ÎȚI STĂ CEASUL !

 

ÎȚI STĂ CEASUL !

 

Au trecut cu bine darnicul moș Crăciun, aniversarea nașterii lui Iisus, onomastica Sf. Ștefan. Unde ne detoxifiem ? Ce facem pe 30 decembrie ? 

Cel mai bine o fugă la Ploiești. 

Zis și făcut, deși ardeleanca mea dorea mult mediatizatul Târg de la Craiova. 

Însă televiziunile apocaliptice au ținut cu mine. 

De regulă, nu sunt de acord cu ele, acum le-am folosit ca argument forte.

La Gara de Nord se anunță la plecarea trenului nostru o întârziere de 20’, prima confirmare a opțiunii mele corecte. Pe tabelă, la sosiri, văzusem, deja, întârzieri semnificative, una de 75’.

Altă confirmare ! Pentru a nu sta în frig, intrăm și bem o cafea. Vin fiert nu aveau ! Un expresso scurt și un cappuccino vienez. Pleacăm. 

O zi superbă cu mult soare și fără viscolul anunțat.

Obiectivul erau deja fixate de acasă: Muzeul Ceasului, apoi, Muzeul de Artă, Catedrala și, bineînțeles, pe seară Târgul de Crăciun.

Trenul ne lasă în Ploiești Sud și-și va continuă lungul drum spre Suceava.

Ploieștiul, în tinerețea noastră îl traversam, la venirea în vacanțele studențești în drum spre polul frigului Întorsura Buzăului și la plecare spre capitala Moldovei. Amintiri de tot soiul ! 

Apoi, peste ani, am avut de câteva ori prilejul ținerii unor cursuri cu personalul bibliotecar de la Biblioteca Județeană Nicolae Iorga Prahova și colegii din județ.

Așa că mi-am arogat calitatea de ghid.

Ardeleanca pune telefonul pentru măsurarea pașilor, obicei foarte bun la anii senectuții, și o luăm la pas pe Bd. Independenței de la monumentul gării. 

Soarele după noi prin superba zonă a orașului, un real parc cu statui, mărginit de frumoase case interbelice până la Muzeul Ceasului, 

muzeu unic, prin profilul său, în Țara Mioriței.

Presa scrisă trăiește din plin în orașul lui nenea Iancu.

 

Îl văzusem cu mulți ani în urmă. Surpriza a fost foarte mare încă de la intrare prin noua organizare profesionist europeană.

Muzeul Ceasului Nicolae Simache a fost organizat într-o sală a Palatul Culturii la inițiativa profesorului din numele actual, ca secție a Muzeului de Istorie Județean și datează din 1963.

Din 1972, funcționează în superba casă Luca Elefterescu (1890), magistrat și politician, cu interior de epocă și o superbă feronerie a ușilor de la intrare, 

remarcată și la alte clădiri de pe traseul urmat prin oraș.

În curte, găsim bustul profesorului care merită toate mulțumirile noastre.

Interiorul, față de alte muzee, emană multă intimitate și ingeniozitate 

în prezentarea exponatelor. Din colecția de aproape 1.000 de piese, în parte expuse, remarcăm / cităm: cadranul solar, pendul construit din lemn în 1634, ceas pus în mișcare printr-o cădere de apă (Londra, 1654), primul ceas de buzunar („oul de Nürnberg”), orologii de turn, o piesă din 1693 (realizare a ceasornicarului Ralf Gout), ceasul de mână construit în același an de Courvoisier (cu efigia lui Ludovic al XIV-lea), piese realizate de meșterii londonezi Georg Prior, Edward Prior, Th. Whit, George Clarke, Markwich, Markham, Jo Wightmann, Van Laure, de ceasornicari francezi (Benjamin Balber, George Charle, Meuron), austrieci (Philipp Ia-cob, Beyr) sau elvețieni (Pres Vaucher, A. Hess).

Cum explicațiile amabilului ghid, cuprind numeroase informații,

nu-mi rămâne decât să continui citând din prezentarea oficială a muzeului.

„Expoziția de bază cuprinde o cronologie a celor mai cunoscute tipuri de indicatoare de timp și de ceasuri: cadrane solare, clepsidra, nisiparnițe, ceasuri de mobilier, de șemineu, de perete, de buzunar sau de călătorie.

Cele mai vechi piese din colecție sunt cele de tip astronomic datând din anii 1544 și 1562, creații ale orologierilor Jakob Acustodia (Olanda) și respectiv Jeremias Metzker din Augsburg. Din aceeași categorie fac parte și cadranele solare din secolele XVII și XVIII, unul dintre acestea fiind semnat: Butterfield - Paris (1690).

O altă piesă deosebită ca mod de funcționare, dar și ca vechime, este clepsidra (ceasul cu apă) realizată de Charles Rayner în anul 1654 la Londra.

Cele mai multe în stare de funcționare și în prezent.

Menționez o astfel de piesă realizată în Austria la începutul secolului al XIX-lea, cu mecanism muzical în funcțiune care are pe cadran inscripționat numele comanditarului: Fried(rich) Schullerus in Kronstadt (Brașov).

Din categoria pendulelor de salon (de parchet) sunt două piese importante din epoci diferite: prima, în stil baroc, din secolul al XVIII-lea, cu cadrane astronomice poartă semnătura orologierului Rutger Steuter din Amsterdam; a doua piesă, cu un mecanism în funcțiune și azi, datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, 

fiind un splendid exemplar realizat la Școala de Arte și Meserii din Ploiești.

Ceasurile tablou de proveniență austriacă și germană, din prima jumătate a secolului al XIX-lea sunt extrem de spectaculoase, remarcându-se din categoria acestora cele cu mecanisme animate și muzicale, 

Ceasul Potcovarului și Arena de circ.

Sunt expuse impunătoare pendule de mobilier sau de podea, cu cabinete de mari dimensiuni în stil baroc, Ludovic al XIV-lea, Boulle, Rococo, ornamentate cu motive caracteristice acestor stiluri, create de celebrii orologieri francezi, austrieci, olandezi, din secolul XVIII.

În același context sunt expuse și ceasuri de șeminee cu postamentele surmontate de personaje mitologice sau scene idilice, pendulele portic,

unele dintre acestea prevăzute cu mecanisme muzicale. 

Cele mai multe în stare de funcționare și în prezent.

Cea mai importantă categorie de ceasuri, prin număr și valoare este reprezentată de ceasurile de buzunar; cea mai veche piesă de acest tip este realizată de Philip Jakob Bickelman, din Linz, în anul 1652. Succed acestei date, produse ale celebrilor orologieri francezi și englezi din secolele XVIII - XIX; Julien Le Roy, Antoine Lepin, Abraham Louis Breguet, Benjamin Barber, George și Edward Prior ș.a. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea apar marile firme producătoare de ceasuri în serie: Patek Philippe, Genève, Schaffhausen, Omega, Doxa, Longines, Hebdomas, Roskopf Patent, etc., Elveția dominând producția și comerțul european de ceasuri. 

Prevăzute cu mecanisme din ce în ce mai perfecționate, carcasele și cadranele ceasurilor de buzunar sunt ornamentate cu motive vegetale, geometrice, compoziții diverse, realizate prin emailare, gravare sau pictare de un înalt nivelul artistic.

Astfel, în vitrine, sunt expuse și ceasuri care au aparținut unor personalități românești: Constantin Brâncoveanu, Al. I. Cuza, Mihail Kogălniceanu, regilor Carol I și Mihai, generalului Averescu, Vasile Alecsandri, Cezar Bolliac, B.P. Hasdeu, Theodor Aman, I.L. Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Nicolae Iorga, Ioan A. Bassarabescu, Nicolae Titulescu …, dar și străine precum țarului Alexandru al II-lea. Marelui duce Nicolae ...

Colecția cuprinde și ceasuri curiozități cum ar fi: ceasul misterios cu cadran transparent și mecanism înglobat în ramă; ceasul care imită uzina cu aburi în miniatură, inspirat de revoluția industrială, realizat la Paris în 1900, ceasul frizerului, ceasul cu afișaj digital, ceasul cu mecanism antifurt, ceasul breloc, ceasul tip châtelaine, etc. sau ceasuri distractive (al morarului, fierarului, frizerului, motanului etc.), ceasuri cu diverse indicații în afara orelor, ca și alte obiecte legate de temă.

În altă sală avem posibiltatea de a asculta în exercițiu ceasuri cu mecanisme muzicale care cântă Deșteaptă-te, române ! Marseilleza sau 

valsuri ale lui Strauss (tatăl sau fiul).

 Diversitatea colecției cuprinde și automatele muzicale și ceasurile musicale. Repet, majoritatea acestor piese funcționează și astăzi chiar dacă unele au o vechime de peste 150 de ani. Includem în această categorie simphonioanele, cutiile muzicale cu cilindru, baletul mecanic, păsările mecanice, păpușa mecanică, gramofonul și patefonul.” Mulțumim ghidului nostru cu promisiunea de a reveni.

Continuăm drumul spre Muzeul de Artă Ion Ionescu-Quintus, pe care, din nefricire îl găsim închis. Aflat nu departe de Muzeul Ceasului într-o altă impunătoare clădire-monument de pe Bd. Castanilor. Din documentare, am înțeles că din colecția muzeului nu lipsește, aproape, nici un artist român important, începând cu anonimii începutului secolului al XIX-lea până la ultimele generaţii ale secolului al XX-lea”. Rămâne să ne convingem la viitoarea vizită.

După ce văzusem, deja, bustul dramaturgului național Ion Luca Caragiale, 

nu puteam să nu iau imagini cu mițele și odorul lor, dl Goe.

Flanăm spre Catedrala Sf. Ioan Botezătorul, de pe Bd. Republicii. Care, „Republica” de la Ploiești sau I, a II-a sau a III-a ?!?). Impunătoarea construcție este ascunsă privirilor de comuniști prin plantarea unui bloc cu șapte etaje. Nu mă mai mir în multe locuri s-au luat asemenea decizii aberante. Îmi amintesc de ce au făcut la Piatra-Neamț cu frumoasa 

Biserică Sf. Ioan Botezătorul (Mărăței) ascunsă după bloc sanitar. 

Ce deschidere aș face, dacă aș fi primar !

 Desigur, este cea mai impunătoare biserică din Ploiești, unul din principalele repere arhitectonice ale municipiului. Ideea construirii clopotniței monumentale (55 sau 59 sau 60 m – greu cu măsuratul în sec. XXI !) a apărut în perioada interbelică ca 

omagiu în memoria eroilor români căzuți în Primul Război Mondial.

Proiectul masivei clopotnițe, unul foarte complex, a fost încredințat arhitectului Toma T. Socolescu, lucrările demarând pe 18 noiembrie 1923, piatra de temelie fiind pusă de Principele Moștenitor Carol, viitorul rege Carol al II-lea. La construcție au participat și militari ai Regimentului 32 Mircea din Ploiești, iar materialele folosite au fost aduse din locuri unde s-au dat lupte în timpul războiului: blocuri de piatră de la Oituz, cărămidă de la Mărășești, pietriș de la Doaga și de pe Valea Șușiței. Lucrările s-au încheiat pe 10 mai 1939. În anul 2000 au fost demarate ample lucrări de restaurare a catedralei, iar în 2006 s-a hotărât reluarea lucrărilor de extindere a Catedralei Sf. Ioan Botezătorul, așa cum se sugerase în perioada interbelică.

Soarele aruncă ultimele  raze într-un superb amurg.

Vizavi, se află noul sediu al Primăriei și alte construcții, unele de ultimă generație.

Se lasă seara. Se aprind luminile orașului. Când ieșim, de la un prânz frugal, cu colindători printre mese, suntem întâmpinați de o ninsoare de basm.

Târgul de Crăciun, lung pe câte sute de metri, trăia la cote maxime și după venirea Moșului. Ofertele sunt fără număr așa că - Distracțieeee !

La Poliția Locală vedem în curte un brad legat fedeleș. Să nu fugă !?!

După care ne îndreptăm, pe același bulevard acum acoperit de zăpădă spre gară unde ne aștepta țugul, în timp ce noi credeam că vine de la … Iași.

O fost o raită pe cinste ! Ne-am bucurat atât de mult de ziua petrecută încât cu greu am putut adormi după miezul nopții. Să fi fost de vină expresso scurt și cupucino mare sau antrenament pentru ultima seară a anului 2024 ?!?

La Mulți Ani cu sănătate, împliniri și multe bucurii !