MAREA REUNIRE din 1918

MAREA REUNIRE din 1918. Primul pas !

Se vorbește de mulți ani de o Românie întregită la 1 decembrie 1918. 
La 1 decembrie 1918 nici pe departe nu se poate vorbi de realizarea de facto a Marii Uniri. Se perpetuează acest neadevăr istoric din cauza lașității multor istorici români. Unii de calibru național.

Dacă e să vorbim în spiritul adevărului istoric, noi, vorbitori ai aceleiași limbi, locuitori ai aceluiași spațiu hărăzit de Dumnezeu, cu aceeași religie (dacă sau creștină), cu aceleași tradiții și obiceiuri am fost uniți prima dată de marele rege Burebista și consilierul său preotul Deceneu. Unificarea triburilor geto-dacice s-a terminat în jurul anilor 60-59 î.Hr, acum 2078 de ani. În acea perioadă Burebista își mută centrul de putere în munții Orăștiei și capitala la Costești.

Vă amintiți, Mircea cel Bătrân ajunge la Marea Neagră, prin dota soției sale, și chiar mai sus, luând Cahulul, Chilia și Cetatea Albă, numite, apoi, generic Basarabia. A mai fost reunire a marilor provincii românești: Țara Românească, Ardealul și Țara Moldovei realizată de către domnitorul Mihai Viteazul.  Nici Ștefan cel Mare, precum și alți domnitori (Vasile Lupu, Matei Basarab) nu se fac străini de încercări de reunire a celor vorbitori de aceeași limbă. Româna. Cu aceeași religie, aceleași obiceiuri și tradiții.

Prin alegerea lui Al. Ioan Cuza ca domnitor al celor două țări românești, Țara Moldovei și Țara Românească, se realizează Mica Reunire de la 1859, sub protecția marelui prieten al românilor, împăratul Napoleon al III-lea, cel care a lansat programul de reformă al Europei și dorea un stat puternic la granița cu Imperiul Rus. Cum se mai repetă istoria !?!

Abia la 11 decembrie 1918 am putea vorbi, oficial, de România Mare. Atunci a fost semnat, de regele Ferdinand I și primul ministru, liberalul Ion I. C. Brătianu, actul care consfințește voința provinciilor românești de a forma un singur stat. În acel an, Basarabia, Bucovina, Ardealul, Crișana, Maramureșul și Banatul (mai târziu) cer alipirea la România (Moldova, Țara Românească, Oltenia și Dobrogea).

Desigur, Marea Adunare de la Alba Iulia a fost un eveniment de mare importanță națională, dar am fi în contradicție cu adevărul istoric să afirmăm că atunci s-a realizat reîntregirea neamului românesc.

După cum știți, în ianuarie 1919 a început Conferinţa de Pace de la Paris. Solicitările şi protestele adresate de guvernele Alexandru Marghiloman și Ion I. C. Brătianu, precum şi ale Consiliului Dirigent din Transilvania, pentru revizuirea armistiţiului de la Belgrad, se confruntau cu intensa propagandă a Ungariei prin marile capitale ale lumii, în scopul influenţării Marilor Puteri. Ca și în ziua de azi ! 

Factorul declanşator al conflictului româno-ungar a fost rezultatul armistiţiului de pe Frontul Balcanic, semnat la Belgrad, în data de 31 oct. / 13 nov. 1918, când generalul francez Franchet d' Esperey face Ungariei, aflată în tabăra ţărilor învinse (sic!), o concesie neaşteptată: Crişana, Maramureş şi centrul Transilvaniei rămân sub administraţie maghiară, stabilindu-se o linie de demarcaţie pe aliniamentul râului Mureş.

Pe data de 13 / 26 februarie 1919, românii au, însă, câştig de cauză. Conform recomandărilor de la Paris, se constituie o zonă neutră între România şi Ungaria. Armata Ungară este somată de Comandamentul trupelor din Transilvania, aflate sub comanda generalului Traian Moșoiu, să se retragă pe aliniamentul Hust – Satu Mare – Carei – Oradea – Salonta, prin nota adresată de colonelul francez Fernand Vyx.

Între timp, ungurii au luat măsuri dure de represiune a manifestaţiilor pentru unirea cu Regatul României, în teritoriile lăsate sub administraţia lor. Pe 21 martie 1919, este proclamată Republica Sovietică Ungară, puterea fiind preluată de Partidul Comunist Ungar condus de extremistul Béla Kun.

Astfel, armata română a trebuit să intervină hotărât pentru a pune capăt uneltirilor guvernului bolșevic ungar. După ce armata Ungariei atacă Armata română în aprilie 1919, România ocupă Budapesta, în doar șase zile de marș, la 4 august 1919. 

A fost prima intervenţie armată anticomunistă din istoria lumii.

Bravul general Gheorghe Mărdărescu, care a condus această campanie a dat dovadă de o clemență deosebită și a interzis arborarea drapelului românesc pe Parlamentul de la Budapesta, pentru a nu umili poporul ungar. Isprava sergentul Iordan din Craiova rămâne, însă, de neuitat, agâțând pe Parlament, deasupra steagului unguresc, o opincă românească !... Asta, în timp ce armata română hrănește o Budapestă înfometată !

Abia după încheierea ultimului tratat la Conferința de Pace de la Paris, la 28 octombrie 1920, cel privind recunoșterea internațională a unirii Basarabiei cu România, (culmea ironiei, Basarabia fiind prima care a făcut pasul) putem vorbi, oficial, de realizarea și recunoșterea oficială a existenței statului național român. Și toate astea se datorează diplomaților noștri, reginei Maria și, nu în ultimul rând, susținerii președintelui american Woodrow Wilson, care nu a fost de acord cu încheierea a tot felul de acorduri secrete. 

Atunci s-a realizat, de iure, România Mare.

Iată adevărul istoric pe care nu-l găsim în manualele școlare.

*

De ce s-a pus ziua națională a României la 1 decembrie rămâne un adevărat mister !?! Unii vorbesc chiar de un gest premeditat, provocator, al echipei de contrarevoluționari moscoviți autointitulată Frontul Salvării Naționale. Astfel, stabilirea zilei naționale la 1 decembrie, a devenit un prilej de permanentă tensiune cu etnia maghiară din România și cu vecinii noștri unguri, veniți acum vreo mie de ani din hăurile Asiei. Totodată, este și o discriminare, să nu zic jignire, față de celelalte provincii care au venit la patria mamă înaintea datei amintite: Basarabia și Bucovina de Nord. Mai mult, alte provincii au avut mari probleme și după această dată, inclusiv cele care și-au dat acordul scris la Alba Iulia.

Se știe, ziua unei națiuni este ziua în care își declară, oficial, independența, nu când are loc unirea / alipirea unui teritoriu. N-am auzit la americani, sau la alții, să fie ziua națională când s-a alipit un stat sau altul, de-a lungul timpului, ajungând să numere azi alte 37 de state la cele 13 care au format inițial SUA !

Ziua Națională a României este 10 mai, dată când regele Carol I a sancționat Legea dată pe 9 mai 1877 în Parlamentul României, independență cucerită pe câmpurile de luptă la Smârdan, Plevna, Grivița ... 

Uluitor, nici acum ziua de 10 mai - Ziua Independenței României nu este sărbătorită cum se cuvine: Parlamentarii români (!?) nu au catadixit, în cei 28 de ani de „democrație originală”, să o declare măcar sărbătoare legală. Avem, însă, alte 12 sărbători legale. Când vom reintra în normalitate ?

PS. La Parlamentul României a avut loc pe 17 martie marcarea evenimentului derulat acum un secol. Ceea ce mă intrigă e faptul că nici politicienii noștri, nici cei din R. Moldova nu știu să facă diferența între unire și reunire. Toți vorbeau de unire. Unire a fost pe timpul lui Burebista, în rest doar reuniri sau tentative de reunire. Greu cu subtilitățile limbii române pe ambele maluri ale Prutului ! 
Străinii, care și așa știu foarte puține lucruri despre noi, chiar sunt contrariați când aud de unirea a două state în secolul al XXI-lea, neștiind că am fost secole întregi un singur trup, ceea ce este esențial în acest subiect ! 

Toate bune ?

Sergiu Găbureac 

VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,

http://www.facebook.com/sergiu.gabureac.3,

gsm_as@yahoo.com,  Tel.0731 936.615

București-39