joi, 1 septembrie 2016

NA-ȚI-O FRÂNTĂ CĂ ȚI-AM DRES-O !


NA-ȚI-O FRÂNTĂ CĂ ȚI-AM DRES-O !

Cu prilejul Zilei Limbii Române, sărbătorită de românii de pretutindeni, Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a precizat la Academia de Ştiinţe din Chişinău că este român, aşa cum sunt toţi cetăţenii Republicii Moldova. „În discuţiile mele cu preşedinţii altor ţări am spus mereu că sunt de origine română, aşa cum au fost părinţii, buneii mei şi toţi cei care trăiesc pe acest pământ. Îndemnul meu este să nu ne abatem din drum şi să urmăm vectorul european de dezvoltare.” De asemenea, Preşedintele Nicolae Timofti, a solicitat Parlamentului modificarea Articolului 13 din Constituţia ţării astfel încât limba de stat să fie limba română, în baza unei decizii a Curţii Constituţionale din 2013, subliniind că moldovenii sunt etnici români.
Pe acest fond, iată că apare la rampă, hodoronc-tronc, ambasadorul Statelor Unite la Chişinău, James Pettit,  ce declară senin ca un autentic analfabet politic, care nu are habar de istoria locurilor: „Moldova nu este România, Moldova își are propria sa istorie și propriile provocări, printre care este faptul că Moldova este o țară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite și desigur, mai este și problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special.”
Să nu știe, mister Pettit, granițele adevăratei Moldove ?  Dacă tot vorbește de Moldova și nu Republica Moldova. Să nu știe unde au fost capitalele principatului constituit la 1359, stat ce a existat în Europa timp de peste cinci veacuri cu cele 24 ținuturi: Cernăuți, Hotin, Soroca, Rădăuți, Suceava, Dorohoi, Botoșani, Cârligătura, Neamț, Iași, Lăpușna, Orhei, Putna, Roman, Tecuci, Vaslui, Tutova, Bârlad, Covurlui, Frumoasa, Ciubărciu, Oblucița, Chilia, Cetatea Albă. A urmat Unirea Mică în 1859 și, apoi, Unirea Mare (1918), de fapt reîntregirea, cât de cât, a neamului românesc. Nu intru în detalii.
Hai, să zicem că nu a auzit de Baia, vezi celebra pecete rămasă până în zilele noastre Sigilium Capitalis Civitatis Moldaviae Terrae Moldaviensis" sau Siret, n-o fi auzit de cei peste 180 de domnitori de-a lungul anilor, dar de Suceava și Iași sau de Ștefan cel Mare, pe care însuși Papa Sixtus al IV-lea l-a numit „Athleta Christi -  Luptător pentru Hristos, nu are cum să nu fi auzit !
Doar pe Ștefan cel Mare, dl Pettit îl vede în fiecare zi în Piața Mare a Chișinăului !
Așa cum ar trebui să știe de răpirea teritoriului dintre Prut și Nistru în 1812 de către Imperiul Țarist sau ultimatul dat de Uniunea Sovietică în 1940 prin care smuls Basrabia de la țara mamă, România. Orice ambasador are habar, cât de cât,de istoria țării în care este trimis.
Subliniez că niciuna din capitatele Moldovei istorice nu a fost peste Prut, domnule James ! Repet: Baia, Siret, Suceava și Iași.
R. Moldova și nu Moldova, cum tot repetă obsedant ambasadorul, este o țară multietnică, și ca urmare a politicii imperiului țarist, apoi a puterii sovietice de dislocare a populațiilor de etnii diferite și plantându-le în Basarabia. Să nu știe, dl ambasador Pettit, că sute de mii de moldoveni au fost uciși și alte sute de mii trimise în gulagurile sovietice din siberii pentru că susțineau că sunt români ?
Nu înțeleg de ce trebuie un statut special în problema trasnistreană, teritoriul aflat sub cizma trupelor sovieitice, nici acum retrase din zonă !
În același context, ambasadorul SUA (!) apare ca un veritabil comisar moscovit, uns cu toate alifiile : „Moldova trebuie să rămână un stat suveran și independent în cadrul unor granițe sigure. Alăturarea României de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practică și nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici în Moldova. Ceea ce va face lucrurile mai bune aici în Moldova este cooperarea dintre clasa politică și oamenii din Moldova pentru ca ei toți să contribuie la realizarea unei țări mai bune pentru moldoveni.”
Independentă este Moldova. Jumătatea dintre Carpați și Prut. În cadrul țării mamă. Cealaltă jumătate, dintre dintre Prut și Nistru, adică R. Moldova, este suverană doar în acte. În realitatea mai sunt niște rămășițe ale trupelor de ocupație sovietice, care își fac de cap menținând o entitate politică artificială.
Să nu fi aflat mister James de ultimul război de la Nistru ? Să nu știe că și acum trupele invadatoare sovietice nu au fost retrase de pe teritoriul R. Moldova ? La 25 de ani de la declararea independenței !...
Că sunt politruci la Chișinău, năimiți ai Moscovei, care au uitat de originele reale ale buneilor lor ? Că singura soluție morală și istorică este reîntregirea neamului românesc ? Altfel o să ajungem să avem mai mulți români în afara granițelor decât în interiorul lor.

P.S. Cred că, între timp, ambasadorul SUA (!?!) la Chișinău a primit ceva cărți de istorie actualizate și documente care îi descriu adevărata realitate, nu cea servită de propaganda ruso-sovietică cât timp a stat și lucrat la Moscova.
Amintesc, că, între 1983 și 1986, Pettit a fost funcționar la ambasada SUA de la Moscova, unde a ocupat poziția de general services officer și political officer, iar între 1991 și 1994 a revenit la ambasada SUA din Moscova pe poziția de consul general adjunct, ca între 2003 și 2007 să fie consul general. Tot la Moscova. Și tot al United States of America !
Am mai avut un ambasador, de același gen, la București, care l-a făcut basma curată pe fostul președinte, care și acum mai dă cu bățul prin gard !
Sau tovarășii de afaceri nu se uită ?

Toate bune ?




Sergiu Găbureac 
gsm_as@yahoo.com,  Tel.0731 936.615
Bucureşti - 39
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu