marcate cu cifre romane (+5 aflate în interiorul Bisericii Sf. Mormânt).
La începutul traseului există un squar dedicat descrierii în imagini a Drumului Crucii, drum parcurs de pelerini începând cu sec. al XII-lea.
Alina ne informează că în sec. al IV-lea, traseul era din Grădina Ghetsemani la Golgota, iar între sec. al VIII-lea și al XII-lea, procesiunea începea de la locul Cinei cea de Taină la Golgota.
Acum, cele 14 opriri / stații încep din
I. Curtea casei lui Pilat din Pont - locul unde Mântuitorul a fost judecat și condamnat la biciuire din porunca guvernatorului roman al Iudeii, Pilat din Pont.
Arcul Ecce Homo este locul unde Iisus a fost prezentat mulțimii
cu coroană de spini pe cap cu apelativul „Iată omul”
iar iudeii au ales iertarea tâlharului (!) Baraba și nu a lui Iisus.
II. Iisus ridică crucea Aici e biserica Capela Flagelării (catolică), locul biciuirii și Capela de rugăciune Gabbatha în care Pilat judeca pricinile aflate în litigiu, loc în care a fost judecat și Domnul Iisus. Dalele podelei originale (confirmate științific), niște plăci mari de piatră, pe care a pășit Hristos au devenit lucioase, de pașii milioanelor de oameni. Deasupra grotei în care a fost întemnițat Iisus, se află o mică biserică ortodoxă numită Pretorion.
Pretoriul este locul unde Irod a consfințit condamnarea la moarte cerută de iudei: „Răstignește-l ! Răstignește-l !”
III. Prima cădere a lui Iisus sub povara crucii se află la întretăierea a două străduțe (cea dinspre Poarta Leilor cu cea dinspre Poarta Damascului).
Locul este marcat de un basorelief înfățișându-L pe Hristos căzut, gravat pe altarul unei capele.
IV. O luăm pe strada ce vine dinspre Poarta Damascului și ajungem la capela armenească care comemorează momentul întâlnirii Maicii Domnului cu Fiul ei. Și aici, podeaua bisericii este considerată autentică, mozaicul ei fiind datat din primul secol. Două urme de încălțări, întipărite în lateralul podelei, sunt socotite ca aparținând Maicii Domnului.
V. A cincea oprire marchează locul unde la porunca soldaților, un pelerin din Africa de Nord, martor al supliciului, Simon din Cirene, l-a ajutat pe Iisus să-și poarte crucea. Un paraclis franciscan comemorează acest moment.
Marama se consideră a fi „prima icoană nefăcută de mână omenească” și e venerat ca „vera icon” (adevăratul chip).
Câteva biserici catolice își revendică privilegiul de a păstra fragmente din Sfântul Văl al Veronicăi, una fiind Basilica Sfântul Petru de la Vatican.
Intrăm în curtea interioară a Bisericii Sfântului Mormânt și a învierii lui Iisus Hristos, construită în secolul al IV-lea,
de mama împăratului Constantin cel Mare, azi Sf. Elena.
de mama împăratului Constantin cel Mare, azi Sf. Elena.
În interiorul Bisericii se află ultimele cinci din cele 14 opriri ale lui Iisus pe Via Dolorosa în drumul său spre moarte.
X. Locul unde Mântuitorul a fost dezbrăcat de haine, care, apoi, au fost trase la sorți de soldații romani ce-l păzeau, moment evocat de un altar catolic.
XI. Supliciul Mântuitorului - locul unde a fost țintuit pe Cruce, sub ochii înlăcrimați și deznădăjduiți ai Mamei Sale, ai femeilor mironosițe și ai celui mai iubit ucenic, Apostolul Ioan.
XII. În dreapta intrării în biserica mare, urcăm pe scări la locul unde a fost înălțată Crucea cu trupul răstignit al Mântuitorului pe Golgota.
Aici este un altar ortodox (grecesc) plin de podoabe aurite și vegheat de mulțime de candele aprinse. Alături, se vede roca albicioasă a locului. În multe părți stânca este crăpată, dovada că în momentul morții lui Iisus, „pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat” (Evanghelia după Matei, 28).
În spatele altarului a fost fixată în crăpătura stâncii o imensă cruce aurită, simbolizând Crucea Mântuirii.
Sub Sfânta Masă a altarului este un disc de aur (donat de domnitorul Șerban Cantacuzino), prin orificiul căruia poți atinge stânca Golgotei.
Sub Sfânta Masă a altarului este un disc de aur (donat de domnitorul Șerban Cantacuzino), prin orificiul căruia poți atinge stânca Golgotei.
Tradiția spune că petele de sânge de pe perete sunt ale Mântuitorului.
Ele s-au prelins până la mormântul primului om creat de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa, Adam, aflat chiar dedesubt, curățindu-i păcatul, ridicându-l din moarte și înălțându-L în Împărăția Cerurilor.
XIII. La coborârea pe scări, ajungem la Piatra Ungerii de culoare roșiatică, pe care Iosif din Aritmateea și Nicodim l-au uns, după obiceiul iudeilor, cu ulei înmiresmat, smirnă și aloe, l-au învelit în giulgiu și l-au pregătit pentru a fi așezat în mormânt. Din când în când piatra lăcrimează mir !
Toate acestea s-au petrecut în ultima săptămână de viață pământeană a lui Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, trimis special pentru revigorarea poporului decăzut moral. Această săptămână este cunoscută de toți creștinii lumii ca fiind Săptămâna Patimilor, de la Florii (intrarea triumfală a Domnului Iisus în Cetatea Ierusalimului) și până în Sâmbăta Mare.
Caracteristica esențială a săptămânii sunt Deniile.
Caracteristica esențială a săptămânii sunt Deniile.
În ziua de luni se face pomenirea patriarhului Iosif, vândut și el de frații săi pentru treizeci de arginți.
Întreaga dramă este redată magistral în celebrul roman al lui Thomas Mann Iosif și frații săi. Stăpânirea lui Iosif peste Egipt a fost o prefigurare a biruinței lui Hristos asupra păcatelor lumii și un model de iertare.
În aceeași zi se face pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos să se usuce deoarece nu avea rod. E o pildă dată omului, ce arată că Dumnezeu este atât iubire cât și dreptate.
Marți se face pomenirea celor zece fecioare. Este pilda care are menirea să ne țină trează datoria de a trăi permanent în învățăturile lui Hristos.
Miercuri este pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului.
Ziua de joi este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească și începutul patimilor prin vinderea Domnului. „Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții."
În Vinerea Mare se face pomenirea marilor pătimiri ale Mântuitorului și de mărturisirea tâlharului celui recunoscător care a dobândit raiul iar în Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea lui Hristos cu trupul și pogorârea Sa la iad pentru a ridica din stricăciune la viață veșnică pe cei din veac adormiți, după care urmează duminica cu marea bucurie a învierii lui Iisus însuși.
(va urma)
Întreaga dramă este redată magistral în celebrul roman al lui Thomas Mann Iosif și frații săi. Stăpânirea lui Iosif peste Egipt a fost o prefigurare a biruinței lui Hristos asupra păcatelor lumii și un model de iertare.
În aceeași zi se face pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos să se usuce deoarece nu avea rod. E o pildă dată omului, ce arată că Dumnezeu este atât iubire cât și dreptate.
Marți se face pomenirea celor zece fecioare. Este pilda care are menirea să ne țină trează datoria de a trăi permanent în învățăturile lui Hristos.
Miercuri este pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului.
Ziua de joi este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească și începutul patimilor prin vinderea Domnului. „Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții."
În Vinerea Mare se face pomenirea marilor pătimiri ale Mântuitorului și de mărturisirea tâlharului celui recunoscător care a dobândit raiul iar în Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea lui Hristos cu trupul și pogorârea Sa la iad pentru a ridica din stricăciune la viață veșnică pe cei din veac adormiți, după care urmează duminica cu marea bucurie a învierii lui Iisus însuși.
(va urma)
prof. Sergiu Găbureac
0771 631.065
gsm_as@yahoo.com
