Panzerul JOHANNIS
Fără îndoială, Monarhia ne-ar costa mai puțin decât instituția prezidențială. De vreo patru-cinci ori, afirmă cei care se pricep la astfel de analize.
Am avea asigurate, pritre altele, o imagine real-pozitivă,
precum și un comportament decent în politica românească, dominată în ultimele
două cincinale, de mârlănia generată de Demisul național. Am avea parte, de un acel
comportament european mult așteptat.
Numai că, vorba reclamei, pentru Monarhie boborul nu e pregătit ! Mental majoritatea
e virusată, minimum o generație, de morbul egalitarismului de masă și a respingerii
scării valorilor !
Am avut ocazia să-l văd și să-l ascult, recent, pe
Johannis de două ori în aceeași zi. La o diferență de câteva ore și de la o
distanță mai mică de cinci metri. La Cinema Patria, unde a avut loc întâlnirea
cu seniori ai ACL, apoi o la
dezbatere cu blogerii ACL. Însoțit de
staful de campanie.
Mă așteptam, conform intoxicărilor
tembelviziunilor, să văd promtere, fițuici, consilieri panicați ... Nimic ! Un
om calm, bine clădit, sigur pe ce spune și cum spune. Întrebările nu au fost
dintre cele mai comode. Mai ales la bogeri ! E drept, unele nu-și aveau locul
și rostul ! Puse de niște ziariști dâmbovițeni, care doreau doar să iasă în
evidență. Plini de ifose ! Cunosc specimenele. Asta-i mass media românească, cu
extrem de mulți jurnaliști de doi lei !
Culmea, Johannis are și umor ! Ceea ce, sincer
să fiu, nu prea bănuiam ! E adevărat, nu de tip dâmbovițean, „ca să ne râdem”,
dar are ! Nu m-am hotărât dacă îl voi vota, însă din toată oferta toamnei are CV-ul
profesional-poitic cel mai consistent. În rest, palavre !
A face ceva pentru România înseamnă,
în primul rând, a face pentru casa ta. Familia ta să nu fie o povară pentru ţară . A face ceva pentru România înseamnă a face ceva
pentru strada pe care stai, pentru cartierul în care trăieşti, pentru localitatea
în care domiciliezi.
Da, Sibiul înseamnă România ! La Sibiu s-a demonstrat, cu
o administrație onestă, că se poate. Să nu existe șomaj ! Să fie atrase importante
investiții și fonduri europene ! Serviciile publice să atingă performanțe
europene, iar urbea să arate tot mai bine. Asta a reușit să făcă Johannis și
echipa lui.
Sibiul a făcut și face imagine
României ! Mai mult decât au făcut-o mulţi prim miniștri ai României și
guvernele lor de „profesioniști” ! Sau președinți, „șefi de stat”.
S-a oficializat existența noului Partid Național Liberal, prin comasarea
cu trunchiul din PDL după plecarea băsiștilor. Cam găunos ! Sper ca membrii să
se mai cearnă. Mai sunt ceva liberali vopsiți prin structurile de conducere ale
ACL-ului. Dalmațieni. Oricum, ACL se dizolvă de la sine după alegeri. Noul
partid este continuatorul PNL-ului, care a avut un rol determinant în crearea
și modernizarea României Mari.
E timpul să terminăm cu discuțiile sterile și să
ne gândim serios. Crin a devenit istorie. Prin proprie voință și ajutat de
„prieteni” ! E timpul să vedem ce facem cu prezentul și viitorul țării !
România e, oficial, din nou în derivă economică,
politică nici nu mai discutăm, fiind oaia râioasă a Uniunii Europene ! Plagiatorului
nici nu-i pasă ! Nu exprimă, măcar, o minimă îngrijorare ! E în campanie ! Pomeni
și promisiuni fără acoperire. Totul duduie !
Am înțeles, direct de la Johannis, că nu vrea să
fie politician, ci om politic.
Ceea ce este foarte, foarte greu. În perioada
postdecembristă am avut extrem de puțini oameni politici și niciunul în posturi
de mare importanță impact decizional. Acolo s-au înfipt tot soiul de
politicieni (cațavenci și javre) ciolănari.
Un neamț ne-a europenizat, modernizat și ne-a
redat Independența, pe care, nici până azi, postdecembriștii noștri „democrați”
nu au declarat-o ZIUA NAȚIONALĂ. Stăm ca blegii, în postul Crăciunului, și
degerăm, înghesuidu-ne pentru o caserolă de fasole cu ciolan !
Cu ai noștri, români get-beget, la vârf de țară
m-am lămurit ! Să merg pe mâna unui alt neamț, născut în România, deci român
!?! Există o șansă, e drept mică, să o rupem cu Sistemul Cripto-Mafiot ! Dar, măcar
să ieșim din mocirla imorală băsescuiană-pontistă !?!
Vorba Aidei: „- Încercăm cu un neamț, poate
iubește mai mult România decât românii politicieni !”. Aș zice, cu regret, poate
mai mult decât mulți români, nu doar politicieni.
Încep să mă îndoiesc că Viorel Ponta va ajunge
în turul al doilea ! Desigur, Sistemul Cripto-Mafiot va face imposibilul să-și
salveze pielea pentru a menține structurile mafiote, care zugrumă România de 25
de ani.
După CV-urile profesionale în finală ar trebui
să fie Johannis cu Tăriceanu ! Ei au demonstrat că pot ! Ceilalți, gargară,
multă gargară !
Panzerul Johannis a pornit
motoarele. Să vedem dacă boborul îi va asigura combustibilul necesar reformării
din temelii a României, cum a făcut-o regele Carol I. S-a împlinit suta de ani !
Să fie un semn și noi nu-l înțelegem ?
Să fie un semn și noi nu-l înțelegem ?
N. B. Aristotel de la Braşov este al 25-lea
preşedinte de consiliu judeţean din România cercetat penal. Încă o rețea
mafiotă destructurată ?
Sau locul a și fost ocupat de noul naș ?
Sau locul a și fost ocupat de noul naș ?
Nu știu de ce, dar unele cercetări
ale DNA-ului mi se par a fi spălări de cadavre.
Demisul l-a băgat la pușcărie exact pe
cel care a insistat ca el să fie președinte. Mi se pare corect ! Până și „șeful
de stat” și-a dat seama ce greșeală imensă a făcut SRS.
Deținuți de toate zilele avem, de
nu-i mai încap închisorile. E drept la jumătate față de perioada de dinainte de
1989. Se simțea o lipsă acută la
categoria „deținuți grei” din rețelele politico-mafiote ale administrației de
stat. Văd că, încet-încet, se completează efectivul. Aștept procesele lotului Traian,
bomboana pe colivă. Atunci voi striga în Piața Universității la fapt de seară:
- Trăiască Justiția
independentă din România !
Sfatul medicului
Cu romul nu e bine să te pui !
În cantitate mare dăunează grav libertății !
În cantitate mare dăunează grav libertății !
Sergiu Găbureac
VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,
gsm_as@yahoo.com,
Tel.0731 936.615 - 0752 975.130
Bucureşti - 39
Informația, o problemă ?
O rezolvăm împreună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu