joi, 18 septembrie 2014

SEMNALE



SEMNALE

Am primit îndemnul să citesc o carte pe săptămână !
Și când mai stau pe facebook ?
Facebook-ul nu-i tot o carte ?!?
Ehei, câte Ane Karenina nu am întâlnit aici !?!


Câți Cațavenci ? Câte narcisiste ? Câți pantagrueli ! Câți filfizoni ! Dame, cu și fără camelii, Madame Bovary și Don Quijoți, cârcotași de profesie, idioți și abulici, apocaliptici, predicatori și visători, sf-iști și realiști, revoluționari, exaltați, creștini și atei, pesimiști, patrioți și patrihoți, paranoici și panicarzi, moraliști și filosofi, judecători și condamnați, atoateștiutori și habarniști, analfabeți, la propriu și la figurat, ce-și dau cu părerea din cuibul vulpii ...
O varietate imensă de personaje, fiecare cu ideile, bucuriile, necazurile, 
visele și convingerile sale. 
Unii trăiesc clipa, alții trec pe lângă ea bombănind !
Margareta, e o plăcere imensă să navighez în această lume real-virtuală !
Și, bineînțeles, din când în când, să citesc o carte bună !

*

A ieșit albumul-catalog PIATRA-NEAMȚ ODINIOARĂ ORAȘ EUROPEAN.
Cuprinde 816 reproduceri ale ilustratelor editate între anii 1897-1938, fiind cea mai completă lucrare de profil editată până în prezent pentru frumosul oraș de la poalele Cozlei, Pietricicăi și Cernegurii, 
odinioară cu statut oficial de stațiune climaterică !
Scoaterea sub formă de e-book (format pdf, 276 de pagini, format A4, full-color) face ca reproducerile să fie de bună calitate iar textele, realizate cu mai mult sau mai puțin talent. Îmi asum întreaga vină. 
E-book-ul e la dispoziția dumneavoastră, la un preț fără concurență.
O lucrare ce nu trebuie să lipsească din casa oricărui nemțean sau iubitor al Perlei Moldovei !
E suficient să trimiteți cererea și adresa dv. pe gsm_as@yahoo.com.
Pentru cititorii din Piatra-Neamț comanda se poate prelua de la 
Librăria CETATEA DOAMNEI.

Lectură plăcută !



Sergiu Găbureac
     VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,
gsm_as@yahoo.com,  
Tel.0731 936.615 - 0752 975.130
Bucureşti - 39

Informația, o problemă ?
O rezolvăm împreună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu