PALATUL CERCULUI MILITAR NAȚIONAL

 

PALATUL CERCULUI MILITAR NAȚIONAL

 Cu prilejul celei de a XI-a ediții a Simpozionului Național al Clubului Numismatic MIHAI EMINESCU din cadrul Cercului Militar Național din București am avut ocazia să vizitez impunătorul edificiu din centrul Capitalei.

Știam câteva lucruri despre această zonă, altădată la margine de București, printre care și celebrul îndemn 

„- Ieșirea prin Sarindar !" al plasatoarelor din sălile de cinema sau de la teatrul Alhambra, de pe partea dreapta a 

Bd. Regina Elisabeta. După terminarea spectacolului !
Sărindar semnifică, religios, pomenirea unui răposat sau a unui pomelnic întreg de răposaţi, mai ales în primele 40 de zile de la moarte. Sărindarele se dau si la sfinţirea unei biserici sau a unei fântâni, când vine preot nou în sat.

Nu întâmplător, pe acest loc al Monastirii Sărindar, a 40-a ctitorie a lui Matei Basarab terminată în 1652, considerată a fi cea mai veche biserică din Bucuresti, aflată în paragină, 

s-a luat decizia ridicării iimpunătorului Palat al Cercului Militar Național. 

Azi un loc cu o bogată activitate și în plan cultural.

Deși lucrările pentru construcția palatului au început în anul 1911, unde a existat Monastirea Sărindar, teren cedat de Ministerul Domeniilor încă din 1898, 

ele au trenat, din cauze obiective și subiective, până în 1923. 

Proiectantul principal al monumentalului Palat al Cercului Militar Național a fost 

arhitectul român Dimitrie Maimarolu, care a câștigat concursul 

în colaborare cu Victor Ștefănescu și Ernest Doneaud.

Beneficiarul lucrării, Cercul militar al ofițerilor din Garnizoana București, organizație 

a ofițerilor români înființată în 15 decembrie 1876, 

a contribuit cu 80% din cotizațiile și donațiile făcute.
Din cauza solului mlăștinos și nisipos, la recomandarea inginerilor Anghel Saligny și Elie Radu se adoptă soluția unei fundații pe piloni de stejar, înfipți în terenul ferm de sub mlaștină.
La declanșarea Primului Război Mondial, construcția era terminată „la roșu și învelită". Ca urmare a ocupării Capitalei de către trupele Puterilor Centrale, Cercul Militar este evacuat. 

La revenirea, în 1919, a armatei în București, clădirea este găsită devastată. Încep ample lucrările de reparații și finalizare încât la 4 februarie 1923 are loc inaugurarea oficială în prezența Regelui Ferdinand și a Reginei Maria. Ai României.

Începem vizita într-un mod atipic din sala Ștefan cel Mare, unde au loc, de multe ori, activitățile culturale ale Clubului Numismatic Mihai Eminescu. 

Urmează sala de proiecții cinematografice și săli de protocol. 

Ascultăm cu atenție explicațiile la obiect ale ghidului specializat și pășim în Sala Bizantină, unde întâlnim și câteva elemente românești. 

Trecem prin Sala cu arcade gotice și pardoseală în stil bavarez.

Urcăm pe o frumoasă scară flancată de imagini ale trecutului nostru.

Ajungem la impresionanta scară de onoare către etajul al doilea
unde se află sălile de recepție.

Spațiul este dominat de reproducerea tabloului Gornistul 

al pictorului național Nicolae Grigorescu. 

Scara duce direct spre Sala de Marmură. Cum sălile Maură și Norvegiană sunt alocate unui eveniment de talie internațională rămâne să continuăm vizita altă dată.

Coborâm și vedem Salonul Fondatorilor cu fresce ale primelor cupluri regale 

Regele Carol I cu Regina Elisabeta și Regele Ferdinand cu Regina Maria, 

realizatori ai Independenței, modernizării,
precum și ai reîntregirii neamului românesc.

Nu părăsim sala fără a vedea busturile arhitectului Dimitrie Maimarolu și pe cele ale lui Vasile Zottu și Nicolae Filipescu, implicați în realizarea proiectului.
Unele dintre decorațiunile interioare și exterioare ale palatului, inclusiv cei doi mari vulturi plasați spre a fi protectori ai panoului cu firma instituției, au fost executate de sculptorul Ion Schmidt Faur.

Sufletul, mintea și ochii noștri s-au bucurat de momente de măiestrie arhitecturală și artistică de excepție.
Mulțumim ghidului nostru cu promisiunea de a ne revedea.