PORTUGAL, PORTUGAL ! (III)
Sintra -
Cabo da Roca - Cascais - Estoril
Vă amintiți ? Rămăsem dator cu finalul călătoriei în Portugalia.
Niciodată nu-i prea târziu !
„ - Nu o să aveți timp să vedeți
totul într-o zi !” mă avertizează casierul din gara Rossio. Nu știe cu ce
seniori are de-a face ! La Roma, la 50o C, am făcut turul pietonal
de 28 km, în șapte ore. Acum aveam și pregătirea fizică făcută în cele două zile
de Lisabona și Porto.
Coborâm din trenulețul special pentru turiști, pe peronul gării Portela de Sintra, de unde zăresc, pe
vârful unui deal, obiectivul numărul unu al zonei. Cam sus, nu merge să-l atacăm
pe jos !
Ne îndreptăm spre stația de lângă gară.
Ne îndreptăm spre stația de lângă gară.
Avem noroc, chinezii încă nu se sculaseră ! Așa că luăm rapid bilete pentru tot domeniul.
Deși eram îmbiați să luăm minicarul până sus, am zis:
„- Destul ! Mergem pe jos.”
Ar fi fost păcat să ratăm o dimineață superbă în mijlocul naturii, cu triluri de păsărele și ale ardelencii !
„- Destul ! Mergem pe jos.”
Ar fi fost păcat să ratăm o dimineață superbă în mijlocul naturii, cu triluri de păsărele și ale ardelencii !
Drumul durează maximum 15', cu tot cu opriri la fel de fel de
flori, copaci și floricele. La castel alte controale.
Aud, repetat, binecunoscutul „No photo !”
Privit de afară, Palacio National da Pena, arată foarte bine.
Pliantele
fac trimitere la Castelul Neuschwanstein
(Germania).
Nicio asemănare. Mai degrabă are ceva din Disney Land-ul american.
După cum este văruit în exterior.
Includerea sa în celor șapte minuni ale Portugaliei și Patrimoniul
Cultural al UNESCO îl transformă, însă, într-un obiectiv turistic de clasă
planetară.
Castelul-cetate este ridicat, începând cu anul 1842, la cererea expresă
a soțului reginei Maria a II-a a Portugaliei, Ferdinand de Saxa-Coburg-Gotha,
după planurile unui amator îndrăgostit de călătorii, la bază ofițer german.
Antónia, fiica lor, a fost bunica regelui Ferdinand al României, străbunica regelui Carol al II-lea al României și stră-străbunica regelui Mihai al României !
În 1854 lucrările sunt finalizate. O construcție plină de simboluri și arhitectură maură cu tot felul de creneluri medievale, poduri mobile, arcade, turnuri și turnulețe, bolți, nișe, trape, uși și ușițe. Fără îndoială nu puteau lipsi tradiționalele azulejos, ce dau un farmec aparte castelului.
Antónia, fiica lor, a fost bunica regelui Ferdinand al României, străbunica regelui Carol al II-lea al României și stră-străbunica regelui Mihai al României !
În 1854 lucrările sunt finalizate. O construcție plină de simboluri și arhitectură maură cu tot felul de creneluri medievale, poduri mobile, arcade, turnuri și turnulețe, bolți, nișe, trape, uși și ușițe. Fără îndoială nu puteau lipsi tradiționalele azulejos, ce dau un farmec aparte castelului.
De fapt, în arhitectura edificiului se amestecă tot fel de influențe,
inclusiv ale mitologiei grecești, pe lângă cele neo-manueline, neo-islamice sau
neo-renascentiste. Unii vorbesc chiar de influențe darwiniene cu celebra sa teorie a
evoluției, contemporană cu epoca ridicării castelului !
Cert este că a fost construit pe locul unei monastiri medievale,ale
cărei ziduri au căzut la cutremurul din 1775, păstrându-se câte ceva din
vechiul așezământ religios.
Totul este conservat la nivelul anului 1910,
când Portugalia devine republică.
când Portugalia devine republică.
Interioarele cam sărăcuțe.
În această privință Castelul Peleș dă clase peste clase. Părerea mea !
Itinerarul ne duce prin zeci de încăperi, de referință fiind Salāo de
Saxe, cu celebre porțelanuri, Salāo Nobre, Salāo Indiana, Salāo Arabe, și alte
salāo, plus Atelier do Rei Carlos și nu mai puțin impunătoarea bucătărie.
O superbă tăblie de pat regal !
Iată și portretul autorului moral al castelului.
Din diferite puncte ale castelului ai vederi panoramice asupra
împrejurimilor. Spre Lisabona cu fluviul Tejo, aflată la doar 25 de km,
castelele învecinate sau Oceanul Atlantic, care ne așteaptă, mai după prânz.
Ne mulțumim să privim Castelo dos Mauro (sec. VIII) aflat la „o
aruncătură de băț” pe un delușor.
Refacem, ca de obicei, traseul pentru fixarea cunoștințelor, apoi
coborâm la poarta domeniului pentru a lua autobuzul de Sintra.
La intrare cozi peste cozi, ochii codați, inscoditori, erau deja peste
tot !
Pe drumul de costișă, urcă cohorte de tineri. Îi privesc cu o oarecare
compătimire, dar nu te pui cu tinerețea !
Orășelul a fost de la bun început o destinație de lux, în cele trei
cartiere locuind, de-a lungul timpului, potentați ai vremurilor. Este
supranumit și „orașul regilor”. Vedem și alte atracții turistice, Palacio
National de Sintra și Quinta de Regaleira (1690) castel plin de simboluri
masonice, cu poveștile lor de adormit copiii. Însă, după ce ai văzut Pena e greu
să te mai dea pe spate altceva.
Ne apropiem de unul din multele promontorii de pe coasta oceanului, acesta fiind cel situat la extremitatea vestică a Europei continentale.
Zeci și zeci de turiști nu contenesc să facă fotografii și să se plimbe pe traseele amenajate.
La peste 140 de metri, în jos, se află apele zbuciumate ale oceanului.
Ariditatea peisajului te face să te simți, cumva, pe altă lume.
În așteptarea autocarului spre Cascais, iau o pungă cu castane coapte,
de la un mic întreprinzător. A trebuit să ajung aici ca să știu gustul
castanelor !
Autocarul coboară tot mai mult și poposim în fostul sat de pescari. Azi
oraș cosmopolit, datorită regelui Luis I care l-a ales, în 1870, drept reședință
de vară pentru familia regală. Însă, și acum, în fiecare zi au loc licitații de
pește.
În drum spre o mică cetate, azi hotel, vedem zecile de bărci și ustensile pescărești ale celor ce-și câștigă existența din pescuit.
Puțin mai departe este, probabil, cel mai mare port de iahturi al
Portugaliei. Nu seamănă mai deloc cu cele văzute la Marbella, în Spania, dar
mulțimea lor impresionează retina.
În centrul vechi (Rua de Saudade, 13), pe țărmul oceanului, se află
locuința unde a stat temporar filosoful Mircea Eliade.
Practic Cascais și Estoril sunt azi unite.
Împreună cu grupuri de turiști, mai ales tineri, străbatem plaja Tamariz spre Estoril, dominată de castelul gotic al familei regale monegasce.
Împreună cu grupuri de turiști, mai ales tineri, străbatem plaja Tamariz spre Estoril, dominată de castelul gotic al familei regale monegasce.
O nebunie sunt valurile care se izbesc de malurile zidite. Tinerii se
avântă pe cărări betonate și riscă să fie prinși de furia valurilor. O
adevărată distracție pentru cei temerari, dar și pentru privitori.
Cum o luasem
puțin înainte, aud un țipăt cunoscut.
Întorc capul și apuc să-mi văd ardeleanca sub un potop de apă.
Semne și semne !
Estoril, alt sat pescăresc, ridicat la rang de stațiune de lux de nobilimea refugiată în timpul celui de al doilea război monidal.
Trei dintre fețele regale cel mai des pomenite: Umberto al II-lea al Italiei, iubărețul Carol al II-lea al României cu a sa Elena (Lupescu) și Juan Carlos al Spaniei, ce a stat aici în exil până în 1975.
Cu atâția regi pe cap de locuitor e normal să existe aici cel mai mare cazinou din Europa, precum și o bună infrastructură sportivă: pista pentru Formula One Grand Prix, terenuri de golf și tenis.
Interiorul vilei Mar e Sol, de pe Rua do Alentejo, în care au locuit
conaționalii noștri, este mult modificat față de perioada în care a stat regele
nostru
între 1947 și 1953.
între 1947 și 1953.
Când să ies de pe plajă pentru a o lua spre micuța gară,
ia ardeleanca de
unde nu-i !
Sunt clipe de panică și mă tot întreb în ce parte a luat-o !
Amândoi cunoșteam, însă, următorul loc unde trebuia să ajungem.
Așa că o iau hotărât spre gară.
Așa că o iau hotărât spre gară.
Final de film hollywoodian. Pe peron. Un tren tocmai sosea în gară.
Mă îndreptat spre mulțimea de pe peron.
Din mijlocul ei răsare o mână fluturând !
Mă îndreptat spre mulțimea de pe peron.
Din mijlocul ei răsare o mână fluturând !
„- Hai, e trenul nostru !” Eternul feminin. Parcă nu se întâmplase nimic
!
Happy end !
Sergiu Găbureac
VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,
gsm_as@yahoo.com, Tel.0731 936.615
Bucureşti - 39
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu